Inadmissibility of appeal on merits due to pre-2017 monetary threshold despite subsequent constitutional unconstitutionality ruling

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea, la data de 22 august 2016, reclamanţii A., B., C., D., E., F. şi G., în contradictoriu cu pârâţii Primăria Nereju şi Prefectura Judeţului Vrancea, au solicitat acordarea de daune materiale şi morale în valoare de 60.000 euro şi 1.000 de RON pe fiecare zi, din 2006 până în ziua punerii în posesie.

În şedinţa publică de la termenul de judecată din 9 martie 2017, s-a luat act de renunţarea reclamantei A. la judecata capătului 3 de cerere, constând în pretenţii începând cu data de 12.10.2006 şi până la data punerii în posesie, fiind menţinute doar capetele 1 şi 2 de cerere ale acţiunii, respectiv pretenţiile de 30.000 euro reprezentând daune materiale şi 30.000 euro reprezentând daune morale.

De asemenea, prin precizările înregistrate la dosar la data de data de 7 februarie 2017, reclamanţii au arătat că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă o acţiune în pretenţii, fundamentată pe dispoziţiile art. 1349 şi urm., 1381, 1386 şi urm. C. civ., prin care solicită obligarea pârâţilor la plata sumei de 30.000 euro cu titlu de daune materiale reprezentând contravaloarea deplasărilor la instanţa de judecată timp de 14 ani şi a sumei de 30.000 euro cu titlu de daune morale, constând în suferinţa produsă în anii în care au încercat să-şi obţină drepturile, timpul pierdut, precum şi afectarea imaginii dată de refuzurile întâlnite şi tărăgănarea situaţiei.

Prin sentinţa civilă nr. 211 din 06.04.2017 a Tribunalului Vrancea, secţia I civilă, a fost admisă excepţia nesemnării cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, de către reclamanţii B., C., D., E., F. şi G., excepţie invocată de instanţă din oficiu şi, pe cale de consecinţă, a fost anulată, ca nesemnată, cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată şi precizată de către aceşti reclamanţi. A fost admisă excepţia netimbrării cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată de către reclamanta A., excepţie invocată de instanţă din oficiu, şi, pe cale de consecinţă, a fost anulată, ca netimbrată cererea de chemare în judecată astfel cum a fost formulată şi precizată de către această reclamantă.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanţii A., B., C., D., E., F. şi G.

Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, prin Decizia civilă nr. 261/A din 25 octombrie 2017 a respins, ca nefondat, apelul reclamanţilor.

Această decizie a fost atacată cu recurs de către reclamanţii A., B., C., D., E., F. şi G., prin care au solicitat admiterea căii de atac, casarea deciziei în discuţie şi trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 15 decembrie 2017.

La data de 11 aprilie 2018, s-a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin raport apreciindu-se că recursul nu este admisibil în raport de criteriul valoric.

La data de 17 aprilie 2018, Completul de filtru C4, constatând că raportul îndeplineşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia, pentru ca părţile să îşi exprime punctele de vedere, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la filele 45-53 din dosarul de recurs, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor, iar acestea nu au depus puncte de vedere la raport.

Constatându-se încheiată această etapă a procedurii de filtru, dosarul a fost înaintat completului de judecată în vederea stabilirii termenului pentru soluţionarea căii de atac.

S-a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 2 iulie 2018, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părţilor.

În raport de prevederile art. 248 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., cu referire la art. 499 teza finală din acelaşi act normativ, Înalta Curte urmează să analizeze cu prioritate admisibilitatea recursului, din perspectiva celor reţinute în raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, sens în care constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât pe cele expres prevăzute de lege. Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţia României prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.

În conformitate cu art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, tară drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs.

Potrivit dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 95/2016 pentru prorogarea unor termene prevăzute de Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.: "în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 1 ianuarie 2019 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare depănă la 1.000.000 RON inclusiv."

Din interpretarea prevederilor legale evocate rezultă că hotărârile pronunţate în cauze înregistrate ulterior datei de 15 februarie 2013, având obiectul evaluabil în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv, nu sunt supuse recursului.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 582 din 20 iulie 2017, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 Iei inclusiv" cuprinsă în art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituţională.

În ceea ce priveşte aplicarea în timp a efectelor deciziei Curţii Constituţionale, se constată că aceasta îşi va produce efectele în procesele pornite după data de 20 iulie 2017, date fiind dispoziţiile art. 27 C. proc. civ., potrivit cărora:

"Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul". În schimb, în litigiile având ca obiect cereri evaluabile în bani, pornite înainte de 20 iulie 2017, decizia instanţei de apel va fi supusă recursului doar în cele în care valoarea cererii se situează peste pragul valoric de 1.000.000 RON, astfel cum prevedea art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 înainte de intervenţia Curţii Constituţionale asupra conţinutului acestei norme.

În sistemul legislativ actual, regimul căilor de atac este determinat de legea în vigoare la data. înregistrării cererii introductive de instanţă, astfel încât suprimarea sau recunoaşterea unei noi căi de atac, ori, după caz, modificarea condiţiilor de admisibilitate, a termenului de exercitare sau acordarea unei noi căi de atac, a termenului de exercitare şi a cerinţelor de formă pentru exercitarea ei, sunt lipsite de efecte juridice asupra cauzelor aflate deja pe rolul instanţelor judecătoreşti,

Prin urmare, modificarea dispoziţiilor art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 369/20117, publicată în M. Of. nr. 582, Partea I, din 20 iulie 2017, nu are efect asupra cererilor de chemare în judecată introduse pe rolul instanţelor judecătoreşti înainte de data publicării acesteia în Monitorul Oficial.

Astfel, în temeiul dispoziţiilor art. 147 alin. (4) teza a Il-a din Constituţie, potrivit căreia "De la data publicării, deciziile (n.n. Curţii Constituţionale) sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor", Decizia Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017 produce efecte "numai pentru viitor'", nu şi cu privire la situaţiile juridice trecute sau aflate în curs de desfăşurare.

Din prevederile textului constituţional rezultă ca efectul declarării neconstituţionalităţii unei norme juridice nu este acela al constatării inexistenţei acesteia, decizia Curţii Constituţionale producând efecte numai pentru viitor, norma juridică declarată neconstituţională continuă să producă efecte, nefiind exclusă de la aplicare pentru situaţiile juridice începute în momentul în care era în vigoare.

De altfel, prin deciziile sale (Decizia nr. 838/2009) Curtea Constituţională a arătat că efectul ex nune al actelor instanţei de contencios constituţional "constituie o aplicare a principiului neretroactivităţii, garanţie fundamentală a drepturilor constituţionale de natură a asigura securitatea juridică şi încrederea cetăţenilor în sistemul de drept, o premisă a respectării separaţiei puterilor în stat, contribuind în acest fel la consolidarea statului de drept. Pe cale de consecinţă, efectele deciziei Curţii nu pot viza decât actele, acţiunile, inacţiunile sau operaţiunile ce urmează a se înfăptui în viitor."

Aşa fiind, sunt pe deplin aplicabile dispoziţiile art. 27 C. proc. civ. potrivit cărora "Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor si termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul."

Cum, în speţă, cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul instanţei de judecată la data de 22 august 2016, aşadar, înainte de publicarea în Monitorul Oficial a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, este aplicabilă regula potrivii căreia hotărârea recurată este supusă căilor de atac, în condiţiile prevăzute de art. 18 alin, (2) din Legea nr. 2/2013, chiar dacă ulterior, pe parcursul soluţionării cauzei, norma care a determinat inadmisibilitatea căii de atac este înlăturată.

În contextul înregistrării cererii de chemare în judecată anterior declarării neconstituţionalităţii sintagmei "precum şi în alte cereri evaluabile în bani. în valoare depănă la 1.000.000 RON inclusiv" din cuprinsul art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013, condiţiile de admisibilitate a căilor de atac sunt fixate la momentul formulării cererii de chemare în judecată, astfel încât modificarea dispoziţiilor legale, survenită pe parcursul procesului, nu este de natură să le influenţeze.

În consecinţă, Decizia nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale nu este incidenţă în cauza de faţă, astfel că decizia recurată este supusă căilor de atac prevăzute de legea în vigoare la momentul înregistrării cererii de chemare în judecată, respectiv art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în formularea de dinainte de intervenţia Curţii Constituţionale asupra conţinutului acestei norme.

Din această perspectivă se impune a se stabili care este valoarea obiectului litigiului, aceasta având relevanţă atât sub aspectul determinării competenţei, cât şi sub aspectul stabilirii căilor de atac ce pot fi exercitate împotriva hotărârilor judecătoreşti pronunţate în litigii evaluabile în bani.

Preţuirea obiectului litigiului se face de către reclamant, potrivit dispoziţiilor art. 194 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., care prevăd că cererea de chemare în judecată va cuprinde obiectul cererii şi valoarea lui, după preţuirea reclamantului, atunci când acesta este evaluabil în bani, precum şi modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori, cu indicarea înscrisurilor corespunzătoare.

În secţiunea a doua a Titlului III din C. proc. civ. a fost reglementată competenţa materială a instanţelor judecătoreşti în funcţie de valoarea obiectului cererii introductive de instanţă.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 98 C. proc. civ.: "(1) Competenţa se determină după valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal de cerere. (2) Pentru stabilirea valorii, nu se vor avea în vedere accesoriile pretenţiei principale, precum dobânzile, penalităţile, fructele, cheltuielile sau altele asemenea, indiferent de data scadenţei, si nici prestaţiile periodice ajunse la scadenţă în curmi judecăţii. în caz de contestaţie, valoarea se stabileşte după înscrisurile prezentate şi explicaţiile date de părţi".

La art. 99 alin. (1) C. proc. civ. se prevede: "(1) Când reclamantul a sesizat instanţa cu mai multe capete principale de cerere întemeiate pe fapte ori cauze diferite, competenţa se stabileşte în raport cu valoarea sau, după caz, cu natura ori obiectul fiecărei pretenţii în parte. Dacă unul dintre capetele de cerere este de competenţa altei instanţe, instanţa sesizată va dispune disjungerea şi îşi va declina în mod corespunzător competenţa."

Din coroborarea dispoziţiilor legale menţionate, rezultă că instanţa competentă se determină în funcţie de valoarea indicată în capătul principal de cerere, iar în căzui în care sunt formulate mai multe capete de cerere principale, stabilirea instanţei competente nu se face în funcţie de valoarea cumulată a tuturor pretenţiilor, ci în funcţie de valoarea fiecărei pretenţii în parte, această soluţie fiind justificată de o mai bună administrare a justiţiei, facilitarea administrării probelor şi a rezolvării unitare a cauzei.

În speţă, decizia instanţei de apel, atacată cu recurs de către reclamanţi, a fost pronunţată într-o acţiune evaluabilă în bani, prin care s-au solicitat despăgubiri în valoare totală de 60.000 euro, din care 30.000 euro despăgubiri pentru daune materiale şi 30.000 euro despăgubiri pentru daune morale.

În raport de data iniţierii prezentului demers judiciar - 22 august 2016, având în vedere cursul de referinţă BNR de 4,46 RON/euro şi luând în considerare valoarea indicată pentru fiecare pretenţie solicitată, respectiv suma de 30.000 euro, reprezentând 133.800 RON, se constată că despăgubirea solicitată, care reprezintă valoarea obiectului litigiului, este sub pragul de 1.000.000 de lei, prag care deschide calea de atac a recursului, astfel că în raport de argumentele expuse, recursul dedus judecăţii este privit ca inadmisibil.

De altfel, prin Decizia nr. 52 din 18.06.2018 pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor probleme de drept al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în Dosar nr. x/2018, s-a decis:

"În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 27 din C. proc. civ., cu referire la art. 147 alin. (4) din Constituţia României, efectele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017 se produc cu privire la hotărârile judecătoreşti pronunţate după publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, în litigiile evaluabile în bani de până la 1.000.000 RON inclusiv, pornite ulterior publicării deciziei (20 iulie 2017)."

Faptul că în dispozitivul hotărârii curţii de apel a fost menţionată calea de atac a recursului, nu poate crea părţilor o cale de atac în afara cadrului legal, astfel cum impun dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., redate în cuprinsul prezentei hotărâri.

În consecinţă, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de reclamanţii A., B., E., C., G., D. şi F. împotriva Deciziei civile nr. 261/A din 25 octombrie 2017 a Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanţii A., B., E., C., G., D. şi F. împotriva Deciziei civile nr. 261/A din 25 octombrie 2017 a Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 02.07.2018.