Suspension order quashed and remanded for failure to justify related-case stay under Article 413.

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 29 noiembrie 2016, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Gherăseni a chemat în judecată pe pârâţii A. şi B., solicitând: obligarea pârâtului A. la plata sumei de 11.550,28 RON, reprezentând cheltuieli efectuate în perioada 15.06.2012-30.08.2014, cu nerespectarea prevederilor referitoare la depăşirea normativului privind consumul de carburanţi pentru autoturismele din dotarea Primăriei Gherăseni, precum şi la plata dobânzii legale aferente până la data reparării integrale şi efective a prejudiciului cauzat primăriei; obligarea pârâtului B. la plata sumei de 6.872 RON, reprezentând cheltuieli efectuate în perioada 2011-15.06.2012, cu nerespectarea prevederilor referitoare la depăşirea normativului privind consumul de carburanţi pentru autoturismele din dotarea Primăriei Gherăseni, precum şi ia plata dobânzii legale aferente până la data reparării integrale şi efective a prejudiciului cauzat: obligarea pârâţilor la plata în solidar a cheltuielilor de judecată,

Prin încheierea din 9 ianuarie 2017, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a Tribunalului Buzău a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei I civile, a aceluiaşi tribunal, reţinând că raporturile juridice dintre primar/viceprimar şi unitatea administrativ-teritorială nu sunt de natura contenciosului administrativ, indiferent de titularul acţiunii, fiind vorba despre raporturi de muncă, în temeiul Deciziei nr. 16/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în interesul legii.

Prin sentinţa nr. 358 din 26 aprilie 2017, Tribunalul Buzău, secţia I civilă, complet specializat conflicte de muncă şi asigurări sociale, a respins excepţiile privind prescripţia dreptului la acţiune, invocată de pârâtul B., şi a lipsei de interes, invocată de pârâtul A., şi a admis acţiunea, în sensul că a obligat pe pârâtul A. să plătească reclamantei suma de 11.550,28 RON, contravaloarea cheltuielilor efectuate în perioada 15.06.2012-30.08.2014 cu depăşirea normativului privind consumul de carburanţi, dobânda legală aferentă, de la data introducerii acţiunii şi până la plata efectivă a despăgubirilor şi 750 RON cheltuieli de judecată şi pe pârâtul B. să plătească reclamantei suma de 6.872 RON, contravaloarea cheltuielilor efectuate în perioada 2011-15.06.20 32 cu depăşirea normativului privind consumul de carburanţi, dobânda legală aferentă, de la data introducerii acţiunii şi până la plata efectivă a despăgubirilor, şi 750 RON cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinţei sus-menţionate, pârâţii au declarat apel.

Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, prin încheierea de şedinţă din data de 1 noiembrie 2017, a dispus suspendarea judecăţii apelului până la soluţionarea definitivă a Dosarului nr. x/2017 aflat pe rolul Tribunalului Buzău, secţia I civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Împotriva acestei încheieri, reclamanta a declarat recurs, invocând în drept dispoziţiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

În dezvoltarea criticilor formulate, recurenta-reclamantă susţine, în esenţă, că încheierea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, având în vedere că măsura suspendării judecării cauzei dispusă de către instanţa de apel nu este motivată, fapt ce atrage incidenţa prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Susţine că instanţa de apel nu a arătat care este dreptul a cărui existenţă sau inexistenţă face obiectul Dosarului nr. x/2017 şi de care depinde în tot sau în parte dezlegarea pricinii prezente. Mai susţine că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a prevederile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., având în vedere că dispoziţia de imputare nr. x din 29.12.2016 a fost emisă în temeiul art. 84-85 din Legea nr. 188/1999, dispoziţii legale aplicabile numai raportului de serviciu desfăşurat de funcţionarul public. Susţine că raportului dintre unitatea administrativ teritorială şi primar îi sunt aplicabile prevederile Codului muncii, astfel cum a hotărât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 16/2016 pronunţată în recurs în interesul legii.

Recurenta susţine că, întrucât între Unitatea Administrativ Teritorială Gherăseni şi pârâtul A. nu s-a încheiat un acord de recuperare a pagubei, iar cuantumul prejudiciului depăşeşte echivalentul a 5 salarii minime brute pe economie, sunt aplicabile prevederile art. 1693 alin. (2) din Codul muncii, conform cărora:

"Reţinerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decât dacă datoria salariatului este scadentă, lichidă şi exigibilă şi a fost constatată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă". Susţine că Dosarul nr. x/2017 nu priveşte existenţa sau inexistenţa unui drept, iar dezlegarea prezentei cauze nu depinde de modul în care se va soluţiona Dosarul nr. x/2017.

În concluzie, solicită casarea încheierii recurate şi trimiterea cauzei la curtea de apel în vederea continuării judecăţii. Procedura derulată în recurs învestit cu soluţionarea recursului, prin repartizare computerizată aleatorie, completul de filtru nr. 7 a dispus comunicarea cererii de recurs către intimaţii-pârâţi.

În termen legal, intimatul-pârât A. a depus la dosar întâmpinare care a fost comunicată recurentei-reclamante şi intimatul pârât B., aceştia neformulând răspuns la întâmpinare.

După încheierea procedurii de comunicare, s-a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în complet de filtru, fiind comunicat părţilor în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din acelaşi cod.

Intimatul-pârât A. a depus a depus punct de vedere la raport, solicitând respingerea recursului, ca nefondat, şi menţinerea măsurii suspendării judecăţii apelului până la soluţionarea definitivă a Dosarului nr. x/2017 aflat pe rolul Tribunalului Buzău, secţia I civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Prin încheierea din 15 iunie 2018, completul de filtru a constatat că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a apreciat recursul ca fiind admisibil în principiu, fixând termen de judecată, în şedinţă publică, la data de 12 iulie 2018, cu citarea părţilor.

Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului.

Analizând decizia recurată în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este fondat, din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., pentru următoarele considerente:

Motivul de recurs întemeiat pe art. , 488 pct. 6 C. proc. civ. prevede situaţia în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii şi vizează nemotivarea unei hotărâri judecătoreşti.

Din dispoziţiile art. 425 alin. (1) C. proc. civ. rezultă elementele pe care trebuie să le cuprindă orice hotărâre judecătorească pentru exercitarea unui control judiciar.

În acest sens. lit. b) din acest text normativ se referă ia necesitatea arătării în considerente a obiectului cererii, a expunerii situaţiei de fapt pe baza probelor administrate, precum şi a motivelor de fapt si de drept ce au format convingerea instanţei arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât si cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Motivarea hotărârii trebuie sa fie clară, concisă şi concretă în concordanţă cu probele şi actele de la dosar, ea constituind astfel o garanţie pentru părţile din proces în faţa eventualului arbitrariu judecătoresc şi, de altfel, singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se putea exercita controlul judiciar.

Pe de alta parte, nemotivarea unei hotărâri judecătoreşti echivalează practic cu soluţionarea procesului fără a intra în fondul acţiunii, de natură să justifice casarea cu trimitere spre rejudecare.

În cauză, din examinarea încheierii recurate, Înalta Curte constată că aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină, pentru a se putea verifica dacă măsura suspendării soluţionării cauzei este justificată.

Astfel, potrivit art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., instanţa poate suspenda judecata când dezlegarea pricinii atârnă, în totul sau în parte, de existenţa sau neexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi.

Din dispoziţiile legale sus-menţionate se desprinde concluzia că acest caz de suspendare facultativă legală a judecăţii poate interveni atunci când soluţionarea cauzei supuse suspendării depinde de soluţionarea alteia în care se tranşează un drept, ce influenţează soluţia în cauza supusă suspendării, putând fi invocat cu autoritate de lucru judecat. Este esenţial aşadar ca celălalt litigiu să întrunească două condiţii: să tranşeze un drept şi nu un fapt; dreptul stabilit să poată fi invocat cu autoritate de lucru judecat în litigiul unde se discută suspendarea.

Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, s-a limitat a reţine că soluţionarea cauzei având ca obiect apelul declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Gherăseni împotriva sentinţei nr. 358 din 26 aprilie 2017 a Tribunalului Buzău, secţia I civilă, complet specializat conflicte de muncă şi asigurări sociale, depinde de soluţionarea cauzei care formează obiectul Dosarului nr. x/2017 aflat pe rolul Tribunalului Buzău, secţia I civilă, de contencios administrativ şi fiscal, fără a oferi un minim de argumentaţie în acest sens, fără a arăta în concret în raport de obiectul dosarelor în discuţie, de ce dezlegarea pricinii atârnă în totul sau în parte, de existenţa sau neexistenţa unui drept care formează obiectul Dosarului nr. x/2017, cu atât mai mult cu cât suspendarea întemeiată pe dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. nu este obligatorie.

Aşa fiind, se constată că instanţa de apel a încălcat obligaţia stabilită de 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., aceea de a arata în scris, de ce a ajuns la soluţia adoptată, motiv pentru care se impune casarea încheierii recurate, eu reluarea judecăţii, întrucât asupra acesteia nu se poate realiza controlul judiciar.

Este util de subliniat că o astfel de hotărâre nu respectă nici exigenţele art. 6 paragraf 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, întrucât, conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, noţiunea de proces echitabil presupune ea o instanţă internă să fi examinat în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse analizei, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa (Cauza Virgil Ionescu contra României - Hotărârea din 28 iunie 2005, Cauza Van de Hilrk împotriva Olandei - Hotărârea din 19 aprilie 1994, Cauza Dalaurans împotriva Franţei - Hotărârea din 21 martie 2000).

Faţă de acest aspect al nemotivării hotărârii, care s-a impus cu prioritate analizei instanţei de recurs, celelalte critici formulate prin cererea de recurs nu se mai impun a fi cercetate, urmând a fi avute în vedere în rejudecare.

În raport de cele ce preced, se impune admiterea recursului, casarea încheierii recurate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, pentru ca instanţa de trimitere să pronunţe o hotărâre care să respecte prevederile art. 425 alin. (3) lit. b) C. proc. civ., asigurând astfel atât dreptul părţilor la un proces echitabil, conform art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, cât şi posibilitatea exercitării unui control judiciar, în cazul promovării unei eventuale căi de atac.

Pentru considerentele prezentate, reţinând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 şi art. 497 din acelaşi cod va admite recursul, va casa încheierea recurată şi va trimite cauza la aceeaşi instanţă de apel în vederea rejudecării cererii de suspendare a judecăţii.

Cu ocazia rejudecării, instanţa de trimitere va avea in vedere şi celelalte critici din recurs referitoare la fondul pricinii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Gherăseni împotriva încheierii din data de 1 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

Casează încheierea recurată şi trimite cauza la aceeaşi instanţă de apel în vederea rejudecării cererii de suspendarea judecăţii.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12.07.2018.