Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 40/2019 AI generated

Inadmissibility of revision remedy against definitive judgment on complaint against prosecutor resolutions

Case Number Decizia nr. 40/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice, in a full panel of five judges, dismissed as inadmissible the appeal filed by the petitioner against a prior penal judgment, thereby upholding the original decision and ordering the petitioner to pay 100 RON in judicial costs to the state. The dispute centered on a petition for revision filed against a definitive judgment that had rejected a complaint against prosecutor resolutions, which the lower court had dismissed as inadmissible because revision is not an available remedy for such procedural rulings. The court determined that under Article 459(7) of the Code of Criminal Procedure, if the underlying judgment is not subject to any appeal, the ruling rejecting the revision petition is also final and not subject to appeal, and the petitioner’s action violated the principle of legality and unity of appeal by challenging a judgment that legally lacked any avenue for judicial review.

Legislator headnote

AI generated

art. 452 alin. (1) din C. proc. pen, art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen, art. 341 alin. (8) din C. proc. pen, art. 275 alin. (2) C. proc. pen, art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen; Inadmissibility of revision remedy against definitive judgment on complaint against prosecutor resolutions: The dispute centered on a petition for revision filed against a definitive judgment that had rejected a complaint against prosecutor resolutions, which the lower court had dismissed as inadmissible because revision is not an available remedy for such procedural rulings. The court determined that under Article 459(7) of the Code of Criminal Procedure, if the underlying judgment is not subject to any appeal, the ruling rejecting the revision petition is also final and not subject to appeal, and the petitioner’s action violated the principle of legality and unity of appeal by challenging a judgment that legally lacked any avenue for judicial review.

Keywords

AI generated
revision of a judgment judicial review procedural orders cassation review filing of criminal complaint principle of legality

Cited Legislation

AI generated
art. 452 alin. (1) din C. proc. pen
Pentru a pronunţa această hotărâre, Înalta Curte, secţia penală, a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 452 alin. (1) din C. proc. pen., hotărârile judecătoreşti definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală, cât şi cu privire la latura civilă.
art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen
În conformitate cu prevederile art. 453 alin.
art. 341 alin. (8) din C. proc. pen
a formulat cererea de revizuire este definitivă, conform dispoziţiilor art. 341 alin. (8) din C. proc. pen., care prevăd că încheierea prin care s-a pronunţat soluţia de respingere a plângerii ca nefondată, prevăzută de alin.
art. 275 alin. (2) C. proc. pen
Basis for ordering the appellant to pay 100 RON in judicial costs to the state.
art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen
Legal basis for the dismissal of the appeal as inadmissible.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen.

Legal basis for the dismissal of the appeal as inadmissible.

art. 275 alin. (2) C. proc. pen.

Basis for ordering the appellant to pay 100 RON in judicial costs to the state.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând asupra apelului formulat

În baza actelor şi lucrărilor dosarului reţine următoarele:

I. Prin Sentinţa penală nr. 618 din data de 31 octombrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2018, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva Sentinţei penale nr. 269 din data de 15 februarie 2008, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2007.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Înalta Curte, secţia penală, a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 452 alin. (1) din C. proc. pen., hotărârile judecătoreşti definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală, cât şi cu privire la latura civilă.

În conformitate cu prevederile art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză.

Din interpretarea dispoziţiilor textului mai sus menţionat, rezultă că cererea de revizuire trebuie să aibă ca obiect o hotărâre prin care s-a soluţionat fondul cauzei, cu privire la acţiunea penală şi civilă exercitată în cursul procesului penal împotriva unui inculpat, iar nu o hotărâre pronunţată într-o altă procedură judiciară, precum plângerea împotriva soluţiilor dispuse de procuror.

Or, în cauză, hotărârea a cărei revizuire s-a cerut nu este dintre acelea care pot fi supuse acestei căi extraordinare de atac, fiind o hotărâre care a avut ca obiect soluţionarea unei plângeri împotriva rezoluţiilor din data de 11 iunie 2007 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică şi din data de 1 august 2007 a procurorului şef al secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pentru considerentele ce preced, constatând că în cauză, revizuenta A., prin reprezentant B. a formulat revizuire împotriva unei hotărâri nesusceptibile de reformare prin promovarea acestei căi de atac, instanţa a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire împotriva Sentinţei penale nr. 269 din data de 15 februarie 2008, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2007.

II. Împotriva acestei decizii, revizuenta A., prin reprezentant B. a formulat apel la data de 22 ianuarie 2019, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători sub nr. x/2019, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu la data de 25 februarie 2019.

Înalta Curte - Completul de 5 Judecători, examinând cu prioritate admisibilitatea căii de atac promovate de revizuenta A., prin reprezentant B., constată că aceasta este inadmisibilă şi va fi respinsă ca atare, pentru următoarele considerente:

În considerarea efectelor principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, a principiului privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală şi a exigenţelor stabilite prin art. 13 din Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.

Revine, aşadar, părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

În speţă se reţine că hotărârea împotriva căreia revizuenta A., prin reprezentant B. a formulat cererea de revizuire este definitivă, conform dispoziţiilor art. 341 alin. (8) din C. proc. pen., care prevăd că încheierea prin care s-a pronunţat soluţia de respingere a plângerii ca nefondată, prevăzută de alin. (6) al aceluiaşi text de lege, este definitivă.

Din interpretarea dispoziţiilor art. 459 alin. (7) teza a II-a C. proc. pen. rezultă că în situaţia în care hotărârea la care se referă revizuirea nu este supusă niciunei căi de atac, pe cale de consecinţă, nici hotărârea prin care este respinsă cererea de revizuire, după analiza admisibilităţii în principiu, nu este supusă niciunei căi de atac.

Prin urmare, apelantei A. nu îi este recunoscută calea de atac exercitată împotriva hotărârii prin care s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată întrucât a fost promovată împotriva unei soluţii nesusceptibile de reformare.

Menţiunea inexactă din cuprinsul dispozitivului hotărârii atacate referitoare la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului părţii de a exercita calea de atac prevăzută de lege, aceasta neputând crea o cale de atac în afara cadrului legal.

În speţă, se constată că, prin promovarea căii de atac, petentul a încălcat principiul unicităţii căii de atac prevăzut de lege. Or, recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Faţă de cele menţionate mai sus, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, în conformitate cu prevederile art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de revizuenta A., împotriva Sentinţei penale nr. 618 din data de 31 octombrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. x/2018.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. obligă apelanta revizuentă la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de revizuenta A., împotriva Sentinţei penale nr. 618 din data de 31 octombrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. x/2018.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. obligă apelanta revizuentă la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 februarie 2019.

Procesat de GGC - NN