Cassation inadmissibility for civil claim below statutory threshold under transitional law of 2013

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 3 mai 2016, sub nr. x/2016, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Bucureşti prin primar general şi Comisia de Aplicare a Legii 10/2001 din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti, în temeiul dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 554/2004 şi ale art. 1359 din Codul civil, invocând încălcarea prevederilor art. 255 art. 33 şi art. 38 din Legea nr. 10/2001, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună repararea prejudiciului material suferit ca urmare a refuzului nejustificat al pârâtei de a soluţiona în termen legal notificarea nr. x din 10.09.2001, prejudiciu constând în producerea unei întârzieri nejustificate în obţinerea despăgubirilor aferente contravalorii terenului situat în Bucureşti, preluat abuziv, prejudiciu cuantificat ia dobânda legală pentru lipsa de folosinţă a despăgubirilor pentru perioada 12.11.2001-29.04.2013; la plata sumei de 12.000 euro pentru fiecare reclamant în parte reprezentând daune morale pentru refuzul nejustificat de a soluţiona notificarea, ceea ce le-a pricinuit lipsirea de dreptul de proprietate în echivalent bănesc timp de 12 ani.

Prin încheierea din data de 28.10.2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei funcţionale şi a dispus scoaterea cauzei de pe rolul secţiei şi înaintarea dosarului conducerii Tribunalului Bucureşti, în vederea repartizării la una dintre secţiile civile ale Tribunalului Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la data de 05.12.2016, sub nr. x/2016.

La solicitarea instanţei, reclamanţii au evaluat provizoriu primul capăt de cerere constând în plata prejudiciului material, respectiv dobânda legală pentru lipsa de folosinţă a despăgubirilor la suma de 250.000 RON, rămânând câte 12.000 euro pentru fiecare reclamant, reprezentând daunele morale.

Prin raportul de expertiză judiciară contabilă realizat în cauză, s-a stabilit că valoarea lipsei de folosinţă a despăgubirilor, reprezentată de dobânda legală pentru perioada 12.11.2001-29.04.2013 este de 479.672,93 lei.

Prin sentinţa civilă nr. 558 din 21.04.2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins, ca nefondată, excepţia prescripţiei şi a respins, ca nefondată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţi.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanţii.

Prin Decizia nr. 1006/A din 9 noiembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul exercitat în cauză.

Această decizie a fost atacată cu recurs de către reclamanţii A. şi B., prin care au solicitat admiterea căii de atac, casarea hotărârii în discuţie şi trimiterea cauzei la instanţa de apel pentru o nouă judecată. Pe fond, au solicitat admiterea acţiunii şi obligarea pârâtei la plata sumei de 479.672 RON reprezentând daune, arătând că acţiunea formulată are ca ternei juridic răspunderea civilă delictuală a pârâtei pentru fapta proprie, de a nu soluţiona notificarea în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 4 ianuarie 2018.

La data de 3 aprilie 2018, s-a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin raport apreciindu-se că recursul nu este admisibil în raport de criteriul valoric.

La data de 16 aprilie 2018, Completul de filtru C4, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia, pentru ca părţile sa îşi exprime punctele de vedere, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la filele 30-33 din dosarul de recurs, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor, Iar acestea nu au formulat punct de vedere cu privire la raport.

Constatându-se încheiată această etapă a procedurii de filtru, dosarul a fost înaintat completului de judecată în vederea stabilirii termenului pentru soluţionarea căii de atac.

S-a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 2 iulie 2018, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părţilor.

În raport de prevederile art. 248 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., cu referire la art. 499 teza finală din aceiaşi act normativ, Înalta Curte urmează să analizeze cu prioritate admisibilitatea recursului, din perspectiva celor reţinute în raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, sens în care constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât pe cele expres prevăzute de lege. Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţia României prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.

În conformitate cu art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs.

Potrivit dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 95/2016 pentru prorogarea unor termene prevăzute de Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.: "în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 1 ianuarie 2019 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute ia art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare depănă la 1.000.000 RON inclusiv."

Din interpretarea prevederilor legale evocate rezultă că hotărârile pronunţate în cauze înregistrate ulterior datei de 15 februarie 2013, având obiectul evaluabil în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv, nu sunt supuse recursului.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 582 din 20 iulie 2017, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituţională.

În ceea ce priveşte aplicarea în timp a efectelor deciziei Curţii Constituţionale, se constată că aceasta îşi va produce efectele în procesele pornite după data de 20 iulie 2017, date fiind dispoziţiile art. 27 C. proc. civ., potrivit cărora; "Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul". În schimb, în litigiile având ca obiect cereri evaluabile în bani, pornite înainte de 20 iulie 2017, decizia instanţei de apel va fi supusă recursului doar în cele în care valoarea cererii se situează peste pragul valoric de 1.000.000 RON, astfel cum prevedea art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 înainte de intervenţia Curţii Constituţionale asupra conţinutului acestei norme.

În sistemul legislativ actual, regimul căilor de atac este determinat de legea în vigoare la data înregistrării cererii introductive de instanţă, astfel încât suprimarea sau recunoaşterea unei noi căi de atac, ori, după caz, modificarea condiţiilor de admisibilitate, a termenului de exercitare sau acordarea unei noi căi de atac, a termenului de exercitare şi a cerinţelor de formă pentru exercitarea ei, sunt lipsite de efecte juridice asupra cauzelor aflate deja pe rolul instanţelor judecătoreşti.

Prin urmare, modificarea dispoziţiilor art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 369/20117, publicată în M. Of. nr. 582, Partea I, din 20 iulie 2017, nu are efect asupra cererilor de chemare în judecată introduse pe rolul instanţelor judecătoreşti înainte de data publicării acesteia în Monitorul Oficial.

Astfel, în temeiul dispoziţiilor art. 147 alin, (4) teza a II-a din Constituţie, potrivit căreia "De la data. publicării, deciziile (n.n. Curţii Constituţionale) sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor", Decizia Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017 produce efecte "numai pentru viitor", nu şi cu privire la situaţiile juridice trecute sau aflate în curs de desfăşurare.

Din prevederile textului constituţional rezultă că efectul declarării neconstituţionalităţii unei norme juridice nu este acela al constatării inexistenţei acesteia, decizia Curţii Constituţionale producând efecte numai pentru viitor, norma juridică declarată neconstituţională continuă să producă efecte, nefiind exclusă de la aplicare pentru situaţiile juridice începute în momentul în care era în vigoare.

De altfel, prin deciziile sale (Decizia nr. 838/2009) Curtea Constituţională a arătat că efectul ex nune al actelor instanţei de contencios constituţional "constituie o aplicare a principiului neretroactivităţii, garanţie fundamentală a drepturilor constituţionale de natură a asigura securitatea juridică şi încrederea cetăţenilor în sistemul de drept, o premisă a respectării separaţiei puterilor în stat, contribuind în acest fel la consolidarea statului de drept. Pe cale de consecinţă, efectele deciziei Curţii nu pot viza decât actele, acţiunile, inacţiunile sau operaţiunile ce urmează a se înfăptui în viitor."

Aşa fiind, sunt pe deplin aplicabile dispoziţiile art. 27 C. proc. civ. potrivit cărora, dotările rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul."

Cum, în speţă, cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul instanţei de judecată la data de 3 mai 2016, aşadar, înainte de publicarea în Monitorul Oficiat a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, este aplicabilă regula potrivii căreia hotărârea recurată este supusă căilor de atac, în condiţiile prevăzute de art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013, chiar dacă ulterior, pe parcursul soluţionării cauzei, norma care a determinat inadmisibilitatea căii de atac este înlăturată.

În contextul înregistrării cererii de chemare în judecată anterior declarării neconstituţionalităţii sintagmei,,precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare depănă la 1.000.000 RON. inclusiv" din cuprinsul art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013, condiţiile de admisibilitate a căilor de atac sunt fixate ia momentul formulării cererii de chemare în judecată, astfel încât modificarea dispoziţiilor legale, survenită pe parcursul procesului, nu este de natură să le influenţeze.

În consecinţă, Decizia nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale nu este incidenţă în cauza de faţă, astfel că decizia recurată este supusă căilor de atac prevăzute de legea în vigoare la momentul înregistrării cererii de chemare în judecată, respectiv art. 18 alin, (2) din Legea nr. 2/2013, în formularea de dinainte de intervenţia Curţii Constituţionale asupra conţinutului acestei norme.

Din această perspectivă se impune a se stabili care este valoarea obiectului litigiului, aceasta având relevanţă atât sub aspectul determinării competenţei, cât şi sub aspectul stabilirii căilor de atac ce pot fi exercitate împotriva hotărârilor judecătoreşti pronunţate în litigii evaluabile în bani.

Preţuirea obiectului litigiului se face de către reclamant, potrivit dispoziţiilor art. 194 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., care prevăd că cererea de chemare în judecată va cuprinde obiectul cererii şi valoarea lui, după preţuirea reclamantului, atunci când acesta este evaluabil în bani, precum şi modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori, cu indicarea înscrisurilor corespunzătoare.

În secţiunea a doua a Titlului III din C. proc. civ. a fost reglementată competenţa materială a instanţelor judecătoreşti în funcţie de valoarea obiectului cererii introductive de instanţă.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 98 C. proc. civ.: "(1) Competenţa se determină după valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal de cerere. (2) Pentru stabilirea valorii, nu se vor avea în vedere accesoriile pretenţiei principale, precum dobânzile, penalităţile, fructele, cheltuielile sau altele asemenea, indiferent de data scadenţei, şi nici prestaţiile periodice ajunse la scadenţă m cursul judecăţii. In caz de contestaţie, valoarea se stabileşte după înscrisurile prezentate şi explicaţiile date de părţi".

La art. 99 alin. (2) C. proc. civ. se prevede:

"In cazul în care mai multe capete de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeaşi cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecăţii printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanţa competenta să le soluţioneze se determină ţinându-se seama de acea pretenţie care atrage competenţa unei instanţe de grad mai înalt."

Este de observat că prin soluţia adoptată în noua reglementare legiuitorul se îndepărtează parţial de doctrină care a preconizat, în condiţiile vechiul Cod, soluţia cumulării valorilor în cazul în care cererile au o cauză comună, provenind din unul şi acelaşi raport juridic substanţial.

Astfel, legiuitorul exclude determinarea competenţei pe baza valorii totale a cererilor principale ale reclamantului din moment ce întrevede posibilitatea ca respectivele capete de cerere să fie în competenţa unor instanţe de grade diferite; dacă valoarea tuturor pretenţiilor s-ar fi însumat, ar fi existat o singură instanţă competentă,

Prin demersul judiciar, reclamanţii au solicitat, în esenţă, plata de daune materiale în cuantum de 479.672 lei (valoare rezultată în urma efectuării raportului de expertiză judiciară contabilă întocmit în cauză), precum şi plata de daune morale în sumă de 12.000 euro - echivalentul a 53.850 lei la data iniţierii prezentului demers judiciar, 3 mai 2016, ţinând seama de cursul de referinţă al BNR de 4,4875 RON/euro. Acestea se constituie în capete principale ale cererii de chemare în judecată, având aceeaşi cauză şi aflate în strânsă legătură, astfel că stabilirea instanţei competente şi determinarea căii de atac a recursului nu se face în funcţie de valoarea cumulată a tuturor pretenţiilor, ci ţinându-se seama de acea pretenţie care atrage competenţa unei instanţe de grad mai înalt, în speţă suma de 479.672 lei.

Aşa fiind, acţiunea cu care reclamanţii au învestit instanţa are ca obiect principal pretenţii reprezentând daune delictuale în cuantum de 479.672 RON şi, ca atare, este o acţiune patrimonială, evaluabilă în bani.

Cum valoarea obiectului litigiului se află sub pragul de 1.000.000 de RON, prag care deschide calea de atac a recursului, în raport de argumentele expuse, recursul dedus judecăţii este privit ca inadmisibil,

De altfel, prin Decizia nr. 52 din 18.06.2018 pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor probleme de drept al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în Dosar nr. x/2018, s-a decis:

"În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 27 din C. proc. civ., cu referire la art. 147 alin. (4) din Constituţia României, efectele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017 se produc cu privire la hotărârile judecătoreşti pronunţate după publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, în litigiile evaluabile în bani de până la 1.000.000 RON inclusiv, pornite ulterior publicării deciziei (20 iulie 2017)."

Faptul că în dispozitivul hotărârii curţii de apel a fost menţionată calea de atac a recursului, nu poate crea părţilor o cale de atac în afara cadrului legal, astfel cura impun dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., evocate în cuprinsul prezentei hotărâri.

În consecinţă, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de reclamanţii B. şi A. împotriva deciziei civile nr. 1006A din 9 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanţii B. şi A. împotriva Deciziei civile nr. 1006/A din 9 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 02.07.2018.