Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2760/2018 AI generated

Inadmissibility of cassation appeal in tort damages claims subject to the 1,000,000 RON monetary threshold under Law 2/2013

Case Number Decizia nr. 2760/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the association's appeal as inadmissible, thereby upholding the Court of Appeal's judgment which modified the lower court's award of moral damages in favor of the individual claimants. The dispute concerned a civil tort action for material and moral damages arising from a road accident that resulted in death and injuries, where the association challenged the increased compensation amounts awarded on appeal. The decisive legal basis was Article 18(2) of Law No. 2/2013, which, at the time the claim was registered in August 2015, barred appeals by cassation for monetary claims up to 1,000,000 RON; although the Constitutional Court later declared the monetary threshold unconstitutional, its effects were limited to future cases, leaving the inadmissibility rule applicable to this existing litigation.

Legislator headnote

AI generated

art. 493 alin. (3) C. proc. civ, art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 493 alin. (5) C. proc. civ, art. 493 alin. (5) din C. proc. civ, art. 457 alin. (1) C. proc. civ, art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ; Inadmissibility of cassation appeal in tort damages claims subject to the 1,000,000 RON monetary threshold under Law 2/2013: La data de 21 februarie 2018, Completul de filtru C4, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia, pentru ca părţile să îşi exprime punctele de vedere, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Keywords

AI generated
tort damages effects of unconstitutionality monetary compensation constitutional limits civil dispute civil register

Cited Legislation

AI generated
art. 493 alin. (3) C. proc. civ
La data de 21 februarie 2018, Completul de filtru C4, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia, pentru ca părţile să îşi exprime punctele de vedere, astfel cum prevăd dispoziţiile art.
art. 493 alin. (4) C. proc. civ
civ., a dispus comunicarea acestuia, pentru ca părţile să îşi exprime punctele de vedere, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
art. 493 alin. (5) C. proc. civ
S-a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 2 iulie 2018, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părţilor.
art. 493 alin. (5) din C. proc. civ
(1) coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., cu referire la art.
art. 457 alin. (1) C. proc. civ
Potrivit dispoziţiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.
art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ
În conformitate cu art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs.
art. 18 din Legea nr. 2/2013
Potrivit dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr.
art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013
Prin urmare, modificarea dispoziţiilor art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 prin Decizia Curţii Constituţionale nr.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 4 august 2015, sub nr. x/2015, reclamanţii A., B., D., E., F., G., H., C. şi I. au chemat în judecată pe pârâţii Asociaţia Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii şi J., solicitând plata următoarelor sume de bani:

- 13.421 RON cu titlu de daune materiale şi 1.000.000 lei cu titlu de daune morale către reclamantul A., soţul victimei decedate;

- 15.000 RON cu titlu de daune morale către reclamantul A. ca urmare a propriilor vătămări;

- 632 RON daune materiale reprezentând contravaloarea medicaţiei reclamantei, victima accidentată şi 1.000.000 Iei daune morale, ca urmare a decesului mamei, către reclamanta B., fiica victimei decedate;

- 150.000 RON cu titlu de daune morale către reclamanta B. ca urmare a propriilor vătămări suferite în accidentul rutier;

- 1.000.000 RON daune morale către C., fiul victimei decedate;

- 1.000.000 RON daune morale către D., fiul victimei decedate;

- 1.000.000 RON daune morale către E., tatăl victimei decedate;

- 1.000.000 RON daune morale către F., mama victimei decedate;

- 300.000 Iei cu titlu de daune morale către G., sora victimei decedate;

- 300.000 RON cu titlu de daune morale către H., sora victimei decedate;

Reclamanta I., proprietar ai vehiculului x cu nr. de înmatriculare x a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 30.000 RON cu titlu de daune materiale, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea pronunţată în şedinţa Camerei de consiliu din data de 7 octombrie 2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia de necompetenţă funcţională a cauzei şi a trimis dosarul preşedintelui Tribunalului Bucureşti, în vederea repartizării la o secţie civilă.

Dosarul a fost repartizat secţiei a III-a civile, a Tribunalului Bucureşti, fiind înregistrat sub nr. x/2015.

Prin sentinţa civilă nr. 1531 din 24 noiembrie 2016, Tribunalul Bucureşti, secţia III-a civilă, a admis, în parte, acţiunea reclamanţilor şi a obligat pârâta Asociaţia Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii să plătească despăgubiri pentru daune materiale şi morale, după cum urmează:

- suma de 13.421 RON cu titlu de daune materiale şi suma de 30.000 RON cu titlu de daune morale către reclamantul A.;

- suma de 632 RON cu titlu de daune materiale şi suma de 40.000 Iei cu titlu de daune morale către reclamanta B.;

- suma de 20.000 Iei cu titlu de daune morale către fiecare dintre reclamanţii D. şi C.;

- suma de 10.000 RON cu titlu de daune morale către fiecare dintre reclamanţii F., E., G. şi H.;

- suma de 23.890 RON cu titlu de daune materiale către reclamanta I.

Totodată, a obligat pârâta la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de expert către reclamanta I.

Împotriva acestei hotărâri au formulat apel reclamanţii A., B., D., C., E., F., G. şi H., iar, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia civilă nr. 786/A din data de 6 octombrie 2017, a admis apelul acestora, a schimbat, în parte, sentinţa apelată, în sensul modificării cuantumului daunelor morale acordate apelanţilor reclamanţi A., B., C., D., F., G., H., după cum urmează:

- către reclamantul A., suma de 150.000 RON, ce reprezintă daune morale pentru prejudiciul cauzat prin decesul soţiei sale, K.;

- către reclamanta B., suma de 300.000 Lei, din care 100.000 lei reprezintă daune morale pentru prejudiciul cauzat prin vătămările proprii şi 200.000 RON reprezintă daune morale pentru prejudiciul cauzat prin decesul mamei sale, K.;

- către reclamantul C., suma de 200.000 RON, ce reprezintă daune morale pentru prejudiciul cauzat prin decesul mamei sale, K.;

- către reclamantul D., suma de 200.000 RON, ce reprezintă daune morale pentru prejudiciul cauzat prin decesul mamei sale, K.

Au fost păstrate celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

Această decizie a fost atacată cu recurs de către pârâta Asociaţia Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 14 noiembrie 2017.

La data de 14 februarie 2018, s-a procedat ia întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin raport apreciindu-se că recursul nu este admisibil în raport de criteriul valoric.

La data de 21 februarie 2018, Completul de filtru C4, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia, pentru ca părţile să îşi exprime punctele de vedere, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la filele 77-86 şi 90-99 din dosarul de recurs, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor.

În cauză nu au fost depuse puncte de vedere la raport.

Constatându-se încheiată această etapă a procedurii de filtru, dosarul a fost înaintat completului de judecată în vederea stabilirii termenului pentru soluţionarea căii de atac.

S-a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 2 iulie 2018, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părţilor.

În raport de prevederile art. 248 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., cu referire la art. 499 teza finală din acelaşi act normativ, Înalta Curte urmează să analizeze cu prioritate admisibilitatea recursului, din perspectiva celor reţinute în raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, sens în care constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât pe cele expres prevăzute de lege. Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile ari 129 din Constituţia României prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.

În conformitate cu art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs.

Potrivit dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 95/2016 pentru prorogarea unor termene prevăzute de Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.: "în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 1 ianuarie 2019 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare depănă la 1.000.000 RON inclusiv.*'

Din interpretarea prevederilor legale evocate rezultă că hotărârile pronunţate în cauze înregistrate ulterior datei de 15 februarie 2013, având obiectul evaluabil în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv, nu sunt supuse recursului.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 582 din 20 iulie 2017, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituţională.

În ceea ce priveşte aplicarea în timp a efectelor deciziei Curţii Constituţionale, se constată că aceasta îşi va produce efectele în procesele pornite după data de 20 iulie 2017, date fiind dispoziţiile art. 27 C. proc. civ., potrivit cărora:

"Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul". În schimb, în litigiile având ca obiect cereri evaluabile în bani, pornite înainte de 20 iulie 2017, decizia instanţei de apel va fi supusă recursului doar în cele în care valoarea cererii se situează peste pragul valoric de 1.000.000 iei, astfel cum prevedea art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 înainte de intervenţia Curţii Constituţionale asupra conţinutului acestei norme.

În sistemul legislativ actual, regimul căilor de atac este determinat de legea în vigoare la data înregistrării cererii introductive de instanţă, astfel. încât suprimarea sau recunoaşterea unei noi căi de atac, ori, după caz, modificarea condiţiilor de admisibilitate, a termenului de exercitare sau acordarea unei noi căi de atac, a termenului de exercitare şi a cerinţelor de formă pentru exercitarea ei, sunt lipsite de efecte juridice asupra cauzelor aflate deja pe rolul instanţelor judecătoreşti.

Prin urmare, modificarea dispoziţiilor art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 369/20117, publicată în M. Of. nr. 582, Partea I, din 20 iulie 2017, nu are erect asupra cererilor de chemare în judecată introduse pe rolul instanţelor judecătoreşti înainte de data publicării acesteia în Monitorul Oficial.

Astfel, în temeiul dispoziţiilor art. 147 alin. (4) teza a II-a din Constituţie, potrivit căreia "De la data publicării, deciziile (n.n. Curţii Constituţionale) simt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor'", Decizia Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017 produce efecte "numai pentru viitor", nu şi cu privire la situaţiile juridice trecute sau aflate în curs de desfăşurare.

Din prevederile textului constituţional rezultă că efectul declarării neconstituţionalităţii unei norme juridice nu este acela al constatării inexistenţei acesteia, decizia Curţii Constituţionale producând efecte numai pentru viitor, norma juridică declarată neconstituţională continuă să producă efecte, nefiind exclusă de ia aplicare pentru situaţiile juridice începute în momentul în care era în vigoare.

De altfel, prin deciziile sale (Decizia nr. 838/2009) Curtea Constituţională a arătat ca efectul ex nune al actelor instanţei de contencios constituţional "constituie o aplicare a principiului neretroactivităţii, garanţie fundamentală a drepturilor constituţionale de natură a asigura securitatea juridică şi încrederea cetăţenilor în sistemul de drept, o premisă a respectării separaţiei puterilor în stat, contribuind în acest fel la consolidarea statului de drept. Pe cale de consecinţă, efectele deciziei Curţii nu pot viza decât actele, acţiunile, inacţiunile sau operaţiunile ce urmează a se înfăptui în viitor."

Aşa fiind, sunt pe deplin aplicabile dispoziţiile art. 27 C. proc. civ. potrivit cărora "Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul."

Cum, în speţă, cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul instanţei de judecată la data de 4 august 2015, aşadar, înainte de publicarea în Monitorul Oficial a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, este aplicabilă regula potrivii căreia hotărârea recurată este supusă căilor de atac, în condiţiile prevăzute de art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013, chiar dacă ulterior, pe parcursul soluţionării cauzei, norma care a determinat inadmisibilitatea căii de atac este înlăturată.

În contextul înregistrării cererii de chemare în judecată anterior declarării neconstituţionalităţii sintagmei precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare depănă la 1.000.000 RON inclusiv" din cuprinsul art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013, condiţiile de admisibilitate a căilor de atac sunt fixate la momentul formulării cererii de chemare în judecată, astfel încât modificarea dispoziţiilor legale, survenită pe parcursul procesului, nu este de natură să le influenţeze.

În consecinţă, Decizia nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale nu este incidenţă în cauza de faţă, astfel că decizia recurată este supusă căilor de atac prevăzute de legea în vigoare la momentul înregistrării cererii de chemare în judecată, respectiv art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în formularea de dinainte de intervenţia Curţii Constituţionale asupra conţinutului acestei norme.

Din această perspectivă se impune a se stabili care este valoarea obiectului litigiului, aceasta având relevanţă atât sub aspectul determinării competenţei, cât şi sub aspectul stabilirii căilor de atac ce pot fi exercitate împotriva hotărârilor judecătoreşti pronunţate în litigii evaluabile în bani.

Preţuirea obiectului litigiului se face de către reclamant, potrivit dispoziţiilor art. 194 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., care prevăd că cererea de chemare în judecată va cuprinde obiectul cererii şi valoarea lui, după preţuirea reclamantului, atunci când acesta este evaluabil în bani, precum şi modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori, cu indicarea înscrisurilor corespunzătoare.

În secţiunea a doua a Titlului III din C. proc. civ. a fost reglementată competenţa materială a instanţelor judecătoreşti în funcţie de valoarea obiectului cererii introductive de instanţă.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 98 C. proc. civ.: "(1) Competenţa se determină după valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal de cerere. (2) Pentru stabilirea valorii, nu se vor avea în vedere accesoriile pretenţiei principale, precum dobânzile, penalităţile, fructele, cheltuielile sau altele asemenea, indiferent de data scadenţei, şi nici prestaţiile periodice ajunse la scadenţă în cursul judecăţii. în caz de contestaţie, valoarea se stabileşte după înscrisurile prezentate şi explicaţiile date de părţi".

Potrivit dispoziţiilor art. 99 alin. (2) C. proc. civ. "în cazul în care mai multe capete de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeaşi cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecăţii printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanţa competentă să le soluţioneze se determină ţinându-se seama de acea pretenţie care atrage competenţa unei instanţe de grad mai înalt."

Este de observat că prin soluţia adoptată în noua reglementare legiuitorul se îndepărtează parţial de doctrină care a preconizat, în condiţiile vechiul Cod, soluţia cumulării valorilor în cazul în care cererile au o cauză comună, provenind din unul şi acelaşi raport juridic substanţial.

Astfel, legiuitorul exclude determinarea competenţei pe baza valorii totale a cererilor principale ale reclamantului din moment ce întrevede posibilitatea ea respectivele capete de cerere să fie în competenţa unor instanţe de grade diferite; dacă valoarea tuturor pretenţiilor s-ar fi însumat, ar fi existat o singură instanţă competentă.

În plus, din prevederile art. 100 alin. (1) C. proc. civ. rezultă că în cazul în care mai mulţi reclamanţi, prin aceeaşi cerere de chemare în judecată, formulează pretenţii proprii împotriva aceluiaşi pârât, invocând raporturi juridice distincte şi neaflate într-o legătură care să facă necesară judecarea lor împreună, determinarea instanţei competente se face cu observarea valorii sau, după caz, a naturii ori obiectului fiecărei pretenţii în parte.

Prin demersul judiciar, reclamanţii au solicitat plata de daune materiale cât şi daune morale, după cum urmează:

- 13.421 RON cu titlu de daune materiale şi 1.000.000 RON cu titlu de daune morale către reclamantul A., soţul victimei decedate;

- 15.000 RON cu titlu de daune morale către reclamantul A. ca urmare a propriilor vătămări;

- 632 RON daune materiale şi 1.000.000 RON daune morale, ca urmare a decesului mamei, către reclamanta B., fiica victimei decedate;

- 150.000 RON cu titlu de daune morale către reclamanta B. ca urmare a propriilor vătămări suferite în accidentul rutier;

- 1.000.000 RON daune morale către C., fiul victimei decedate;

- 1.000.000 RON daune morale către D., fiul victimei decedate;

- 1,000.000 RON daune morale către E., tatăl victimei decedate;

- 1.000.000 Iei daune morale către F., mama victimei decedate;

- 300.000 RON cu titlu de daune morale către G., sora victimei decedate;

- 300.000 RON cu titlu de daune morale către H., sora victimei decedate;

în cauză, stabilirea instanţei competente nu se poate face luând în considerare valoarea cumulată a tuturor pretenţiilor formulate de reclamanţi, ci ţinându-se seama de acea pretenţie care atrage competenţa unei instanţe de grad mai înalt, în speţă suma de 1.000.000 RON pretinsă cu titlu de daune morale.

De asemenea, pentru determinarea căii de atac a recursului, nu vor putea fi adunate pretenţiile cu titlu de daune morale, solicitate, pe rând, de reclamanţii A. şi B., întrucât acestea au un temei juridic diferit şi, ca atare, trebuie privite separat. Aşa cum rezultă din petitele cererii de chemare în judecată şi din motivarea în fapt a acesteia, suma de 15.000 RON a fost solicitată de reclamantul A. pentru repararea prejudiciului produs prin propria vătămare în urma accidentului rutier, iar suma de 1.000.000 Iei a fost pretinsă pentru pierderea soţiei, K.; suma de 150.000 RON a fost solicitată de reclamanta B. ca urmare a propriilor vătămări suferite în accidentul rutier, iar suma de 1.000.000 RON a fost pretinsă ca urmare a decesului mamei, K.

Aşa fiind, acţiunea cu care reclamanţii au învestit instanţa are ca obiect principal pretenţii reprezentând daune delictuale în cuantum de 1.000.000 RON şi, ca atare, este o acţiune patrimonială, evaluabilă în bani.

Având în vedere că valoarea obiectului litigiului este de 1.000.000 RON, sub pragul care deschide calea de atac a recursului, în raport de argumentele expuse, recursul dedus judecăţii este privit ca inadmisibil.

De altfel, prin Decizia nr. 52 din 18.06.2018 pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor probleme de drept al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în Dosar nr. x/2018, s-a decis:

"În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 27 din C. proc. civ., cu referire la art. 147 alin. (4) din Constituţia României, efectele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017 se produc cu privire la hotărârile judecătoreşti pronunţate după publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, în litigiile evaluabile în bani. depănă la 1.000.000 RON inclusiv, pornite ulterior publicării deciziei (20 iulie 2017)"

Faptul că în dispozitivul hotărârii curţii de apel a fost menţionată calea de atac a recursului, nu poate crea părţilor o cale de atac în afara cadrului legal, astfel cum impun dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., evocate în cuprinsul prezentei hotărâri.

În consecinţă, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de pârâta Asociaţia Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii împotriva Deciziei civile nr. 786/A din 6 octombrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a lII-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

pentru aceste motive In numele legii

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta Asociaţia Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii împotriva Deciziei civile nr. 786/A din 6 octombrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a llI-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 02.07.2018.