Requalification from favoring the perpetrator to perjury and immediate start of supplementary penalty prohibition

Asupra apelurilor de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

A. JUDECATA ÎN FOND

Prin Sentinţa penală nr. 171 din data de 13 martie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2016, în baza art. 337 din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice.

În conformitate cu art. 67 alin. (1) din C. pen., inculpatului i s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) din C. pen., pe o perioadă de 2 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale a închisorii.

În temeiul art. 65 din C. pen., i s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) din C. pen., pe durata pedepsei închisorii.

În baza art. 335 alin. (2) din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

În baza art. 38 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 39 din C. pen. s-a dispus că inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare la care s-a adăugat un spor de 4 luni închisoare, în final, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 2 ani şi 4 luni închisoare.

În conformitate cu art. 45 raportat la art. 67 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pe lângă pedeapsa rezultantă a închisorii, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) din C. pen., pe o perioadă de 2 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale a închisorii.

În temeiul art. 45 raportat la art. 65 din C. pen., s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) din C. pen., pe durata pedepsei închisorii.

În baza art. 91 din C. pen., s-a suspendat executarea sub supraveghere a pedepsei de 2 ani şi 4 luni închisoare aplicată inculpatului A. pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani, stabilit în conformitate cu dispoziţiile art. 92 din C. pen.

În conformitate cu dispoziţiile art. 92 alin. (3) cu referire la art. 93 alin. (1) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere s-a dispus ca inculpatul să respecte măsurile de supraveghere şi să execute obligaţiile ce îi revin, după cum urmează:

- să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Covasna la datele fixate de acesta;

- să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

- să comunice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen., inculpatului i s-a impus să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Covasna sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În temeiul art. 93 alin. (3) din C. pen., inculpatul a fost obligat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 100 de zile, la o instituţie stabilită de Serviciul de Probaţiune Covasna.

A fost atrasă atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 din C. pen. privind cazurile de revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

Prin aceeaşi sentinţă, în baza art. 269 alin. (1) din C. pen., a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea făptuitorului.

În baza art. 91 din C. pen., s-a suspendat executarea sub supraveghere a pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului B. pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, stabilit în conformitate cu dispoziţiile art. 92 din C. pen., care se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În conformitate cu dispoziţiile art. 92 alin. (3) cu referire la art. 93 alin. (1) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, s-a dispus ca inculpatul să respecte măsurile de supraveghere şi să execute obligaţiile ce îi revin, după cum urmează:

- să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Braşov la datele fixate de acesta;

- să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

- să comunice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen., inculpatului i s-a impus să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Braşov sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În temeiul art. 93 alin. (3) din C. pen., inculpatul a fost obligat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 70 de zile, la o instituţie stabilită de Serviciul de Probaţiune Braşov.

I s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 din C. pen. privind cazurile de revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen., inculpaţii A. şi B. au fost obligaţi la plata sumei de câte 2.500 RON cheltuieli judiciare către stat pentru faza de urmărire penală şi judecata în primă instanţă.

Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin Rechizitoriul nr. x/2015 din 30 august 2016 întocmit de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov s-a dispus, în temeiul art. 327 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. şi art. 328 alin. (3) din C. proc. pen., trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului A., pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută de art. 335 alin. (2) din C. pen. şi refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, faptă prevăzută de art. 337 din C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen. şi a inculpatului B., pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea făptuitorului, faptă prevăzută de art. 269 alin. (1) din C. pen.

Ca urmare a trimiterii în judecată a celor doi inculpaţi, A. şi B., cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Braşov sub nr. x/2016/a1.

Prin încheierea dată în Camera de Consiliu din data de 14.10.2016, Judecătorul de Cameră Preliminară a constatat că, după împlinirea termenului de 20 de zile stabilit pentru a formula cereri şi excepţii privind legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, inculpaţii nu au invocat cereri şi excepţii.

În urma analizării din oficiu a actelor întocmite în faza de urmărire penală, instanţa de fond prin încheiere a constatat că au fost respectate toate prevederile legale aplicabile în materie, motiv pentru care a constatat legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în Dosarul de urmărire penală nr. x/P/2015 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi a dispus începerea judecăţii.

Încheierea a rămas definitivă prin necontestare.

În cursul judecăţii, după prezentarea în şedinţă publică a actului de sesizare, la termenul de judecată din 7 martie 2017, instanţa de fond, conform art. 374 alin. (2) şi (4) din C. pen., le-a explicat inculpaţilor în ce constă învinuirea, i-a înştiinţat cu privire la dreptul de a nu face nicio declaraţie, atrăgându-li-se atenţia că ceea ce declară poate fi folosit şi împotriva lor, precum şi cu privire la dreptul de a pune întrebări, în mod nemijlocit martorilor, cât şi de a da explicaţii în tot cursul cercetării judecătoreşti, când socotesc necesar, i-a întrebat dacă doresc ca judecata să se facă numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate de aceştia, în cazul în care recunosc în totalitate faptele reţinute în sarcina lor, poziţia fiecărui inculpat, în acest sens, fiind consemnată într-o declaraţie.

S-a încuviinţat readministrarea probatoriului efectuat în cursul urmăririi penale.

La termenul de judecată din data de 4 aprilie 2017, reprezentantul Ministerului Public a depus un înscris prin care se atesta faptul că inculpatul A. figurează, în cadrul Parlamentului României, ca deputat din partea grupului parlamentar al C., motiv pentru care s-a solicitat declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Prin Sentinţa penală nr. 888 din 15 mai 2017, Judecătoria Braşov a admis excepţia de necompetenţă materială şi, în baza art. 47 alin. (1) din C. proc. pen. şi art. 50 din C. proc. pen. cu raportare la art. 48 alin. (2) din C. proc. pen. şi art. 40 alin. (1) din C. proc. pen., a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Ca urmare a acestei hotărâri, cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi, la data de 19 iunie 2017, sub nr. x/2016.

Înalta Curte, verificându-şi competenţa în soluţionarea cauzei, a constatat calitatea de deputat a inculpatului A., dobândită în cursul procesului, iar în raport de dispoziţiile art. 40 alin. (1) raportat la art. 48 alin. (2) din C. proc. pen. a reţinut-o spre soluţionare.

Întrucât probatoriul din faza urmăririi penale a cărui legală administrare a fost constatată prin încheiere definitivă în procedură de Cameră preliminară a fost contestat în cursul judecăţii de către inculpaţi, instanţa de fond a procedat la readministrarea acestuia, concluzionând în urma coroborării cu probele încuviinţate la cererea inculpaţilor, că situaţia de fapt a fost corect reţinută în actul de sesizare a instanţei.

Astfel, în esenţă, instanţa de fond a reţinut că inculpatul A., în data de 02 mai 2015, în jurul orei 01:10, fiind oprit de organele de poliţie pe strada x din municipiul Braşov, în timp ce conducea autoturismul marca (...), cu numărul de înmatriculare x, a refuzat să se supună testării cu aparatul alcooltest şi recoltării de mostre biologice, iar în data de 13 iunie 2015, în jurul orei 11:40, a fost depistat de organele de poliţie din cadrul Postului de Poliţie Vâlcele în timp ce conducea autoturismul marca (...), cu numărul de înmatriculare x, pe DJ 103, în localitatea Araci, judeţul Covasna, deşi dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice i-a fost suspendat, ca urmare a întocmirii dosarului penal pentru săvârşirea infracţiunii, prevăzute de art. 337 din C. pen.

În ce-l priveşte pe inculpatul B., s-a reţinut că, fiind audiat de către organele de poliţie, în calitate de martor, la data de 11 august 2015, a declarat, în mod nereal, că, în ziua de 02 mai 2015, în jurul orei 01:10, a condus autoturismul marca (...), cu numărul de înmatriculare x, în care se afla împreună cu inculpatul A., iar în momentul în care au fost depistaţi de un echipaj de poliţie rutieră, autoturismul staţiona, declaraţii făcute în scopul împiedicării tragerii la răspundere penală a inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice prevăzută de art. 337 din C. pen.

S-a reţinut că faptele inculpatului A. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 337 din C. pen. (refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice) şi de art. 335 alin. (2) din C. pen. (conducerea unui vehicul fără permis de conducere).

În apărarea sa, inculpatul A. a susţinut că nu este întrunit elementul material al laturii obiective a infracţiunii prevăzute de art. 337 din C. pen. (refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice), întrucât agenţii de poliţie nu i-au solicitat în mod expres să se supună prelevării de mostre biologice, ci doar i-au cerut să fie testat cu aparatul etilotest, fapt care, în opinia sa, ar rezulta şi din probele administrate în cauză (declaraţiile martorului asistent, D., înregistrarea discuţiilor dintre inculpaţi şi organele de poliţie din noaptea de 01/02.05.2015).

Înalta Curte, secţia penală, contrar celor învederate de inculpat, a reţinut că există probe din care rezultă faptul că organele de poliţie i-au solicitat acestuia să se deplaseze la spital pentru prelevare de mostre biologice, însă inculpatul a refuzat categoric, fiind astfel realizat elementul material al laturii obiective a infracţiunii prevăzute de art. 337 din C. pen., în modalitatea refuzului de a se supune prelevării de mostre biologice.

Relevante în acest sens au fost apreciate următoarele mijloace de probă: procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante întocmit la data de 02.05.2015; declaraţiile martorului asistent, D., date, atât în faza de urmărire penală; cât şi în faţa instanţei de judecată; declaraţiile agenţilor de poliţie, E. şi F.; rapoartele întocmite de aceştia la data de 31.08.2015.

Astfel, în procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante, întocmit la data de 02.05.2015 de către agentul de poliţie E., se menţionează:

"Dl. A. se afla într-o avansată stare de ebrietate, emana halenă alcoolică persistentă, avea un limbaj incoerent şi un echilibru precar, în momentul coborârii sale de la volan. A fost rugat să se supună testului cu alcooltestul, iar la invitaţia organelor de poliţie de a se deplasa la Spitalul Judeţean Braşov pentru a i se recolta probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, dl A. a refuzat categoric şi vehement acest lucru".

Martorul asistent, D., cu ocazia audierii în data de 02.05.2015, a confirmat veridicitatea celor consemnate în procesul-verbal de constatare a infracţiunilor flagrante, arătând:

"Am fost oprit de un echipaj de poliţie rutieră în dreptul localului Unirea şi rugat să fiu martor la refuzul conducătorului auto al autovehiculului cu nr. de înmatriculare x, aflat în stare avansată de ebrietate şi vorbind incoerent, de a se supune testului alcooltest cerut de organele de poliţie şi de a se deplasa la Spitalul Judeţean Braşov pentru a i se recolta probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei" .

De asemenea, în declaraţia dată la 05.10 2015, tot în cursul urmăririi penale, dar în prezenţa apărătorului ales al inculpatului A., martorul D. şi-a menţinut aceeaşi poziţie procesuală: "Îmi aduc aminte că cel de la volan a coborât, o persoană mai scundă şi grăsuţă. Îmi aduc aminte că cel de la volan nu a vrut să fie testat cu fiola în prezenţa mea. De asemenea nu a vrut să meargă să dea probe."

Totodată, instanţa de fond a reţinut că agenţii de poliţie, E. şi F., în declaraţiile date în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au reiterat aspectele consemnate în procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante, cât şi în rapoartele întocmite, arătând:

"I-am explicat care este motivul opririi sale în trafic, după care ne-am îndreptat către conducătorul auto, întrebându-l de faţă cu martorul dacă este de acord să se supună alcooltestului. Primind un răspuns negativ i-am adresat întrebarea dacă este de acord să se deplaseze la spital în vederea recoltării probei cu sânge pentru stabilirea alcoolemiei. Am primit acelaşi răspuns negativ, motiv pentru care am încheiat toate documentele care există la dosar" (declaraţie E. - dosar instanţă).

Pe de altă parte, instanţa de fond a reţinut ca fiind reală susţinerea inculpatului A. potrivit căreia, din procesul-verbal de transcriere a înregistrării convorbirii, realizată de agentul de poliţie F., în data de 02 mai 2015, cu telefonul mobil, nu reiese o astfel de solicitare expresă, apreciind însă că acest fapt nu poate duce la concluzia inexistenţei unei asemenea solicitări, în condiţiile în care înregistrarea nu acoperă întreaga perioadă în care inculpaţii au discutat cu organele de poliţie, iar în procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante, întocmit de agentul de poliţie E. la data de 02.05.2015, în prezenţa martorului asistent D. şi care nu a fost contestat de către inculpatul A., se face menţiunea că a refuzat să fie condus la unitatea medicală, şi este redat conţinutul afirmaţiilor făcute de inculpat:

"Am consumat alcool. Refuz să suflu în alcooltest şi să merg la Spitalul Judeţean Braşov pentru a mi se recolta probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei".

De altfel, s-a constatat că o explicaţie a susţinerilor inculpatului A. că nu i s-ar fi solicitat de către organele de poliţie să se deplaseze la spital pentru recoltarea de mostre biologice reiese din cele afirmate în declaraţia dată în faza de urmărire penală, în calitate de suspect:

"nu îmi amintesc nimic de cele întâmplate în data de 02.05.2015, din cauza stării avansate de ebrietate în care mă aflam".

Deşi cu ocazia audierii de către instanţă, inculpatul a avut o poziţie procesuală opusă celei din faza de urmărire penală, respectiv a detaliat modul în care s-au petrecut faptele, explicaţia oferită fiind aceea că:

"o parte din cele relatate astăzi mi le-am reamintit şi, de asemenea, la rândul meu am făcut şi eu cercetări şi am luat legătura cu anumite persoane care au fost prezente în acea seară pentru a afla ce s-a întâmplat" (declaraţie A. - dos. instanţă), Înalta Curte, secţia penală a constatat că acest lucru nu schimbă situaţia de fapt reţinută de organele de urmărire penală, în condiţiile în care, este dovedit faptul că inculpatului i s-a solicitat de către agentul de poliţie să se prezinte la spital în vederea recoltării de probe biologice, iar acesta a refuzat categoric.

De asemenea, chiar inculpatul B., în declaraţia dată în calitate de martor în faza de urmărire penală, la data de 11 august 2015, a confirmat faptul că organele de poliţie i-au solicitat inculpatului A., atât testarea cu alcooltestul cât şi să se supună prelevării de mostre biologice:

"Parcă i-au cerut lui A. să sufle în aparatul alcooltest şi au zis ceva şi de probe".

Martorul G. a arătat că l-a văzut pe B. "la volanul unei maşini de teren pe care a parcat-o în faţa restaurantului, iar inculpatul A. s-a urcat în maşină în partea dreaptă a şoferului", precizând că "nu am văzut momentul în care autoturismul a plecat din faţa restaurantului, întrucât noi ne-am deplasat în altă direcţie".

Prin urmare, în condiţiile în care martorul nu a surprins momentul plecării autoturismului din faţa restaurantului, astfel încât să poată arăta cu certitudine că, la acel moment, la volanul acestuia se afla B., declaraţia sa nu a fost apreciată ca fiind relevantă în dovedirea celor susţinute de către inculpatul A..

De asemenea, martorul asistent D. în declaraţia dată la 05.10.2015 a confirmat că inculpatul A., în seara de 01/02 mai 2015, în cadrul discuţiilor avute cu agenţii de poliţie, nu a susţinut faptul că nu ar fi condus autoturismul:

"Cât am fost prezent la faţa locului şoferul autoturismului marca (...) nu a spus niciun moment că nu el s-ar fi aflat la volan".

La rândul său, agentul de poliţie, E., a arătat "Maşina era condusă de inculpatul A., iar celălalt pasager se afla pe scaunul din dreapta". Totodată, agentul de poliţie F. a susţinut:

"În momentul în care eu insistam ca inculpatul să se supună testării cu aparatul etilotest, din partea dreaptă a autoturismului a coborât o persoană de sex masculin, cu o constituţie subţire, înalt, care încerca prin gesturi de prietenie, să mă determine să-l las în pace pe inculpat".

Mai mult, aşa cum reiese din conţinutul înregistrării audio, la momentul interpelării celor doi inculpaţi de către organele de poliţie, pe fundal se aude, o perioadă de timp, zgomotul specific produs de un motor la ralanti.

Or, dacă autoturismul se afla staţionat, aşa cum susţin cei doi inculpaţi, deoarece inculpatului A. i se făcuse rău şi inculpatul B., care până la acel moment a condus autoturismul, coborâse din autoturism pentru a cumpăra o sticlă cu apă, nu se justifică de ce motorul maşinii nu era oprit. De altfel, nici inculpaţii nu au oferit o explicaţie pentru acest fapt.

Martorul E., în declaraţia dată la 14 noiembrie 2017 a arătat:

"În data de 02 mai 2015 îmi efectuam serviciul, respectiv schimbul 3, împreună cu colegul F. Conform ordinelor primite efectuam un filtru pentru depistarea conducătorilor aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice. Nu îmi amintesc ora, însă arăt că am oprit un autoturism în trafic, de culoare albă, fără să mai pot preciza numărul de înmatriculare, ne-am apropiat de maşină, conducătorul auto a deschis geamul../../Precizez că maşina (...) condusă de inculpatul A. era în mişcare în momentul în care noi am oprit-o."

Afirmaţiile acestui martor sunt susţinute de F., care în declaraţia dată la 13.02.2018, în faţa Înaltei Curţi, a arătat:

"În seara de 01/01.05.2015, împreună cu colegul meu, E., efectuam un filtru pe strada pe care se află magazinul (...). Colegul meu, E., a fost cel care a oprit mai multe maşini, printre care şi maşina condusă de A."

În concluzie, Înalta Curte, secţia penală a reţinut că afirmaţiile inculpaţilor sunt lipsite de suport probator, cel care a condus autoturismul oprit în trafic fiind inculpatul A. şi că sunt întrunite, atât sub aspectul laturii obiective, cât şi subiective, elementele constitutive ale infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, prevăzută de art. 337 din C. pen.

Cu referire la infracţiunea prevăzută de art. 335 alin. (2) C. pen., reţinută în sarcina inculpatului A. s-a reţinut, în esenţă, că, în data de 13 iunie 2015, în jurul orei 11:40, acesta a fost depistat de organele de poliţie din cadrul Postului de Poliţie Vâlcele, în timp ce conducea autoturismul marca (...), cu numărul de înmatriculare x, pe DJ 103, în localitatea Araci, judeţul Covasna, deşi dreptul său de a conduce autovehicule pe drumurile publice a fost suspendat, ca urmare a întocmirii dosarului penal pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 337 din C. pen.

În cauză, s-a constatat că dreptul de a conduce un autovehicul i-a fost suspendat inculpatului A., începând cu data de 02 mai 2015 şi până la finalizarea dosarului de cercetare penală, conform procesului-verbal întocmit de organele de poliţie la data de 02 mai 2015.

În apărarea sa, inculpatul A. a susţinut că organele de poliţie nu i-au adus la cunoştinţă, oficial, că faţă de el au dispus suspendarea dreptului de a conduce autovehicule.

Înalta Curte, secţia penală a apreciat că probele administrate în cauză, în principal înscrisurile oficiale întocmite de agenţii de poliţie, care nu au fost contestate şi care fac dovada celor menţionate în cuprinsul lor, până la înscrierea în fals, infirmă susţinerea inculpatului.

Astfel, în procesul-verbal întocmit la data de 02 mai 2015, ora 1:30 se menţionează că numitului A. i s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 337 din C. pen. şi că nu mai are dreptul să conducă autovehicule sau tramvaie pe drumurile publice, începând cu data de 02 mai 2015 şi până la finalizarea dosarului penal sau până la prelungirea dovezii de circulaţie, precum şi obligaţia de a preda permisul de conducere la Serviciul Rutier Braşov, în termen de 5 zile, atrăgându-i-se atenţia că:

"în cazul în care în această perioadă va fi depistat conducând autovehicule pe drumurile publice, în conformitate cu prevederile art. 335 alin. (2) din C. pen., fapta constituie infracţiune contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice". Se precizează că procesul-verbal a fost încheiat în 2 exemplare, unul fiind înmânat persoanei depistate în prezenţa martorului asistent, iar persoana depistată (inculpatul A.) " nu a dorit să semneze".

Mai mult, în rapoartele întocmite de către agenţii de poliţie E. şi F. aceştia menţionează:

"primul document întocmit la faţa locului de către mine a fost procesul-verbal de aducere la cunoştinţa domnului A. că datorită dosarului de cercetare care i s-a întocmit pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 337 C. pen. nu mai are dreptul să conducă autovehiculul pe drumurile publice, act pe care dl. A. a refuzat să-l semneze" (agent E.). Afirmaţiile agentului de poliţie E. au fost confirmate de colegul său, agent F. care a învederat că:

"în timpul discuţiilor purtate cu dl. A., colegul meu, agent E., s-a urcat în autoturismul de serviciu şi a început să completeze procesul-verbal de constatare a acţiunii flagrante, timp în care eu încercam să-l temperez pe însoţitorul conducătorului auto, care s-a dus lângă geamul echipajului şi încerca să-i distragă atenţia".

Audiat în faţa instanţei de judecată, în calitate de martor, agentul de poliţie E. a declarat:

"înainte de întocmirea procesului-verbal de constatare a infracţiunii i-am atras atenţia conducătorului auto că din acel moment nu mai are voie să conducă întrucât permisul său va fi suspendat, iar fapta sa de a refuza să se supună recoltării de probe de sânge constituie infracţiune. Cred că menţiunea din procesul-verbal în sensul că inculpatul refuză să semneze este reală. Am făcut această menţiune întrucât inculpatul nu a cooperat cu organele de poliţie încă de la momentul opririi sale în trafic".

Martorul asistent, D., cu ocazia audierii în faţa instanţei de judecată la data de 14 noiembrie 2017, referitor la cele consemnate în cuprinsul procesului-verbal întocmit de organele de poliţie, semnat de acesta, nu a făcut afirmaţii în sensul că ar conţine menţiuni necorespunzătoare adevărului, ci a recunoscut că inculpatului i s-a adus la cunoştinţă conţinutul acestuia, semnându-l fără obiecţiuni.

Totodată, Înalta Curte, secţia penală a reţinut că explicaţia inculpatului că a aflat de la B. că nu a fost sancţionat de organele de poliţie în seara respectivă şi din acest motiv nu s-a interesat, ulterior, de ceea ce s-a întâmplat în noaptea de 01/02 mai 2015:

"Eu nu m-am interesat la poliţie de incidentul din noaptea de 01/02 mai, întrucât B. a venit la mine şi mi-a spus că el a condus, iar poliţiştii nu ne-au făcut nimic" nu poate constitui o cauză exoneratoare de răspundere penală, inculpatul neputând invoca propria culpă în apărarea sa.

În concluzie, Înalta Curte, secţia penală a constatat întrunirea elementului material al laturii obiective a infracţiunii prevăzută de art. 337 alin. (2) din C. pen. reţinută în sarcina inculpatului A.

În sarcina inculpatului B. s-a reţinut săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 269 din C. pen., constând în aceea că, la data de 11 august 2015, cu ocazia audierii, în calitate de martor, în dosarul în care era cercetat inculpatul A., a declarat, în mod nereal, că la data de 02 mai 2015, în jurul orei 1:10, autoturismul marca (...) cu nr. de înmatriculare x, în care se afla împreună cu inculpatul A., staţiona, iar anterior acestui moment, el a fost cel care a condus autoturismul din Piaţa Unirii pe str. x. Toate aceste afirmaţii, făcute de inculpatul B., conform probelor administrate în cauză, s-au dovedit a fi nereale, făcute cu scopul împiedicării tragerii la răspundere penală a inculpatului A.. Înalta Curte, secţia penală a reţinut că fapta inculpatului B. întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii de favorizarea făptuitorului, având în vedere scopul pentru care a făcut aceste declaraţii, respectiv a urmărit împiedicarea tragerii la răspundere penală a inculpatului A., aspect care reiese din contextul faptic reţinut în cauză.

Astfel, inculpatul B. a fost cel care l-a însoţit, în noaptea de 01/02 mai 2015, pe inculpatul A., a fost prezent şi a asistat la discuţiile avute cu agenţii de poliţie, după ce autoturismul condus de inculpatul A. a fost oprit în trafic şi i s-a solicitat conducătorului auto testarea cu etilotestul, precum şi deplasarea la spital în vederea recoltării de mostre biologice, inculpatul B. chiar intervenind în dialogul cu poliţiştii.

Deşi, aşa cum rezultă din probele administrate, a cunoscut că A. a condus autoturismul sub influenţa băuturilor alcoolice, la data de 11 august 2015, cu ocazia audierii, în calitate de martor, a făcut declaraţii contrare realităţii.

Practic, a reţinut instanţa de fond, demersul inculpatului B. a fost făcut în scopul împiedicării tragerii la răspundere penală a inculpatului A., realizând un act concret de ajutorare a acestui inculpat, astfel încât activitatea sa se subscrie infracţiunii de favorizarea făptuitorului.

Înalta Curte, secţia penală a reţinut că susţinerile inculpatului B. referitoare la faptul că el a condus autoturismul, că acesta nu se afla în trafic, ci staţiona în momentul în care au venit agenţii de poliţie, sunt infirmate de probele dosarului, argumentele reţinute în combaterea apărărilor inculpatului A. pe acest aspect fiind valabile şi în cazul acestui inculpat, motiv pentru care nu au mai fost reluate.

În ceea ce priveşte latura subiectivă, instanţa de fond a reţinut că infracţiunea de favorizarea făptuitorului se comite numai cu intenţie directă sau eventuală, fiind suficient să fi ştiut că cel căruia îi dă ajutorul este un infractor (făptuitor, adică o persoană care a săvârşit o infracţiune - O.).

Or, inculpatul B. a fost, în noaptea de 01/02 mai 2015, alături de inculpatul A. în momentul în care acesta a fost depistat în trafic de organele de poliţie conducând sub influenţa băuturilor alcoolice, a avut reprezentarea faptelor săvârşite de inculpatul A., astfel încât, cu ocazia depoziţiei date în calitate de martor a acţionat cu vinovăţia prevăzută de lege, solicitarea acestuia de a fi achitat pe motiv că fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege, fiind nefondată.

În raport cu toate aceste consideraţii întemeiate pe materialul probator administrat în cauză, Înalta Curte, secţia penală a constatat că faptele imputate inculpaţilor A. şi B. există şi au fost săvârşite cu vinovăţia prevăzută de lege.

Relativ la circumstanţele reale ale săvârşirii faptelor, instanţa de fond a avut în vedere gradul de pericol social al acestora, concretizat în valorile sociale care au fost deopotrivă vătămate şi periclitate, respectiv cele referitoare la siguranţa circulaţiei rutiere şi la înfăptuirea justiţiei penale.

Astfel, instanţa de fond a reţinut că gradul de pericol social al faptelor este relevat, în ceea ce-l priveşte pe inculpatul A., de lezarea relaţiilor sociale referitoare la siguranţa circulaţiei pe drumurile publice, de modul în care a acţionat, de atitudinea avută după săvârşirea faptelor, respectiv că a manifestat un total dezinteres în ceea ce priveşte evenimentele din seara respectivă, în condiţiile în care B. îi relatase ceea ce se întâmplase.

Relativ la circumstanţele personale ale inculpatului A., instanţa de fond a reţinut că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale, are o stabilitate familială, deţine în prezent calitatea de deputat, însă în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti a avut o atitudine de negare a faptelor săvârşite, susţinând o stare de fapt nereală, refuzând să-şi asume răspunderea pentru activitatea infracţională care a fost dovedită prin probele administrate.

Totodată, faptele inculpatului sunt cu atât mai grave, cu cât la data săvârşirii lor era consilier judeţean, ceea ce presupunea o responsabilitate în modul de a se manifesta, o respectare a dispoziţiilor legale, astfel încât să conştientizeze importanţa deosebită a valorilor sociale pe care le-a periclitat şi vătămat prin faptele sale, cât şi starea de pericol creată.

Mai mult, aşa cum rezultă din înregistrarea dialogului avut de inculpat cu agenţii de poliţie în noaptea de 01/02 mai 2015, acţiunea inculpatului A. nu reprezintă un act izolat, relevantă fiind în acest sens afirmaţia agentului de poliţie E.:

"e a nu ştiu câta oară când eu vă prind în situaţia asta, da?".

În concluzie, având în vedere modalitatea de săvârşire a faptei, atitudinea procesuală a inculpatului, instanţa de fond a apreciat că nu se justifică reţinerea în favoarea acestuia a împrejurărilor care, potrivit art. 75 din C. pen., reprezintă circumstanţe atenuante.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul B., Înalta Curte, secţia penală a reţinut că prin fapta sa, a adus atingere relaţiilor sociale privind înfăptuirea justiţiei, negând săvârşirea faptei în pofida existenţei unor probe indubitabile. Atitudinea procesuală adoptată de inculpat, modul în care a comis fapta şi raţiunea care a stat la baza săvârşirii acesteia conferă infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată un grad ridicat de pericol social.

Înalta Curte, secţia penală, constatând dincolo de orice îndoială rezonabilă că faptele există, constituie infracţiuni şi au fost săvârşite de către inculpaţi, potrivit art. 396 alin. (2) C. proc. pen. l-a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa închisorii de 2 ani pentru infracţiunea prevăzută de art. 337 din C. pen., la pedeapsa de 1 an închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 335 alin. (2) din C. pen., urmând ca inculpatul, conform art. 38 alin. (1) C. pen. raportat la art. 39 din C. pen. să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare la care a adăugat un spor de 4 luni închisoare, în final, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 2 ani şi 4 luni închisoare, iar pe inculpatul B. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 269 din C. pen.

În urma analizării circumstanţelor reale ale comiterii faptei, cât şi a celor personale ale inculpaţilor, a conduitei pe care aceştia au înţeles să o adopte, instanţa de fond a apreciat că aplicarea unui tratament sancţionator cu executarea pedepsei în regim neprivativ de libertate poate asigura, în viitor, reinserţia socială a acestora, precum şi o reacţie promptă a opiniei publice adecvată gradului de pericol pe care-l reprezintă săvârşirea unor asemenea fapte.

Astfel, s-a reţinut că suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 2 ani şi 4 luni închisoare, în cazul inculpatului A., pe un termen de încercare de 4 ani, cât şi a pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare pe un termen de 3 ani pentru inculpatul B. este aptă să asigure îndreptarea atitudinii inculpaţilor faţă de comiterea de infracţiuni, resocializarea acestora, precum şi o reacţie socială adecvată în diminuarea săvârşirii unui asemenea gen de infracţiuni.

Pe durata termenului de supraveghere inculpaţii au fost obligaţi să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Covasna/Braşov la datele fixate de acesta;

- să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea acestora;

- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

- să comunice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

Conform art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen. s-a impus inculpaţilor să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Braşov/Covasna sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

Având în vedere consimţământul inculpaţilor A. şi B. de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, conform art. 93 alin. (3) C. pen., instanţa de fond a obligat pe inculpatul A. să presteze o astfel de muncă pe o perioadă de 100 de zile, la o instituţie stabilită de Serviciul de Probaţiune Covasna, iar pe inculpatul B. pe o perioadă de 70 zile la o instituţie stabilită de Serviciul de Probaţiune Braşov.

Totodată, având în vedere durata pedepsei închisorii aplicată inculpatului A., precum şi natura, gravitatea infracţiunilor comise, circumstanţele personale ale inculpatului, calitatea deţinută la data săvârşirii faptelor (consilier judeţean), consecinţele faptelor sale, instanţa de fond a apreciat ca fiind necesară şi proporţională cu scopul urmărit, aplicarea pedepselor complementare a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) şi i) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a conduce anumite categorii de vehicule, pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.

De asemenea, în temeiul art. 65 C. pen., a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), i) din C. pen. pe durata prevăzută de art. 45 alin. (5) din C. pen.

B. JUDECATA ÎN APEL

I. Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au declarat apel inculpaţii A. şi B.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Completului de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 22 mai 2018, fiind fixat primul termen de judecată la data de 25 iunie 2018.

II. Sinteza criticilor formulate de către apelanţi:

Prin motivele de apel formulate în scris şi susţinute oral cu ocazia dezbaterilor, inculpaţii A. şi B. au criticat sentinţa instanţei de fond pentru netemeinicie sub aspectul soluţiei de condamnare dispusă pentru infracţiunile de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, faptă prevăzută de art. 337 din C. pen., de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută de art. 335 alin. (2) din C. pen. cu referire la inculpatul A. şi respectiv a infracţiunii de favorizarea făptuitorului, faptă prevăzută de art. 269 alin. (1) din C. pen., reţinută în sarcina inculpatului B.

Astfel, solicitând achitarea, în baza art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., pentru infracţiunea prevăzută de art. 337 din C. pen. reţinută în sarcina sa, inculpatul A. a arătat, în esenţă, că pentru a fi în prezenţa acestei infracţiuni este necesar a fi realizate două condiţii: autorul faptei să fie conducătorul vehiculului aflat în trafic, iar această persoană să exprime, în mod efectiv, refuzul de a se supune testării, respectiv prelevării de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Totodată, apărarea a arătat că situaţia reţinută în speţă, constând în prezenţa unei persoane la volanul unei maşini staţionate nu realizează premisa infracţiunii prevăzute de art. 337 din C. pen.

Referitor la infracţiunea prevăzută de art. 335 alin. (2) din C. proc. pen., apărarea inculpatului A. a solicitat achitarea, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., arătând, în esenţă, că în urma evenimentului din 02 mai 2015 nu i-a fost remis niciun document din care să rezulte că nu are dreptul să conducă autovehicule, că este urmărit penal pentru infracţiunea prevăzută de art. 337 C. pen., dovadă fiind faptul că procesul-verbal din seara respectivă nu poartă semnătura inculpatului şi nici nu există vreo probă din care să rezulte că i-ar fi fost comunicat la adresa de domiciliu.

Susţinându-şi nevinovăţia, inculpatul B., prin apărător ales a solicitat achitarea, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., arătând că nu a avut nicio intenţie de a-l proteja pe inculpatul A.. De altfel, probatoriul administrat infirmă acuzaţiile aduse, reieşind o altă situaţie de fapt decât cea reţinută în rechizitoriu, inculpatul fiind cel care a condus autoturismul, aşa cum a declarat şi martorul G.

III. Procedura în faţa Completului de 5 Judecători

La termenul din data de 25 iunie 2018, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, având în vedere imposibilitatea obiectivă de prezentare a apărătorului ales al apelanţilor inculpaţi, constatând întemeiată cererea de amânare a judecării cauzei, văzând şi concluziile reprezentantului Ministerului Public în acelaşi sens, a admis-o cu precizarea că potrivit art. 356 alin. (3) din C. proc. pen. se acordă un singur termen pentru lipsă de apărare.

La termenul din data de 24 septembrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători a dispus începerea cercetării judecătoreşti cu audierea apelanţilor inculpaţi A. şi B. Conform art. 420 alin. (4), respectiv art. 379 alin. (1) C. proc. pen., inculpaţii, pe rând, au dat declaraţie în faţa instanţei, fiind lăsaţi să declare tot ceea ce ştiu despre acuzaţiile ce le-au fost aduse. Totodată, instanţa de control judiciar a acordat apărătorului ales şi reprezentantului Ministerului Public posibilitatea să adreseze întrebări inculpaţilor audiaţi.

La acest termen, nefiind alte cereri de formulat, excepţii de invocat ori probatorii de administrat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători a declarat încheiată cercetarea judecătorească şi, în conformitate cu prevederile art. 420 alin. (6) şi 11 raportat la cele ale art. 388 din C. proc. pen., a acordat cuvântul în dezbateri.

Susţinerile apărătorului ales al apelanţilor inculpaţi făcute cu ocazia dezbaterilor în apel, ale reprezentantului Ministerului Public, precum şi ultimul cuvânt al apelanţilor inculpaţi au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii, motiv pentru care nu vor mai fi reluate.

IV. Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, cât şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art. 417 C. proc. pen. cu referire la art. 420 C. proc. pen., prin raportare la probele administrate, atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza cercetării judecătoreşti în primă instanţă şi în apel, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

IV.1. Criticând soluţia de condamnare dispusă de către instanţa de fond, cu privire la infracţiunea de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice prevăzută de art. 337 C. pen., inculpatul A. a pus în discuţie neîntrunirea cerinţelor normei de incriminare, arătând că nu el a fost conducătorul automobilului aflat în trafic, iar prezenţa la volanul unei maşini staţionate nu realizează premisa infracţiunii prevăzute de art. 337 din C. pen. Totodată, inculpatul a susţinut că, refuzul de a se supune testării cu aparat etilotest nu a fost exprimat în mod efectiv, organele de poliţie având obligaţia de a proceda potrivit dispoziţiilor legale, care prevăd pentru această situaţie imobilizarea persoanei şi de a o transporta la cea mai apropiată unitate medicală în vederea prelevării de probe biologice.

Reevaluând materialul probator administrat pe parcursul procesului penal, prin raportare la circumstanţele concrete ale cauzei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători constată că prima instanţă în mod judicios a reţinut împrejurările factuale cu trimitere la elementele probatorii corespunzătoare şi încadrarea juridică a faptei, apreciind justificat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 337 din C. pen., şi dispunând, în mod întemeiat, condamnarea acestuia pentru săvârşirea faptei pentru care a fost cercetat şi dedus judecăţii.

Susţinerile şi apărările punctuale ale inculpatului A. cu referire la infracţiunea prevăzută de art. 337 din C. pen. au fost cenzurate de către instanţa de fond în mod detaliat, prin evaluarea tuturor mijloacelor de probă şi prin valorificarea numai a acelor elemente de fapt a căror existenţă şi configuraţie au fost neechivoc dovedite.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, reevaluând particularităţile cauzei reţine că, în baza întregului material probator administrat, atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza cercetării judecătoreşti în primă instanţă şi apel, prezumţia de nevinovăţie de care inculpatul A. a beneficiat, conform dispoziţiilor art. 4 C. proc. pen., art. 23 alin. (11) din Constituţie şi art. 6 paragraf 2 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, a fost indubitabil răsturnată, iar probele administrate pe parcursul procesului penal şi reevaluate în etapa apelului nu au avut aptitudinea de a schimba, fie şi parţial, situaţia de fapt reţinută de prima instanţă.

Fără a relua prezentarea stării de fapt, redată în considerentele hotărârii atacate, pe care instanţa de control judiciar şi-o însuşeşte în întregime, posibilitate conferită de practica Curţii Europene şi potrivit căreia poate constitui o motivare preluarea motivelor instanţei inferioare (cauza Helle împotriva Finlandei), se vor analiza criticile formulate în apel.

Potrivit art. 337 C. pen., infracţiunea de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice constă în refuzul ori sustragerea conducătorului unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere ori a instructorului auto, aflat în procesul de instruire, sau a examinatorului autorităţii competente, aflat în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere, de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenţei unor substanţe psihoactive.

Sub aspectul laturii obiective, elementul material constă în refuzul conducătorului de vehicul de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei, urmarea imediată o reprezintă starea de pericol cu privire la siguranţa circulaţiei care este garantată şi prin obligaţia celor care sunt suspectaţi de consumul de alcool sau substanţe psihoactive de a se supune la prelevarea de mostre biologice, iar legătura de cauzalitate dintre elementul material şi urmarea imediată rezultă ex re, din însăşi materialitatea faptei.

Refuzul de a se supune prelevării desemnează atitudinea subiectului activ de a nu accepta solicitarea organului competent de a i se recolta mostre biologice, iar sustragerea reprezintă acţiunea de a evita o astfel de activitate.

Contrar celor învederate de inculpat, instanţa de control judiciar apreciază că există probe din care rezultă faptul că organele de poliţie, după ce au constatat că inculpatul A. emană halenă alcoolică şi refuză să se supună testului alcooltest i-au solicitat acestuia să se deplaseze la spital pentru prelevare de mostre biologice, însă inculpatul a refuzat în mod categoric, fiind astfel realizat elementul material al laturii obiective a infracţiunii prevăzute de art. 337 din C. pen., în modalitatea refuzului de a se supune prelevării de mostre biologice.

Probele administrate în cauză, astfel cum vor fi descrise în cele ce urmează converg în sensul celor ce preced şi întăresc soluţia de condamnare pronunţată de instanţa de fond.

În analiza criticilor formulate se reţine că materialul probator administrat în cauză a evidenţiat că refuzul manifestat de inculpatul A. a fost precedat de propunerea organului de politie de a se supune prelevării de mostre biologice, organele de poliţie solicitându-i inculpatului să se deplaseze la spital pentru prelevare de mostre biologice.

Relevant în acest sens este procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante din data de 02 mai 2015, întocmit de către agentul de poliţie E., în prezenţa martorului asistent D., proces-verbal ce nu a fost contestat de către inculpatul A., în care se menţionează că "Dl. A. se afla într-o avansată stare de ebrietate, emana halenă alcoolică persistentă, avea un limbaj incoerent şi un echilibru precar, în momentul coborârii sale de la volan", fiind redat conţinutul afirmaţiilor făcute de acesta:

"Am consumat alcool. Refuz să suflu în alcooltest şi să merg la Spitalul Judeţean Braşov pentru a mi se recolta probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei".

În acelaşi sens sunt şi declaraţiile martorului asistent D. date, atât în faza de urmărire penală, cât şi în faţa instanţei de judecată, care a susţinut, în esenţă:

"am fost oprit de un echipaj de poliţie rutieră în dreptul liceului (...) şi rugat să fiu martor la refuzul conducătorului auto nr. x de a se supune testului alcooltest şi de a se deplasa la Spitalul Judeţean Braşov pentru a i se preleva probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. (…) Am fost de faţă când A., aflat în stare avansată de ebrietate şi vorbind incoerent a refuzat să se supună testului alcooltest şi să se deplaseze la Spitalul Judeţean Braşov pentru a i se preleva probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, afirmând că a consumat alcool."

Martorul a declarat:

"Îmi aduc aminte că cel de la volan a coborât, o persoană mai scundă şi grăsuţă. Îmi aduc aminte că cel de la volan nu a vrut să fie testat cu fiola în prezenţa mea. De asemenea nu a vrut să meargă să dea probe."

Totodată, agentul de poliţie, E. în declaraţia dată în faza cercetării judecătoreşti a arătat că "(…) l-am rugat pe conducătorul auto să se supună alcooltestului, acesta a coborât din maşină amânând momentul efectuării testării. Mi-am dat seama că o să urmeze ceva mai complicat, moment în care am oprit prima maşină care se apropia de noi, i-am explicat motivul opririi în trafic după care ne-am îndreptat către conducătorul auto întrebându-l de faţă cu martorul dacă este de acord să se supună alcooltestului. Primind un răspuns negativ i-am adresat întrebare dacă este de acord să se deplaseze la spital în vederea recoltării probei cu sânge pentru stabilirea alcoolemiei. Am primit acelaşi răspuns negativ, motiv pentru care am încheiat toate documentele care există la dosar. I-am adus la cunoştinţă inculpatului faptul că dacă nu se supune recoltării probelor de sânge i se va întocmi dosar penal şi permisul de conducere i se va suspenda."

În acest sens este şi declaraţia martorului F. care a arătat că "i-am învederat inculpatului faptul că trebuie să meargă la spital pentru recoltarea de mostre biologice şi acesta a refuzat. I-am învederat şi faptul că fapta constituie infracţiune încă din momentul în care a refuzat să se supună testării cu aparatul alcooltest."

De altfel, şi inculpatul B., în declaraţia dată în calitate de martor în faza de urmărire penală, la data de 11 august 2015, confirmă faptul că organele de poliţie i-au solicitat inculpatului A., atât testarea cu alcooltestul, cât şi să se supună prelevării de mostre biologice:

"Parcă i-au cerut lui A. să sufle în aparatul alcooltest şi au zis ceva şi de probe".

Pe de altă parte se reţine că inculpatul A. în declaraţia din faza de urmărire penală a arătat "nu îmi amintesc nimic de cele întâmplate în data de 02 mai 2015, din cauza stării avansate de ebrietate în care mă aflam".

Cu privire la susţinerea apelantului inculpat în sensul că, pentru a putea fi reţinută infracţiunea prevăzută de art. 337 din C. pen., refuzul trebuia exprimat la spital şi nu în faţa organelor de poliţie, instanţa de control judiciar reţine că nici această critică nu este întemeiată faţă de împrejurarea că norma de incriminare nu impune această condiţie.

Din toate probele administrate în cauză, reiese faptul că refuzul inculpatului A. a fost ferm şi neîndoielnic, acesta nefiind de acord cu testarea sau cu prelevarea probelor biologice, arătând că, deşi a consumat băuturi alcoolice, nu el a condus autoturismul.

Astfel, cum rezultă din înregistrarea convorbirii dintre poliţişti şi cei doi inculpaţi, inculpatului A. i se solicită în repetate rânduri să se supună testării cu aparatul etilotest, însă acesta refuză testarea. Totodată, în cursul urmăririi penale, în cuprinsul declaraţiei dată, inculpatul arată că "în data de 2 mai 2015 mă aflam în raza municipiului Braşov, în staţionare în autoturismul x împreună cu B., amândoi în stare avansată de ebrietate şi am fost legitimaţi de un echipaj al poliţiei rutiere, dar eu nu îmi aduc aminte nimic din cauza sării avansate de ebrietate în care mă aflam, aspectele descrise mai sus fiindu-mi aduse la cunoştinţă de B. în ziua următoare." Audiat fiind la instanţa de fond şi apel inculpatul a precizat (…) "ceea ce făceau poliţiştii, practic insistau ca eu să mă supun testării, însă eu am refuzat acest lucru.", "eu am făcut afirmaţia că am condus eu de beat ce eram", pentru ca ulterior să susţină:

"am făcut afirmaţia că am condus întrucât cunoşteam pe unu dintre poliţişti şi speram să nu ne facă nimic."

În analiza criticilor formulate de apelantul inculpat se reţine că materialul probator administrat în cauză a evidenţiat că inculpatul A. a fost cel care a condus autoturismul oprit în trafic, contrar susţinerilor acestuia care apar ca lipsite de suport probator.

În acest context, instanţa de control judiciar apreciază ca fiind relevantă şi poziţia adoptată de inculpatul B., care, în prezenţa agenţilor de poliţie, a susţinut că stătea pe bancheta din dreapta a autoturismului, neînvederând la acel moment că ar fi condus autoturismul.

La rândul său, agentul de poliţie, E., a arătat:

"Maşina era condusă de inculpatul A., iar celălalt pasager se afla pe scaunul din dreapta". În acelaşi sens, a declarat şi agentul de poliţie F.:

"În momentul în care eu insistam ca inculpatul să se supună testării cu aparatul etilotest, din partea dreaptă a autoturismului a coborât o persoană de sex masculin, cu o constituţie subţire, înalt, care încerca prin gesturi de prietenie, să mă determine să-l las în pace pe inculpat".

Probatoriul cauzei a evidenţiat, totodată, că inculpatul A., în seara de 01/02.05.2015, în cadrul discuţiilor avute cu agenţii de poliţie, nu a susţinut faptul că nu ar fi condus autoturismul:

"Cât am fost prezent la faţa locului şoferul autoturismului marca (...) nu a spus niciun moment că nu el s-ar fi aflat la volan". (declaraţia martorului asistent D.)

Este adevărat că martorul G. a arătat că l-a văzut pe B. "la volanul unei maşini de teren pe care a parcat-o în faţa restaurantului, iar inculpatul A. s-a urcat în maşină în partea dreaptă a şoferului", dar tot martorul a precizat, în finalul declaraţiei:

"nu am văzut momentul în care autoturismul a plecat din faţa restaurantului, întrucât noi ne-am deplasat în altă direcţie".

În cauză, vinovăţia inculpatului A. este pe deplin dovedită în condiţiile în care legiuitorul nu condiţionează existenţa infracţiunii de sustragere de la recoltarea probelor biologice de faptul că acesta ar fi consumat sau nu băuturi alcoolice anterior sau ulterior conducerii autovehiculului pe drumurile publice, fiind relevant doar faptul că inculpatul a refuzat în mod categoric să fie testat de către organele de poliţie şi să i se recolteze probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei, cerinţă care a fost dovedită în cauză în mod neechivoc.

Apărarea inculpatului A. în sensul că a refuzat să i se preleveze probe, întrucât nu el a condus autoturismul la momentul la care a fost efectuat controlul de către organele de poliţie, nu este confirmată de probatoriul administrat în cauză.

În examinarea criticilor formulate de apărare care a susţinut că prezenţa inculpatului la volanul unui autovehicul staţionat nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 337 din C. pen., instanţa de control judiciar reţine faptul că, deşi situaţia premisă a elementului material al infracţiunii incriminate de art. 337 din C. pen. este ca persoana care refuză, se împotriveşte ori se sustrage recoltării probelor biologice să aibă calitatea de conducător auto, textul de lege nu condiţionează, existenţa infracţiunii de oprirea autoturismului în trafic, nefiind vorba de o infracţiune flagrantă, fiind îndeplinită situaţia premisă şi în situaţia în care inculpatul, cum este cazul de faţă, a condus autoturismul în momente anterioare solicitării de a se supune testării aerului expirat.

Sub aspectul laturii subiective, instanţa reţine că poziţia subiectivă a inculpatului faţă de infracţiunea săvârşită şi rezultatul socialmente periculos al acesteia se caracterizează prin intenţie directă, formă de vinovăţie prevăzută de art. 16 alin. (3) lit. a) din C. pen.

Astfel, refuzând prelevarea de probe biologice, inculpatul A. a prevăzut şi a urmărit imposibilitatea stabilirii concentraţiei alcoolice în sânge, în condiţiile în care acesta emana halenă alcoolică, deci, în mod evident, consumase băuturi alcoolice, fapt pe care, de altfel, în declaraţiile sale îl şi recunoaşte.

Faţă de cele ce preced, instanţa de apel consideră soluţia de condamnare ca fiind legală şi temeinică. În consecinţă, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, consideră că fapta pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată realizează toate condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, faptă prevăzută de art. 337 din C. pen., şi în consecinţă, criticile formulate de inculpat sunt nefondate, în raport cu argumentaţia ce precede.

IV.2. Criticând sentinţa penală sub aspectul greşitei soluţii de condamnare a inculpatului A., pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având permisul de conducere suspendat, faptă prevăzută de art. 335 din C. pen., apărarea acestuia a susţinut că în urma evenimentului din data de 2 mai 2015 inculpatului A. nu i-a fost remis niciun document din care să rezulte că nu are dreptul să conducă autovehicule, întrucât este urmărit penal pentru infracţiunea prevăzută de art. 337 din C. pen., astfel încât acesta a fost de bună credinţă atunci când a condus autoturismul având convingerea că nu are nicio restricţie cu privire la conducerea de autovehicule pe drumurile publice.

Examinând criticile formulate de inculpatul A., Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că instanţa de fond a realizat o corectă coroborare a probelor administrate reţinând că acestea dovedesc, dincolo de orice îndoială rezonabilă, săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 335 din C. pen., pentru care inculpatul a fost trimis în judecată.

Realizând propria evaluare a probatoriului administrat, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că, în data de 13 iunie 2015, în jurul orei 11:40, inculpatul A. a fost depistat de organele de poliţie din cadrul Postului de Poliţie Vâlcele în timp ce conducea autoturismul marca (...), cu numărul de înmatriculare x, pe DJ 103, în localitatea Araci, judeţul Covasna, deşi dreptul său de a conduce autovehicule pe drumurile publice a fost suspendat, ca urmare a întocmirii dosarului penal pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 337 din C. pen.

Existenţa infracţiunii în varianta pentru care inculpatul a fost trimis în judecată impune realizarea unei situaţii premisă şi anume: persoana inculpată să aibă la momentul săvârşirii faptei imputate exercitarea dreptului de a conduce suspendat.

Textul de incriminare impune ca elementul material al infracţiunii (conducerea) să se grefeze pe cel puţin una dintre situaţiile premisă subliniate: permis necorespunzător categoriei sau subcategoriei; permis retras; permis anulat; drept de conducere suspendat; persoana nu are dreptul de a conduce autovehicule în România.

Prin urmare, obiect al probaţiunii în prezentul proces penal îl constituie şi verificarea situaţiei premisă faţă de care s-a formulat acuzaţia, întrucât lipsa situaţiei premisă atrage şi inexistenţa infracţiunii.

Potrivit art. 111 alin. (1) lit. b) şi alin. (2), (3) şi (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată în M. Of. nr. 670/3.08.2006, cu modificările şi completările ulterioare: "(1) Permisul de conducere sau dovada înlocuitoare a acestuia se reţine în următoarele cazuri: [...] b) când titularul acestuia a săvârşit una dintre infracţiunile prevăzute la art. 334, art. 335 alin. (2), art. 336, 337, art. 338 alin. (1) şi la art. 339 alin. (2), (3) şi (4) din C. pen. [...]".

În examinarea procedurii care a generat situaţia premisă, respectiv suspendarea dreptului de a conduce, din procesul-verbal întocmit de organele de poliţie la data de 02 mai 2015 se reţine că inculpatului A. i-a fost suspendat dreptul de a conduce un autovehicul, începând cu data de 02 mai 2015 şi până la finalizarea dosarului de cercetare penală, şi că avea obligaţia de a preda permisul de conducere la Serviciul Rutier Braşov, în termen de 5 zile, atrăgându-i-se şi atenţia că:

"în cazul în care în această perioadă va fi depistat conducând autovehicule pe drumurile publice, în conformitate cu prevederile art. 335 alin. (2) din C. pen., fapta constituie infracţiune contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice". Se precizează că procesul-verbal a fost încheiat în 2 exemplare, unul fiind înmânat persoanei depistate în prezenţa martorului asistent, iar persoana depistată (inculpatul A.) " nu a dorit să semneze".

În acest context, instanţa de control judiciar constată că afirmaţiile inculpatului A., în sensul că nu i s-au prezentat procesele-verbale întocmite de organele de poliţie, sunt lipsite de suport probator, şi că, aşa cum reiese din conţinutul înregistrării audio, inculpatul A. a manifestat faţă de organele de poliţie o atitudine şicanatoare şi sfidătoare, acestora fiindu-le foarte greu să coopereze cu inculpatul. De altfel, faptul că inculpatul nu-şi mai aminteşte acest aspect, datorită stării de ebrietate în care se afla, astfel cum a declarat în faza de urmărire penală, că a avut, ulterior incidentului, o atitudine de dezinteres cu privire la evenimentul din data de 2 mai 2015, nu sunt aspecte care să ducă la concluzia inexistenţei vinovăţiei inculpatului.

Mai mult, în rapoartele întocmite de către agenţii de poliţie E. şi F. aceştia menţionează:

"primul document întocmit la faţa locului de către mine a fost procesul-verbal de aducere la cunoştinţa domnului A. că datorită dosarului de cercetare care i s-a întocmit pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 337 din C. pen. nu mai are dreptul să conducă autovehiculul pe drumurile publice, act pe care domnul A. a refuzat să-l semneze" (agent E.).

Declaraţiile agentului de poliţie E., confirmate de colegul său, agent F., susţin soluţia de condamnare şi întăresc argumentele reţinute de instanţa de fond în considerentele sentinţei penale.

Astfel, agentul F. a învederat că:

"în timpul discuţiilor purtate cu domnul A., colegul meu, agent E., s-a urcat în autoturismul de serviciu şi a început să completeze procesul-verbal de constatare a acţiunii flagrante, timp în care eu încercam să-l temperez pe însoţitorul conducătorului auto, care s-a dus lângă geamul echipajului şi încerca să-i distragă atenţia".

Cele ce preced sunt reiterate în declaraţia dată în faţa instanţei de judecată, în calitate de martor de agentul de poliţie E., care a declarat:

"înainte de întocmirea procesului-verbal de constatare a infracţiunii i-am atras atenţia conducătorului auto că din acel moment nu mai are voie să conducă întrucât permisul său va fi suspendat, iar fapta sa de a refuza să se supună recoltării de probe de sânge constituie infracţiune. Cred că menţiunea din procesul-verbal în sensul că inculpatul refuză să semneze este reală. Am făcut această menţiune întrucât inculpatul nu a cooperat cu organele de poliţie încă de la momentul opririi sale în trafic".

În concluzie, instanţa de apel apreciază soluţia instanţei de fond ca fiind legală şi temeinică, constatând că fapta pentru care inculpatul a fost trimis în judecată şi condamnat în primă instanţă realizează toate condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, faptă prevăzută de art. 335 din C. pen.

Examinând hotărârea atacată din oficiu, instanţa de control judiciar constată că sentinţa este, însă, nelegală sub aspectul neaplicării dispoziţiilor art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen. referitoare la momentul începerii executării pedepsei complementare, în condiţiile în care inculpatului A. i-a fost aplicată pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) din C. pen. pe o perioadă de 2 ani.

Prin urmare, în aceste limite va fi admis apelul formulat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 171 din data de 13 martie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2016, şi, în rejudecare, va fi înlăturată dispoziţia de executare a pedepsei complementare a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) din C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea sau constatarea executată a pedepsei stabilite.

Totodată, în baza art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen., executarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) din C. pen. va începe de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

IV.3. Cu referire la critica vizând greşita condamnare a inculpatului B. pentru infracţiunea de favorizarea făptuitorului, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 269 alin. (1) din C. pen., Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată ca apelul formulat este fondat sub aspectele ce vor fi arătate în continuare:

Făcând trimitere la considerentele sentinţei penale atacate, al căror conţinut, din perspectiva situaţiei faptice relevate de probatoriu şi-l însuşeşte, cu referire la circumstanţele temporale în care au fost comise acţiunile ilicite deduse judecăţii, la identitatea şi contribuţia persoanelor implicate în acest demers, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată în totalitate temeinice statuările primei instanţe.

Totodată, raportat la acuzaţiile aduse inculpatului B. şi constatând că faptele ce se reţin a fi fost săvârşite de către inculpat ar putea întruni elementele constitutive ale altei infracţiuni - în speţă infracţiunea de mărturie mincinoasă, instanţa de control judiciar, din oficiu, prealabil dezbaterii pe fond a cauzei a pus în discuţia părţilor schimbarea încadrării juridice a faptei de favorizarea făptuitorului, prevăzută şi pedepsită de art. 269 alin. (1) din C. pen., reţinută în sarcina inculpatului B. prin actul de sesizare, în infracţiunea de mărturie mincinoasă, prevăzută şi pedepsită de art. 273 alin. (1) din C. pen.

În acest context se reţine că acuzaţia formulată de Parchet şi pentru care s-a pronunţat soluţia de condamnare în primă instanţă a inculpatului B. constă în aceea că, la data de 11 august 2015, cu ocazia audierii, în calitate de martor, în Dosarul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Curtea de apel Braşov a făcut declaraţii contrare realităţii, susţinând în mod nereal că în data de 2 mai 2015, în jurul orei 0:10, autoturismul marca (...) cu număr de înmatriculare x staţiona în momentul în care el şi inculpatul A. au fost depistaţi de un echipaj de poliţie rutieră, iar anterior autoturismul a fost condus din Piaţa Unirii până în strada x de inculpat, în sarcina sa reţinându-se infracţiunea de favorizarea făptuitorului, prevăzută de art. 269 alin. (1) din C. pen.

Constatând că, din descrierea faptei reţinute în sarcina inculpatului B. prin actul de sesizare, aceasta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 273 alin. (1) din C. pen., Înalta Curte, Completul de 5 Judecători urmează a dispune schimbarea încadrării juridice dată faptei reţinută în sarcina inculpatului B. din infracţiunea de favorizarea făptuitorului, prevăzută de art. 269 alin. (1) din C. pen. în infracţiunea de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 alin. (1) din C. pen.

Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că prin recalificarea în drept a faptelor reţinute în sarcina inculpatului B. nu se realizează o redimensionare a acuzaţiei adusă acestuia în condiţiile în care elementele de fapt avute în vedere sunt aceleaşi.

În acest context, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători reţine că infracţiunea de favorizarea făptuitorului este incriminată de art. 269 alin. (1) din C. pen., ca fiind ajutorul dat făptuitorului în scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor într-o cauză penală, tragerii la răspundere penală ori executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate.

Infracţiunea de favorizarea făptuitorului urmăreşte sancţionarea oricăror denaturări ale actului de justiţie penală, inclusiv în ceea ce priveşte exercitarea până la capăt a dreptului statului de a pedepsi (ius puniendi).

În plan conceptual, favorizarea poate fi asimilată unei complicităţi posterioare, pe care însă, având în vedere teoria participaţiei din dreptul penal român (care permite ca actul de participaţie în forma complicităţii să se realizeze doar anterior sau concomitent comiterii faptei - art. 48 alin. (1) şi (2) din C. pen.), legiuitorul o sancţionează ca un delict distinct, sub denumirea de favorizarea făptuitorului.

Cu referire la scopul în care favorizarea trebuie realizată, se reţine că acesta este împiedicarea sau îngreunarea cercetărilor într-o cauză penală, tragerii la răspundere penală, executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate."

Elementul material al laturii obiective a infracţiunii de favorizarea făptuitorului constă în ajutorul dat făptuitorului, fiind vorba despre o favorizare personală. Aşa cum reţine instanţa supremă, în jurisprudenţa sa "ajutorul poate fi dat în mod direct sau indirect, pe faţă sau în mod clandestin, poate fi material sau intelectual (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, Decizia penală nr. 2628/19 septembrie 2014). Ajutorul dat de favorizator făptuitorului poate interveni oricând de la momentul săvârşirii faptei prevăzute de legea penală de către acesta, în timpul urmăririi penale, în timpul judecării cauzei care îl vizează pe cel favorizat, la instanţa de fond ori în căile de atac, inclusiv după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

Această abordare a naturii juridice a infracţiunii de favorizare produce efecte asupra subiectului activ al acestei infracţiuni. Deşi, în principal infracţiunea este una cu subiect activ general, se opinează că autorul faptei favorizate nu poate fi şi autor al favorizării la propria faptă.

Infracţiunea de mărturie mincinoasă sancţionează, de asemenea, un ajutor dat făptuitorului, dar în acest caz ajutorul este unul "calificat" adică oferit de o persoană chemată în proces într-o anumită calitate cerută de lege (martor, expert, interpret).

Mai mult decât atât, infracţiunea se referă şi la situaţiile în care o astfel de persoană ar putea, urmare a declaraţiilor necorespunzătoare adevărului să influenţeze pronunţarea unei hotărâri, chiar în alte cauze decât cele penale. O asemenea reglementare este justificată de importanţa acordată de legiuitor probei cu martori, opiniilor experţilor ori activităţii de interpretare care se bucură de credibilitate şi pot servi la aflarea adevărului în mod esenţial.

În ceea ce priveşte obiectul juridic generic al celor două infracţiuni se constată că acesta este comun, întrucât infracţiunile menţionate fac parte din categoria infracţiunilor contra înfăptuirii justiţiei (Partea specială - Titlul IV), respectiv ansamblul relaţiilor sociale care se constituie şi se desfăşoară în legătură cu asigurarea legalităţii, independenţei, imparţialităţii şi fermităţii în procesul de înfăptuire a actului de justiţie.

Obiectul juridic special al celor două infracţiuni a fost definit de instanţa de control constituţional (în Decizia nr. 97 din 1 martie 2018, publicată în M. Of. nr. 540/29.06.2018), ca fiind reprezentat de activitatea de înfăptuire a justiţiei sub aspectul administrării mijloacelor de probă, în vederea stabilirii adevărului juridic, ceea ce presupune o participare corectă şi loială la acest proces a celor care au informaţii ce pot conduce la dezlegarea pricinii ori constatării vinovăţiei sau nevinovăţiei unei persoane în cazul infracţiunii de mărturie mincinoasă, iar în cazul infracţiunii de favorizarea făptuitorului de relaţiile sociale privitoare la înfăptuirea justiţiei, pentru a căror rezolvare nestingherită făptuitorii nu trebuie să fie ajutaţi să se sustragă raportului juridic penal sau raportului juridic de executare a pedepsei sau să beneficieze de anumite rezultate ale infracţiunii.

Subiectul activ al infracţiunii de mărturie mincinoasă în varianta simplă (alin. (1) este calificat prin calitatea de martor, calitate pe care o au "numai persoanele ce au o sarcină judiciară [...] care decurge din existenţa unui raport special în care aceste persoane se găsesc faţă de organul judiciar" (Vintilă Dongoroz, Explicaţii teoretice ale C. pen. român. Partea Specială. Vol. IV, Ediţia a II-a, Editura Academiei Române, Editura All Beck, Bucureşti 2003, pag. 157).

Calitatea de martor a unei persoane instituie în sarcina acesteia obligaţia de a depune mărturie ori de câte ori persoana în cauză este citată de către organul judiciar (organ de urmărire penală sau instanţa de judecată), în toate etapele procesului penal (faza de urmărire penală, prima instanţă ori apel).

Spre deosebire de mărturia mincinoasă, norma penală ce incriminează favorizarea făptuitorului nu cere o condiţie specială, astfel încât, orice persoană fizică sau juridică, care îndeplineşte condiţiile legale pentru a răspunde penal, poate fi subiect activ al infracţiunii.

Elementul material al infracţiunii de mărturie mincinoasă se materializează prin acţiune, constând în manifestarea subiectului activ de a face afirmaţii mincinoase, sau prin omisiune, constând în atitudinea acestuia de a nu spune tot ce ştie.

Pentru ca acţiunea de a face afirmaţii mincinoase sau ca omisiunea de a spune tot ce ştie să constituie elementul material al infracţiunii de mărturie mincinoasă, trebuie să îndeplinească anumite condiţii, care au caracter de cerinţe esenţiale: afirmaţia mincinoasă sau omisiunea de a spune ce ştie să privească "fapte sau împrejurări esenţiale".

Particularizând aceste consideraţii la datele speţei, se constată că în cauză, inculpatul B. a avut calitatea de martor în Dosarul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Curtea de apel Braşov, ceea ce îl plasează în sfera ilicitului penal relativ la nesocotirea obligaţiei de a spune tot ce ştie în legătură cu faptele şi împrejurările esenţiale în raport cu inculpatul A.

Astfel, acţiunile martorului B. materializate în declaraţii contrare realităţii, prin care a susţinut, în mod nereal, că în data de 2 mai 2015, în jurul orei 0:10 autoturismul marca (...) cu număr de înmatriculare x staţiona în momentul în care el şi inculpatul A. au fost depistaţi de un echipaj de poliţie rutieră, iar anterior autoturismul a fost condus din Piaţa Unirii până în strada x de acesta, se circumscriu tipicităţii infracţiunii de mărturie mincinoasă şi nu definesc elementul material al laturii obiective a infracţiunii de favorizarea făptuitorului, în condiţiile în care se reţine că inculpatul B. nu a comis şi alte acţiuni concrete de ajutorare a inculpatului A., de natura celor care constituie elementul material al laturii obiective a infracţiunii de favorizarea făptuitorului.

Susţinând netemeinicia sentinţei penale apelate, inculpatul B. a arătat că din probatoriul administrat, atât în faza de urmărire penală, cât şi în faţa instanţei de judecată, a rezultat situaţia de fapt învederată de acesta şi susţinută de inculpatul A., respectiv faptul că B. este cel care a condus autoturismul până la locul unde a fost identificat de organele de poliţie. De altfel, a susţinut inculpatul B., situaţia de fapt reţinută în rechizitoriu şi de către instanţa de judecată a fost infirmată şi de depoziţiile martorului H., dar şi de conţinutul înregistrării audio.

Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte în Complet de 5 Judecători confirmă valabilitatea argumentelor de fapt şi de drept reţinute prin actul de inculpare cu privire la acuzaţiile care formează obiectul analizei, constatând că prima instanţă, pe baza probatoriului administrat, a reţinut în mod corect situaţia de fapt, în speţă fiind întrunite cerinţele de tipicitate ale infracţiunii de mărturie mincinoasă.

În consecinţă, reţinând existenţa faptei în materialitatea sa, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători va analiza hotărârea prin raportare la acele chestiuni de fapt sau de drept care interesează din perspectiva cenzurării explicite a criticilor punctuale formulate în apel.

Astfel, se constată că apărarea inculpatului B. prin care invocă nevinovăţia sa pentru fapta care face obiectul trimiterii în judecată, arătând, pe de o parte, că nu A. a fost conducătorul autoturismului x, că autoturismul nu se afla în trafic, ci staţiona în momentul în care au venit agenţii de poliţie, a fost infirmată prin depoziţiile martorilor.

Astfel, martorul E., agent de poliţie, în declaraţia dată a arătat:

"Maşina era condusă de inculpatul A., iar celălalt pasager se afla pe scaunul din dreapta".

Aceeaşi susţinere o are şi agentul de poliţie F.:

"În momentul în care eu insistam ca inculpatul să se supună testării cu aparatul etilotest, din partea dreaptă a autoturismului a coborât o persoană de sex masculin, cu o constituţie subţire, înalt, care încerca prin gesturi de prietenie, să mă determine să-l las în pace pe inculpat".

Totodată, martorul asistent D., a confirmat faptul că inculpatul A., în seara de 01/02.05.2015, în cadrul discuţiilor avute cu agenţii de poliţie, nu a susţinut că nu ar fi condus autoturismul:

"Cât am fost prezent la faţa locului şoferul autoturismului marca (...) nu a spus niciun moment că nu el s-ar fi aflat la volan".

Martorul a arătat "în autoturism se aflau două persoane, unul la volan şi unul în dreapta, iar cel de la volan nu vroia să coboare de la volan (…) nu vroia să prezinte actele."

Aspectele semnalate sunt confirmate şi de înregistrarea convorbirii dintre poliţişti şi cei doi inculpaţi, când inculpatul A. a refuzat să se supună testării cu aparatul etilotest, însă nu pe motiv că nu ar fi condus el autoturismul.

Totodată, din conţinutul înregistrării audio reiese că inculpatul B., la momentul depistării, se afla pe bancheta din dreapta autoturismului, neînvederând la acel moment că ar fi condus autoturismul.

Afirmaţiile mincinoase ale inculpatului B. se referă la un complex de elemente ce vizează participaţia penală a inculpatului A., trimis în judecată pentru infracţiunea prevăzută de art. 337 din C. pen. Prin urmare, raportat la aceste elemente, se constată că afirmaţiile mincinoase ale inculpatului B. privesc aspecte esenţiale ale cauzei.

Condiţia este îndeplinită în cauză, întrucât prin noţiunea de "împrejurări"se înţeleg, atât faptele principale ale cauzei, cât şi circumstanţele în care au avut loc acestea, precum şi orice alte date de natură a servi la soluţionarea cauzei. În acelaşi sens, în literatura de specialitate, noţiunea de "împrejurări esenţiale ale cauzei"a fost definită ca referindu-se la toate împrejurările care pot servi la stabilirea adevărului în cauză şi la justa soluţionare a cauzei. (O. Loghin, Drept penal - parte specială, pag. 382).

Aspectele relatate de inculpatul B. în cauza în care a avut calitatea de martor au avut un caracter esenţial, întrucât au vizat activitatea infracţională reţinută în sarcina inculpatului A., respectiv stabilirea vinovăţiei acestuia cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 337 din C. pen. Astfel, din probele administrate în Cauza nr. 462/P/2015 a Parchetului de pe lângă Curtea de apel Braşov şi, respectiv, nr. 22165/197/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a reieşit, în mod indubitabil, faptul că în data de 02 mai 2015, în jurul orei 01:10, fiind oprit de organele de poliţie pe strada x din municipiul Braşov, în timp ce conducea autoturismul marca (...), cu numărul de înmatriculare x, inculpatul A. a refuzat să se supună testării cu aparatul alcooltest şi recoltării de mostre biologice.

Sub aspectul laturii obiective, elementul material rezidă în acţiuni, respectiv depunerea de declaraţii neconforme realităţii, în calitate de martor, sub prestare de jurământ, atât în faza urmăririi penale, cât şi a judecăţii.

Aşa fiind, inculpatul B., dobândind calitatea de martor în faza de urmărire penală, a conştientizat că urmează să dea declaraţii pe parcursul procesului penal în faţa instanţelor de judecată, conturându-se astfel unicitatea rezoluţiei infracţionale. Procedând în maniera arătată, inculpatul a devenit subiect activ al faptei de mărturie mincinoasă (întrunite fiind elementele ei constitutive, atât sub aspectul laturii obiective, cât şi a celei subiective) în forma prevăzută de art. 273 alin. (1) C. pen.

În consecinţă, Înalta Curte, Completul de 5 judecători reţine că, în drept, fapta inculpatului B. constând în aceea că, fiind audiat în calitate de martor în cauza penală privind pe inculpatul A., a făcut declaraţii mincinoase cu privire la aspecte esenţiale cauzei, acestea fiind plăsmuite astfel încât să susţină varianta mincinoasă adoptată în respectiva cauză de inculpatul A., în sensul că la data de 2 mai 2015 ora 0:10 el ar fi condus autovehiculul şi nu inculpatul A., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de mărturie mincinoasă prevăzută şi pedepsită de art. 273 alin. (1) din C. pen.

La individualizarea judiciară a pedepsei instanţa de control judiciar va avea în vedere criteriile generale cuprinse în art. 74 C. pen., respectiv modalitatea şi împrejurările comiterii faptei (inculpatul a făcut afirmaţii mincinoase cu ocazia audierii sale în calitate de martor negând săvârşirea faptei de către inculpatul A. în pofida existenţei unor probe indubitabile), urmarea produsă (crearea unei stări de pericol pentru normala desfăşurare a activităţii de înfăptuire a actului de justiţie), raţiunea care a stat la baza săvârşirii faptei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă (de la 6 luni la 3 ani închisoare sau amendă), dar şi persoana inculpatului (acesta nefiind cunoscut cu antecedente penale), împrejurări de natură a conferi faptei un grad ridicat de pericol social.

Faţă de aspectele mai sus menţionate, instanţa de control judiciar apreciază că scopul educativ şi preventiv al pedepsei, în cazul acestui inculpat, poate fi atins prin aplicarea unei pedepse de 1 an închisoare.

Cât priveşte modalitatea de executare a pedepsei aplicate, instanţa de control judiciar concluzionează că suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei reprezintă o măsură adecvată nevoilor de sancţionare a cazului dedus judecaţii, motiv pentru care nu va opera nicio modificare în această direcţie, prima instanţă realizând o corespunzătoare individualizare a executării pedepsei.

Prin urmare, vor fi menţinute dispoziţiile art. 91 din C. pen. şi va fi redus termenul de supraveghere stabilit conform art. 92 din C. pen. de la 3 ani la 2 ani, termen de supraveghere pe durata căruia inculpatul B. va respecta obligaţiile şi măsurile dispuse prin sentinţa penală apelată.

Pentru considerentele mai sus menţionate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., va admite apelurile formulate de inculpaţii A. şi B. împotriva Sentinţei penale nr. 171 din data de 13 martie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2016.

Va desfiinţa, în parte, sentinţa penală apelată şi, în rejudecare:

I. În baza art. 386 din C. proc. pen. va schimba încadrarea juridică dată faptei reţinute în sarcina inculpatului B. din infracţiunea prevăzută de art. 269 alin. (1) din C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 273 alin. (1) C. pen.

În baza art. 273 alin. (1) C. pen. va condamna pe inculpatul B. la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă.

Vor fi menţinute dispoziţiile art. 91 din C. pen. şi va fi redus termenul de supraveghere stabilit conform art. 92 din C. pen. de la 3 ani la 2 ani, termen de supraveghere pe durata căruia inculpatul B. va respecta obligaţiile şi măsurile dispuse prin sentinţa penală apelată.

II. Cu referire la inculpatul A. va fi înlăturată dispoziţia de executare a pedepsei complementare a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) din C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea sau constatarea executată a pedepsei stabilite .

În baza art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen., dispune că executarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) din C. pen. va începe de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea prezentei cauze vor rămâne în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen. onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru apelanţii inculpaţi în sumă de câte 90 RON,vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelurile formulate de inculpaţii A. şi B. împotriva Sentinţei penale nr. 171 din data de 13 martie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2016.

Desfiinţează, în parte, sentinţa penală apelată şi, rejudecând:

I. În baza art. 386 din C. proc. pen. schimbă încadrarea juridică dată faptei reţinute în sarcina inculpatului B. din infracţiunea prevăzută de art. 269 alin. (1) din C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 273 alin. (1) C. pen.

În baza art. 273 alin. (1) C. pen. condamnă pe inculpatul B. la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă.

Menţine dispoziţiile art. 91 din C. pen. şi reduce termenul de supraveghere stabilit conform art. 92 din C. pen. de la 3 ani la 2 ani, termen de supraveghere pe durata căruia inculpatul B. va respecta obligaţiile şi măsurile dispuse prin sentinţa penală apelată.

II. Cu referire la inculpatul A. înlătură dispoziţia de executare a pedepsei complementare a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) din C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea sau constatarea executată a pedepsei stabilite .

În baza art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen., executarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) din C. pen. va începe de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea prezentei cauze rămân în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen. onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru apelanţii inculpaţi în sumă de câte 90 RON, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 septembrie 2018.

Procesat de GGC - NN