Exclusivity of statutory suspension in judicial disciplinary proceedings: inapplicability of general civil procedure grounds to extrajudicial magistrate review

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Prin Rezoluţia din 27 iunie 2018, Inspecţia Judiciară a exercitat faţă de domnul procuror A. acţiunea disciplinară sub aspectul săvârşirii abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) şi lit. i) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, "Legea nr. 303/2004").

Acţiunea disciplinară a fost înregistrată pe rolul secţiei pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii sub nr. x/2018.

În Dosarul nr. x/2018, prin încheierea din 24 octombrie 2018, secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a dispus, în baza art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., suspendarea judecării acţiunii disciplinare formulate de Inspecţia Judiciară, până la soluţionarea definitivă a cauzei penale ce face obiectul Dosarului penal nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.

Pentru a dispune suspendarea judecării acţiunii disciplinare, secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a reţinut considerentele arătate în continuare.

Din interpretarea dispoziţiilor art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, "Legea nr. 317/2004") şi ale art. 413 alin. (1) pct. 2 şi alin. (2) şi (3) C. proc. civ., rezultă că, în situaţia în care împotriva judecătorului sau procurorului cercetat disciplinar s-a dispus începerea urmăririi penale pentru o infracţiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează a fi pronunţată de secţie, dacă legea nu prevede altfel, instanţa disciplinară poate dispune suspendarea judecăţii acţiunii disciplinare, legiuitorul reglementând astfel un caz facultativ de suspendare a procesului.

La data de 26 septembrie 2018, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a comunicat secţiei pentru procurori în materie disciplinară stadiul cercetărilor în cadrul Dosarului penal nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.

Din înscrisurile existente la dosar rezultă că, la data de 15 ianuarie 2018, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara s-a înregistrat plângerea penală prin care petenta B. a solicitat efectuarea de cercetări faţă de domnul A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de hărţuire sexuală.

Prin Ordonanţa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara nr. x/P/2018 din 23 ianuarie 2018, s-a dispus începerea urmăririi penale in rem cu privire la infracţiunea de hărţuire sexuală prevăzută de art. 223 alin. (1) C. pen.

Prin Ordonanţa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara nr. x/P/2018 din 10 mai 2018, s-a dispus extinderea urmăririi penale cu privire la infracţiunea de hărţuire prevăzută de art. 208 alin. (1) C. pen. şi infracţiunea de folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual prevăzută de art. 299 alin. (1) C. pen.

Prin acţiunea disciplinară exercitată în cauză, Inspecţia Judiciară a reţinut în sarcina pârâtului procuror A. săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) şi lit. i) din Legea nr. 303/2004.

Având în vedere situaţia de fapt reţinută în cuprinsul acţiunii disciplinare şi împrejurările concrete în care se prezumă a fi fost săvârşite infracţiunile reţinute în Ordonanţele procurorului nr. x/P/2018 din 23 ianuarie şi 10 mai 2018, pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale in rem, instanţa disciplinară a constatat că între acestea există o legătură directă, de conexitate, ce poate avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează a fi dată în cauza disciplinară.

II. Recursul declarat de Inspecţia Judiciară

Împotriva încheierii din 24 octombrie 2018, pronunţată de secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în Dosarul nr. x/2018 a declarat recurs Inspecţia Judiciară, în temeiul ar. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. şi solicitând casarea încheierii şi trimiterea cauzei la instanţa disciplinară în vederea continuării judecăţii.

Art. 134 alin. (2) din Constituţie nu atribuie Consiliului Superior al Magistraturii statut de instanţă de judecată în sensul art. 2 din Legea nr. 304/2004, în acelaşi sens fiind şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale (Deciziile nr. 391/2007, nr. 788/2007, nr. 514/2007 şi nr. 632/2016), raţiunea pentru care s-a conferit Consiliului rolul de instanţă de judecată în materia răspunderii disciplinare a magistraţilor fiind dată de necesitatea respectării tuturor drepturilor recunoscute de lege magistraţilor faţă de care se exercită o acţiune disciplinară.

Având în vedere specificul acţiunii disciplinare, dispoziţiile C. proc. civ. referitoare la suspendarea judecăţii nu sunt compatibile cu caracterul special, urgent al procedurii disciplinare reglementate expres prin dispoziţiile Legii nr. 317/2004, reglementare specială în raport cu dispoziţiile C. proc. civ.

Procedura disciplinară în faţa secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii este prevăzută de art. 49 din Legea nr. 317/2004 şi de art. 28 - 36 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii.

Deşi art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 prevede completarea procedurii disciplinare cu dispoziţiile C. proc. civ., aplicabilitatea legii generale este supusă însă limitelor decurgând din specificitatea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant.

Din interpretarea acestei dispoziţii rezultă că situaţiile care nu sunt reglementate prin dispoziţiile speciale aplicabile în această materie, se judecă prin aplicarea dispoziţiilor C. proc. civ. Numai o astfel de interpretare exclude posibilitatea ca, într-o cauză, să fie aplicabile concomitent două dispoziţii legale cu privire la aceeaşi materie.

Încheierea atacată este rezultatul unei interpretări contrare, deoarece suspendarea acţiunii disciplinare este expres şi limitativ prevăzută de legea specială, respectiv într-un singur caz, şi anume cel prevăzut de art. 46 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, care prevede că "cercetarea disciplinară se suspendă atunci când împotriva judecătorului sau procurorului cercetat s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale pentru aceeaşi fapta".

Din analiza acestor dispoziţii, rezultă că, în speţa de faţă, nu este incident acest caz de suspendare a acţiunii disciplinare, întrucât, chiar dacă există similaritate între actele materiale ce fac obiectul acţiunii disciplinare şi actele materiale descrise în plângerea ce formează obiectul cauzei penale, nu este îndeplinită a doua condiţie cumulativă, respectiv punerea în mişcare a acţiunii penale pentru aceeaşi faptă.

Astfel, conform adresei nr. x/2018 din 20 septembrie 2018 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, în respectiva cauză stadiul procesual este cel al efectuării urmăririi penale in rem, astfel încât, la momentul dispunerii prin încheiere a suspendării cauzei disciplinare, nu exista nicio acţiune penală exercitată împotriva procurorului A. pentru fapte din categoria celor vizate de acţiunea disciplinară, pentru a justifica o eventuală incidenţă a dispoziţiilor art. 46 alin. (3) din Legea nr. 317/2004.

Din interpretarea dispoziţiilor art. 412 şi art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., prin raportare la sintagma "dacă legea nu prevede altfel", rezultă că, pentru situaţia în care există o cauză penală în care sunt cercetate aceleaşi fapte care constituie obiectul acţiunii disciplinare, iar legiuitorul a prevăzut o dispoziţie specială, se aplică dispoziţia specială.

Legiuitorul a stabilit termene scurte, imperative, în care trebuie finalizată procedura disciplinară [art. 45 alin. (3), art. 46 alin. (6) şi (7) din Legea nr. 317/2004].

Potrivit acestor dispoziţii, procedura disciplinară se desfăşoară cu celeritate şi nu poate fi prelungită în mod nejustificat sau arbitrar, ci numai din motive întemeiate, respectiv numai atunci când s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale pentru aceeaşi faptă.

În speţă, art. 413 alin. (1) pct. 2 teza întâi C. proc. civ. nu este incident, întrucât legea dispune altfel, în sensul că suspendarea unei cauze disciplinare se poate dispune numai în ipoteza în care aceleaşi fapte fac obiectul unei acţiuni penale.

Or, din datele speţei rezultă că acţiunea disciplinară, deşi vizează fapte similare celor cercetate în Dosarul nr. x/2018, procurorul de caz nu a pus în mişcare acţiunea penală până la data de 24 octombrie 2018, când s-a dispus suspendarea acţiunii disciplinare în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

III. Considerentele Înaltei Curţi

Recursul este fondat pentru considerentele arătate în continuare.

Cu titlu preliminar, se constată că recurenta nu critică oportunitatea măsurii de suspendare a judecării acţiunii disciplinare, ci aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 coroborat cu art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., critici care se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar nu motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., invocat de recurenta Inspecţia Judiciară.

În esenţă, recurenta susţine că, în ipoteza în care faptele imputate din perspectiva răspunderii disciplinare formează şi obiectul unei cercetării sub aspectul atragerii răspunderii penale, suspendarea judecării acţiunii disciplinare poate fi dispusă în temeiul dispoziţiilor art. 46 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, normă cu caracter special în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi procurorilor, care înlătură aplicarea, în virtutea normei de trimitere de la art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, a dispoziţiilor ar. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Recurenta susţine cu just temei faptul că, atunci când exercită prin secţiile sale rolul de instanţă disciplinară în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi procurorilor, Consiliul Superior al Magistraturii nu este o instanţă de judecată în sensul dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 304/2004.

Sub acest aspect, atât în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, cât şi în practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, s-a reţinut că, atunci când îndeplineşte rolul de instanţă de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi procurorilor, Consiliul Superior al Magistraturii este o instanţă extrajudiciară, iar nu o instanţă judecătorească în sensul art. 126 alin. (1) din Constituţie coroborat cu art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. (Deciziile Curţii Constituţionale nr. 148/2003, nr. 391/2007, nr. 514/2007 şi nr. 788/2007; Deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători nr. 266/2017, pct. 66; nr. 271/2017, pct. 45; nr. 293/2017, pct. 19; nr. 5/2018, pct. 49 şi nr. 148/2018, pct. 19).

Astfel fiind, dispoziţiile C. proc. civ. nu sunt aplicabile în mod automat şi în integralitatea lor în procedura administrativ-jurisdicţională care se desfăşoară în faţa secţiilor în materie disciplinară ale Consiliului Superior al Magistraturii, ci, în temeiul art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, vin în completarea dispoziţiilor ce reglementează procedura de soluţionare a acţiunii disciplinare cuprinse în Legea nr. 317/2004, numai "în măsura în care nu sunt incompatibile" cu această procedură.

Or, în circumstanţele cauzei de faţă, astfel cum au fost expuse la pct. I din prezenta decizie, în care faptele ce formează obiectul procedurii disciplinare sunt analizate şi din perspectiva răspunderii penale în Dosarul nr. x/2018 - aspecte necontestate de niciuna dintre părţi - sunt incidente dispoziţiile cu caracter special ale art. 46 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, conform cărora "Cercetarea disciplinară se suspendă atunci când împotriva judecătorului sau procurorului cercetat s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale pentru aceeaşi faptă".

În consecinţă, contrar raţionamentului care a stat la baza pronunţării încheierii atacate, se reţine că dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. nu sunt incidente în cauza dedusă judecăţii.

Un argument în acest sens îl reprezintă chiar prevederile art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., care prevăd că, "dacă legea nu prevede altfel", instanţa poate suspenda judecata atunci "când s-a început urmărirea penală pentru o infracţiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea".

Or, aşa cum s-a arătat anterior, legea specială prevede altfel, prin dispoziţiile art. 46 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, citate anterior.

Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte va admite recursul declarat de Inspecţia Judiciară, va casa încheierea atacată şi va restitui dosarul instanţei disciplinare în vederea continuării judecării acţiunii disciplinare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate,

Admite recursul declarat de Inspecţia Judiciară împotriva încheierii din 24 octombrie 2018, pronunţată de secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în Dosarul nr. x/2018.

Casează încheierea atacată şi restituie Dosarul nr. x/2018 secţiei pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în vederea continuării judecării acţiunii disciplinare.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 aprilie 2019.

Procesat de GGC - CT