Securitate collaboration status: statutory sufficiency of voluntarily providing a meeting place without proving the nature of information gathered

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 28.01.2016, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a chemat în judecată pe pârâtul A., solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să aprecieze asupra calităţii pârâtului de colaborator al Securităţii.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 1520 din data de 9 mai 2016 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII -a contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în contradictoriu cu pârâtul A. şi a constatat că pârâtul a fost colaborator al Securităţii în sensul art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că din conţinutul angajamentului datat 26.05.1989, întocmit şi semnat olograf cu numele real reiese că pârâtul s-a angajat să pună la dispoziţia organelor Ministerului de interne un birou de lucru în afara programului de lucru al personalului I.A.S., angajându-se, de asemenea, că va păstra secretul colaborării. Susţinerile potrivit cărora nu a semnat niciun angajament, exprimate de pârât prin întâmpinare, nu au fost dovedite prin niciun mijloc de probă, astfel încât Curtea va aprecia că într-adevăr acest angajament a fost dat de reclamant personal.

S-a mai arătat că, din probele administrate în cauză de reclamant, reiese că prima condiţie impusă de dispoziţiile legale precitate, este îndeplinită, pe parcursul colaborării cu organele de Securitate, pârâtul punând la dispoziţia organelor de securitate "un birou de lucru în afara programului de lucru a personalului I.A.S.".

În raport de conţinutul înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, Curtea a mai reţinut că pârâtul a pus la dispoziţia Securităţii spaţiul respectiv în mod voluntar, fiind astfel îndeplinită şi cea de-a doua condiţie, prevăzută de dispoziţiile art. 2, lit. b) ultima teză din O.U.G. nr. 24/2008.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâtul A., criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii şi respingerea cererii reclamantului ca neîntemeiată.

În motivarea căii de atac, recurentul-pârât a arătat, în esenţă, următoarele: - prin întâmpinarea depusă în faţa primei instanţe, s-a învederat cu privire la angajamentul datat 26.05.1989 că "acesta nu a fost scris şi semnat de mine" şi că nu se recunoaşte semnătura de pe acesta. Instanţa nu a procedat la verificarea înscrisului sub semnătură privată, încălcând astfel dispoziţiile art. 302 din C. proc. civ. -judecătorul de fond nu a îndeplinit obligaţia stipulată de art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., în sensul că nu a dispus administrarea probelor necesare pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. - se apreciază că nu este temeinică interpretarea reţinută în sentinţa recurată, în sensul că ar trebui constatată calitatea de colaborator al securităţii în virtutea simplului fapt că s-ar fi acceptat să se pună la dispoziţia organelor Ministerului de Interne "un birou de lucru" în afara programului de lucru al IAS, indiferent de informaţiile culese.

Dimpotrivă, pentru constatarea calităţii de colaborator al securităţii, în sensul art. 2 lit.

b) penultima teză din O.U.G. nr. 24/2008, este necesar să se dovedească că s-a înlesnit culegerea de "informaţii" de la alte persoane. - în măsura în care legiuitorul nu ar fi dorit ca textul art. 2 alin. (1) lit.

b) să prezinte coerenţă în întregul său, atunci ar fi recurs la o subcalificare evidentă şi distinctă a noţiunilor de colaborator, incluzând într-o primă categorie delimitată expres ipotezele în care prezintă relevanţă informaţiile oferite, iar într-o altă categorie ipotezele în care acestea sunt nerelevante, eventual prin împărţirea textului pe subpuncte ori chiar prin reglementarea unei alte litere; or, după cum se observă din lectura textului, legiuitorul a ales varianta unei ipoteze unice, reluând în tezele finale doar noţiunea de "informaţii", fără a mai arăta şi atributele acestora, câtă vreme acelea tocmai fuseseră calificate în precedent, iar o reluare ar fi avut caracter superfluu. - acceptând, prin metoda de interpretare reductio ad absurdum teza reţinută în sentinţa recurată, atunci o persoană care a pus la dispoziţia organelor de Securitate locuinţa sau spaţiul ar fi declarat "colaborator" al Securităţii în sensul art. 2 alin. (1) lit.

b) din O.U.G. nr. 24/2008, în ciuda faptului că nu se dovedeşte că ofiţerul de Securitate sau sursele informative ar putea fi calificaţi ca "lucrător" sau "colaborator" al Securităţii potrivit art. 2 alin. (1) lit. a), respectiv b) prima teză din O.U.G. nr. 24/2008. Nu se poate admite o asemenea interpretare, ci, dimpotrivă, în raport de argumentele prezentate şi recurgând la metodele de interpretare gramaticală, teleologică, sistematică şi logică, este necesar ca, alături de condiţia ca persoana respectivă să îşi fi pus la dispoziţie locuinţa sau spaţiul, se mai impune o altă condiţie pentru ca o persoană să fie declarată "colaborator", condiţie cumulativă, respectiv aceea a naturii informaţiilor culese, menţionate în definiţia din penultima teză a art. 2 lit. b), adică o coroborare a acestei teze cu prima teză a aceluiaşi alineat - "informaţii, (...), prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului".

Instanţa supremă a validat această interpretare prin Decizia nr. 4294/13.11.2014.

4. Apărările intimatului

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că: - raportat la susţinerea recurentului pârât potrivit căreia instanţa nu a dispus expertizarea grafoscopică a angajamentului din cauză, în considerarea faptului că acesta a negat semnarea respectivului document, se arată că A. nu a solicitat prin întâmpinarea depusă la fond, administrarea niciunui mijloc de probă de natură să dovedească afirmaţia "menţionez că acesta nu a fost scris şi semnat de mine, eu nu recunosc semnătura de pe acesta ca fiind a mea". În combaterea celor susţinute de recurent, sunt invocate prevederile art. 22 alin. (5) şi art. 208 alin. (2) din noul C. proc. civ. - este evident că, în cazul colaborării prin punerea voluntară la dispoziţia Securităţii a unui imobil sau a unei încăperi, legiuitorul nu a mai considerat necesară întrunirea altor condiţii pentru reţinerea calităţii de colaborator al Securităţii, în afară de punerea spaţiului deţinut la dispoziţia Securităţii şi de caracterul benevol al acestei colaborări. Din perspectiva legiuitorului, relevant este că Securitatea avea nevoie de acordul pârâtului pentru folosirea respectivului spaţiu, iar acest acord a existat, aşa cum rezultă din semnarea angajamentului la data de 26.05.1989. -într-o speţă identică, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a confirmat interpretarea pe care CNSAS a dat-o art. 2 lit. b) ultima teză din O.U.G. nr. 24/2008, arătând că "în sensul legii pentru reţinerea calităţii de colaborator al securităţii era necesar ca înlesnirea activităţii de culegere de informaţii de la reţeaua informativă să se facă prin punerea la dispoziţia Securităţii a locuinţei sau a unui spaţiu deţinut şi punerea la dispoziţia Securităţii a spaţiului respectiv să se facă voluntar (Decizia nr. 5922/2009). Această soluţie a fost urmată de multe altele similare, atât la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cât şi la nivelul Curţii de Apel Bucureşti.

5. Procedura de filtrare a recursului

Raportul asupra admisibilităţii recursului, întocmit în cauză potrivit art. 493 alin. (2) - (3) C. proc. civ., a fost comunicat părţilor în baza încheierii din data de 06.06.2018, conform alin. (4) al aceluiaşi articol. Prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că, procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

6. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de casare invocate, a actelor dosarului şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: Intimatul-reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a investit instanţa de contencios administrativ competentă, în temeiul art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, cu o acţiune având ca obiect constatarea calităţii de colaborator al Securităţii a recurentului-pârât A.. S-a arătat că acesta a fost verificat din oficiu, în calitate de consilier local în cadrul Consiliului Local Morăreşti, jud. Argeş. În urma administrării probatoriului şi pentru considerentele arătate la punctul 2, prima instanţă a admis cererea formulată de CNSAS şi a constatat calitatea pârâtului A. de "colaborator al Securităţii". Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul, invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit. În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe este expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.

Astfel, sub un prim aspect, recurentul a susţinut încălcarea principiului aflării adevărului şi al rolului activ al judecătorului consacrate prin art. 22 din C. proc. civ., arătând că, deşi prin întâmpinarea depusă în faţa primei instanţe a învederat că angajamentul datat 26.05.1989 nu este scris şi semnat de el, instanţa nu a procedat la verificarea înscrisului sub semnătură privată, astfel cum impuneau dispoziţiile art. 302 din C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., "judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. În acest scop, cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicaţii, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum şi alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părţile se împotrivesc. " Or, se poate constata în cauză că prin întâmpinarea depusă în faţa primei instanţe, deşi recurentul pârât a invocat că angajamentul nu este semnat de el, totuşi nu a solicitat încuviinţarea şi administrarea niciunui mijloc de probă în susţinerea afirmaţiilor sale.

De asemenea, nici la primul termen de judecată nu au fost solicitate probatorii în combaterea celor afirmate de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii. Mai mult decât atât, la o simplă cercetare a actelor dosarului se poate constata că semnătura de pe angajamentul datat 26.05.1989 este identică cu semnătura recurentului pârât de pe întâmpinarea formulată în faţa instanţei de fond, cât şi cu semnătura acestuia de pe cererea de recurs, de pe răspunsul la întâmpinare, de pe concluziile scrise. În aceste condiţii, nu se poate imputa primei instanţe că a încălcat dispoziţiile art. 302 din C. proc. civ.

şi că nu a ordonat anumite dovezi, câtă vreme părţile aveau mijloacele procesuale pentru a determina administrarea dovezilor pe care le doreau, iar pe de altă parte rolul activ al instanţei nu poate constitui temeiul substituirii instanţei în poziţia procesuală a uneia dintre părţi şi în administrarea intereselor acesteia. Cea de a doua critică a recurentului se referă la conţinutul faptei imputate de către intimatul reclamant CNSAS, susţinându-se că pentru constatarea calităţii de colaborator al securităţii, în sensul art. 2 lit.

b) penultima teză din O.U.G. nr. 24/2008, este necesar să se dovedească că s-a înlesnit culegerea de "informaţii" de la alte persoane. Potrivit dispoziţiilor art. 2 lit.

b) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, cu modificările şi completările ulterioare:

"colaborator al Securităţii - persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Persoana care a furnizat informaţii cuprinse în declaraţii, procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei şi procesului, în stare de libertate, de reţinere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată şi condamnată, nu este considerată colaborator al Securităţii, potrivit prezentei definiţii, iar actele şi documentele care consemnau aceste informaţii sunt considerate parte a propriului dosar. Persoanele care, la data colaborării cu Securitatea, nu împliniseră 16 ani, nu sunt avute în vedere de prezenta definiţie, în măsura în care se coroborează cu alte probe. Colaborator al Securităţii este şi persoana care a înlesnit culegerea de informaţii de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziţia Securităţii a locuinţei sau a altui spaţiu pe care îl deţinea, precum şi cei care, având calitatea de rezidenţi ai Securităţii, coordonau activitatea informatorilor;"

În cauză, se constată că recurentul-pârât a fost recrutat în calitate de "gazdă- casă de întâlnire", semnând un angajament la data de 26 mai 1989 prin care şi-a dat consimţământul să pună la dispoziţia organelor Ministerului de interne un birou de lucru în afara programului de lucru al personalului I.A.S., angajându-se, de asemenea, că va păstra secretul colaborării. Dispoziţiile legale menţionate reglementează ipoteza punerii la dispoziţia Securităţii a unui spaţiu fără a mai fi necesară îndeplinirea altor condiţii pentru reţinerea calităţii de colaborator al Securităţii neprezentând relevanţă modalitatea juridică în care persoana deţinea acest spaţiu.

În această perspectivă nu poate fi reţinută susţinerea recurentului cum că este necesar ca, alături de condiţia ca persoana respectivă să îşi fi pus la dispoziţie locuinţa sau spaţiul, se mai impune o altă condiţie pentru ca o persoană să fie declarată "colaborator", condiţie cumulativă, respectiv aceea a naturii informaţiilor culese, menţionate în definiţia din penultima teză a art. 2 lit. b). În sensul legii pentru reţinerea calităţii de colaborator al securităţii era necesar ca înlesnirea activităţii de culegere de informaţii de la reţeaua informativă să se facă prin punerea la dispoziţia Securităţii a locuinţei sau a altui spaţiu deţinut, iar punerea la dispoziţia Securităţii a spaţiului respectiv să se facă în mod voluntar.

Înalta Curte reţine că în persoana numitului A. sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, având în vedere copiile certificate de pe documentele aflate în arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi care atestă faptul că acesta a fost recrutat şi a pus la dispoziţia Securităţii un birou de lucru al I.A.S.-ului, în afara programului de lucru al personalului. Interpretarea pe care instanţa de control judiciar a dat-o dispoziţiilor O.U.G. nr. 24/2008 este în acord şi cu considerentele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 980 din 25 iunie 2009, conform cărora prevederile art. 2 lit.

b) din O.U.G. nr. 24/2008 definesc noţiunea de "colaborator al securităţii" şi nu contravin principiului neretroactivităţii legii. Ordonanţa urmăreşte scopul de deconspirare, enunţat în preambul, a persoanelor care au contribuit la instrumentarea dosarului întocmit de Securitate, prin consemnare publică - publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a şi punerea la dispoziţia mijloacelor de informare în masă de către Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în temeiul art. 12 alin. (1) din ordonanţă - a celor care ocupă demnităţile sau funcţiile enumerate în art. 3, precum şi a celor care îşi manifestă intenţia de a candida pentru alegerea ori numirea în aceste demnităţi sau funcţii.

În acelaşi sens s-a pronunţat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin Deciziile nr. 5922/2009 şi nr. 2276/2011. Nu poate fi reţinută practica judiciară invocată de recurent, respectiv Decizia nr. 4294/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, întrucât este o soluţie singulară ce nu exprimă practica instanţei supreme, iar pe de altă parte, din conţinutul textului de lege incident rezultă fără dubiu că norma sancţionează simpla punere voluntară la dispoziţia organelor Securităţii a unui spaţiu deţinut, fără a fi cerută îndeplinirea altei condiţii legale cu privire la natura informaţiilor culese, deoarece prin această măsură de punere la dispoziţie a unei încăperi a fost înlesnită activitatea organelor Securităţii.

Se impune a menţiona că în preambulul O.U.G. nr. 24/2008, s-a definit scopul reglementării ca fiind:

"Continuarea într-un mecanism nou a procesului de devoalare a activităţilor exercitate de regimul comunist" care a desfăşurat, în special prin intermediul Securităţii, "o permanentă teroare împotriva cetăţenilor ţării, a drepturilor şi libertăţilor lor fundamentale".

De asemenea, Curtea Constituţională a reţinut consecvent în jurisprudenţa sa (de ex. în Decizia nr. 267 din 24 februarie 2009) că "deconspirarea Securităţii, prin consemnarea publică a abuzurilor (...) contribuie la o mai bună înţelegere a prezentului şi la o proiectare adecvată a viitorului societăţii româneşti" şi că "scopul ordonanţei răspunde unor exigenţe politice ale societăţii româneşti şi dreptului la informaţie consacrat prin art. 31 din Constituţia României".

7. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

Pentru aceste considerente şi în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 şi art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul A. împotriva Sentinţei nr. 1520 din 9 mai 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul A. împotriva Sentinţei nr. 1520 din 9 mai 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 decembrie 2018.

Procesat de GGC - NN