Appeal against compulsory execution order declared inadmissible due to lack of admissibility
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the debtor's appeal as inadmissible, thereby upholding the lower courts' rulings that affirmed the initiation of compulsory execution for the recovery of a credit loan debt. The dispute arose from the debtor's attempt to challenge the court order authorizing the start of enforcement proceedings by filing standard appeals and an appeal against an appeal, rather than utilizing the specific legal remedy available for such orders. Relying on Articles 641(4)-(5) and 634(1)(1) of the Code of Civil Procedure, the court held that the initial order admitting the request for compulsory execution is not subject to ordinary appeals or appeals against an appeal; instead, its legality can only be contested through a specific objection to execution, rendering all prior procedural steps taken by the debtor legally void and the final decision definitive without further recourse.
Legislator headnote
AI generatedart. 641 C. proc. civ, art. 634 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ; Appeal against compulsory execution order declared inadmissible due to lack of admissibility: În cauză, sunt incidente şi dispoziţiile art. 634 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., potrivit cărora sunt hotărâri definitive, hotărârile care nu sunt supuse apelului şi nici recursului, calea de atac exercitată împotriva unor asemenea hotărâri fiind inadmisibilă.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele;
Prin încheierea de şedinţă nr. 1010 din 16 august 2017 pronunţată de Judecătoria Luduş în dosar nr. x/2017 a fost admisă cererea formulată de petenta Societatea Civilă Profesională de Executori Judecătoreşti A., prin executor judecătoresc B. şi a fost încuviinţată începerea executării silite în dosarul execuţional nr. 2320/2017, la cererea creditorului C., reprezentat convenţional prin avocat D., împotriva debitorului E., până la recuperarea sumei de 14357,77 RON (11.120,38 RON - debit principal+3.232,59 RON - dobânda aferentă creditului acordat+4,80 RON - comision bancar restant) la care se adaugă cheltuielile de executare, în condiţiile legii.
Prin decizia nr. 174/A din 7 noiembrie 2017 Tribunalul Specializat Mureş a respins, ca inadmisibil, apelul declarat de E. împotriva încheierii sus-menţionate.
Prin decizia nr. 861/R din 24 aprilie 2018 Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de E. împotriva deciziei anterior menţionate[…]
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3, 5, 6 şi 8 C. proc. civ. E., solicitând să se constate perimarea, prescripţia şi anularea executării silite declanşate împotriva sa, precum şi anularea tuturor actelor de procedură efectuate în cauză, întrucât creditorul nu a depus acte doveditoare care să justifice obligaţia existentă în sarcina recurentului, iar executarea silită este nelegală şi frauduloasă.
Analizând cauza, Înalta Curte constată următoarele:
Obiectul prezentului litigiu îi constituie cererea de încuviinţare a executării silite formulată de către petenta Societatea Civilă Profesională de Executori Judecătoreşti A., prin executor judecătoresc B., la solicitarea creditorului C., împotriva debitorului E., în vederea recuperării sumei de 14.357,77 RON (11,120,38 RON - debit principal - 3,232,59 RON - dobânda aferentă creditului acordat - 4,80 RON - comision bancar restant) la care se adaugă cheltuielile de executare, în condiţiile legii, în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. x din 10.06.2005 emis de F.
Potrivit art. 641 C. proc. civ. alin. (4) şi (5):
"(4) încheierea prin care se respinge cererea de învestire cu formulă executorie poate fi atacată numai cu apel de către creditor, In termen de 5 zile de la comunicare.
(5) încheierea prin care se admite cererea de învestire cu formulă executare nu este supusă nici unei căi de atac, dar legalitatea acesteia poate face obiectul contestaţiei Sa executare."
În cauză, executarea silită a fost încuviinţată prin încheierea nr. 1010 din 16.08.2018 Judecătoriei Luduş, iar recurentul a exercitat împotriva acesteia căile de atac prevăzute de dreptul comun (apel şi recurs), deşi prevederile legale în materie sunt neechivoce în ceea ce priveşte inadmisibilitatea căilor de atac împotriva unei astfel de încheieri, a cărei modalitate de contestare este reglementată de un regim juridic distinct, specific procedurii speciale a executării silite.
Cum în cauza în toate fazele procesuale (apel şi recurs) demersurile procesuale ale recurentului au fost respinse, ca inadmisibile, recursul la recurs promovat de acesta şi respins prin decizia nr. 861/R din 24.04.2018 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, este, de asemenea, inadmisibil.
În cauză, sunt incidente şi dispoziţiile art. 634 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., potrivit cărora sunt hotărâri definitive, hotărârile care nu sunt supuse apelului şi nici recursului, calea de atac exercitată împotriva unor asemenea hotărâri fiind inadmisibilă.
Prin urmare, în raport de conţinutul dispoziţiilor legale anterior menţionate, se apreciază că recursul declarat este inadmisibil, hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş nefiind nesusceptibilă de a fi atacată pe calea recursului.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de E. împotriva deciziei nr. 861/R din 24 aprilie 2018 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de E. cu domiciliul în judeţul Mureş, împotriva deciziei nr. 861/R din 24 aprilie 2018 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în contradictoriu cu intimaţii Societatea Civilă Profesională de Executori Judecătoreşti A., cu sediul în judeţul Mureş, C., cu sediul procesual ales în Bucureşti, la sediul S.C. G. S.R.L.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27.06.2018.