Revision inadmissible for lack of triple identity where conflicting decisions involve different time periods and parties

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea ce formează obiectul recursului

Prin Decizia nr. 424 din 14 februarie 2018, pronunţată în Dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 1975 din data de 14 iunie 2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că este inadmisibilă cererea de revizuire, pentru considerentele arătate în continuare.

În aplicarea art. 513 alin. (3) C. proc. civ., instanţa a constatat că, pentru a fi incidentă teza de la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se cer a fi întrunite cumulativ anumite condiţii, care nu se verifică în cauza de faţă. Astfel, este necesar să fie vorba despre hotărâri definitive ale căror dispozitive sunt contradictorii; hotărârile să fi fost pronunţate în acelaşi litigiu (ceea ce presupune să fi existat tripla identitate de părţi, obiect şi cauză); hotărârile contradictorii să fi fost pronunţate nu în acelaşi proces (dosar), ci în procese diferite şi, în cea de-a doua cauză, să nu se fi invocat excepţia puterii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, să nu fi fost analizată de cea dintâi instanţă.

Aşadar, una dintre cerinţele de admisibilitate a cererii de revizuire, care rezultă din chiar textul procedural, este cea ca hotărârile indicate ca fiind contradictorii să fi fost pronunţate în aceeaşi cauză, în rezolvarea aceluiaşi raport juridic dedus judecăţii, deci între aceleaşi părţi, pentru acelaşi obiect şi pentru aceeaşi cauză.

Dispoziţiile citate au în vedere situaţia în care se pronunţă soluţii contradictorii, în una şi aceeaşi cauză, înfrângându-se principiul puterii lucrului judecat. Raţiunea reglementării acestui motiv de revizuire o constituie necesitatea înlăturării încălcării acestui principiu şi conduce, în final, la anularea ultimei hotărâri pronunţate cu încălcarea acestui principiu.

Pentru existenţa acestui caz de revizuire este necesară existenţa triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză, condiţie fundamentală faţă de finalitatea mai sus exprimată a revizuirii, aceea de a remedia erorile determinate de nesocotirea autorităţii de lucru judecat.

În speţă, nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru însăşi admisibilitatea cererii de revizuire şi anume ca, între hotărârile pretins a fi contradictorii, să existe identitate de părţi, obiect şi cauză.

Astfel, nu există identitate de obiect în privinţa hotărârilor pretins potrivnice. Litigiul finalizat prin Decizia nr. 320 din 17 mai 2016 a Curţii de Apel Ploieşti a vizat obligarea pârâtei SC B. SA la plata daunelor interese reprezentând contravaloarea indemnizaţiei de administrator aferentă celor 6 luni neefectuate din mandatul de 4 ani, adică pentru perioada noiembrie 2013 - aprilie 2014, inclusiv. Litigiul în care a fost pronunţată Decizia nr. 1975 din 14 iunie 2017 a Tribunalului Bucureşti a vizat obligarea pârâtului A. la plata indemnizaţiei de şedinţă încasată necuvenit pentru perioada 2009 - 2011. Ca urmare, cele două pricini au avut ca obiect plata indemnizaţiei de administrator/indemnizaţiei de şedinţă pentru perioade diferite de timp.

Aşa fiind, cum între hotărârile pretins contradictorii nu există identitate de obiect, se constată că prin pronunţarea deciziei a cărei revizuire se solicită nu s-a încălcat principiul puterii lucrului judecat.

Pe de altă parte, în speţă, nu se verifică motivul de revizuire invocat nici în cealaltă ipoteză susţinută de revizuent, prin care se afirmă o pretinsă contrarietate între hotărâri definitive ale instanţelor pronunţate în cauze similare (iar nu identice), în privinţa altor părţi ce au fost membrii în consiliul de administraţie al SC B. SA.

În această situaţie, practica neunitară nu poate fi remediată pe calea unei cereri de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pentru situaţia descrisă nu este întrunită cerinţa ca hotărârile să fi fost pronunţate în cazul unui litigiu cu privire la care să se verifice tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, faţă de cel anterior şi a cărui autoritate de lucru judecat o încalcă.

Instituirea normei de la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. răspunde acestui imperativ al respectării puterii de lucru judecat, dar şi celui al asigurării securităţii raporturilor juridice, ceea ce înseamnă că o asemenea cale de atac nu ar putea fi deturnată într-un "apel deghizat", de natură a permite rejudecarea cauzei, pentru simplul fapt că "există două puncte de vedere diferite asupra aceleiaşi chestiuni", constantă a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, afirmată, spre exemplu, în cauza Stanca Popescu împotriva României din 7 iulie 2009.

2. Recursul declarat împotriva hotărârii menţionate la pct. 1

Împotriva deciziei menţionate la pct. 1 a declarat recurs revizuentul A., invocând motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În esenţă, recurentul critică hotărârea atacată pentru faptul că în mod eronat nu s-a reţinut identitatea de obiect între cauzele în care au fost pronunţate hotărârile potrivnice în opinia sa.

În susţinere, se arată că, prin Decizia nr. 320 din 17 mai 2016, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti s-a confirmat faptul că este legal cuantumul de 20% din venitul lunar al directorului general al indemnizaţiei pe care a primit-o în mod legal.

Chiar dacă se referă la altă perioadă, prin Decizia nr. 320 din 17 mai 2016, Curtea de Apel Ploieşti a statuat faptul că această indemnizaţie nu este plafonată la cuantumul de 1% din venitul lunar al directorului general, fiind legal cuantumul de 20%.

Procentul de 20% din venitul lunar al directorului general este în conformitate cu dispoziţiile art. 19 alin. (6) din H.G. nr. 1176/2005, în sensul dispoziţiilor respective fiind emisă Hotărârea nr. 2 din 26 iulie 2006 a Adunării Generale a Acţionarilor SC B. SA.

Totodată, recurentul invocă faptul că, din 11 dosare cu obiect identic, respectiv recuperarea de către SC B. SA a procentului de 20% încasat cu titlul de indemnizaţie de către 11 persoane, în aceleaşi condiţii şi potrivit aceloraşi dispoziţii legale, doar în cazul său instanţa a ajuns la concluzia că trebuie să fie restituită suma de bani încasată cu titlu de indemnizaţie, toate celelalte 10 persoane având câştig de cauză prin hotărâri definitive.

3. Derularea procedurii judiciare în faţa instanţei de recurs

Recursul fiind de competenţa Înaltei Curţi, a fost urmată procedura de filtrare prevăzută de art. 493 C. proc. civ., iar, prin încheierea din 24 septembrie 2018, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., Completul de filtru a admis în principiu recursul şi a fixat termen de judecată pe fond la 22 octombrie 2018.

4. Considerentele Înaltei Curţi

Conform art. 499 C. proc. civ., analizând criticile formulate de recurentul-revizuent, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare.

În actualul cadru procesual, Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este învestit, în temeiul art. 513 alin. (6) C. proc. civ., cu recursul declarat împotriva hotărârii pronunţate de o secţie civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, o cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., text procedural care reglementează ipoteza existenţei unor hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

În sensul ipotezei reglementate de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat presupune existenţa triplei identităţi: de cauză, de obiect şi de părţi, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 431 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora "Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect".

Înalta Curte constată că instanţa de revizuire, analizând condiţiile autorităţii de lucru judecat, în mod corect a reţinut că, în ceea ce priveşte hotărârile potenţial potrivnice în opinia revizuentului, nu există tripla identitate în privinţa părţilor.

Concluzia instanţei de revizuire nu este combătută de susţinerile recurentului, care atestă faptul că hotărârile potenţial potrivnice au fost pronunţate în cauze privind alte părţi, însă formulează critici cu privire la dezlegarea diferită dată problemei de drept referitoare la stabilirea drepturilor salariale.

Astfel fiind, în deplin acord cu argumentele instanţei de revizuire, Înalta Curte reţine la rândul său că, în litigiile soluţionate prin hotărârile potenţial potrivnice în opinia revizuentului, nu există tripla identitate cerută de art. 431 alin. (1) C. proc. civ.

Faptul că instanţa de revizuire nu a analizat dezlegarea diferită dată problemei de drept referitoare la drepturile salariale în privinţa unor persoane aflate în aceeaşi situaţie excedează cadrul procesual al cererii de revizuire, cale de atac de retractare în cadrul căreia se analizează admisibilitatea cererii şi faptele pe care se întemeiază, nefiind permisă o examinare a legalităţii ori temeiniciei modului în care instanţele au soluţionat o anumită problemă de drept cu scopul de a stabili care este soluţia corectă.

Cu alte cuvinte, în cadrul acestei căi extraordinare de atac, instanţa de revizuire nu efectuează o analiză de legalitate şi temeinicie a hotărârii atacate, ca un corolar al principiului res judicata specific hotărârilor judecătoreşti definitive, vizate de motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Faptul că, în opinia revizuentului, aceeaşi problemă de drept a primit o dezlegare diferită în litigii similare, dar nu identice, în care părţile sunt diferite, nu atrage incidenţa motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ci poate reprezenta eventual o problemă de practică judiciară neunitară în privinţa căreia există alte remedii procesuale.

Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători constată că hotărârea ce formează obiectul recursului este legală şi temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 424 din 14 februarie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în Dosarul nr. x/2017.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 octombrie 2018.

Procesat de GGC - LM