Non-appealability of High Court suspension orders under Art. 414(1) CPC

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată la 3 octombrie 2017, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a chemat în judecată Statul Român, reprezentant de Ministerul Finanţelor Publice, pentru nerespectarea art. 47 alin. (2) din Constituţie, art. 66 din Legea nr. 223/2015 şi a altor dispoziţii legale.

În temeiul art. 200 alin. (4) C. proc. civ., Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea din camera de consiliu de la 9 noiembrie 2017, a dispus anularea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul A., reţinând neîndeplinirea obligaţiilor stabilite în sarcina sa privind regularizarea cererii de chemare în judecată.

Împotriva acestei încheieri, criticând-o pentru nelegalitate, reclamantul A. a formulat o cale de atac intitulată "apel".

Reţinând spre soluţionare această cale de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a constatat că a fost învestită cu o cerere de reexaminare formulată împotriva încheierii de anulare pronunţate în temeiul dispoziţiilor art. 200 alin. (4) C. proc. civ. şi, prin Decizia nr. 402 din 6 februarie 2018, a trimis cererea de reexaminare, spre competentă soluţionare, Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Reclamantul a formulat cerere de revizuire a Deciziei nr. 402 din 6 februarie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, revizuirea fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2018.

2. Hotărârea pronunţată în revizuire

Prin încheierea din 17 mai 2018, pronunţată în Dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a suspendat judecata cererii de revizuire formulate de A. împotriva Deciziei nr. 402 din 6 februarie 2018, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., motivat de faptul că niciuna dintre părţi, legal citate, nu s-a înfăţişat la strigarea cauzei şi nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva încheierii menţionate la pct. 2, revizuentul A. a formulat apel, prin care, în afara susţinerilor critice expuse, a invocat şi existenţa unei erori materiale în ceea ce priveşte numărul dosarului.

Apelul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători sub nr. x/2018.

4. Pregătirea dosarului de recurs şi procedura de filtrare a recursului

Recursul fiind de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost urmată procedura de filtrare reglementată de art. 493 C. proc. civ., după cum urmează: (i) prin raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, raportorul a concluzionat în sensul că se impune calificarea căii de atac exercitate ca fiind recurs, precum şi în sensul că recursul nu este admisibil în principiu; (ii) prin încheierea de la 5 noiembrie 2018, completul de filtru a dispus comunicarea raportului; (iii) dovada de comunicare a raportului către recurent a fost restituită la dosar cu menţiunea "destinatar mutat de la adresă" raportul a fost comunicat intimatului la 16 noiembrie 2018; (iv) părţile nu a depus punct de vedere asupra raportului.

La 13 decembrie 2018, dosarul a fost re-repartizat aleatoriu la Completul de 5 judecători - Civil 2 - 2018, în temeiul art. 4 alin. (1) din Hotărârea secţiei pentru judecători a CSM şi Hotărârii nr. 158 din 13 decembrie 2018 a Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

II. Considerentele Înaltei Curţi

1. Cu titlu prealabil

Înalta Curte constată că, potrivit art. 20 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 212/2018, în materia contenciosului administrativ nu se aplică procedura de filtrare a recursului reglementată de art. 493 C. proc. civ. Pentru acest motiv nu a fost derulată în continuare procedura de filtrare a recursului, fiind fixat termen de judecată în şedinţă publică, astăzi, 18 februarie 2019.

2. Calificarea juridică a căii de atac

În aplicarea dispoziţiilor art. 22 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte constată că, prin raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, analizat de instanţă şi comunicat recurentului şi intimatului, a fost pusă în discuţia părţilor recalificarea juridică a căii de atac exercitate sub denumirea de apel.

Pentru considerentele arătate în continuare, instanţa va proceda la calificarea drept recurs a căii de atac exercitate de A. sub denumirea de "apel".

Calificarea propusă de parte, în sensul exercitării căii de atac a apelului, nu poate fi reţinută, prin raportare la normele care reglementează competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Potrivit art. 97 C. proc. civ.:

"Art. 97. - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă: 1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competenţa sa."

Nu se poate considera că, în temeiul, art. 97 pct. 4 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar putea judeca şi calea de atac a apelului.

În cazul în care legiuitorul a înţeles să reglementeze competenţa anumitor instanţe ca instanţe de apel a menţionat expres acest lucru, spre exemplu, în cuprinsul dispoziţiilor art. 95 pct. 2 ori art. 96 pct. 2 C. proc. civ.

Sintagma "orice alte cereri date de lege în competenţa sa", utilizată în cuprinsul art. 97 pct. 4 C. proc. civ. nu include şi calea de atac a apelului, norma de reglementare citată vizând alte situaţii, respectiv cereri care sunt prevăzute expres fie de C. proc. civ. [spre exemplu: art. 135 alin. (1) şi (3) referitor la conflictul de competenţă, art. 142 alin. (1) teza a doua şi alin. (2) referitor la cererile de strămutare, art. 147 referitor la delegarea instanţei, art. 524 alin. (5) referitor la plângerea împotriva încheierii prin care a fost respinsă contestaţia privind tergiversarea procesului] fie în legi speciale [spre exemplu: art. 19 din Legea nr. 28/2015 referitor la contestaţia împotriva modului de formare şi componenţei Biroului Electoral Central; art. 275 alin. (2) din O.U.G nr. 99/2006 privind contestaţia împotriva hotărârilor consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României].

Este de subliniat faptul că nu este identificată nicio reglementare care să prevadă competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă de apel, în materie civilă.

3. Asupra admisibilităţii căii de atac a recursului

În speţă, Completul de 5 judecători este învestit cu soluţionarea recursului declarat împotriva încheierii prin care o secţie civilă a Înaltei Curţi a dispus măsura de suspendare a judecării cauzei în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 teza întâi C. proc. civ., text procedural conform căruia:

"Judecătorul va suspenda judecata: [...] 2. când niciuna dintre părţi, legal citate, nu se înfăţişează la strigarea cauzei. Cu toate acestea, cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul a cerut în scris judecarea în lipsă."

Este adevărat că, în ceea ce priveşte calea de atac împotriva încheierii de suspendare a cursului procesului, regula instituită de art. 414 alin. (1) teza întâi C. proc. civ., este aceea că încheierea poate fi atacată cu recurs, în mod separat, la instanţa ierarhic superioară, însă teza a doua a aceluiaşi alineat prevede o excepţie de la această regulă, stipulând expres că, atunci:

"Când suspendarea a fost dispusă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, hotărârea este definitivă".

Având în vedere că legiuitorul a prevăzut neechivoc, în cuprinsul art. 414 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., că nu este deschisă calea de atac a recursului în cazul în care suspendarea a fost dispusă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - cum este cazul în prezentul dosar - este imperios necesar să se dea eficienţă acestor dispoziţii în aplicarea principiului de drept exceptio est strictissimae interpretationis.

Pentru considerentele arătate, în virtutea dispoziţiilor art. 414 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de A. împotriva încheierii din 17 mai 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2018.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 februarie 2019.

Procesat de GGC - GV