Admissibility of constitutional exceptions challenging procedural appeal routes as legislative policy
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice, in its composition of five judges, dismissed as unfounded the appeal filed by the defendant, thereby upholding the lower court's decision to reject the request to refer to the Constitutional Court the unconstitutionality exceptions raised against specific provisions of the Code of Criminal Procedure. The dispute concerned the admissibility of constitutional exceptions challenging Articles 282(2), 282(4)(a), 340(1), and 341(6)(a)-(c) of the Code of Criminal Procedure, which regulate the appellate review of prosecutors' decisions on complaints. The court held that the exceptions were inadmissible because the party failed to demonstrate a genuine link between the challenged provisions and the outcome of the case, and the arguments effectively sought a legislative modification or completion of the law rather than a test of constitutional conformity. Citing Article 29 of Law No. 47/1992 and Article 146 of the Romanian Constitution, the court ruled that the Constitutional Court lacks the competence to modify or complete statutes, as the regulation of appeal routes is an exclusive legislative prerogative of Parliament, and thus the procedural remedy was misused. The defendant was ordered to pay judicial costs of 100 RON to the state.
Legislator headnote
AI generatedart. 29 din Legea nr. 47/1992, art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, art. 275 alin. (2) C. proc. pen, art. 282 alin. (2) C. proc. pen, art. 282 alin. (4) lit. a) C. proc. pen; Admissibility of constitutional exceptions challenging procedural appeal routes as legislative policy: The dispute concerned the admissibility of constitutional exceptions challenging Articles 282(2), 282(4)(a), 340(1), and 341(6)(a)-(c) of the Code of Criminal Procedure, which regulate the appellate review of prosecutors' decisions on complaints. The court held that the exceptions were inadmissible because the party failed to demonstrate a genuine link between the challenged provisions and the outcome of the case, and the arguments effectively sought a legislative modification or completion of the law rather than a test of constitutional conformity. Citing Article 29 of Law No. 47/1992 and Article 146 of the Romanian Constitution, the court ruled that the Constitutional Court lacks the competence to modify or complete statutes, as the regulation of appeal routes is an exclusive legislative prerogative of Parliament, and thus the procedural remedy was misused. The defendant was ordered to pay judicial costs of 100 RON to the state.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedBasis for ordering the appellant to pay judicial costs to the state.
Full text
Asupra recursului de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Încheierea nr. 677 din 21 noiembrie 2018, pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei în Dosarul nr. x/2018, printre altele, s-a dispus respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de de neconstituţionalitate ale dispoziţiilor art. 282 alin. (2), art. 282 alin. (4) lit. a), art. 340 alin. (1) şi art. 341 alin. (6) lit. a) - c) din C. proc. pen.
Pentru a dispune astfel, judecătorul de cameră preliminară a apreciat că sunt îndeplinite doar trei dintre condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, respectiv că excepţia a fost invocată de o parte din dosar, în faţa unei instanţe de judecată proces, iar dispoziţiile criticate nu au fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară. În ceea ce priveşte condiţia privind legătura excepţiei de neconstituţionalitate cu soluţionarea cauzei a apreciat că nu este îndeplinită.
Împotriva acestei dispoziţii, în termenul prevăzut de lege, petentul A. a formulat recurs, cauza fiind înregistrată pe rolul Înalta Curte - Completul de 5 Judecători sub nr. x/2019, primul termen fiind stabilit aleatoriu pentru data de 4 februarie 2019, termen la care cauza a fost amânată la cererea recurentului petent pentru lipsă de apărare.
Examinând recursul formulat de petentul A., atât prin prisma motivelor invocate, cât şi din oficiu, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că este nefondat.
Cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din perspectiva dispoziţiilor art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că pentru a fi admisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a celor patru cerinţe stipulate expres de textul legislativ, respectiv:
a) starea de procesivitate, în care ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate apare ca un incident procedural creat în faţa unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului;
b) activitatea legii, în sensul că excepţia priveşte un act normativ, lege sau ordonanţă, după caz, în vigoare;
c) prevederile care fac obiectul excepţiei să nu fi fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale;
d) dispoziţiile criticate să aibă legătură cu soluţionarea cauzei.
Din analiza dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 reiese că o cerere de sesizare a instanţei de contencios constituţional poate fi formulată în orice fază a procesului penal, textul de lege menţionat prevăzând doar condiţia ca excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei "indiferent de obiectul acesteia".
În ceea ce priveşte primele trei condiţii prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 anterior menţionate, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că acestea sunt îndeplinite. Astfel, excepţiile au fost invocate de petentul A. în cadrul unui dosar aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, au în vedere neconstituţionalitatea unor dispoziţii legale în vigoare, iar textele criticate nu au fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Însă, pentru a fi admisibilă şi a crea obligaţia trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituţională, excepţia trebuie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal şi, implicit, asupra situaţiei juridice a părţii din proces.
Prioritar examinării în concret a acestei condiţii, se impun anumite consideraţii generale asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Excepţia de neconstituţionalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condiţiile legii, analiza conformităţii anumitor dispoziţii legale cu Constituţia României.
Potrivit art. 146 lit. d) din Constituţia României, competenţa de a hotărî asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti, revine Curţii Constituţionale.
Sesizarea Curţii Constituţionale nu se face direct, deoarece prin Legea nr. 47/1992 se stabileşte un veritabil filtru, în virtutea căruia instanţa în faţa căreia se invocă excepţia de neconstituţionalitate efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate, în funcţie de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanţei în faţa căreia se invocă excepţia posibilitatea de a controla constituţionalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate.
Judecătorul cauzei nu are atribuţii de jurisdicţie constituţională, aşa încât verificarea condiţiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii legale atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional, căci instanţa nu statuează asupra temeiniciei excepţiei, ci numai asupra admisibilităţii acesteia.
Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerinţele de admisibilitate a excepţiei sunt şi cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia ridicată.
În aplicarea acestor dispoziţii legale, judecătorul realizează o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită.
Astfel, în mod constant, instanţele judecătoreşti au statuat că o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare şi aplicare a legii, când nu are legătură cu cauza sau când se urmăreşte o modificare sau completare a actului normativ.
Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei.
În consecinţă, în cadrul examenului de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.
Pentru a admite cererea de învestire a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa în faţa căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluţionarea cauzei a textului invocat ca neconstituţional. Partea care ridică excepţia de neconstituţionalitate nu trebuie să indice doar textele de lege pe care doreşte să le supună controlului, ci are obligaţia să raporteze aceste dispoziţii la legea fundamentală şi să-şi argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziţia legală contestată corespunde sau nu cu prevederile constituţionale şi care sunt implicaţiile declarării neconstituţionalităţii acestor dispoziţii asupra finalizării cauzei.
Din examinarea argumentelor invocate de petent în susţinerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători apreciază că obiecţiunile formulate cu privire la dispoziţiile art. 282 alin. (2), art. 282 alin. (4) lit. a), art. 340 alin. (1) şi art. 341 alin. (6) lit. a) - c) din C. proc. pen. nu reprezintă, în realitate, critici de neconstituţionalitate apte să provoace un examen al conformităţii normei legale cu legea fundamentală a României.
Astfel, se observă că, deşi autorul excepţiilor a susţinut că prevederile legale anterior menţionate contravin dispoziţiilor art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţia României şi art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în concret, criticile formulate tind la modificarea şi completarea textelor de lege, în sensul de a se putea exercita calea de atac a plângerii în faţa instanţei atât pentru soluţiile de respingere cât şi pentru cele de admitere a plângerii de către procurorul ierarhic superior. Or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, neputând modifica sau completa textele legale supuse controlului.
Modificarea sau completarea legii este atributul exclusiv al legiuitorului, Curtea Constituţională neavând o astfel de competenţă.
Reglementarea căilor de atac reprezintă, în conformitate cu dispoziţiile art. 129 şi art. 126 alin. (2) din Constituţia României ce fac trimitere la "condiţiile legii", o opţiune de politică legislativă de competenţa exclusivă a Parlamentului, care nu poate fi cenzurată de instanţa de contencios constituţional prin intermediul mijlocului procedural prevăzut de art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată.
Raportat la prevederile art. 146 din Constituţia României şi art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, potrivit cărora Curtea Constituţională verifică constituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare atunci când este ridicată o excepţie de neconstituţionalitate a acestora în faţa unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj comercial, şi faţă de faptul că, în speţă, excepţiile invocate nu vizează, în realitate, o problemă de neconstituţionalitate, ci de reformare legislativă, remediul procedural al excepţiei de neconstituţionalitate nefiind folosit de petent în scopul şi finalitatea sa, adică pentru armonizarea prevederilor legale considerate neconstituţionale cu legea fundamentală, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători apreciază că un asemenea demers este inadmisibil.
Faţă de cele dezvoltate anterior, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 282 alin. (2), art. 282 alin. (4) lit. a), art. 340 alin. (1) şi art. 341 alin. (6) lit. a)-c) din C. proc. pen., din cuprinsul încheierii nr. 677 din 21 noiembrie 2018, pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei în Dosarul nr. x/2018.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul petent la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 282 alin. (2) C. proc. pen., art. 282 alin. (4) lit. a) C. proc. pen., art. 340 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 341 alin. (6) lit. a) - c) C. proc. pen., din cuprinsul încheierii nr. 677 din 21 noiembrie 2018, pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei în Dosarul nr. x/2018.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. obligă recurentul petent la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 martie 2019.
Procesat de GGC - NN