Inadmissibility of extraordinary appeal against final filtering decision rejecting appeal on recusal

Asupra contestaţiei în anulare de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Hotărârea atacată:

Prin Decizia civilă nr. 8 din şedinţa completului de filtru de la 21 ianuarie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători, în Dosarul nr. x/2018, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., s-a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de A. împotriva încheierii din camera de consiliu de la 6 martie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2016.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că, în cauză, recursul a fost declarat împotriva încheierii prin care o secţie non-penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a respins o cerere de recuzare, fiind incidente, în privinţa căilor de atac, dispoziţiile art. 53 alin. (1) din C. proc. civ., conform cărora:

"Încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai de părţi, odată cu hotărârea prin care s-a soluţionat cauza. Când această din urmă hotărâre este definitivă, încheierea va putea fi atacată cu recurs, la instanţa ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea acestei hotărâri."

Pe de o parte, s-a constatat că, în Dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a pronunţat Decizia nr. 730 din 7 martie 2018, prin care, în procedura de filtrare, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti împotriva Deciziei nr. 6085 din 12 decembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale. Conform art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., Decizia nr. 730 din 7 martie 2018 a fost dată fără cale de atac.

Conform prevederilor art. 24 din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Completele de 5 judecători ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în alte materii decât cea penală, nu au, în situaţia dată, nici competenţa nici atributul instanţei ierarhic superioare, în sensul normei indicate, întrucât, atunci când legiuitorul a vrut să reglementeze competenţa Completului de 5 judecători în materie civilă în soluţionarea anumitor căi de atac, a făcut-o în mod expres şi limitativ [spre exemplu, prin art. 136 alin. (3), art. 410, art. 421 alin. (2), art. 513 alin. (6) din C. proc. civ.], ipoteza dedusă judecăţii nefiind însă reglementată.

Pe de altă parte, s-a apreciat că nu sunt incidente dispoziţiile tezei a doua a textului citat din C. proc. civ., întrucât, dacă hotărârea finală pronunţată de o secţie non-penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este dată fără cale de atac, aceasta nu poate fi supusă recursului la Completul de 5 judecători în materie civilă. În acest sens, s-a reţinut că sunt aplicabile, prin analogie, dispozitivul şi considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 321/2017 referitoare la competenţa Completului de 5 judecători în materie civilă de soluţionare a recursului declarat împotriva încheierilor prin care o secţie non-penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate. În susţinerea opiniei exprimare, argumentul principal rezidă în faptul că, la pronunţarea deciziei menţionate, Curtea Constituţională a avut în vedere alte dispoziţii decât cele incidente cauzei de faţă [art. 51 alin. (1) raportat la art. 493 alin. (5) din C. proc. civ.], respectiv dispoziţiile art. 21 şi art. 24 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară raportate la cele ale art. 29 alin. (5) teza a doua din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.

Contestaţia în anulare:

Împotriva deciziei menţionate a formulat contestaţie în anulare A., în temeiul art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ.

Întâmpinarea:

Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Mehedinţi a solicitat respingerea contestaţiei în anulare, ca inadmisibilă, arătând că împotriva hotărârii atacate nu se poate exercita nicio cale de atac, ordinară sau extraordinară. În subsidiar, a arătat că motivele invocate de contestator nu se încadrează în situaţiile expres prevăzute de lege pentru formularea contestaţiei în anulare.

Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) şi ale art. 237 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ., Înalta Curte va examina cu prioritate admisibilitatea căii de atac deduse judecăţii în speţă, reţinându-se că s-a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru datorate pentru formularea contestaţiei în anulare.

Astfel, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 129 din Constituţia României, "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".

Conform art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".

În raport cu principiile statuate prin textele menţionate, admisibilitatea unei căi de atac şi, pe cale de consecinţă, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiţionată de exercitarea acesteia în condiţiile legii.

Întrucât, în cauză, contestaţia în anulare vizează o decizie prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători, s-a pronunţat asupra unui recurs, în procedura de filtru, şi, având în vedere dispoziţiile art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., potrivit cărora, hotărârea astfel pronunţată nu este supusă niciunei căi de atac, aceste condiţii nu sunt îndeplinite.

Recunoaşterea unor căi de atac, în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalităţii, consacrat expres de dispoziţiile art. 7 din C. proc. civ., precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi a autorităţilor şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Or, normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României, neobservarea acestora fiind sancţionată cu nulitatea hotărârii judecătoreşti pronunţate cu nesocotirea lor.

În consecinţă, pentru considerentele arătate, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de A. împotriva Deciziei civile nr. 8 din 21 ianuarie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători, în Dosarul nr. x/2018.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 mai 2019.

Procesat de GGC - GV