Territorial jurisdiction for disaggregated labor wage recalculations: persistence of forum prorogation despite case severance

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată iniţial la data de 5 ianuarie 2018 sub nr. x/2018 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, cerere ulterior disjunsă şi reînregistrată sub nr. x/2018, un număr de 438 de reclamanţi, angajaţi în cadrul Curţii de Conturi a României, au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună:

1. recalcularea salariului aferent anului 2022 întrucât a fost calculat în mod eronat

2. recalcularea sporurilor pentru gestionarea datelor şi informaţiilor clasificate şi pentru condiţii vătămătoare aferente anului 2017 prin aplicarea procentelor de 15% la salariul de bază, cu luarea în considerare şi a majorărilor pentru: vechime în CCR, activitate AA, vechime în muncă

3. recalcularea drepturilor salariale acordate cu privire la stabilirea în cuantum corect a sporului pentru vechimea neîntrerupta în Curtea de Conturi a României

4. recalcularea drepturilor salariale prin acordarea sporului de 50% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, calculat la salariul de bază brut lunar

5. recalcularea drepturilor salariale şi uniformizarea salariată consacrată prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016, inclusiv ia nivelul maxim cu cel aflat în plată la nivelul aceleiaşi familii ocupaţionale

6. recalcularea salariului de bază lunar stabilit începând cu luna iulie 2017 pentru deţinătorii titlului ştiinţific de doctor, prin aplicarea sporului de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată

7. emiterea ordinelor în ceea ce îi priveşte pentru solicitările menţionate la pct. 1 -7 din acţiune

8. plata drepturilor băneşti ce li se cuvin reprezentând diferenţa dintre drepturile salariale cuvenite şi cele efectiv acordate, rezultate în urma recalculărilor solicitate, actualizate cu rata inflaţiei

9. menţinerea acestei modalităţi de calcul şi în continuare, până la o nouă modificare legislativă.

Tribunalul Bucureşti a dispus disjungerea cererii formulată de reclamanţii care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Camerei de Conturi Satu Mare şi care au domiciliul pe raza judeţului Satu Mare (A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O.), cererea disjunsă fiind înregistrată sub nr. de dosar x/2018

Prin sentinţa nr. 31661 din 13 aprilie 2018 Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Satu Mare, reţinând că instanţa competentă în soluţionarea pricinii este aceea de la locul domiciliului/locului de muncă al părţilor, în temeiul art. 269 alin. (2) Codul muncii şi art. 210 din Legea nr. 62/20.11.

Prin sentinţa nr. 372/LMA din 20 iunie 2018 Tribunalul Satu Mare, secţia I civilă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a constatat conflictul negativ şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie spre soluţionare.

Pentru a se pronunţa astfel, Tribunalul Satu Mare a reţinut că, urmare a disjungerii cauzei, nu se poate reveni şi asupra competenţei teritoriale a instanţei iniţial investite, întrucât în caz de coparticipare procesuală, potrivit art. 59 C. proc. civ., instanţa competentă poate fi determinată după criteriile reglementate prin art. 269 alin. (2) Codul muncii în raport de oricare dintre coparticipanţi, drepturile băneşti solicitate angajatorului întemeindu-se pe aceeaşi cauză juridică.

3 în acelaşi sens s-a pronunţat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin regulatorii! de competenţă dat într-o cauză similară, respectiv prin Decizia nr. 1845 din 16 mai 2018, depusă în copie la dosar.

Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei. în favoarea Tribunalului Bucureşti, pentru argumentele ce succed:

Potrivit art. 269 alin. (2) din Codul muncii, competenţa de soluţionare a cererilor având ca obiect raporturile de muncă aparţine instanţei de la domiciliul, după caz, sediul reclamantului.

Alin. (3) al aceluiaşi articol instituie excepţia conform căreia, dacă sunt îndeplinite condiţiile coparticipării procesuale active, cererea poate fi formulată la instanţa competentă pentru oricare dintre reclamanţi.

Totodată, în temeiul art. 210 din Legea nr. 62/2011, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

În cauză, acţiunea introductivă de instanţă având ca obiect drepturi salariale a fost formulată de mai mulţi reclamanţi, printre care şi cei din prezentul dosar şi a fost adresată Tribunalului Bucureşti, ca instanţă de la locul domiciliului majorităţii celor 438 de reclamanţi.

Potrivit art. 59 C. proc. civ., mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul procesului este un drept ori o obligaţie comună, dacă drepturile sau obligaţiile lor au aceeaşi cauză ori dacă între ele există o strânsă, legătură.

Din coroborarea acestor prevederi reiese că prorogarea de competenţă teritorială intervine doar în situaţia în care între pretenţiile individuale identice derivate din raporturi juridice diferite (drepturile invocate), cum este cazul în speţă, cuprinse formal într-o singură cerere de chemare în judecată (ca instrumentum probationis), există o strânsă legătură.

În acelaşi sens, sunt şi textele din acelaşi cod în care legiuitorul foloseşte aceeaşi formulare - art. 99 referitor la acţiunea cu mai multe capete principale de cerere, art. 139 referitor la excepţia conexităţii etc. - care prevăd că legătura dintre raporturile juridice deduse judecaţii trebuie să aibă un caracter particular pentru a justifica judecarea cauzei împreuna.

În cauză, acţiunea introductivă de instanţă are ca obiect obligarea pârâtei Curtea de Conturi a Românei la recalcularea drepturilor salariale.

Acţiunea, formulata de mai mulţi reclamanţi, printre care şi cei din prezenta cauză, a fost introdusă iniţial pe rolul Tribunalului Bucureşti, ca instanţa în circumscripţia căreia se regăseau domiciliile a mai multor reclamanţi.

Chiar dacă instanţa a dispus, printre altele, disjungerea cauzei principale în mai multe cauze, printre care şi cea de faţă, acestea îşi păstrează caracterul incident în măsura în care relevă o astfel de legătură încât să atragă prorogarea de competenţă a Tribunalului Bucureşti, instanţă competentă doar pentru unii dintre reclamanţi, respectiv cei care au rămas în dosarul nr. x/2018.

Este adevărat că fiecare dintre reclamanţi urmăreşte recunoaşterea unor drepturi subiective proprii, în virtutea unor raporturi individuale de muncă, dar solicitarea dedusă judecăţii, precum şi modalitatea de cercetare a cauzei sunt comune, întrucât se referă la obligarea aceluiaşi angajator să recalculeze drepturile salariale ale reclamanţilor, în virtutea aceloraşi prevederile legale invocate, sens în care între cererile lor, care urmează acelaşi regim juridic şi probator, există o strânsă legătură, de natură a atrage incidenţa dispoziţiilor art. 269 alin. (3) Codul muncii.

Cum reclamanţii au înţeles sa învestească cu soluţionarea pretenţiilor lor Tribunalul Bucureşti, în cauză devin incidente, alături de dispoziţiile art. 269 alin. (3) Codul muncii, cele ale art. 116 C. proc. civ. ce statuează că reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.

Chiar dacă pentru o parte dintre reclamanţi instanţa de judecată a luat măsura disjungerii şi a constituit dosare separate, o astfel de împrejurare nu face să dispară legătura dintre acestea, constând în finalitatea comună prefigurată, întrucât disjungerea nu împiedică prorogarea de competenţă ce operează ca urmare a dispoziţiilor art. 269 alin. (3) din Codul muncii.

Fiind o instituţie pusă de legiuitor la dispoziţia instanţei de judecată atât în scopul unei mai bune administrări a justiţiei, cât şi pentru respectarea dispoziţiilor legale care impun soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, măsura disjungerii nu poate fi folosită ca argument pentru dezinvestirea instanţei de soluţionarea cererii reclamanţilor din prezenta cauză, prin invocarea necompetenţei teritoriale în dosarul nou format.

Pentru aceste considerente, competenţa de soluţionare a cauzei va fi stabilită în favoarea Tribunalului Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12.07.2018.