Appeal inadmissible due to finality of decision dismissing complaint against criminal case dismissal.

Asupra contestaţiei de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor dosarului;

Prin Încheierea penală nr. 757 din 17 septembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. x/2018, secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a respins, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de petentul A. împotriva încheierii nr. 21 din 12 aprilie 2018 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. x/2018.

Pentru a dispune astfel, secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a constatat următoarele:

Prin Încheierea nr. 21 din 12 aprilie 2018 judecătorul de cameră preliminară al Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 341 alin. (6) lit. a) teza finală C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanţei de clasare a cauzei privind pe intimaţii B. şi C., emisă de procuror la data de 12.02.2018, în Dosarul nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, menţinută prin Ordonanţa procurorului general nr. 35/II/2/2018 din data de 09.03.2018.

În cauză, în esenţă, s-a reţinut că, prin ordonanţa din 12.02.2018 emisă în Dosarul de urmărire penală nr. x/P/2017 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi s-a dispus clasarea cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 315 alin. (1) lit. a) şi b) şi art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., cu privire la infracţiunile de abuz în serviciu, favorizarea făptuitorului, purtare abuzivă şi represiune nedreaptă, prevăzute de art. 297 alin. (1), art. 269, art. 296 şi art. 283 C. pen.

Împotriva ordonanţei din data de 12.02.2018, în temeiul prevederilor art. 339 C. proc. pen. a formulat plângere numitul A., susţinând că a fost victima unor abuzuri din partea organelor de urmărire penală, fiind torturat de agenţi de forţă a statului. De asemenea, petentul făcut trimitere şi la Dosarul nr. x/2017 şi a mai menţionat că a avut parte de un proces neechitabil şi că i-au fost încălcate drepturile fundamentale.

Ulterior, petentul a declanşat controlul jurisdicţional în procedura instituită în art. 341 C. proc. pen.

Judecătorul de cameră preliminară al primei instanţe, analizând actele şi lucrările Dosarului penal nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, a reţinut că ordonanţa prin care s-a dispus clasarea cauzei este legală şi temeinică şi nu se impune a fi infirmată şi a constatat că, în cauză, s-a administrat un probatoriu complet, motivarea soluţiei de clasare fiind în deplină concordanţă cu acesta, iar concluziile rezultate din probele administrate sunt corecte, în speţă neputând fi reţinute în sarcina organelor de urmărire penală fapte prevăzute de legea penală.

S-a reţinut că organele de urmărire penală, potrivit principiului legalităţii şi aflării adevărului, au procedat la realizarea unei anchete efective care a fost în măsură să lămurească toate împrejurările faptice sesizate de petent.

Din ansamblul probatoriilor administrate în cauza penală menţionată nu a fost dovedită existenţa vreunei suspiciuni cu privire la comiterea de către magistraţii procurori a vreunei infracţiuni dintre cele reclamate de petent, aserţiunile acestuia în sensul celor deja menţionate anterior, nefiind confirmate.

În condiţiile expunerii propriilor convingeri asupra problemelor de drept tranşate de către magistraţii procurori, în cadrul raţionamentelor logico-juridice care au stat la baza soluţiilor adoptate, nu este posibilă prezumarea asupra comiterii de către aceştia a vreunei infracţiuni dintre cele menţionate de petent, în privinţa acestora nicio probă neputând releva indicii ale vreunei implicări infracţionale.

S-a mai reţinut că simplul dezacord al petentului cu privire la modul de soluţionare a plângerilor penale formulate ori cu privire la argumentele juridice care au fundamentat soluţiile dispuse, simpla presupunere subiectivă a petentului cu privire la comiterea de către intimaţi a faptelor sesizate, în lipsa unor indicii decelate sub aspect obiectiv şi subiectiv, nu sunt de natură să reprezinte temeiuri pentru inculparea acestora.

S-a mai arătat că petentul nu a indicat elemente de fapt, acte, înscrisuri din care să rezulte că intimaţii ar fi comis faptele de natură penală, criticile acestuia având la bază nemulţumirea sa cu privire la soluţiile pronunţate în cadrul dosarelor menţionate şi la considerentele soluţiilor, vizând aspecte de nelegalitate şi netemeinicie a acestora, care însă, nu pot constitui temei pentru punerea în mişcare sau pentru exercitarea acţiunii penale. Toate criticile formulate de petent reprezintă consideraţii cu privire la aplicarea unor dispoziţii de natură jurisdicţional-penală, în cauzele avute pe rolul parchetului, iar pretinsa încălcare a unor astfel de norme nu poate constitui o faptă care să atragă răspunderea penală a persoanelor cercetate.

Judecătorul de cameră preliminară a arătat că procurorul, în mod legal şi temeinic motivat a dispus soluţia clasării cauzei, ca urmare a inexistenţei faptelor sesizate, deoarece nu se poate antrena răspunderea penală a intimaţilor pentru măsurile luate, dispoziţiile date, soluţiile pronunţate ori dispuse în cadrul procesual penal, deoarece acestea au fost pronunţate în baza dispoziţiilor legale incidente, corect identificate şi interpretate şi a unor procese de evaluare a materialului probator şi a aprecierii condiţiilor legale incidente.

Simpla exercitare a atribuţiilor judiciare de către un magistrat judecător sau procuror nu poate fi calificată ca infracţiune, chiar dacă una dintre părţi este nemulţumită de soluţia pronunţată în cauză ori de considerentele avute în vedere.

De altfel, nici erorile judiciare, care se pot produce în interpretarea sau aplicarea legii ori în evaluarea probatorilor nu pot constitui obiectiv şi nici subiectiv conţinutul unei infracţiuni intenţionate sau din culpă, decât în condiţiile strict şi limitativ prevăzute de lege pentru atragerea răspunderii penale.

Posibilitatea formulării unor plângeri împotriva procurorilor care au adoptat soluţii în cauzele petentului reprezintă un drept constituţional al petiţionarului, însă acesta nu echivalează cu exercitarea unui control asupra legalităţii şi temeiniciei soluţiilor pronunţate şi nici nu poate conduce la reformarea soluţiilor.

Referitor la evenimentul relatat de petent cu ocazia punerii în executare a mandatului de executare a pedepsei, s-a reţinut că faptele sesizate în sarcina lucrătorilor de poliţie în legătură cu evenimentul produs la data de 20.03.2014 au făcut obiectul cercetărilor în cauza penală nr. x/P/2015 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, iar situaţia de fapt reţinută în cursul urmăririi penale a fost confirmată de instanţa de judecată, în urma cercetării judecătoreşti realizată în aceeaşi cauză. S-a subliniat faptul că mijloacele de probă administrate la acel moment sunt pertinente, reflectând cu acurateţe împrejurările cercetate, iar prezenta plângere nu conţine elemente noi, reprezentând în sine o reacţie a petentului la pedeapsa definitivă aplicată de instanţa de judecată pentru faptele comise la data respectivă.

Judecătorul de cameră preliminară a conchis că nu există niciun indiciu cu privire la existenţa săvârşirii pretinselor fapte în sarcina intimaţilor, aşa încât, în contextul celor anterior expuse, lămurindu-se cauza sub toate aspectele, respectiv stabilindu-se inexistenţa faptelor reclamate de petent şi nedecelându-se motive de infirmare a soluţiilor adoptate în cauză, a constata că acestea sunt legale şi temeinice.

Împotriva acestei hotărâri, petentul A. a formulat contestaţie, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 4 iulie 2018.

Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, examinând excepţia inadmisibilităţii căii de atac declarate, invocată din oficiu, a reţinut că petentul a formulat plângere împotriva soluţiei de clasare, în conformitate cu dispoziţiile art. 340 alin. (1) din C. proc. pen., dispunându-se soluţia de respingere a acesteia, ca nefondată, potrivit art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen.

Instanţa, interpretând dispoziţiile art. 341 alin. (8) din C. proc. pen. a constatat că hotărârea prin care s-a pronunţat soluţia de respingere a plângerii împotriva ordonanţelor procurorului este definitivă, iar contestatorul a formulat contestaţie împotriva unei hotărâri nesusceptibile de reformare prin promovarea acestei căi de atac, astfel că, în consecinţă a respins, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de petentul A. împotriva încheierii nr. 21 din 12 aprilie 2018 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Împotriva Încheierii penale nr. 757 din 17 septembrie 2018, pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/2018, petentul a formulat din nou contestaţie, cauza înregistrându-se pe rolul Completului de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. x/2018, fiind fixat prim termen de judecată la 10.12.2018.

Prin încheierea de şedinţă de la acel termen s-a dispus scoaterea cauzei de pe rol şi trimiterea la repartizare aleatorie, având în vedere Sentinţa civilă nr. 4827/23.11.2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. x/2018, prin care, în temeiul art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, modificată şi republicată, s-a dispus suspendarea executării Hotărârii Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 137/08.11.2018, hotărâre care a aprobat tragerea la sorţi a membrilor Completului de 5 Judecători pentru toate cauzele penale din şedinţa de azi, 10 decembrie 2018, Hotărârea nr. 1367 din 5 decembrie 2018 a Consiliului Superior al Magistraturii, precum şi Hotărârea nr. 155 din 6 decembrie 2018 a Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Urmare, repartizării aleatorii, dosarul a primit din nou termen de judecată la 20 decembrie 2018, termen care a fost preschimbat la data de 19 decembrie 2018.

La termenul preschimbat, contestatorul aflat în stare de deţinere a solicitat amânarea în vederea pregătirii apărării, iar la termenul din 21.01.2019 cauza s-a amânat pentru motivul invocat din oficiu de instanţă.

La termenul din 18.02.2019, contestatorul aflat în stare de deţinere a fost asistat de apărător desemnat din oficiu, iar reprezentantul Ministerului Public a invocat excepţia inadmisibilităţii contestaţiei formulate, concluziile acestora fiind redate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii, motiv pentru care nu vor mai fi reluate.

Examinând contestaţia, cu prioritate în ceea ce priveşte admisibilitatea acesteia, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători constată că este inadmisibilă şi va fi respinsă pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi a celui la liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor determinate prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.

Revine aşadar, părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Potrivit dispoziţiilor din Partea specială, Titlul I Capitolul VII admisibilitatea căii de atac a contestaţiei este condiţionată de exercitarea acesteia potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Astfel, potrivit art. 341 alin. (8) din C. proc. pen. "Încheierea prin care s-a pronunţat una dintre soluţiile prevăzute la alin. (6) şi alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) şi d) este definitivă." Din interpretarea dispoziţiilor antecitate rezultă că hotărârea prin care s-a pronunţat soluţia de respingere a plângerii împotriva ordonanţelor procurorului este definitivă.

Raportând dispoziţiile legale incidente la contextul cauzei se constată că în speţă, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost sesizat cu contestaţia declarată de către contestatorul A. împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibile de reformare prin exercitarea unei căi de atac fie ordinare, fie extraordinare, respectiv Încheierea penală nr. 757 din data de 17 septembrie 2018 a secţiei penale a Înaltei Curţi, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, o altă contestaţie formulată de acelaşi petent împotriva Încheierii definitive nr. 21 din 12.04.2018 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori pronunţată în Dosarul nr. x/2018, în procedura instituită de art. 341 C. proc. pen.

Or, recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Faţă de cele menţionate mai sus, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva Încheierii penale nr. 757 din 17 septembrie 2018, pronunţată de secţia Penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/2018.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga contestatorul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., faţă de împrejurarea că asistenţa juridică a contestatorului, aflat în stare de deţinere, era obligatorie, va stabili ca suma de 313 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, să rămână în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva Încheierii penale nr. 757 din 17 septembrie 2018, pronunţată de secţia Penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/2018.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. obligă contestatorul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 februarie 2019.

Procesat de GGC - NN