Inadmissibility of annulment appeal: material error versus procedural deadline interpretation in revision petitions

Asupra contestaţiei în anulare de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea atacată

Prin Decizia civilă nr. 169 din 24 septembrie 2018, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători, în Dosarul nr. x/2018, s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 1705 din 16 noiembrie 2017, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. x/2017.

Instanţa a reţinut, în esenţă, că, instanţa de revizuire întemeiat a observat că decizia atacată a rămas definitivă la data de 13 decembrie 2016, iar revizuirea a fost declarată la data de 8 august 2017, cu depăşirea termenului de o lună de la data rămânerii definitive a hotărârii atacate, termen prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În contextul în care s-a reţinut că în mod corect, prin hotărârea ce formează obiectul recursului, a fost anulată cererea de revizuire, ca excepţie de procedură, excede actualului cadru procesual analiza susţinerilor recurentului referitoare la fondul cauzei prin care tinde să demonstreze caracterul potrivnic al hotărârilor invocate în revizuire.

2. Contestaţia în anulare

Împotriva deciziei menţionate, a formulat contestaţie în anulare contestatorul A., invocând în drept dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2, 3 şi 4, coroborat cu art. 504 alin. (2) din C. proc. civ.

În susţinerea motivelor cererii sale, contestatorul arată, în esenţă, că din eroare s-a reţinut în considerentele hotărârii contestate că decizia atacată cu revizuire a rămas definitivă la data pronunţării, 13 decembrie 2016, iar revizuirea a fost formulată la data de 8 august 2017, întrucât, contrar realităţii, hotărârea respectivă a fost comunicată contestatorului după data de 7 iulie 2017, dată de la care curgea termenul pentru exercitarea căii extraordinare de atac a revizuirii, formulată în termen legal, la data de 8 august 2017.

Această greşeală a instanţei a condus, în opinia contestatorului, la soluţionarea greşită a fondului cauzei, contestatorul reluând critici legate de fondul pretenţiilor deduse judecăţii.

3. Apărările intimaţilor

Intimaţii nu au formulat întâmpinare în cauză.

4. Considerentele Înaltei Curţi

În temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) şi ale art. 237 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ., anterior analizării oricăror alte chestiuni sau cereri, Înalta Curte trebuie să examineze admisibilitatea căii de atac deduse judecăţii în speţă.

Analizând contestaţia în anulare în condiţiile art. 508 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este inadmisibilă, pentru considerentele ce succedă.

Potrivit art. 129 din Constituţia României, "împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare admisibilă numai în cazurile limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 503 din C. proc. civ.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 503 alin. (2) din C. proc. civ., invocate în speţă:

"Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când:

2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;

3. instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen;

4. instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză".

În ceea ce priveşte primul temei legal (punctul 2 al textului legal anterior citat) pe care contestatorul şi-a fundamentat explicit cererea dedusă judecăţii, se constată că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru admisibilitatea contestaţiei în anulare în această ipoteză normativă.

Textul de lege vizează greşeli materiale cu caracter procedural, esenţiale, determinante pentru soluţia pronunţată, greşeli care să fi dus la pronunţarea unei soluţii eronate. În această categorie intră greşeli de fapt, involuntare, comise prin confundarea unor date esenţiale ale dosarului cauzei.

Din conţinutul deciziei contestate nu rezultă existenţa unor astfel de greşeli materiale care să ducă la anularea acesteia. Când instanţa de judecată, cunoscând actele şi lucrările dosarului, realizează o apreciere, o interpretare proprie a normelor legale incidente în speţă, nu poate fi vorba de o greşeală materială în sensul textului legal, ci eventual o greşeală de judecată. Or, chiar şi în această ipoteză, prin intermediul contestaţiei în anulare, nu se poate tinde la anularea unei hotărâri pentru că judecata nu a fost bine făcută.

În speţă, contestatorul a formulat critici vizând eventuale greşeli de judecată, considerând că instanţa de recurs, în mod eronat, a apreciat că momentul de la care curge termenul de exercitare a cererii de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este data pronunţării hotărârii atacate cu revizuire, 13 decembrie 2016, şi nu de la momentul comunicării acesteia către revizuent (contestator în prezenta cauză), după data de 7 iulie 2017, aşa cum susţine acesta.

Practic, contestatorul confundă semnificaţia sintagmei "greşeală materială" cu pretinse greşeli de judecată, respectiv de apreciere şi de interpretare a unor dispoziţii legale de drept procedural, aşa cum este cazul în speţa de faţă.

Or, în înţelesul normei prevăzute de dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., greşeala materială care deschide calea contestaţiei în anulare vizează o eroare formală, evidentă, care, deşi distinctă de eroarea materială care poate fi îndreptată în condiţiile art. 442 C. proc. civ., nu poate fi iniţiată pentru remedierea unor greşeli decurgând din aprecierea probelor sau a interpretării unor dispoziţii legale cu incidenţă în speţă ori din stabilirea eronată a situaţiei de fapt.

Fiind un text de excepţie, noţiunea de greşeală materială nu trebuie să fie interpretată extensiv, pentru că s-ar ajunge, pe o cale ocolită, la judecarea încă o dată a aceluiaşi recurs.

Or, împrejurările reclamate de contestator nu se circumscriu motivului de contestaţie în anulare prevăzut de dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. pentru promovarea căii extraordinare de atac, ci reprezintă, de fapt, adevărate motive de recurs, supuse deja analizei unei instanţe de recurs.

Practic, în cazul concret dedus judecăţii, contestatorul nu invocă în fapt o "greşeală materială", adică o eroare evidentă, legată de aspecte formale ale judecăţii în recurs, ci critică modul în care instanţa a stabilit cadrul legal aplicabil speţei.

Sub acest aspect, este de observat că motivele contestaţiei în anulare nu pot fi valorificate cu consecinţa schimbării modului de judecată al instanţei de recurs, în speţă, nefiind identificate elemente care să conducă la evidenţierea unei greşeli materiale, cum, în mod nejustificat şi fără suport legal, susţine autorul contestaţiei în anulare.

Conchizând, Înalta Curte reţine că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, doar erorile de fapt care nu au devenit vizibile decât la finalul unei proceduri judiciare pot justifica o derogare de la principiul securităţii juridice, pe motiv că nu a fost posibilă îndreptarea lor prin exercitarea căilor ordinare de atac (concluzie afirmată, de exemplu, în hotărârile pronunţate în cauzele Mitrea împotriva României/2008, Stanca Popescu împotriva României/2009).

De asemenea, în baza dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., se poate tinde la anularea unei hotărâri definitive nu pentru că judecata nu ar fi fost bine făcută, ci doar pentru că s-a omis a se analiza un motiv de casare.

Dacă instanţa a examinat, a analizat dar nu şi-a însuşit motivul de recurs, contestaţia nu poate fi primită. În acelaşi timp, neexaminarea tuturor argumentelor folosite pentru susţinerea unui motiv de recurs ori gruparea argumentelor şi cercetarea lor în bloc nu poate fi invocată în calea extraordinară de atac.

Or, în speţă, nu s-a menţionat niciun motiv de recurs, a cărei analizare să fi fost omisă.

În atare situaţie, motivele invocate nu se încadrează în ipoteza art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ.

Nici în privinţa ipotezelor prevăzute de dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 4 şi art. 504 alin. (2) C. proc. civ., invocate pur formal de către contestator, nu sunt întrunite condiţiile de admisibilitate, normele legale menţionate vizând situaţii străine speţei, anume, existenţa mai multor recursuri şi respectiv, existenţa unui motiv invocat prin cererea de recurs, pe care instanţa să-l fi respins pentru că avea nevoie de verificări de fapt incompatibile cu recursul sau cazul în care recursul, fără vina părţii, să fi fost respins fără a fi cercetat în fond.

Aşa fiind, încercarea contestatorului de a determina o reluare a judecăţii de fond, nu se poate realiza, nefiind întrunite condiţiile prevăzute de art. 503 din C. proc. civ.

De altminteri, şi Curtea de la Strasbourg, în cauza Sebastian Taub contra România, Hotărârea din 12 octombrie 2006, a decis că: "admiterea contestaţiei în anulare, cale extraordinară de atac, constituie un argument suplimentar în sensul încălcării art. 1 din Protocolul nr. 1" şi a continuat "Supervizarea nu trebuie să devină un apel deghizat, iar simplul fapt că ar putea exista două puncte de vedere diferite asupra subiectului nu reprezintă un motiv suficient pentru a rejudeca o cauză", în acelaşi sens fiind şi Riabykh contra Rusia, nr. 52854/1999, Maşinexport Industrial Group S.A. contra României, Hotărârea din 1 martie 2006; Bărcănescu contra României, Hotărârea din 12 octombrie 2006.

În consecinţă, având în vedere neîncadrarea în motivele prevăzute de lege a considerentelor expuse de către contestator, se va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare dedusă judecăţii, astfel încât nu se mai impune examinarea altor cereri sau susţineri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei civile nr. 169 din 24 septembrie 2018, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători, în Dosarul nr. x/2018.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 martie 2019.

Procesat de GGC - GV