Constitutional challenge to statutory abrogation of automatic case suspension pending constitutional review: lack of admissible object

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Litigiul de fond

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 28 noiembrie 2017, reclamanta A., prin mandatar B., a solicitat anularea Rezoluţiilor nr. x/2017 şi x/2017, emise de pârâta Inspecţia Judiciară, şi rejudecarea sesizărilor iniţiale adresate acestei autorităţi.

Prin cererea depusă în cauză la data de 25 mai 2018, mandatarul B., pentru A., a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 83 alin. (2) din C. proc. civ., solicitând sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea acestei excepţii, conform art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992.

În motivare, s-a susţinut că problema de constituţionalitate a dispoziţiilor invocate este importantă, întrucât se instituie o discriminare faţă de persoanele care nu au studii juridice, în sensul împiedicării susţinerii orale a cauzei de către mandatar.

Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, intimata a invocat excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi trimiterea cauzei spre competentă soluţionare la Curtea de Apel Bucureşti.

2. Hotărârea instanţei cu privire la cererea de chemare în judecată şi cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 83 alin. (2) C. proc. civ. invocată de petenta A.

Prin Decizia nr. 2202 din 25 mai 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2017, s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale şi s-a trimis, spre competentă soluţionare, la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, cererea formulată de A., prin mandatar B.

3. Cererea de recurs

Împotriva Deciziei nr. 2202 din 25 mai 2018, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2017, în ceea ce priveşte respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 83 alin. (2) din C. proc. civ., a declarat recurs petenta A., prin mandatar B., solicitând admiterea recursului şi sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată.

4. Decizia pronunţată de instanţa de recurs

Prin Decizia civilă nr. 180 din 8 octombrie 2018, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători, în Dosarul nr. x/2018 a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de recurenta A., prin mandatar B., împotriva Deciziei nr. 2202 din 25 mai 2018, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. x/2017, în ceea ce priveşte respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 83 alin. (2) din C. proc. civ.

II. Cererea de sesizare a Curţii Constituţionale

La finalul cererii de recurs menţionate la pct. 3, în temeiul art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, recurenta, prin mandatar, a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 3 din Legea nr. 177/2010, solicitând sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea acesteia.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, petenta a susţinut că, anterior modificării prin art. I pct. 3 din Legea nr. 177/2010, art. 29 din Legea nr. 47/1992 cuprindea 6 alineate. Consideră că eliminarea alin. (5), ce prevedea suspendarea judecăţii până la soluţionarea excepţiei, prin textul legal menţionat, este neconstituţională, deoarece îngrădeşte dreptul fundamental de acces la justiţie şi pe cel la apărare. În circumstanţele expuse, a considerat că singurul mijloc procesual pentru respectarea respectivelor drepturi este formularea în acest cadru a excepţiei de neconstituţionalitate invocate.

III. Încheierea prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate ridicată

Prin încheierea civilă din şedinţa publică din 8 octombrie 2018, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători, în Dosarul nr. x/2018, s-a respins cererea formulată de recurenta A., prin mandatar B., privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. I pct. 3 din Legea nr. 177/2010, reţinându-se, în esenţă, că nu este îndeplinită prima condiţie de admisibilitate, referitoare la obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât considerentele invocate de recurenta-reclamantă în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate nu reprezintă propriu-zis critici de neconformitate a textului legal cu anumite norme constituţionale sau convenţionale, ci vizează, în fapt, nemulţumirea părţii pentru soluţia legislativă actuală, partea tinzând la o modificare a normei, în sensul reintroducerii unui text abrogat.

IV. Recursul declarat împotriva încheierii prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate ridicată

Împotriva încheierii menţionate la pct. III, a declarat recurs recurenta A., prin mandatar B., criticând hotărârea pentru netemeinicie în privinţa soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, pentru argumentele arătate în continuare.

Se apreciază că această excepţie a fost respinsă abuziv pentru că avea legătură cu cauza în ipoteza respingerii în cauzele subsecvente dosarului x/2017 a suspendării acestora până la pronunţarea Curţii Constituţionale pe excepţia de neconstituţionalitate a art. 83 alin. (2) C. proc. civ. cu care a fost sesizată de Curtea de Apel Suceava în Dosarul nr. x/2017.

Pe de altă parte, această excepţie este pendinte de excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 83 alin. (2) din C. proc. civ.

În acest sens, solicită, în virtutea art. 413, alin. (1), (2) C. proc. civ., ca prezentul recurs să fie judecat ulterior recursului efectiv declarat de recurentă împotriva minutei Deciziei civile nr. 180/08.10.2018 emisă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători, în Dosarul nr. x/2018.

V. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursului

În cadrul căii de atac cu fizionomie juridică proprie reglementată de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, în care se verifică aprecierea instanţei ierarhic inferioare cu privire la soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, examinând criticile formulate de recurentă, se constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare.

Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 "Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia".

Sesizarea Curţii Constituţionale nu se face direct, Legea nr. 47/1992 stabilind un veritabil filtru, în virtutea căruia instanţa efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate, în funcţie de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Instanţa de judecată nu are atribuţii de jurisdicţie constituţională, aşa încât verificarea condiţiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional, verificându-se numai admisibilitatea acesteia.

În cadrul examenului de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Condiţiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale sunt prevăzute de dispoziţiile art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, respectiv:

"(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale".

Rezultă din textul de lege mai sus citat că, pentru a putea fi admisă sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea unei excepţii de neconstituţionalitate, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

a) existenţa unui proces, ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate apărând ca un incident procedural creat în faţa unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului;

b) excepţia de neconstituţionalitate trebuie să privească un act normativ, lege sau ordonanţă, după caz, în vigoare;

c) prevederile care fac obiectul excepţiei să nu fi fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale;

d) interesul procesual al rezolvării prealabile a excepţiei de neconstituţionalitate, concretizat în existenţa unei legături cu speţa a excepţiei invocate.

Aşadar, acest text de lege instituie obligaţia în sarcina instanţei de a verifica legalitatea excepţiei de neconstituţionalitate invocate înaintea sa, cauzele de inadmisibilitate putând fi legate de obiectul sesizării, de subiectul sesizării sau de temeiul constituţional al acesteia.

În speţă, excepţia de neconstituţionalitate ridicată are ca obiect dispoziţiile art. I pct. 3 din Legea nr. 177/2010 prin care s-a abrogat alin. (5) al art. 29 din Legea nr. 47/1992 ce prevedea, în forma de la acel moment, suspendarea judecăţii cauzei până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.

Circumstanţele litigiului expuse în precedent relevă faptul că această excepţie de neconstituţionalitate a prevederilor art. I pct. 3 din Legea nr. 177/2010 a fost invocată în faza recursului declarat împotriva hotărârii prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 83 alin. (2) din C. proc. civ., recurenta criticând faptul că, prin abrogarea alin. (5) al art. 29 din Legea nr. 47/1992 dispusă prin art. I pct. 3 din Legea nr. 177/2010 s-a eliminat suspendarea cauzei până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, fapt ce ar îngrădi, în opinia sa, dreptul fundamental de acces la justiţie şi pe cel la apărare.

Împrejurarea că instanţa de recurs a respins solicitarea recurentei, în considerarea lipsei de obiect a excepţiei de neconstituţionalitate nu are însă semnificaţia de nelegalitate acordată de autoarea recursului pendinte, câtă vreme, conform prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, instanţa este nu numai îndrituită la o asemenea analiză şi la o atare soluţie, dar este şi obligată să cenzureze cererile astfel formulate din perspectiva admisibilităţii.

Considerentele pentru care recurenta susţine că ar fi îndeplinite respectivele condiţii şi dependenţa acestei excepţii de neconstituţionalitate de soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 83 alin. (2) din C. proc. civ., ce nu combat efectiv statuările instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, nu au semnificaţia atribuită, având în vedere justeţea argumentului care a constituit fundamentul soluţiei de nesesizare a Curţii Constituţionale.

Astfel, în acord cu instanţa care a pronunţat încheierea atacată, se reţine că, în speţă, criticile recurentei nu vizează veritabile aspecte de neconstituţionalitate, ci sunt formulate prin prisma nemulţumirii autoarei excepţiei în sensul existenţei soluţiei legislative actuale, ce nu mai permite suspendarea de drept a cauzei până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, partea tinzând, în fapt, la o modificare a normei, în sensul reintroducerii unui text abrogat, ceea ce excedează competenţa Curţii Constituţionale, care poate examina doar constituţionalitatea unor texte legale, eventual într-o anumită interpretare, aşa cum în mod constant s-a statuat în jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional.

Prin urmare, în mod just, s-a reţinut că nu este îndeplinită prima condiţie de admisibilitate, referitoare la obiectul excepţiei de neconstituţionalitate.

Pentru toate considerentele expuse, se reţine legalitatea şi temeinicia încheierii atacate, în ceea ce priveşte soluţia de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 3 din Legea nr. 177/2010, motiv pentru care va fi respins, ca nefondat, recursul declarat de recurenta A., prin mandatar B.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta A., prin mandatar B., împotriva încheierii civile din 8 octombrie 2018, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie, Completul de 5 judecători, în Dosarul nr. x/2018.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 februarie 2019.

Procesat de GGC - GV