Disciplinary annulment motion time-barred 15 days after final ruling; new constitutional decision does not restart deadline.

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Hotărârea instanţei disciplinare

Prin Hotărârea nr. 3P din 3 septembrie 2013, secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior a admis acţiunea disciplinară exercitată de Inspecţia Judiciară împotriva doamnei procuror A. şi, în baza art. 100 lit. e) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor ("Legea nr. 303/2004"), a dispus aplicarea sancţiunii disciplinare constând în "excluderea din magistratură" pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a), lit. i), lit. n) şi lit. t) din Legea nr. 303/2004.

2. Recursul declarat împotriva hotărârii instanţei disciplinare şi hotărârea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători

Împotriva Hotărârii nr. 3P din 3 septembrie 2013, a declarat recurs pârâta A., invocând motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători, sub nr. x/2013 şi a fost respins, ca nefondat, prin Decizia nr. 38 din 24 martie 2014.

3. Contestaţia în anulare

Recurenta A. a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei menţionate la pct. 2, în temeiul art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., susţinând că prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 685 din 07.11.2018 s-a statuat că începând cu anul 2014 Completurile de 5 judecători ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au fost constituite nelegal, prin încălcarea prevederilor art. 32 din Legea nr. 304/2004.

În continuare, contestatoarea reia istoricul cauzei şi criticile din recurs şi din căile de atac extraordinare exercitate anterior în cauză.

4. Apărările intimaţilor Inspecţia Judiciară şi Consiliul Superior al Magistraturi, secţia pentru procurori

Intimata Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare, prin care invocă excepţia tardivităţii formulării şi excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare.

În susţinerea excepţiei tardivităţii, intimata argumentează că, în speţă, contestaţia în anulare a fost introdusă cu nerespectarea termenului de 15 zile de la comunicarea hotărârii, prevăzut de art. 506 alin. (1) C. proc. civ.

Referitor la excepţia inadmisibilităţii, intimata susţine că, pe de o parte, sunt incidente prevederile art. 504 alin. (3) C. proc. civ., conform cărora hotărârea împotriva căreia s-a exercitat contestaţia în anulare nu mai poate fi atacată de aceeaşi parte cu o nouă contestaţie în anulare, chiar dacă se invocă alte motive, arătând că, în speţă, contestatoarea a mai formulat o contestaţie în anulare, respinsă ca inadmisibilă prin Decizia nr. 68/2014, iar, pe de altă parte, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., întrucât neregularitatea privitoare la alcătuirea instanţei nu a fost invocată în cadrul procesual al recursului soluţionat prin decizia ce formează obiectul contestaţiei în anulare.

Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a depus o cerere, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

La termenul de judecată din 4 februarie 2019, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte a rămas în pronunţare cu privire la excepţia tardivităţii contestaţiei în anulare, excepţie de procedură prioritară faţă de celelalte excepţii invocate şi care urmează a fi admisă, pentru considerentele arătate în continuare.

Reglementarea de către legiuitor, în limitele atribuţiilor sale constituţionale, a condiţiilor de exercitare a unui drept subiectiv sau procedural, inclusiv prin instituirea unor termene imperative reprezintă o modalitate eficientă de a preveni exercitarea abuzivă a drepturilor, în detrimentul altor titulari de drepturi, în egală măsură ocrotite.

Termenele instituite prin lege au în vedere soluţionarea procesului cu celeritate, astfel cum este şi cel instituit pentru exercitarea acestei căi extraordinare de atac, întrucât în absenţa lui, contestaţia în anulare ar putea fi formulată oricând, fapt ce ar fi de natură a genera şi întreţine o stare de perpetuă incertitudine în ceea ce priveşte raporturile juridice stabilite printr-o hotărâre judecătorească definitivă.

Potrivit art. 506 alin. (1) C. proc. civ., "contestaţia în anulare poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data comunicării hotărârii, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas definitivă".

Textul prevede un termen legal, imperativ şi absolut de 15 zile, care începe să curgă de la data comunicării (moment subiectiv) şi, totodată, prevede şi un termen obiectiv de un an de la data la care hotărârea a rămas definitivă, cu aplicabilitate subsidiară, pentru cazul în care o atare comunicare a hotărârii definitive nu a avut loc ori este nulă.

Decizia a cărei retractare se solicită este o decizie definitivă, conform dispoziţiilor art. 51 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 coroborat cu art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Pe de altă parte, art. 427 alin. (1) C. proc. civ. prevede că hotărârea se comunică din oficiu părţilor, în copie, chiar dacă este definitivă, ceea ce explică prevederea cuprinsă în art. 506 alin. (1) conform căreia termenul pentru formularea contestaţiei în anulare începe să curgă de la data comunicării hotărârii atacate.

Termenul de un an de zile (obiectiv), calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii are rolul de a contribui la asigurarea certitudinii raporturilor juridice şi de a limita în timp durata unui proces.

În cauză, decizia ce formează obiectul contestaţiei în anulare a fost comunicată contestatoarei la data de 14 aprilie 2014, astfel că termenul de 15 zile prevăzut de art. 506 alin. (1) C. proc. civ. s-a împlinit la data de 30 aprilie 2014.

Astfel fiind, contestaţia în anulare depusă la oficiul poştal la data de 23 noiembrie 2018 a fost introdusă cu nerespectarea termenului de 15 zile de la comunicare, prevăzut de art. 506 alin. (1) C. proc. civ.

În ceea ce priveşte termenul limită de un an de la data când hotărârea a rămas definitivă (termen obiectiv), prevăzut de art. 506 alin. (1) teza finală C. proc. civ., se reţine că acest termen nu presupune dreptul de opţiune al părţii pentru exercitarea căii de atac fie în termenul de 15 zile de la comunicare, fie în termenul de un an de la data rămânerii definitive a hotărârii.

Raţiunea instituirii acestui termen este justificată de necesitatea asigurării certitudinii raporturilor juridice şi de a limita în timp durata unui proces, în sensul că hotărârea definitivă nu mai poate forma obiectul acestei căi de atac după împlinirea termenului în discuţie.

Or, în cauză, se constată că recurenta A. a introdus contestaţia în anulare la data de 23 noiembrie 2018, cu depăşirea şi a termenului de un an de la data rămânerii definitive a deciziei atacate, care a rămas definitivă la data pronunţării - 24 martie 2014 - conform art. 51 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 coroborat cu art. 634 alin. (2) C. proc. civ.

Susţinerile contestatoarei din concluziile scrise depuse la dosar în sensul că termenul de introducere a contestaţiei în anulare se calculează, în speţă, de la data de 29 noiembrie 2018, când Decizia Curţii Constituţionale nr. 685/2018 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, sunt neîntemeiate.

În principal, se reţine că art. 506 alin. (1) C. proc. civ., care reglementează termenul de introducere a contestaţiei în anulare, prevede lipsit de orice echivoc şi fără excepţie faptul că acest termen se calculează de la data comunicării hotărârii atacate.

Subsecvent, este de observat că data publicării în Monitorul Oficial al României a deciziei Curţii Constituţionale este prevăzută de art. 511 alin. (3) C. proc. civ. ca moment de la care începe să curgă termenul de introducere a cererii de revizuire formulate în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ.

Prin urmare, chiar dacă prin motivare se susţine că retractarea hotărârii atacate este determinată de pronunţarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 685 din 7 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1021/29.11.2018, acesta nu poate constitui un argument pentru depăşirea termenului-limită de un an prevăzut de lege.

De altfel, chiar instanţa de contencios constituţional a reţinut, în considerentele acestei decizii, că "prezenta decizie se aplică de la data publicării sale, atât situaţiilor pendinte, respectiv în cauzele aflate în curs de judecată, precum şi în cele finalizate în măsura în care justiţiabilii sunt încă în termenul de exercitare a căilor de atac extraordinare corespunzătoare (...)" (parag. 198).

De asemenea, referirile contestatoarei din concluziile scrise la prevederile art. 186 C. proc. civ. ce vizează instituţia repunerii în termen nu au nicio relevanţă în speţă, întrucât, pe de o parte, contestatoarea nu a solicitat şi repunerea sa în termenul de declarare a căii extraordinare de atac odată cu contestaţia în anulare formulată, astfel cum prevede textul legal menţionat, iar, pe de altă parte, repunerea în termen din cadrul concluziilor scrise a fost formulată după închiderea dezbaterilor.

Astfel, potrivit art. 394 C. proc. civ., închiderea dezbaterilor are loc atunci când instanţa se socoteşte lămurită în privinţa împrejurărilor de fapt şi a temeiurilor de drept ale cauzei. Norma prevede că, după acest moment, nu este posibilă depunerea la dosarul cauzei a niciunui înscris, sub sancţiunea de a nu fi luat în seamă.

În cauză, se reţine că a fost acordat termen de judecată la 4 februarie 2019, când a avut loc dezbaterea publică a excepţiei tardivităţii contestaţiei în anulare invocată, din oficiu, de către instanţă, dispunându-se şi amânarea pronunţării la 11 februarie 2019 pentru a da posibilitatea părţilor să depună concluzii scrise.

Contestatoarea a depus după închiderea dezbaterilor concluzii scrise, înregistrate la dosar la data de 6 februarie 2019, prin care a invocat şi prevederile art. 186 C. proc. civ.

În acest context, manifestarea de voinţă a contestatoarei, exprimată prin cererea privind repunerea în termenul de declarare a căii de atac, formulată în termenul de amânare a pronunţării acordat acesteia pentru a depune concluzii scrise, nu poate fi luată în considerare, fiind o cerere depusă după închiderea dezbaterilor, în termenul de amânare a pronunţării, prin care se invocă aspecte noi care nu au format obiectul dezbaterilor.

Pentru toate considerentele arătate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la ar. 506 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca tardiv introdusă, contestaţia în anulare formulată de către A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardiv formulată, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva Deciziei civile nr. 38 din 24 martie 2014, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători, în Dosarul nr. x/2013.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 februarie 2019.

Procesat de GGC - GV