Unconstitutionality of omitted absolute nullity for defective prosecution and transitional criminal procedure limits

Asupra recursurilor de faţă

În baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

I. Prin încheierea din 17 decembrie 2018, pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei în Dosarul nr. x/2008 a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea formulată de apelantul intimat inculpat A., prin apărător ales, de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 281 alin. (1) din C. proc. pen., art. 4 alin. (2) şi art. 7 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. şi completarea unor acte normative care conţin dispoziţii procesual penale.

Totodată, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea formulată de apelantul intimat inculpat B., prin apărător ales, de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 alin. (3) şi, respectiv, art. 29 alin. (1) lit. a) şi f) din Legea nr. 304/2004.

Deliberând asupra cererilor de sesizare a Curţii Constituţionale formulate de apelanţii intimaţi inculpaţi A. şi B., prin apărători aleşi, Înalta Curte, secţia penală a constatat următoarele:

Prin cererea formulată în şedinţa publică din 17 decembrie 2018, apelantul intimat inculpat A., prin apărător ales, a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 281 alin. (1) din C. proc. pen., care nu reglementează în categoria nulităţilor absolute şi încălcarea dispoziţiilor referitoare la sesizarea instanţei, a sintagmei "numai în condiţiile C. proc. pen."din art. 4 alin. (2) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, precum şi a prevederilor art. 7 din acelaşi act normativ, apreciind că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate reglementate de art. 29 din Legea nr. 47/1992, în sensul că excepţia vizează texte de lege aflate în vigoare, care nu au fost declarate neconstituţionale şi care au legătură cu soluţionarea cauzei.

Sub acest ultim aspect, a arătat că, raportat la cele reţinute prin Sentinţa nr. 148/2017, în sensul că rechizitoriul "nu descrie într-o manieră clară, inteligibilă şi concisă faptele pe care se presupune că inculpaţii le-au săvârşit, astfel încât instanţa de judecată să înţeleagă de la început în ce constă concret, punctual învinuirea adusă, totodată să poată aprecia dacă eventuale cereri formulate de inculpaţi şi/sau parchet pentru administrarea unor noi probe sunt sau nu întemeiate", este neconstituţională omisiunea legiuitorului de a reglementa în cuprinsul art. 281 alin. (1) din C. proc. pen. un motiv de nulitate absolută în legătură cu încălcarea dispoziţiilor referitoare la sesizarea instanţei.

În acest context, a învederat că, în cauză, judecata a început sub imperiul vechii reglementări care, în art. 197 alin. (2) şi (3) din C. proc. pen., prevedea printre motivele de nulitate absolută şi dispoziţiile relative la sesizarea instanţei, această sancţiune putând fi invocată în orice stare a procesului. Cu toate acestea, după 1 februarie 2014, în cauză a devenit aplicabil noul C. proc. pen., care nu mai prevede acest motiv de nulitate absolută, astfel că, în conformitate cu dispoziţiile art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 255/2013, încălcarea dispoziţiilor vizând legala sesizare a instanţei nu mai poate fi invocată oricând, ci actele de procedură îndeplinite sub vechea codificare rămân valabile, nulitatea lor putând fi invocată doar în condiţiile noii reglementări. Mai mult, potrivit art. 7 din Legea nr. 255/2013, cauzele aflate în curs de judecată în primă instanţă în care s-a început cercetarea judecătorească anterior intrării în vigoare a legii noi rămân în competenţa aceleiaşi instanţe, judecată urmând a se desfăşura potrivit legii noi. Cum, la data intrării în vigoare a noii codificări, în cauză începuse cercetarea judecătorească, instanţa nu a mai trimis dosarul judecătorului de cameră preliminară, nefiind incidentă ipoteza reglementată de art. 6 alin. (2) din Legea nr. 255/2013.

Pe fondul excepţiei, s-a arătat, în esenţă, că aspectele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 302 din 4 mai 2017, în sensul că "prin eliminarea din categoria nulităţilor absolute a nerespectării dispoziţiilor referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, legiuitorul nu şi-a îndeplinit obligaţia ce decurge din respectarea principiului legalităţii, ceea ce contravine art. 1 alin. (3) şi (5) şi art. 21 alin. (3) din Constituţie", sunt aplicabile mutatis mutandis şi în cazul omisiunii legiuitorului de a reglementa în categoria nulităţilor absolute (prevăzute de art. 281 alin. (1) din C. proc. pen.) încălcarea prevederilor referitoare la sesizarea instanţei.

În acest context, făcând trimitere la jurisprudenţa europeană în materia drepturilor omului, a subliniat că o informare detaliată, precisă şi completă cu privire la acuzaţiile formulate contra unei persoane reprezintă o condiţie esenţială a echităţii procedurii judiciare îndreptate împotriva sa, fiind astfel incidente şi dispoziţiile art. 6 parag. 1 şi 3 şi art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţia europeană a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale

S-a apreciat că şi sintagma "numai în condiţiile C. proc. pen." cuprinsă în art. 4 alin. (2) din Legea nr. 255/2013 este neconstituţională în raport cu dispoziţiile art. 1 alin. (5) şi art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi art. 6 parag. 1 din la Convenţia europeană a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, legiuitorul încălcându-şi obligaţia de a asigura, în ipoteza schimbării legislaţiei, respectarea securităţii juridice şi a previzibilităţii noii norme, fapt ce afectează strategia de apărare a părţilor, din perspectiva momentului în care acestea înţeleg să invoce diferite excepţii, consecinţa directă fiind nesocotirea dreptului la apărare ca şi componentă a dreptului la un proces echitabil.

Pe de altă parte, s-a considerat că dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 255/2013 încalcă prevederile art. 4 alin. (2), art. 16 alin. (1) din Constituţia României şi art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţia europeană a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, întrucât prin acest text de lege se creează premisele unei discriminări între cetăţeni, care, deşi se găsesc în situaţii obiectiv identice (au săvârşit fapte de natură penală în aceeaşi perioadă), beneficiază de un tratament juridic diferit în funcţie de momentul soluţionării cauzei.

Prin cererile depuse în scris la dosar la 14 decembrie 2018 şi susţinute în şedinţa publică din 17 decembrie 2018, apelantul intimat inculpat B., prin apărător ales, a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 alin. (3) şi art. 29 alin. (1) lit. a) şi f) din Legea nr. 304/2004, apreciind că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Astfel, s-a arătat că excepţia a fost invocată în faţa unei instanţe de judecată, vizează dispoziţii legale aflate în vigoare, care nu au fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale şi care au legătură cu soluţionarea cauzei. Sub acest ultim aspect, făcându-se trimitere la cele statuate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 704/2016, s-a arătat că textele de lege criticate au legătură cu soluţionarea cauzei fiind fundamentul legal în baza căruia se constituie completul care judecă dosarul şi, respectiv, în baza căruia funcţionează acesta.

Examinând cererile de sesizare a Curţii Constituţionale formulate de apelanţii intimaţi inculpaţi A. şi B., prin apărători aleşi, Înalta Curte, secţia penală a apreciat că acestea sunt inadmisibile pentru următoarele considerente:

Reglementând condiţiile de admisibilitate a unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, prevede că aceasta trebuie să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţă ori de procuror, în cauzele în care participă; să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

Analiza îndeplinirii cumulative a condiţiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992 nu trebuie, însă, să se realizeze formal. Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei. În consecinţă, în cadrul examenului de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa trebuie să analizeze, implicit, şi corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege. Sub acest aspect, în mod constant, instanţele judecătoreşti au statuat că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare şi aplicare a legii sau atunci când tinde la modificarea sau completarea unor dispoziţii normative.

Verificând, din această perspectivă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 281 alin. (1) din C. proc. pen., a sintagmei "numai în condiţiile C. proc. pen." din art. 4 alin. (2) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, precum şi a prevederilor art. 7 din acelaşi act normativ, formulată de apelantul intimat inculpat A. Înalta Curte, secţia penală a constatat că aceasta întruneşte doar trei din cele patru condiţii cerute de lege pentru admisibilitatea acesteia. Astfel, excepţia a fost invocată în faţa instanţei de judecată învestită cu soluţionarea cauzei în calea de atac a apelului (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie), de către o persoană având calitatea de apelant intimat inculpat (A.), vizează dispoziţii aflate în vigoare, care nu au fost declarate anterior neconstituţionale de către instanţa abilitată în acest sens. În legătură cu acest aspect, se observă că, deşi instanţa de contencios constituţional s-a pronunţat anterior constatând neconstituţionalitatea art. 281 alin. (1) din C. proc. pen., criticile formulate au vizat alte chestiuni decât cele ridicate în speţă (Decizia Curţii Constituţionale nr. 302 din 4 mai 2017, publicată în M. Of. nr. 5566/17.07.2017).

În ceea ce priveşte examenul legăturii excepţiei cu soluţionarea cauzei, din examinarea argumentelor invocate de apelantul intimat inculpat A. în susţinerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, Înalta Curte, secţia penală a constatat că obiecţiunile formulate de acesta cu privire la dispoziţiile art. 281 alin. (1) din C. proc. pen., art. 4 alin. (2) şi art. 7 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale nu reprezintă, în realitate, aspecte de neconstituţionalitate apte să provoace un examen al conformităţii normelor legale cu legea fundamentală a României.

Astfel, raportat la prevederile art. 146 din Constituţia României şi art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, potrivit cărora Curtea Constituţională verifică constituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare atunci când este ridicată o excepţie de neconstituţionalitate a acestora în faţa unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj comercial, şi faţă de faptul că, în speţă, excepţia invocată nu vizează, în realitate, o problemă de neconstituţionalitate, ci de reformare legislativă în sensul introducerii unui nou motiv de nulitate absolută şi al schimbării condiţiilor în care aceste motive pot fi susţinute, instanţa a apreciat că aspectele invocate de autor nu reprezintă chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competenţa jurisdicţiei constituţionale.

În privinţa dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 255/2013, Curtea a constatat că acestea nu au incidenţă în cauză, câtă vreme se referă la situaţia modificării competenţei instanţei ca urmare a intrării în vigoare a noului C. proc. pen.

În ceea ce priveşte cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 alin. (3) şi art. 29 alin. (1) lit. a) şi f) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, formulată de apelantul intimat inculpat B., Înalta Curte, secţia penală a apreciat că şi aceasta întruneşte doar trei din cele patru condiţii cerute de lege pentru admisibilitatea acesteia, respectiv invocarea de către o parte din proces, în faţa unei instanţe de judecată, a neconstituţionalităţii unor texte de lege aflate în vigoare, care nu au fost încă sancţionate de instanţa de contencios constituţional, nefiind îndeplinită cerinţa legăturii cu cauza.

Sub acest ultim aspect, Înalta Curte a subliniat că examenul legăturii cu cauza trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care invocă excepţia şi înrâurirea pe care dispoziţia legală considerată neconstituţională o are în speţă.

Or, aşa cum s-a arătat prin încheierea de şedinţă de la termenul din 14 decembrie 2018, dispoziţiile art. 19 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, a căror neconstituţionalitate a fost invocată, nu sunt incidente în cauză, întrucât se referă la înfiinţarea de completuri specializate, noţiune prin care se înţelege altceva decât completurile care asigură activitatea de judecată obişnuită în raport cu toate cauzele dintr-o anumită materie, din cadrul fiecărei secţii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Deopotrivă, nici dispoziţiile art. 29 alin. (1) lit. a) şi f) din Legea nr. 304/2004 nu au aplicabilitate în speţă, atâta timp cât ele reglementează atribuţiile Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, printre care şi acelea de a aproba Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă, precum şi ştatele de funcţii şi de personal ale instanţei supreme, precum şi orice alte atribuţii prevăzute în respectivul Regulament.

Aşadar, în condiţiile în care prevederile criticate nu sunt apte să influenţeze o eventuală soluţie ce ar putea fi luată în speţă, ele nu întrunesc cerinţa vizând legătura cu cauza, astfel cum este reglementată de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

Faţă de cele dezvoltate anterior, având în vedere că nu sunt întrunite toate cerinţele prevăzute de normele legale, iar remediul procedural al excepţiei de neconstituţionalitate nu a fost folosit de apelanţi în scopul şi finalitatea sa, adică pentru armonizarea prevederilor legale considerate neconstituţionale cu legea fundamentală, situaţie în care un asemenea demers este inadmisibil, Înalta Curte, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 republicată, a respins cererile formulate de apelanţii intimaţi inculpaţi A. şi B. de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 281 alin. (1) din C. proc. pen., art. 4 alin. (2) şi art. 7 din Legea nr. 255/2013 şi, respectiv, art. 19 alin. (3) şi art. 29 alin. (1) lit. a) şi f) din Legea nr. 304/2004.

II. Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs, la data de 8 ianuarie 2019, în termenul legal, inculpaţii A. şi B., dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători - Penal 2, sub nr. x/2019.

Criticile formulate şi concluziile apărătorului ales ai recurenţilor inculpaţi, ale reprezentantului Ministerului Public precum şi ultimul cuvânt al inculpatului A. au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, motiv pentru care nu vor mai fi reluate.

III. Examinând recursul declarat de inculpatul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 281 alin. (1) C. proc. pen., art. 4 alin. (2) şi art. 7 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. şi pentru completarea unor acte normative care conţin dispoziţii procesual penale, din cuprinsul încheierii din 17 decembrie 2018, pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei în Dosarul nr. x/2008, Completul de 5 Judecători constată este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prin cererea formulată recurentul inculpat A., a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 281 alin. (1) din C. proc. pen., cu referire la art. 4 alin. (2) şi art. 7 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. şi pentru completarea unor acte normative care conţin dispoziţii procesual penale.

Referitor la admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători constată că din economia dispoziţiilor Legii nr. 47/1992, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă că sesizarea instanţei de contencios constituţional în cadrul controlului de constituţionalitate implică examinarea prealabilă a unor exigenţe de admisibilitate expres prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din legea menţionată.

Efectuată întotdeauna de instanţa în faţa căreia a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, această analiză presupune, în concret, verificarea următoarelor cerinţe ce trebuie îndeplinite cumulativ:

- calitatea de parte în proces a autorului excepţiei;

- identificarea exactă a normei/normelor legale criticate, dar şi a măsurii în care legea sau ordonanţa în care acestea sunt inserate se află în vigoare la data soluţionării cererii;

- existenţa unei legături dintre norma legală criticată şi soluţia ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului. Fiind expresia cerinţei pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului, "legătura cu soluţionarea cauzei" poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităţilor speţei, prin evaluarea atât a "aplicabilităţii textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi a necesităţii invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate"

- verificarea deciziilor pronunţate anterior de către Curtea Constituţională cu privire la constituţionalitatea acelei dispoziţii legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii ca efect al constatării neconstituţionalităţii normei criticate printr-o decizie precedentă.

În ceea ce priveşte primele trei condiţii, se constată că acestea sunt îndeplinite: excepţia a fost invocată de inculpat în cadrul unui dosar aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală şi vizează dispoziţiile art. 281 alin. (1) din C. proc. pen., cu referire la art. 4 alin. (2) şi art. 7 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. şi pentru completarea unor acte normative care conţin dispoziţii procesual penale, texte în vigoare şi care nu au fost declarate neconstituţionale.

În privinţa ultimei condiţii de admisibilitate, se reţine că pentru a fi admisibilă şi a crea obligaţia trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituţională, dispoziţia criticată pentru neconstituţionalitate trebuie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal şi, implicit, asupra situaţiei juridice a părţii din proces.

Examenul legăturii cu cauza a textului criticat pentru neconstituţionalitate se realizează în mod concret, în funcţie de interesul efectiv al celui ce invocă excepţia şi de înrâurirea pe care dispoziţia legală o are în speţă.

În cauză, excepţia de neconstituţionalitate menţionată priveşte următoarele texte:

Art. 281 alin. (1) din C. proc. pen.:

"Determină întotdeauna aplicarea nulităţii încălcarea dispoziţiilor privind:

a) compunerea completului de judecată; (…)"

b) competenţa materială şi competenţa personală a instanţelor judecătoreşti, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente

c) publicitatea şedinţei de judecată;

d) participarea procurorului, atunci când participarea sa este obligatorie potrivit legii;

e) prezenţa suspectului sau a inculpatului, atunci când participarea sa este obligatorie potrivit legii;

f) asistarea de către avocat a suspectului sau a inculpatului, precum şi a celorlalte părţi, atunci când asistenţa este obligatorie

Art. 4 alin. (2) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. şi pentru completarea unor acte normative care conţin dispoziţii procesual penale

Nulitatea oricărui act sau oricărei lucrări efectuate înainte de intrarea în vigoare a legii noi poate fi invocată numai în condiţiile C. proc. pen."

Art. 7 din Legea nr. 255/2013 - "Cauzele aflate în curs de judecată în primă instanţă în care s-a început cercetarea judecătorească anterior intrării în vigoare a legii noi rămân în competenţa aceleiaşi instanţe, judecata urmând a se desfăşura potrivit legii noi."

În acest context, instanţa de control judiciar, în sens contrar opiniei primei instanţe, apreciază relevantă împrejurarea că excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată în cadrul judecării apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, de persoana vătămată Unitatea administrativ teritorială oraşul Năvodari, prin primar C., de inculpaţii A., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., B., O., P., Q., R., S., T., U., V., W. şi X., şi de petenţii Y., S.C. Z. S.A., S.C. AA. S.A. şi S.C. BB. S.A. împotriva Sentinţei penale nr. 148/F din 10 iulie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

În susţinerea legăturii cu cauza a excepţiei invocate, recurentul inculpat susţine că prin Sentinţa nr. 148/2017 s-a constatat că "deşi s-a depăşit momentul procesual al verificării legalităţii rechizitoriului, se apreciază că rechizitoriul nu descrie într-o manieră clară, inteligibilă şi concisă faptele pe care se presupune că inculpaţii le-au săvârşit, astfel încât instanţa de judecată să înţeleagă de la început în ce constă concret, punctual învinuirea adusă, totodată să poată aprecia dacă eventuale cereri formulate de inculpaţi şi/sau parchet pentru administrarea unor noi probe sunt sau nu întemeiate (evaluare care presupune o înţelegere deplină a obiectului probaţiunii în raport de faptele ce se tind a se dovedi).", apreciind ca fiind neconstituţională omisiunea legiuitorului de a reglementa în cuprinsul art. 281 alin. (1) din C. proc. pen. un motiv de nulitate absolută în legătură cu încălcarea dispoziţiilor referitoare la sesizarea instanţei.

Astfel, s-a arătat că sesizarea instanţei de judecată s-a realizat prin Rechizitoriul nr. x din 24 octombrie 2008, judecata fiind începută sub imperiul C. proc. pen. anterior, care în dispoziţiile art. 197 alin. (2) şi (3) prevedea că dispoziţiile relative la sesizarea instanţei erau prevăzute sub sancţiunea nulităţii absolute, care putea fi invocată în orice fază a procesului.

Potrivit art. 322 din C. proc. pen. anterior "Instanţa se desesizează şi restituie cauza procurorului pentru refacerea urmăririi penale în cazul nerespectării dispoziţiilor privitoare la (…) sesizarea instanţei".

Totodată, art. 379 alin. (2) lit. b) din C. proc. pen. anterior reglementând - soluţiile la judecata în apel - prevede:" desfiinţează sentinţa primei instanţe şi dispune rejudecarea de către instanţa a cărei hotărâre a fost desfiinţată (…) şi atunci când există vreunul din cazurile de nulitate prevăzute de art. 197 alin. (2) din C. proc. pen. anterior (…)."

Ca urmare, a susţinut recurentul, în măsura în care judecata ar fi fost continuată potrivit dispoziţiilor C. proc. pen. anterior, instanţa de apel aplicând dispoziţiile art. 332 alin. (2) din C. proc. pen. anterior ar fi putut pronunţa soluţia prevăzută de art. 379 pct. 2 lit. b) din C. proc. pen. anterior.

În condiţiile în care, începând cu data de 1 februarie 2014 prezentei cauze i se aplică prevederile C. proc. pen. în vigoare, soluţia mai sus arătată nu poate fi dispusă în prezenta cauză.

În actuala reglementare cazul de nulitate absolută prevăzută de art. 197 pct. 2 lit. b) din C. proc. pen. anterior nu se mai regăseşte printre cazurile de nulitate absolută prevăzute de art. 281 din C. proc. pen. Totodată, nici soluţia prevăzută de art. 322 din C. proc. pen. anterior nu se regăseşte în dispoziţiile actuale ale C. proc. pen.

Dispoziţiile art. 345 alin. (3) şi art. 346 alin. (3) lit. a) din C. proc. pen. prevăd o soluţie similară, însă aceasta poate fi dispusă doar de judecătorul de cameră preliminară.

Or, în speţa dedusă judecăţii, la data intrării în vigoare a C. proc. pen. cercetarea judecătorească începuse, motiv pentru care instanţa nu a trimis cauza judecătorului de cameră preliminară, iar aspectele învederate nu au putut fi supuse analizei acestuia.

Se reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 417 alin. (2) C. proc. pen., faza procesuală a apelului - în care se află cauza pendinte - presupune verificarea, de către instanţa de control judiciar, atât a temeiurilor invocate şi cererilor formulate de apelanţi în limitele căii de atac declarate, cât şi a tuturor aspectelor de fapt şi de drept ce caracterizează cauza.

Instanţa de control judiciar constată că, în virtutea efectului devolutiv al apelului, prevăzut de art. 417 alin. (2) C. proc. pen., interesul procesual al recurentului inculpat în legătură cu cererea de sesizare rezultă cert din susţinerile acestuia referitoare, pe de o parte, la împrejurarea că, în hotărârea atacată în cadrul apelului declarat se reţine că faptele pe care se presupune că inculpaţii le-au săvârşit, nu sunt descrise într-o manieră clară, inteligibilă şi concisă astfel încât instanţa de judecată să înţeleagă de la început în ce constă concret, punctual învinuirea adusă, totodată să poată aprecia dacă eventuale cereri formulate de inculpaţi şi/sau parchet pentru administrarea unor noi probe sunt sau nu întemeiate şi, pe de altă parte, împrejurarea că în actuala reglementare rezultatul procedurii în cameră preliminară referitor la stabilirea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor procesuale de către organele de urmărire penală are o influenţă directă asupra desfăşurării judecăţii pe fond, putând să fie decisiv pentru stabilirea vinovăţiei/nevinovăţiei inculpatului, şi de natură a aduce atingere dreptului la un proces echitabil. Astfel, interesul procesual al recurentului inculpat derivă din necesitatea acestuia de a-şi exercita în mod efectiv dreptul la apărare, ceea ce presupune în mod prioritar înţelegerea acuzaţiilor, cel puţin la nivel de situaţie faptică şi presupune ca instanţa să stabilească cu exactitate cadrul procesual, respectiv descrierea clară a faptelor.

În acest context se reţine că "legătura cu soluţionarea cauzei" presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului. Condiţia relevanţei excepţiei de neconstituţionalitate, respectiv a incidenţei textului de lege criticat în soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei judecătoreşti, nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie verificat în primul rând interesul procesual al invocării excepţiei de neconstituţionalitate, mai ales din prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituţionalităţii textului de lege criticat.

Totodată, se reţine că dreptul la apărare, reglementat în art. 24 din Constituţie, conferă oricărei părţi implicate într-un proces, potrivit intereselor sale şi indiferent de natura procesului, posibilitatea de a utiliza toate mijloacele prevăzute de lege pentru a invoca în apărarea sa fapte sau împrejurări. Acest drept presupune participarea la şedinţele de judecată, folosirea mijloacelor de probă, invocarea excepţiilor prevăzute de legea procesual penală, exercitarea oricăror altor drepturi procesual penale.

În consecinţă, contrar raţionamentului primei instanţe, Completul de 5 Judecători constată că, în realitate, în speţă este îndeplinită condiţia de admisibilitate a excepţiei invocate care impune ca dispoziţiile din lege criticate să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, astfel că va admite recursul formulat de inculpatul A. împotriva încheierii atacate, pe care o va desfiinţa, în parte şi, rejudecând, va admite cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 281 alin. (1) C. proc. pen., art. 4 alin. (2) şi art. 7 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. şi pentru completarea unor acte normative care conţin dispoziţii procesual penale, cu consecinţa rămânerii în sarcina statului a cheltuielilor judiciare ocazionate de soluţionarea recursului.

Opinia instanţei cu privire la constituţionalitatea textelor criticate pentru neconstituţionalitate este în sensul că aceste dispoziţii respectă exigenţele impuse de legea fundamentală, excepţia invocată fiind neîntemeiată.

Contrar opiniei apărării, Completul de 5 Judecători apreciază că dispoziţiile art. 281 alin. (1) C. proc. pen., art. 4 alin. (2) şi art. 7 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. şi pentru completarea unor acte normative care conţin dispoziţii procesual penale nu suferă din perspectiva respectării principiului legalităţii incriminării, prevăzut de art. 1 alin. (5) din Constituţie şi al dreptului la un proces echitabil, consacrat, atât de art. 21 alin. (3) din legea fundamentală, cât şi de art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 47 alin. (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

Se reţine, în acest context că potrivit jurisprudenţei instanţei de contencios constituţional, "noul C. proc. pen., prin dispoziţiile art. 280 - 282, a reformat materia nulităţilor, reducând numărul cazurilor de nulitate absolută şi suplimentând condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru a se putea invoca nulităţile relative. Modificările aduse regimului nulităţilor vizează, în special, următoarele aspecte: stabilirea expresă a principiului că actele ulterioare celui declarat nul, care au o legătură directă cu acesta, sunt la rândul lor lovite de nulitate; scoaterea din categoria nulităţilor absolute a nerespectării dispoziţiilor privind sesizarea instanţei, efectuarea anchetei sociale pentru minori, competenţa materială şi după calitatea persoanei a instanţei ierarhic superioare celei legal competente, precum şi competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală. (Decizia nr. 554 din data de 19 septembrie 2017 Curtea Constituţională)

Curtea Constituţională, în jurisprudenţa sa, a reţinut că limitarea în timp a momentului până la care pot fi invocate nulităţile relative corespunde noii structuri a procesului penal, caracterizată prin introducerea de către legiuitor în cadrul acestuia, prin dispoziţiile art. 342 - 348 din C. proc. pen., a camerei preliminare.

Astfel, s-a reţinut:

"camera preliminară are ca obiect, conform art. 342 din acelaşi cod, soluţionarea problemelor ce vizează competenţa instanţei, legalitatea sesizării, legalitatea administrării probelor şi legalitatea actelor efectuate de către organele de urmărire penală. Aşa fiind, legiuitorul a limitat, la o fază distinctă, de parcurs, a procesului penal posibilitatea invocării excepţiilor referitoare la aspectele enumerate, fază în care nu se stabileşte vinovăţia sau nevinovăţia inculpatului. Consecinţa acestei limitări temporale este faptul că, după începerea judecăţii, nu mai este posibilă restituirea cauzei la procuror, scopul reglementării fiind acela al asigurării soluţionării cu celeritate a cauzelor penale. Având în vedere cele arătate, Curtea a constatat ca fiind justificată limitarea momentului până la care pot fi invocate nulităţile relative, conform art. 282 alin. (4) lit. a) din C. proc. pen., la cel al închiderii acestei proceduri "(Decizia nr. 840 din 8 decembrie 2015, parag. 22 şi 23).

În lumina argumentelor anterior expuse, Completul de 5 Judecători opinează în sensul corespondenţei dispoziţiilor art. 281 alin. (1) C. proc. pen., art. 4 alin. (2) şi art. 7 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. şi pentru completarea unor acte normative care conţin dispoziţii procesual penale cu legea fundamentală, precum şi cu exigenţele impuse de art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 47 alin. (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

B. Examinând calea de atac declarată de inculpatul B. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 alin. (3) şi art. 29 alin. (1) lit. a) şi f) din Legea nr. 304/2004, din cuprinsul încheierii din 17 decembrie 2018, pronunţată de secţia Penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei în Dosarul nr. x/2008, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie constată că recursul declarat este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În cauză, excepţia de neconstituţionalitate menţionată priveşte următoarele texte din Legea nr. 304/2004:

Art. 19 alin. (3)

"La începutul fiecărui an, Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la propunerea preşedintelui sau a vicepreşedintelui acesteia, poate aproba înfiinţarea de complete specializate în cadrul secţiilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în funcţie de numărul şi natura cauzelor, de volumul de activitate al fiecărei secţii, precum şi de specializarea judecătorilor şi necesitatea valorificării experienţei profesionale a acestora."

Art. 29 alin. (1)

"Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie are următoarele atribuţii:

a) aprobă Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă, precum şi statele de funcţii şi de personal ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;

f) exercită alte atribuţii prevăzute în Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie."

Inculpatul B. a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 alin. (3) şi art. 29 alin. (1) lit. a) şi f) din Legea nr. 304/2004, apreciind că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 susţinând că excepţia a fost invocată în faţa unei instanţe de judecată, vizează dispoziţii legale aflate în vigoare, care nu au fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale şi care au legătură cu soluţionarea cauzei.

Sub acest ultim aspect, făcându-se trimitere la cele statuate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 704/2016, s-a arătat că textele de lege criticate au legătură cu soluţionarea cauzei, fiind fundamentul legal în baza căruia se constituie completul care judecă dosarul şi, respectiv, în baza căruia funcţionează acesta.

Pe fondul excepţiei, s-a arătat că dispoziţiile criticate (care acordă Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie puterea discreţionară în determinarea completurilor de judecată şi în stabilirea regulilor de organizare şi funcţionare administrativă a acestei instanţe) contravin prevederilor art. 73 alin. (3) lit. l), art. 126 alin. (4) şi art. 1 alin. (5) din Constituţia României, texte din care rezultă că atât compunerea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (şi implicit a completurilor de judecată), cât şi regulile de funcţionare a acesteia se stabilesc prin lege organică, aspect ce rezultă şi din parag. 177 al Deciziei nr. 685/2018 pronunţată de Curtea Constituţională, dar şi celor ale art. 21 alin. (3) din legea fundamentală şi art. 6 parag. 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, din perspectiva afectării imparţialităţii instanţei.

Potrivit dispoziţiilor enunţate competenţa colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de a aproba înfiinţarea completurilor specializate este stabilită prin dispoziţiile art. 19 alin. (3) din Legea privind organizarea judiciară. În cuprinsul Legii nr. 304/2004, exista dispoziţii similare pentru celelalte instanţe (art. 39 - 41).

Se reţine în acest context că, în aplicarea dispoziţiilor art. 19 alin. (3) din Legea de organizare judiciară, potrivit alin. (2) al art. 19 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

"Preşedintele sau vicepreşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie propun Colegiului de conducere înfiinţarea de complete specializate, pe baza propunerilor formulate, pentru fiecare secţie, de preşedintele acesteia", atribuţie ce revine acestuia din urmă în temeiul art. 31 alin. (2) lit. a) din acelaşi regulament.

De altfel, în problema constituirii completurilor specializate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respectat parametrii stabiliţi prin Avizul nr. 15 (2012) al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni privind specializarea judecătorilor, adoptat în cadrul celei de-a 13-a reuniuni plenare a CCJE, (Paris, 5-6 noiembrie 2012).

Examinând excepţia invocată de inculpatul B. sub aspectul interesului procesual al rezolvării prealabile a excepţiei de neconstituţionalitate, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că această condiţie nu este îndeplinită.

Astfel, în doctrină s-a reţinut că "această cerinţă presupune îndeplinirea cumulativă a două condiţii în vederea trimiterii cauzei la Curtea Constituţională, pentru soluţionarea excepţiei: existenţa unei relaţii între situaţia juridică a părţii şi mijlocul procesual la care aceasta a recurs şi respectiv remedierea situaţiei juridice a părţii prin soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate." (Curierul Judiciar nr. 9/2008, pg. 105 " - Condiţia interesului în cazul cererii de trimitere a cauzei la Curtea Constituţională în vederea examinării constituţionalităţii unui text de lege într-o cauză pendinte pe rolul instanţelor de judecată).

Fiind un incident apărut în cadrul unui litigiu, invocarea unei excepţii de neconstituţionalitate, impune justificarea unui interes de către autorul cererii.

Stabilirea acestui interes se face de către instanţa de judecată, pe calea verificării pertinenţei excepţiei, în raport, cu procesul în care a intervenit şi a efectului pe care decizia Curţii Constituţionale îl produce în soluţionarea procesului principal, respectiv asupra conţinutului hotărârii ce se va pronunţa în cauză.

Aşadar, scopul invocării excepţiei de neconstituţionalitate nu poate fi doar acela de a supune controlului de constituţionalitate o dispoziţie legală care reglementează măsuri sau activităţi vizând desfăşurarea procesului penal. Aceasta deoarece instrumentul excepţiei de neconstituţionalitate a fost pus de legiuitor la îndemâna părţilor pentru ca acestea, în raport de interesele lor, să beneficieze de un control de constituţionalitate a acelor prevederi legale care au un rol hotărâtor asupra modului de soluţionare a cauzei, iar nu a oricărei alte dispoziţii legale ce poate fi incidentă în desfăşurarea unui proces penal.

În examinarea interesului cererii, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, contrar celor susţinute de inculpatul B., constată că o eventuala decizie a Curţii Constituţionale prin care s-ar statua asupra constituţionalităţii sau, dimpotrivă, asupra neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. 19 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 potrivit cărora "Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la propunerea preşedintelui sau a vicepreşedintelui acesteia, poate aproba înfiinţarea de complete specializate în cadrul secţiilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în funcţie de numărul şi natura cauzelor, de volumul de activitate al fiecărei secţii, precum şi de specializarea judecătorilor şi necesitatea valorificării experienţei profesionale a acestora." nu poate avea niciun fel de înrâurire în ce priveşte soluţia ce s-ar putea pronunţa cu privire la cererea de apel formulată de apelantul intimat inculpat.

Similar primei instanţe, Completul de 5 Judecători, constată că, nici dispoziţiile art. 29 alin. (1) lit. a) şi f) din Legea nr. 304/2004 nu au aplicabilitate în speţă, atâta timp cât ele reglementează atribuţiile Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, printre care şi acelea de a aproba Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă, precum şi ştatele de funcţii şi de personal ale instanţei supreme, precum şi orice alte atribuţii prevăzute în respectivul Regulament.

Pe de altă parte, analizând modalitatea concretă de formulare a cererii de sesizare, rezultă că recurentul-inculpat a susţinut neconstituţionalitatea dispoziţiilor menţionate nu din perspectiva conţinutului dispoziţiilor integrate în cuprinsul acestora, ci din perspectiva nerespectării normelor de tehnică legislativă care pot determina apariţia unor situaţii contrare principiului securităţii raporturilor juridice în componenţa sa referitoare la claritatea şi previzibilitatea legii.

În cauza de faţă, autorul excepţiei tinde nu la clarificarea înţelesului dispoziţiilor menţionate, ci la obţinerea unei interpretări legale, cu valoare obligatorie, a două texte de lege coroborate, din partea unei alte autorităţi decât cea căreia îi sunt atribuite prerogative exclusive de interpretare şi aplicare unitară a legii, conform art. 126 alin. (3) din Constituţie.

Înalta Curte, Completul de 5 Judecători reţine că scopul invocării unei excepţii de neconstituţionalitate nu poate fi acela de a supune, formal, jurisdicţiei constituţionale orice dispoziţie legală, ci de a împiedica pronunţarea unei soluţii întemeiată pe o dispoziţie neconstituţională.

Premisa sesizării instanţei constituţionale o constituie, aşadar, constatarea, inter alia, că, prin recurgerea la acest mijloc procedural, partea care invocă excepţia urmăreşte, în mod real şi efectiv, să obţină concursul Curţii Constituţionale, în considerarea şi în limitele stricte ale competenţei sale constituţionale.

O atare premisă nu este realizată atunci când, aşa cum se constată în speţă, autorul excepţiei pare a tinde la declanşarea unui mecanism de cenzurare implicită, pe calea excepţiei de neconstituţionalitate, nu a concordanţei dintre o normă legală şi exigenţele legii fundamentale, ci exclusiv a unei probleme de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor criticate.

Prin urmare, în cauză nu poate fi stabilită o legătură efectivă între necesitatea pronunţării unei decizii de către instanţa de contencios constituţional cu privire la dispoziţiile criticate şi soluţionarea Dosarului nr. x/2008 având ca obiect apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, de persoana vătămată Unitatea administrativ teritorială oraşul Năvodari, prin primar C., de inculpaţii A., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., B., O., P., Q., R., S., T., U., V., W. şi X., şi de petenţii Y., S.C. Z. S.A., S.C. AA. S.A. şi S.C. BB. S.A. împotriva Sentinţei penale nr. 148/F din 10 iulie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, reţinându-se că dispoziţiile a căror neconstituţionalitate se invocă nu sunt de natură să provoace o restrângere a drepturilor părţii şi să aducă atingere dreptului acestuia la un proces echitabil.

Pentru considerentele ce preced, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 alin. (3) şi art. 29 alin. (1) lit. a) şi f) din Legea nr. 304/2004, din cuprinsul încheierii din 17 decembrie 2018, pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei în Dosarul nr. x/2008.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat B. va fi obligat la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

I. Admite recursul declarat de inculpatul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 281 alin. (1) C. proc. pen., art. 4 alin. (2) şi art. 7 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. şi pentru completarea unor acte normative care conţin dispoziţii procesual penale, din cuprinsul încheierii din 17 decembrie 2018, pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei în Dosarul nr. x/2008.

Desfiinţează, în parte, încheierea din 17 decembrie 2018, pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei în Dosarul nr. x/2008, şi în rejudecare:

Sesizează Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 281 alin. (1) C. proc. pen., art. 4 alin. (2) şi art. 7 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. şi pentru completarea unor acte normative care conţin dispoziţii procesual penale.

Menţine celelalte dispoziţii ale încheierii atacate.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile ocazionate de soluţionarea cauzei privind pe inculpatul A. rămân în sarcina statului.

II. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 alin. (3) şi art. 29 alin. (1) lit. a) şi f) din Legea nr. 304/2004, din cuprinsul încheierii din 17 decembrie 2018, pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei în Dosarul nr. x/2008.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. obligă recurentul inculpat B. la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 februarie 2019.

Procesat de GGC - NN