Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 96/2019 AI generated

Extraordinary appeal nullified for failing to articulate valid casation grounds against revision dismissal for lateness

Case Number Decizia nr. 96/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice, in a 5-judge panel, nullified the appeal filed by the petitioner against the prior decision annulling his revision request, leaving the procedural dismissal for lateness in full force; the underlying dispute involved a civil execution challenge where the petitioner initially sought to reverse a lower court's decision dismissing his annulment challenge against a civil judgment, subsequently filing a revision based on an alleged contradiction with an earlier appellate ruling, which the High Court rejected as filed after the one-month deadline. The decisive legal basis was the failure of the appeal to meet substantive requirements under Article 486(1)(d) and Article 488 of the Code of Civil Procedure, as the petitioner’s arguments focused on the merits of prior judgments rather than the specific legal errors regarding the revision's procedural dismissal, triggering the nullity sanction prescribed by Article 489(2) and Article 493(5) of the Code of Civil Procedure (pre-2018 amendment regime).

Legislator headnote

AI generated

art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 420 C. proc. civ, art. 493 C. proc. civ, art. 24 C. proc. civ, art. 24 din Legea nr. 304/2004; Extraordinary appeal nullified for failing to articulate valid casation grounds against revision dismissal for lateness: Cererea de revizuire a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi la data de 12 martie 2018, fiind depăşit termenul de o lună prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care a început să curgă de la rămânerea definitivă a ultimei hotărâri, respectiv de la data de 24 octombrie 2017, când a rămas definitivă Decizia civilă nr. 437R.

Keywords

AI generated
procedural nullity revision of a judgment article of civil procedure civil annulment substantive error extraordinary revision

Cited Legislation

AI generated
art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
Prin cererea de revizuire formulată în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuentul B.
art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
Cererea de revizuire a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi la data de 12 martie 2018, fiind depăşit termenul de o lună prevăzut de art. 511 alin.
art. 420 C. proc. civ
În cuprinsul cererii de recurs, recurentul formulează critici cu privire la soluţia de perimare a contestaţiei împotriva executării silite, susţinând că au fost încălcate prevederile art. 420 C. proc. civ., şi reia motivele de recurs din Dosarul nr.
art. 493 C. proc. civ
Aplicabilitatea dispoziţiilor art. 493 C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr.
art. 24 C. proc. civ
din 2010, care reglementează procedura de filtrare a recursului de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; (ii) conform art. 24 C. proc. civ.
art. 24 din Legea nr. 304/2004
Prin raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, s-a concluzionat în sensul că: (i) potrivit prevederilor art. 24 din Legea nr. 304/2004 coroborate cu cele ale art.
art. 513 alin. (6) C. proc. civ
(1) teza finală şi art. 513 alin. (6) C. proc. civ., Completului de 5 judecători în materie civilă îi revine competenţa de soluţionare a recursului; (ii) cererea de recurs îndeplineşte cerinţele prevăzute de art.
art. 486 alin. (1) C. proc. civ
civ., Completului de 5 judecători în materie civilă îi revine competenţa de soluţionare a recursului; (ii) cererea de recurs îndeplineşte cerinţele prevăzute de art. 486 alin. (1) C. proc. civ., cu excepţia cerinţei prevăzute la lit.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti sub nr. x/2015, contestatorii A. şi B., în contradictoriu cu intimaţii C. şi D., au formulat contestaţie împotriva încheierii din camera de consiliu de la 3 iulie 2014, în Dosarul nr. x/2014, prin care a fost admisă cererea formulată de petenţii B.E.J.A. E., F. şi G. şi a fost încuviinţată executarea silită a debitorului B., la cererea creditorilor C. şi D., în baza titlului executoriu reprezentat de Sentinţa penală nr. 898 din 22 octombrie 2013 pronunţată de Judecătoria sector 2 Bucureşti.

Prin Sentinţa civilă nr. 3268 din 10 martie 2016, Judecătoria Sectorului 2 a admis excepţia perimării acţiunii invocate din oficiu şi a constatat perimată cererea formulată de contestatorii A. şi B. în contradictoriu cu intimaţii C. şi D.

2. Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs contestatorii A. şi B., care a fost respins, ca nefondat, prin Decizia civilă nr. 835R din 7 octombrie 2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în Dosarul nr. x/2015.

3. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, sub nr. x/2016, contestatorii B. şi A. au formulat, în contradictoriu cu intimaţii C. şi D., contestaţie în anulare împotriva Deciziei civile nr. 835R din 7 octombrie 2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în Dosarul nr. x/2015.

Prin Decizia civilă nr. 437R din 24 octombrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. x/2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins, ca neîntemeiată, cererea de suspendare a judecării contestaţiei în anulare şi, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorii B. şi A. împotriva Deciziei civile nr. 835R din 7 octombrie 2016 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă.

4. Cererea de revizuire

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi la data de 12 martie 2018, B. a formulat cerere de revizuire a Deciziei civile nr. 437R din 24 octombrie 2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în Dosarul nr. x/2016.

Prin cererea de revizuire formulată în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuentul B. a solicitat anularea Deciziei civile nr. 437R din 24 octombrie 2017 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, susţinând că este contrară Deciziei civile nr. 2361 din 27 octombrie 2003 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în Dosarul nr. x/2003.

5. Decizia pronunţată în revizuire

Prin Decizia nr. 1712 din 10 mai 2018, pronunţată în Dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, a admis excepţia tardivităţii şi a anulat cererea de revizuire formulată de B. împotriva Deciziei civile nr. 437R din 24 octombrie 2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în Dosarul nr. x/2016, pentru considerentele arătate în continuare.

Cererea de revizuire are ca obiect Decizia civilă nr. 437R din 24 octombrie 2017 a Tribunalului Bucureşti, care, în opinia revizuentului, este contrară Deciziei civile nr. 2361 din 27 octombrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti.

Cererea de revizuire a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi la data de 12 martie 2018, fiind depăşit termenul de o lună prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care a început să curgă de la rămânerea definitivă a ultimei hotărâri, respectiv de la data de 24 octombrie 2017, când a rămas definitivă Decizia civilă nr. 437R.

6. Recursul declarat împotriva hotărârii date în revizuire

Împotriva deciziei date în revizuire a declarat recurs revizuentul B., recursul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, în Dosarul nr. x/2018.

În cuprinsul cererii de recurs, recurentul formulează critici cu privire la soluţia de perimare a contestaţiei împotriva executării silite, susţinând că au fost încălcate prevederile art. 420 C. proc. civ., şi reia motivele de recurs din Dosarul nr. x/2018 referitoare la excepţia tardivităţii executării silite dispuse de H., perimarea executării silite, cererea de întoarcere a executării silite, lipsa Dosarelor nr. x/2016 şi nr. y/2018 de la Tribunalul Bucureşti şi problemele de incompatibilitate din Dosarul nr. x/2016.

II. Aplicabilitatea dispoziţiilor art. 493 C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018

În cauză, se aplică procedura de filtrare a recursului reglementată de art. 493 C. proc. civ., întrucât: (i) prin art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018 - care a intrat în vigoare la data de 21 decembrie 2018 - a fost abrogat art. 493 C. proc. civ. din 2010, care reglementează procedura de filtrare a recursului de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; (ii) conform art. 24 C. proc. civ. din 2010, "dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare" (iii) prezentul dosar a fost început la data de 6 martie 2015, astfel că îi sunt aplicabile dispoziţiile de procedură anterioare modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, începând cu data de 21 decembrie 2018.

III. Pregătirea dosarului de recurs

Recursul fiind de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a fost urmată procedura de pregătire a dosarului, în sensul celor arătate în continuare: (i) cererea de recurs a fost comunicată intimaţilor C. şi D. la data de 01 octombrie 2018, prin depunere la cutia poştală; (ii) intimaţii nu au formulat întâmpinare; (iii) la 14 şi 15 februarie 2019, au fost înregistrate la dosar notele depuse de recurentul-revizuent prin care se invocă excepţia perimării acţiunii de executare silită, excepţia autorităţii de lucru judecat a Deciziei nr. 2361/2003 a Curţii de Apel Bucureşti, excepţia tardivităţii executării silite, excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Bucureşti de a judeca litigiul, excepţia nulităţii tuturor hotărârilor pronunţate în baza unor documente false şi excepţia de neconstituţionalitate a hotărârilor judecătoreşti pronunţate în cauză.

IV. Procedura de filtrare a recursului

Prin raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, s-a concluzionat în sensul că: (i) potrivit prevederilor art. 24 din Legea nr. 304/2004 coroborate cu cele ale art. 483 alin. (1) teza finală şi art. 513 alin. (6) C. proc. civ., Completului de 5 judecători în materie civilă îi revine competenţa de soluţionare a recursului; (ii) cererea de recurs îndeplineşte cerinţele prevăzute de art. 486 alin. (1) C. proc. civ., cu excepţia cerinţei prevăzute la lit. d), întrucât motivele invocate nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ., deoarece recurentul nu formulează nicio critică referitoare la soluţia de respingere, ca tardivă, a cererii de revizuire, ci numai critici şi excepţii privind fondul litigiului dedus judecăţii; (iii) excepţia de neconstituţionalitate invocată de recurent prin notele înregistrate la dosar la datele de 14 şi 15 februarie 2019 nu reprezintă o veritabilă excepţie de neconstituţionalitate, întrucât vizează hotărâri judecătoreşti, astfel că reprezintă o critică referitoare la soluţiile pronunţate de instanţe, expuse la pct. I.1 din prezentul raport; (iv) recurentul nu a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 de RON, datorată conform art. 24 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru; (v) recursul a fost declarat cu respectarea termenului prevăzut de art. 485 alin. (1) C. proc. civ. (vi) în situaţia în care recurentul nu-şi va îndeplini obligaţia de a depune dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON, datorată conform art. 24 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013, completul de filtru are posibilitatea de a anula recursul, în temeiul art. 493 alin. (5) raportat la art. 486 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. (vii) întrucât motivele invocate nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ., completul de filtru are posibilitatea de a anula recursul, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., printr-o decizie motivată, pronunţată fără citarea părţilor, care nu este supusă niciunei căi de atac; (viii) în măsura în care se vor considera a fi neîntemeiate excepţiile menţionate, recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din 18 februarie 2019, completul de filtru a analizat raportul, a constatat că este întocmit în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. şi a dispus comunicarea acestuia către părţi, potrivit alin. (4) al aceluiaşi articol.

Recurentul B. a depus taxa judiciară de timbru şi punct de vedere asupra raportului, prin care contestă aspectele reţinute de raportor, expunând aspecte referitoare la fondul litigiului.

V. Considerentele Înaltei Curţi

În condiţiile art. 493 alin. (5) raportat la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată incidenţa sancţiunii nulităţii recursului pentru considerentele arătate în continuare.

Recursul este o cale extraordinară de atac, care poate fi exercitată numai pentru motivele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele se vor depune printr-un memoriu separat. Lipsa acestor menţiuni este sancţionată cu nulitatea cererii, potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol.

Totodată, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. prevede sancţiunea nulităţii recursului în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că susţinerile invocate de recurentul-revizuent în cuprinsul căii de atac, rezumate la pct. I.6 din prezenta decizie, nu răspund cerinţelor reglementate de dispoziţiile procedurale menţionate şi nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ., deoarece, pe de o parte, acestea nu cuprind nicio critică referitoare la soluţia dată în revizuire, recurentul rezumându-se la expunerea criticilor şi nemulţumirilor sale cu privire la hotărârile pronunţate anterior în litigiul anterior deciziei din revizuire, menţionate la pct. I.1-3 din prezenta decizie.

Pentru considerentele arătate, completul de filtru este în unanimitate de acord că motivele de casare invocate şi dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 493 alin. (5) coroborat cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula recursul declarat de B.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de B. împotriva Deciziei nr. 1712 din 10 mai 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. x/2018.

Fără cale de atac, potrivit art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 aprilie 2019.

Procesat de GGC - CT