Inadmissibility of cassation for monetary claims under 1 million RON due to non-retroactivity of constitutional ruling striking down appeal threshold

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara la data de 30.03.2016, reclamantul Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii, a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A., obligarea acestuia la plata sumei de 865.351,49 RON reprezentând despăgubiri materiale şi despăgubiri morale, precum şi renta lunară de 500 RON/lună, pe perioada 08.06.2013 - 05.02.2016, stabilite în favoarea persoanei prejudiciate B. şi, respectiv, în favoarea Spitalului de Urgenţă Petroşani, inclusiv onorariu asistenţă şi reprezentare juridică în Dosarul penal nr. x/2015, precum şi dobânda penalizatoare pe perioada cuprinsă între data achitării despăgubirilor şi până la recuperarea integrală a debitului.

Prin sentinţa civila nr. 176/2017, Tribunalul Hunedoara a admis în parte acţiunea formulată de reclamant şi, în consecinţă, l-a obligat pe pârâtul A. să-i restituie reclamantului suma de 845.500 RON împreună cu dobânda legală, începând cu data de 06.02.2016 şi până la achitarea efectivă, precum şi suma de 16.058,68 RON împreună cu dobânda legală, începând cu data de 12.03.2016 şi până la achitarea efectivă. A fost respinsă în rest acţiunea reclamantului.

Prin Decizia civilă nr. 1477 din 14 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârât.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul.

În raport de prevederile art. 248 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., cu referire la art. 499 teza finală din acelaşi act normativ, Înalta Curte urmează să analizeze cu prioritate admisibilitatea recursului, faţă de care constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată, pe alte căi decât pe cele expres prevăzute de lege. Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţia României, republicată, prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs.

Art. 483 alin. (1) C. proc. civ. dispune că; "Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, tară drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului", iar, conform alin. (2) din acelaşi act normativ, "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului."

Potrivit art. 18 alin. (1) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., "Dispoziţiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2016", iar, conform alin. (2) al aceluiaşi articol, în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi (15 februarie 2013) şi până la data de 31 decembrie 2015 (termen care prin O.U.G. nr. 62/2015 si O.U.G. nr. 95/2016 a fost extins, succesiv, până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv) nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţa sunt supuse numai apelului.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 582 din 20 iulie 2017, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituţională.

Însă, efectele acestei decizii nu se pot produce în litigiul pendinte, deoarece acesta a început înainte de publicarea deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial, cererea de chemare în judecată fiind înregistrată pe rolul instanţei sub imperiul dispoziţiilor art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 în forma nemodificată.

În sistemul de drept românesc, efectele deciziilor Curţii Constituţionale se produc numai pentru viitor - ex nunc, ele neputând opera cu efect retroactiv - ex tunc, asupra situaţiilor juridice trecute.

De aici decurge consecinţa că, până la data publicării deciziei de neconstituţionalitate, respectiva normă juridică se bucură de prezumţia de constituţionalitate, astfel încât, dacă s-a făcut aplicarea acesteia în cadrul unei proceduri judiciare soluţionate printr-o hotărâre definitivă, principiul neretroactivităţii legii civile ce se reflectă şi în art. 147 alin. (4) din Constituţie, impune respectarea securităţii raporturilor juridice cu privire la aceste situaţii juridice finalizate - facta praeterita.

În ceea ce priveşte efectele deciziei de neconstituţionalitate cu privire la procesele în curs, facta pendentia, această chestiune trebuie abordată, pe de o parte, prin prisma raportului dintre art. 27 din C. proc. civ. şi art. 147 din Constituţia României, iar pe de altă parte, în contextul caracterului obligatoriu al considerentului nr. 32 din Decizia Curţii Constituţionale nr. 369/2017.

Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţia României, publicarea în Monitorul Oficial a deciziilor Curţii Constituţionale generează încetarea pentru viitor a efectelor juridice ale normelor constatate ca fiind neconstituţionale.

Aşadar, după publicarea în Monitorul Oficial a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369/2017, art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 şi-a încetat efectele, cât priveşte sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv".

Consecinţele pe care le produce ieşirea din vigoare a normei, în privinţa părţii din text constatate ca fiind neconstituţională, sunt similare celor ale abrogării parţiale a normei.

În această situaţie, se pune problema existenţei unui conflict de legi, întrucât din perspectiva aplicării în timp a normei, dispoziţia legală în forma reconfigurată ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale reprezintă legea nouă.

În mod evident, regulile după care se soluţionează conflictul de norme procesual civile se regăsesc în C. proc. civ., respectiv în cuprinsul prevederilor art. 24 - 27, indicate în doctrină drept norme generale de drept tranzitoriu.

Din această perspectivă, principiul aplicării pentru viitor a deciziilor Curţii Constituţionale, consacrat de art. 147 alin. (4) din Constituţie, nu împiedică, ci dimpotrivă, impune aplicarea dispoziţiilor art. 24 - 27 din C. proc. civ., atât timp cât diferitele situaţii juridice ce reclamă stabilirea în concret a legii aplicabile în căzui unui conflict de norme nu pot fi. rezolvate doar prin raportarea ia legea fundamentală.

Cât priveşte considerentul nr. 32 din Decizia Curţii Constituţionale nr. 369/2017, se observă absenţa oricărei referiri în conţinutul acestuia la normele C. proc. civ., ceea ce denotă mai degrabă intenţia de a se sublinia aplicarea pentru viitor a art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în forma configurată după eliminarea sintagmei ce a generat constatarea de neconstituţionalitate, decât aceea de a se tranşa în mod efectiv chestiunea aplicării în timp a legii de procedură civilă şi doar prin raportare la legea fundamentală.

Mai mult decât atât, se constată că instanţa constituţională în Decizia nr. 369/2017 nu a extins controlul de constituţionalitate şi asupra dispoziţiilor art. 27 din C. proc. civ. în măsura în care s-ar fi considerat că admiterea excepţiei de neconstituţionalitate nu putea fi disociată de acest text, astfel cum stabileşte art. 31 alin. (2) din Legea nr. 47/1992:

"(2) în caz de admitere a excepţiei, Curtea se va pronunţa şi asupra constituţionalităţii ai tor prevederi din actul atacat, de care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate prevederile menţionate în sesizare." În condiţiile în care - în forma în care este redactat de legiuitor - art. 27 din C. proc. civ. nu cuprinde vreo excepţie de la regula pe care o consacră, dacă s-ar face aplicarea efectelor deciziei Curţii Constituţionale şi în privinţa hotărârilor date în apei în procesele pornite anterior datei de 20 iulie 2017 având ca obiect cereri evaluabile în bani, s-ar da efect retroactiv admiterii excepţiei de neconstituţionalitate, câtă vreme Curtea Constituţională, prin această decizie, a reconfigurat o normă de procedură civilă în materia căilor de atac.

În acest fel, s-ar ajunge să se considere că art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 avea - încă de la data iniţierii procesului (în speţă, 24 septembrie 2014) - conţinutul ce rezultă din modificarea normei prin eliminarea sintagmei constatate neconstituţionale, ceea ce contravine art. 147 alin. (4) din Constituţie şi ignoră intenţia explicită a legiuitorului de a supune hotărârile judecătoreşti căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul, fiind astfel nesocotite şi dispoziţiile art. 27 din C. proc. civ.

În speţa pendinte, prin demersul judiciar, reclamantul Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii, a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A., obligarea acestuia la plata sumei de 865.351,49 RON reprezentând despăgubiri materiale şi despăgubiri morale, precum şi renta lunară de 500 lei/lună, pe perioada 08.06.2013-05.02.2016.

Prin urmare, cum valoarea pretenţiei judecăţii la data de 30.03.2016, data înregistrării cererii de chemare în judecată, era sub valoarea de 1.000.000 RON inclusiv, recursul de faţă este inadmisibil.

De altfel, prin Decizia nr. 52 din data de 18 iunie 2018 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a stabilit că "efectele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017 se produc cu privire la hotărârile judecătoreşti pronunţate după publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, în litigiile evaluabile în bani de până la 1.000.000 RON inclusiv, pornite ulterior publicării deciziei (20 iulie 2017)".

În consecinţă, Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâtul A. împotriva Deciziei nr. 1477 din data de 14 noiembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Alba lulia, secţia I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21.06.2018.