Easement removal claim blocked: appeal inadmissible under RON 1 million threshold.

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploieşti, la data de 21.04.2016, reclamanţii A. şi B. au solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâta Primăria municipiului Ploieşti, prin primar, să constate nulitatea absolută parţială a Dispoziţiei nr. 6533 din 13.03.2007, emisă de Primăria mun. Ploieşti, respectiv a art. 1 alin. (1) paragraf 2 din aceasta şi radierea din registrul cadastral de publicitate imobiliară a sarcinii ce instituie dreptul de servitute de trecere pentru accesul la calea publică acordat în favoarea proprietarilor construcţiilor vândute potrivit Legii nr. 112/1995, asupra imobilului reclamanţilor, din Ploieşti, cu cheltuieli de judecată.

Prin Încheierea nr. 997 din 22.11.2016, această instanţa a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii având ca obiect "constatare nulitate act", formulată de reclamanţi în favoarea Tribunalului Prahova, secţia civilă.

Prin sentinţa civilă nr. 1202 din data de 27.03.2017, Tribunalul Prahova, secţia I civilă, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanţi.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanţii.

Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, prin Decizia nr. 1732 din 28 septembrie 2017, a respins, ca nefondat, apelul exercitat în cauză.

Această decizie a fost atacată cu recurs de către reclamanţii A. şi B.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 11 decembrie 2017.

La data de 10 aprilie 203 8, s-a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin raport apreciindu-se că recursul nu este admisibil în raport de criteriul valoric.

La data de 18 aprilie 2018, Completul de filtru C4, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia, pentru ca părţile să îşi exprime punctele de vedere, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la filele 25-27 din dosarul de recurs, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor.

În termen legal s-a înregistrat la dosar punctul de vedere depus de recurenţii A. şi B., prin care, Iară a contesta valoarea obiectului litigiului, se arată ca Decizia Curţii Constituţionale nr. 369/2017 este incidenţă în speţă prin raportare la dispoziţiile art. 147 alin. (3) şi (4) din Constituţia României, având, în acest caz, deschisă calea de atac a recursului.

Constatându-se încheiată etapa a procedurii de filtru, dosarul a fost înaintat completului de judecată în vederea stabilirii termenului pentru soluţionarea căii de atac.

S-a fixat termen pentru judecarea recursului ia data de 2 iulie 2018, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., tară citarea părţilor.

În raport de prevederile art. 248 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., cu referire la art. 499 teza finală din acelaşi act normativ, Înalta Curte urmează să analizeze cu prioritate admisibilitatea recursului, din perspectiva celor reţinute în raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, sens în care constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât pe cele expres prevăzute de lege. Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţia României prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.

În conformitate cu art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs.

Potrivit dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 95/2016 pentru prorogarea unor termene prevăzute de Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.: "În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 1 ianuarie 2019 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare depănă la 1.000.000 RON inclusiv."

Din interpretarea prevederilor legale evocate rezultă că hotărârile pronunţate în cauze înregistrate ulterior datei de 15 februarie 2013, având obiectul evaluabil în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv, nu sunt supuse recursului.

Mu pot fi primite susţinerile recurenţilor exprimate în punctul de vedere la raport, în sensul că ar fi aplicabilă decizia Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 582 din 20 iulie 2017, iar hotărârea atacată nu este definitivă, ci este supusă recursului.

Astfel, prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 582 din 20 iulie 2017, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituţională.

În ceea ce priveşte aplicarea în timp a efectelor deciziei Curţii Constituţionale, se constată că aceasta îşi va produce efectele în procesele pornite după data de 20 iulie 2017, date fiind dispoziţiile art. 27 C. proc. civ., potrivit cărora; "Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul". In schimb, în litigiile având ca obiect cereri evaluabile în bani, pornite înainte de 20 iulie 2017, decizia instanţei de apel va fi supusă recursului doar în cele în care valoarea cererii se situează peste pragul valoric de 1.000.000 RON, astfel cum prevedea art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 înainte de intervenţia Curţii Constituţionale asupra conţinutului acestei norme.

În sistemul legislativ actual, regimul căilor de atac este determinat de legea în vigoare la data înregistrării cererii introductive de instanţă, astfel încât suprimarea sau recunoaşterea unei noi căi de atac, ori, după caz, modificarea condiţiilor de admisibilitate, a termenului de exercitare sau acordarea unei noi căi de atac, a termenului de exercitare şi a cerinţelor de formă pentru exercitarea ei, sunt lipsite de efecte juridice asupra cauzelor aflate deja pe rolul instanţelor judecătoreşti.

Prin urmare, modificarea dispoziţiilor art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 369/20117, publicată în M. Of. nr. 582, Partea I, din 20 iulie 2017, nu are efect asupra cererilor de chemare în judecată introduse pe rolul instanţelor judecătoreşti înainte de data publicării acesteia în Monitorul Oficial,

Astfel, în temeiul dispoziţiilor art. 147 alin. (4) teza a II-a din Constituţie, potrivit căreia, de la data publicării, deciziile (n.n. Curţii Constituţionale) sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor, Decizia Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017 produce efecte "mimai pentru viitor", nu şi cu privire la situaţiile juridice trecute sau aflate în curs de desfăşurare.

Din prevederile textului constituţional rezultă că efectul declarării neconstituţionalităţii unei norme juridice nu este acela al constatării inexistenţei acesteia, decizia Curţii Constituţionale producând efecte numai pentru viitor, norma juridică declarată neconstituţională continuă să producă efecte, nefiind exclusă de la aplicare pentru situaţiile juridice începute în momentul în care era în vigoare.

De altfel, prin deciziile sale (Decizia nr. 838/2009) Curtea Constituţională a arătat că efectul ex nune al actelor instanţei de contencios constituţional "constituie o aplicare a principiului neretroactivităţii, garanţie fundamentală a drepturilor constituţionale de natură a asigura securitatea juridică şi încrederea cetăţenilor în sistemul de drept, o premisă a respectării separaţiei puterilor în stat, contribuind în acest fel ia consolidarea statului de drept. Pe cale de consecinţă, efectele deciziei Curţii nu pot viza decât actele, acţiunile, inacţiunile sau operaţiunile ce urmează a se înfăptui în viitor."

Aşa fiind, sunt pe deplin aplicabile dispoziţiile art. 27 C. proc. civ. potrivit cărora "Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor si termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.'"

Cum, în speţă, cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul instanţei de judecată la data de 21 aprilie 2016, aşadar, înainte de publicarea în Monitorul Oficial a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, este aplicabilă regula potrivii căreia hotărârea recurată este supusă căilor de atac, în condiţiile prevăzute de art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013, chiar dacă ulterior, pe parcursul soluţionării cauzei, norma care a determinat inadmisibilitatea căii de atac este înlăturată.

În contextul înregistrării cererii de chemare în judecată anterior declarării neconstituţionalităţii sintagmei precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000,000 RON inclusiv" din cuprinsul art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013, condiţiile de admisibilitate a căilor de atac sunt fixate la momentul formulării cererii de chemare în judecată, astfel încât modificarea dispoziţiilor legale, survenită pe parcursul procesului, nu este de natură să le influenţeze.

În consecinţă, Decizia nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale nu este incidenţă în cauza de faţă, astfel că decizia recurată este supusă căilor de atac prevăzute de legea în vigoare la momentul înregistrării cererii de chemare în judecată, respectiv art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în formularea de dinainte de intervenţia Curţii Constituţionale asupra conţinutului acestei norme.

În speţă, decizia instanţei de apel, atacată cu recurs în prezenta cauză, a fost pronunţată într-o acţiune având ca obiect "constatare nulitate act", prin cererea de chemare în judecată reclamanţii solicitând constatarea nulităţii absolute parţiale a Dispoziţiei nr. 6533 din 13.03.2007, emisă de Primăria municipiului Ploieşti, respectiv a art. 1 alin. (1) paragraf 2 din aceasta şi radierea din registrul cadastral de publicitate imobiliară a sarcinii ce instituie dreptul de servitute de trecere pentru accesul la calea publică acordat în favoarea proprietarilor construcţiilor vândute potrivit Legii nr. 112/1995, asupra imobilului reclamanţilor din Ploieşti.

Prin raportare la dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 10/2001, invocate de reclamanţi în susţinerea demersului judiciar, s-a stabilit că aceştia sunt terţi faţă de dispoziţia atacată, împrejurare ce a rezultat din actele dosarului, necontestată de părţile din litigiu, ci chiar recunoscută de reclamanţi, litigiul fiind supus normelor de drept comun.

Faţă de petitul acţiunii prin care se solicită, prin cererea principală, constatarea nulităţii absolute parţiale a unui act juridic, respectiv Dispoziţia nr. 6533 din 13.03.2007, emisă de Primăria municipiului Ploieşti şi prin raportare la dezlegările date prin Decizia nr. 32/2008, pronunţată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la caracterul evaluabil în bani al litigiilor civile şi comerciale având ca obiect constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept patrimonial, constatarea nulităţii, anularea, rezoluţiunea, rezilierea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale, în scopul stabilirii competentei material, cererea dedusă judecăţii este o cerere patrimonială, fiind aşadar evaluabilă în bani, la valoarea dreptului de servitute de trecere.

Din această perspectivă se impune a se stabili care este valoarea obiectului litigiului, respectiv a dreptului de servitute de trecere în legătură cu care se solicită nulitatea actului juridic, aceasta având relevanţă atât sub aspectul determinării competenţei, cât şi sub aspectul stabilirii căilor de atac ce pot fi. exercitate împotriva hotărârilor judecătoreşti pronunţate în litigii evaluabile în bani.

Preţuirea obiectului cererii de chemare în judecată se face de către reclamant conform art. 194 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., potrivit căruia cererea de chemare în judecată va cuprinde obiectul cererii şi valoarea lui, după preţuirea reclamantului, atunci când acesta este evaluabil în bani, precum şi modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori, cu indicarea înscrisurilor corespunzătoare.

5 în lipsa îndeplinirii acestor obligaţii procesuale stabilite de legiuitor în sarcina recurenţi lor-reclamanţi, astfel cum impun dispoziţiile art. 494 coroborate cu art. 194 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., un element de apreciere în stabilirea valorii obiectului litigiului, pentru determinarea admisibilităţii căii de atac în cazul acţiunii în nulitate a unui act juridic, poate fi valoarea terenului litigios din contract.

În speţă, preţul din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x la Biroul Notarului Public C. din data de 11 decembrie 2015, invocat de reclamanţi în justificarea legitimităţii procesuale active, este de 62.500 euro, echivalentul a 279.931,25 RON la data iniţierii prezentului demers judiciar - 21 aprilie 2016, având în vedere cursul de referinţă BNR de 4,4789 RON/euro.

Prin contractul respectiv, reclamanţii au pretins achiziţionarea imobilului apartament nr. 1 situat la parterul construcţiei C2 (corp B) din judeţul Prahova, la care se adaugă şi terenul aferent, asupra căruia este notata şi servitutea de trecere pentru accesul la calea publică acordat în favoarea proprietarilor construcţiilor vândute, conform dispoziţiei nr. x/13.03.2007, eliberată de Primăria municipiului Ploieşti, drept de servitute în legătură cu care a fost declanşat prezentul demers procesual.

Se constată că, dacă valoarea întregului imobil (construcţie+teren) asupra căruia s-a instituit servitutea este sub 1.000.000 RON, cu atât mai mult şi valoarea sarcinii ce instituie dreptul de servitute de trecere asupra imobilului reclamanţilor din Ploieşti, va fi tot sub 1.000.000 RON, prag valoric ce nu deschide calea de atac a recursului.

Aşa fiind, în raport de argumentele expuse, şi văzând că, în cauză, recurenţii nu au contestat valoarea obiectului litigiului, recursul dedus judecăţii este privit ca inadmisibil.

De altfel, prin Decizia nr. 52 din 18.06.20I8 pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor probleme de drept al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în Dosar nr. x/2018, s-a decis:

"În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 27 din C. proc. civ., cu referire la art. 147 alin. (4) din Constituţia României, efectele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017 se produc cu privire ia hotărârile judecătoreşti pronunţate după publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, în litigiile evaluabile în bani de până la 1.000.000 RON inclusiv, pornite ulterior publicării deciziei (20 iulie 2017).

În consecinţă, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de reclamanţii B. şi A. împotriva deciziei nr. 1732 din 28 septembrie 2017 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanţii B. şi A. împotriva Deciziei nr. 1732 din 28 septembrie 2017 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 02.07.2018.