Public authorities jointly liable and ordered to pay RON 1.2M in damages; transport ministry's appeal perempted

Asupra recursurilor de faţă,

1. Circumstanţele cauzei:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia VIII a contencios administrativ şi fiscal, la data de 9 august 2007 sub nr. x/2007, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Transporturilor, Autoritatea Rutieră Română, Inspectoratul General pentru Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei (ulterior desfiinţat, în baza dispoziţiilor O.U.G. nr. 25/2007, atribuţiile fiind preluate, prin subrogare legală, succesiv, de Agenţia pentru Serviciile Societăţii Informaţionale, Centrul Naţional de Management pentru Societatea Informaţională, respectiv Agenţia Pentru Agenda Digitală a României) şi SC B. SRL, obligarea pârâţilor, în solidar, la plata sumei de 1.280.031,27 RON reprezentând despăgubiri materiale şi la plata sumei de 300.000 Euro, reprezentând despăgubiri morale, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat în esenţă următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 2088 din 13 decembrie 2005, Curtea de Apel Bucureşti a admis acţiunea reclamantei, a anulat hotărârea din 24 iunie 2005 şi rezoluţia din 13 iunie 2005 a Comisiei de Validare a Atribuirii Electronice a Traseelor, a anulat licenţele de execuţie eliberate pe numele intervenientei SC B. SRL pe traseul Iaşi - Galaţi pe perioada 2005 - 2008, a constatat reclamanta drept câştigătoare a licitaţiei organizate în perioada 27 mai - 3 iunie 2005 pentru traseul Iaşi - Galaţi şi a respins ca neîntemeiată cererea de intervenţie în interesul pârâţilor formulată de SC B. SRL.

Recursurile declarate de pârâţii Autoritatea Rutieră Română, Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului şi Inspectoratului General pentru Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei au fost respinse de Înalta Curte de Casaţie Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 3146 din 28 septembrie 2006 pronunţată în Dosarul nr. x/2005.

Contestaţiile în anulare formulate de Autoritatea Rutieră Română şi Ministerul Transporturilor Construcţiilor şi Turismului împotriva Deciziei nr. 3146 din 28 septembrie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal au fost respinse ca tardiv formulate.

Pârâta Autoritatea Rutieră Română a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Pârâtul Ministerul Transporturilor a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

Pârâta SC B. SRL a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

A arătat că societatea nu are calitatea de autoritate publica emitenta a actului administrativ invocat de către reclamanta astfel ca nu are legitimarea procesuala pasiva în acţiunea reclamantei.

A invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantei.

Pârâta Agenţia Pentru Agenda Digitală a României a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, faţă de prevederile art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

A precizat pârâta că dacă această excepţie va fi respinsă, înţelege să formuleze o cerere de chemare în garanţie a d-lui C., angajat al IGCTI la momentul emiterii actelor administrative atacate, având calitatea de reprezentant al acestei instituţii în Comisia de validare a atribuirii electronice, în baza art. 60 alin. (1) din C. proc. civ. şi art. 16 din Legea nr. 554/2004.

Reclamanta a formulat răspuns la întâmpinările pârâţilor.

Prin Încheierea din data de 18 iunie 2008, instanţa a constatat admisibilitatea cererii de chemare în garanţie formulată de pârâta Agenţia pentru Serviciile Societăţii Informaţionale în privinţa reprezentantului său în Comisia de validare, C., dispunând citarea acestuia în calitate de chemat în garanţie.

Prin Încheierea din data de 30 iunie 2008, Curtea a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, invocată de pârâta Agenţia pentru Serviciile Societăţii Informaţionale, precum şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârâta SC B. SRL.

Chematul în garanţie C. a formulat întâmpinare şi cerere de chemare în garanţie a numitului D., cerere încuviinţată prin Încheierea din 4 martie 2009 .

Prin Încheierea din data de 27 mai 2009, Curtea a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a pârâtei Agenţia pentru Serviciile Societăţii Informaţionale, pentru formularea cererii de chemare în garanţie a lui C., invocată de către acesta, iar prin încheierea din data de 3 iunie 2009, Curtea a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a numitului D. şi a respins cererea de chemare în garanţie formulată de C. faţă de D., ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală.

Prin Sentinţa civilă nr. 7233 din 20 decembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti a luat act de renunţarea la judecată a reclamantei SC A. SRL în contradictoriu cu pârâta SC B. SRL, a admis în parte acţiunea formulată şi a obligat pârâţii Ministerul Transporturilor, Autoritatea Rutieră Română şi Centrul Naţional de Management pentru Societatea Informaţională la plata în solidar, către reclamanta SC A. SRL, a sumei de 725.923,83 RON, reprezentând despăgubiri materiale. A respins capetele de cerere referitor la daunele morale, respectiv plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiate.

Prin Sentinţa civilă nr. 3654 din 21 noiembrie 2013, Curtea de Apel a admis cererea de completare a Sentinţei nr. 7233 din 20 decembrie 2012, în sensul că a respins cererea de chemare în garanţie a lui C. ca neîntemeiată.

Prin Decizia nr. 594 din 12 februarie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursurile declarate de reclamanta SC A. SRL, respectiv de pârâţii Ministerul Transporturilor, Autoritatea Rutieră Română şi Agenda Digitală a României, a casat Sentinţa civilă nr. 3654 din 21 noiembrie 2013 şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

În rejudecare:

Prin încheierea din şedinţa publică din 1 septembrie 2015, Curtea a luat act de renunţarea la judecarea cererii formulate de reclamantă în contradictoriu cu pârâta SC B. SRL Galaţi, prin lichidator judiciar.

Curtea a dispus la acelaşi termen rectificarea citativului în sensul scoaterii din cauză a chemaţilor în garanţie C. şi D., având în vedere împrejurarea că nu au fost recurate Sentinţa civilă nr. 3654 din 21 noiembrie 2013 prin care s-a respins cererea de chemare în garanţie a numitului C. ca neîntemeiată, urmare a completării dispozitivului Sentinţei civile nr. 7233/2012, şi nici încheierea de şedinţă din data de 3 iunie 2009, prin care s-a dispus respingerea cererii de chemare în garanţie formulată de C. împotriva lui D., ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Părţile au depus la dosar, în rejudecare, cereri de probatorii şi note scrise.

2. Hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti:

Prin sentinţa nr. 2041 din 27 aprilie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia A VIII A contencios administrativ şi fiscal a rectificat citativul în sensul scoaterii din cauză a pârâtului conducătorul Autorităţii Rutiere Române, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Rutieră Română, Agenţia pentru Agenda Digitală a României, Ministerul Transporturilor, a obligat pârâţii la plata sumei de 1.200.285,62 RON către reclamantă, reprezentând despăgubiri pentru daunele materiale, actualizate, a respins în rest acţiunea, ca neîntemeiată, a obligat pârâţii la plata sumei de 9.500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, admise în parte.

În motivarea soluţiei adoptate, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că prin Sentinţa civilă nr. 2088 din 13 decembrie 2005 pronunţată în Dosarul nr. x/2005 (în format vechi nr. y/2005), Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamanta SC A. SRL împotriva pârâţilor Autoritatea Rutieră Română, Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului şi Inspectoratul General pentru Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei, a dispus anularea Hotărârii din data de 24 iunie 2005 şi a Rezoluţiei din 13 iunie 2005 a Comisiei de validare a atribuirii electronice a traseelor, anularea licenţelor de execuţie eliberate pe numele intervenientei SC B. SRL pe traseul Iaşi - Galaţi pe perioada 2005 - 2008, reclamanta SC A. SRL fiind constatată câştigătoare a licitaţiei organizate în perioada 27 mai - 3 iunie 2005 pentru traseul Iaşi - Galaţi. A fost respinsă cererea de intervenţie a SC B. SRL.

Prin Decizia nr. 3146/2006, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 28 septembrie 2006, au fost respinse recursurile formulate de Autoritatea Rutieră Română, Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului şi Inspectoratul General pentru Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei împotriva Sentinţei civile nr. 2088 din 13 decembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Prin Decizia nr. 2731 din 28 mai 2007 pronunţată în Dosarul nr. x/2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins contestaţiile în anulare formulate de Autoritatea Rutieră Română şi Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului împotriva Deciziei ÎCCJ nr. 3146/2006, ca tardiv formulate.

În considerente, s-a reţinut că Sentinţa civilă nr. 2088/2005 a CAB, secţia a VIII-a a fost executată de Autoritatea Rutieră Română la cererea reclamantei SC A. SRL, prin eliberarea licenţei de traseu seria x nr. x/1 din 4 octombrie 2006.

Având în vedere hotărârile judecătoreşti menţionate, Curtea a reţinut că, deşi reclamanta SC A. SRL Iaşi a fost declarată câştigătoare a procedurii de atribuire electronică a traseului interjudeţean 243 (Iaşi - Galaţi) pentru cursa 1, la data de 3 iunie 2005, până la momentul eliberării licenţei de traseu seria x nr. x/1, la 4 octombrie 2006, aceasta s-a aflat în imposibilitate de a-şi valorifica dreptul câştigat, de exploatare a licenţei obţinute, prin prestarea serviciului public de transport de călători pe acest traseu.

În opinia instanţei, această împrejurare a cauzat reclamantei un prejudiciu constând în profitul net pe care l-ar fi putut obţine dacă ar fi exploatat acest traseu, în lipsa emiterii actelor administrative desfiinţate, cu autobuzele cu care a câştigat licitaţia, avându-se în vedere şi împrejurarea că în ceea ce priveşte autobuzul GR 1100 s-a stabilit că reclamanta a formulat o cerere de înlocuire întemeiată, cu autobuzul cu numărul de înmatriculare x (prin Decizia nr. 3146 din 28 septembrie 2006 a ÎCCJ s-a reţinut că "(...) potrivit dispoziţiilor prevăzute în art. 34 alin. (4) din Normele Metodologice de autorizare şi efectuare a transporturilor rutiere şi a activităţilor conexe din Ordinul 1842/2001 al MLPTL, autovehiculul cu care s-a obţinut licenţa de execuţie pentru traseu poate fi înlocuit numai cu un autovehicul care întruneşte un număr de puncte cel puţin egal cu autovehiculul pe care îl înlocuieşte. Ori reclamanta a respectat obligaţiile ce-i revin, a participat la licitaţia de atribuire a licenţei de execuţie pentru traseul Iaşi - Galaţi, a fost declarată câştigătoare şi ulterior a solicitat, conform prevederilor arătate, înlocuirea autovehiculului cu altul mult mai bine cotat. Şi-a îndeplinit şi obligaţia de a comunica acest lucru ARR."

A mai reţinut Curtea că actele administrative anulate în Dosarul nr. x/2005, Rezoluţia din data de 13 iunie 2005 şi Hotărârea din data de 24 iunie 2005, au fost emise de Comisia de validare a atribuirii electronice a traseelor din Programul de transport rutier de persoane prin servicii regulate în trafic naţional, organism interinstituţional fără personalitate juridică, formată din trei membri, respectiv un reprezentant al pârâtului Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, un reprezentant al pârâtei Autoritatea Rutieră Română şi un reprezentant al pârâtului Inspectoratul General pentru Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei (Agenţia Pentru Agenda Digitală a României).

Aceste autorităţi au avut calitatea de pârâţi în dosarul sus menţionat. În condiţiile în care nu s-a reţinut lipsa calităţii procesuale pasive în dosarul respectiv, s-a dedus că justificarea chemării în judecată a celor trei autorităţi, ai cărei reprezentanţi au făcut parte din Comisia care a emis actele administrative anulate, a fost stabilită irevocabil, cu putere de lucru judecat.

Astfel, s-a apreciat că răspunderea pârâţilor este una solidară, având în vedere că nu există dispoziţii exprese care să delimiteze atribuţiile între cei trei reprezentanţi în cadrul comisiei de validare. Comisia de validare este subiect de drept administrativ, purtând răspunderea administrativă pentru legalitatea actelor adoptate, însă, neavând personalitate juridică, nu are buget propriu, astfel că acţiunea în despăgubiri este formulată împotriva autorităţilor pârâte.

Faptul că nu există o subordonare între Comisie şi vreuna dintre instituţiile pârâte s-a apreciat că nu are relevanţă, esenţial fiind că cei trei membri ai Comisiei nu au participat în nume propriu, ci în calitate de reprezentanţi ai instituţiilor cu care au raporturi de serviciu.

Argumentele privind activitatea organismelor teritoriale ale pârâtei Autoritatea Rutieră Română, care ar fi contribuit la emiterea actelor administrative constatate ca fiind nelegale, a apreciat instanţa că nu pot fundamenta respingerea acţiunii reclamantei.

Astfel, împrejurarea că actele administrative emise de structurile teritoriale ale ARR nu au fost contestate nu are relevanţă în prezentul litigiu, în condiţiile în care instanţa a constatat prin hotărâre irevocabilă nelegalitatea actelor emise de Comisia de Validare.

Pe de altă parte, prin sentinţa pronunţată în Dosarul nr. x/2005, s-a reţinut culpa Comisiei de validare:

"Prin cererea depusă la 4 iunie 2005, reclamanta a solicitat înlocuirea autobuzului nr. GR 1100 cu autobuzul nr. x, scop în care a predat licenţa primului autovehicul. Comisia de validare a interpretat în mod eronat cererea reclamantei, considerând că aceasta a predat licenţa autovehiculului fără a solicita înlocuirea acestuia."

Curtea a observat că prin hotărârea din 21 iunie 2005, Comisia de validare a dispus suspendarea aplicării rezultatelor atribuirii electronice din 3 iunie 2005 pentru traseul interjudeţean 243 până la finalizarea controlului şi a cercetării administrative dispuse de ARR, iar la data de 24 iunie 2005 a hotărât "corectarea rezultatelor atribuirii ca urmare a unor erori de înregistrare şi a unor verificări a rezultatelor conform art. 12 şi 14 din metodologia de atribuire", la pct. 3 menţionându-se rezoluţia finală de admitere a contestaţiei SC B., soluţionată în sensul admiterii de către Comisie.

Argumentele pârâtelor privind legalitatea actelor administrative emise de Comisia de Validare, a reţinut instanţa că nu pot fi analizate în această cauză, având în vedere efectul pozitiv al puterii lucrului judecat, care se impune în procesul subsecvent între aceleaşi părţi, care, fără a prezenta tripla identitate cu primul, are legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.

Astfel cum rezultă din precizările formulate în rejudecare, reclamanta a solicitat despăgubiri pentru cursele pe care le-ar fi efectuat cu autovehiculele x şi x, nu şi pentru cel de rezervă (B-40-xxx).

A reţinut instanţa de fond că, în cauză nu s-a făcut dovada faptului că aceste autovehiculele au fost nominalizate de operatorul de transport pentru atribuirea licenţelor de execuţie pentru alte trasee, în perioada de referinţă.

Pe de altă parte, s-a mai reţinut că, nu este permisă solicitarea cu acelaşi vehicul a două sau mai multe curse/trasee/grupe de trasee ale căror grafice de circulaţie se suprapun sau nu se pot executa cu acelaşi autovehicul.

Ca urmare, împrejurarea că autovehiculul x a fost controlat pe traseul Iaşi - Bicaz la data de 25 iulie 2005 şi pe un traseu la data de 9 decembrie 2005 nu poate constitui, în opinia instanţei, prin ea însăşi, fundamentul respingerii cererii reclamantei de acordare a beneficiului pe care l-ar fi obţinut prin efectuarea cursei 1 pe traseul 243 Iaşi - Galaţi cu auto x.

Argumentele pârâtei ARR în sensul că la data eliberării licenţei (4 octombrie 2006) reclamanta nu a mai solicitat eliberarea licenţei pentru auto x a considerat instanţa că nu sunt relevante în analiza temeiniciei acţiunii, având în vedere elementele reţinute cu putere de lucru judecat prin hotărârile menţionate, esenţial fiind faptul că reclamanta câştigase licitaţia la care participase cu autovehiculul GR 1100, a cărei înlocuire cu auto x a solicitat-o prin cererea de predare a licenţei, iar despăgubirile privesc o perioadă anterioară datei de 4 octombrie 2006.

Împrejurarea că reclamanta nu deţinea licenţă de execuţie la data de 4 mai 2005, data de referinţă prevăzută de art. 69 alin. (3) din OMLPTL nr. 1842/2001 şi art. 4 din metodologie, ci de la data de 2 iunie 2005, invocată de ARR prin notele de şedinţă din 4 martie 2016, nu poate fundamenta respingerea acţiunii. Prin hotărârea pronunţată în Dosarul nr. x/2005, instanţa a constatat că cererea reclamantei din 4 iunie 2005 a fost interpretată eronat, reclamanta solicitând înlocuirea autobuzului GR 1100 cu auto x, licenţa primului autovehicul fiind predată în acest scop. Aspectele privind deţinerea licenţei de execuţie valabile la data de 4 mai 2005 pentru autovehiculul x au fost invocate în apărare în Dosarul nr. x/2005, acestea fiind înlăturate prin sentinţa pronunţată în cauza respectivă, precum şi în cererea de recurs formulată în acea cauză.

Astfel, instanţa a dispus anularea Hotărârii şi a Rezoluţiei Comisiei de validare a atribuirii electronice a traseelor, precum şi anularea licenţelor de execuţie eliberate pe numele intervenientei SC B. SRL pe traseul Iaşi - Galaţi pe perioada 2005 - 2008.

Reclamanta fiind câştigătoarea licitaţiei organizate pentru traseul Iaşi- Galaţi, conform constatării din Sentinţa civilă nr. 2088 din 13 decembrie 2005, împrejurarea că reclamanta ar fi efectuat cursa respectivă este certă.

De asemenea, împrejurarea că nu ar fi fost respectate prevederile art. 7 alin. (2) din Metodologie teza a IV-a: licenţa de execuţie pentru vehicul trebuie să fie deţinută şi la data eliberării licenţei de execuţie pentru traseu - nu a fost reţinută în respingerea pretenţiilor reclamantei faţă de soluţia dispusă în Dosarul nr. x/2005, această împrejurare privind raportul juridic litigios soluţionat în favoarea reclamantei.

Faptul că la eliberarea licenţei de traseu (cererea din 4 octombrie 2006) reclamanta nu a mai avut în vedere autobuzul B-43-xxx, ci auto înmatriculat sub nr. x, cu o capacitate de 13 locuri, nu a putut fundamenta reţinerea situaţiei că activitatea de transport pe traseul respectiv ar fi fost efectuată cu autovehicule cu o capacitate totală de 41 de locuri (28 şi 13), având în vedere că cererea priveşte o perioadă ulterioară celei de referinţă.

Prejudiciul produs ca urmare a emiterii celor două acte administrative a căror anulare s-a dispus prin hotărârea irevocabilă este reprezentat de beneficiul pe care reclamanta l-ar fi obţinut prin prestarea serviciului de transport public de călători pe traseul interjudeţean 243 (Iaşi - Galaţi) pentru cursa 1, în perioada cuprinsă între data câştigării procedurii - 3 iunie 2005 şi data eliberării licenţei - 5 octombrie 2006, beneficiu constând în profitul net pe care l-ar fi putut obţine reclamanta dacă ar fi exploatat acest traseu.

Faţă de susţinerile pârâtelor privind modul de stabilire a prejudiciului, Curtea a încuviinţat obiectivul determinării cheltuielilor de exploatare, a veniturilor şi a profitului înregistrate în perioada de referinţă din activitatea de transport rutier persoane pe traseul respectiv de către SC B., societatea care a fost declarată câştigătoare a procedurii de atribuire a traseului ca urmare a descalificării reclamantei.

Expertul judiciar a concluzionat că actele depuse la dosar nu permit identificarea valorilor cheltuielilor efectuate pentru executarea cursei, în documentele întocmite de această societate fiind identificate erori, ca urmare a fundamentării pe documentele "Diagrame Iaşi" astfel cum s-a menţionat şi în răspunsul la obiecţiuni, astfel că orice variantă de determinare a profitului ar reprezenta o estimare.

Reclamanta a invocat faptul că elementele relevante în vederea stabilirii prejudiciului sunt cele care se raportează la situaţia sa, şi nu la cea a operatorului care a prestat serviciul de transport în perioada respectivă, având în vedere că rezultatele contabile ale operatorilor economici sunt diferite şi în funcţie de modul desfăşurare a activităţii economice, de resurse, etc.

La solicitarea reclamantei, au fost încuviinţate obiectivele expertizei contabile constând în determinarea cheltuielilor de exploatare înregistrate în contabilitatea acesteia în perioada 1 iulie 2005 - 4 octombrie 2006 (perioada rectificată la 5 octombrie 2006) din activitatea de transport rutier persoane, şi determinarea profitului pe care reclamanta l-ar fi obţinut în ipoteza în care ar fi efectuat cursa, prin raportare la costurile înregistrate în contabilitatea reclamantei în perioada 1 iulie 2005 - 4 octombrie 2006 din activitatea de transport rutier persoane, având în vedere şi fluxul de călători pe traseul 243 Iaşi- Galaţi în perioada respectivă.

Aceste elemente au fost stabilite prin raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză pe baza documentelor justificative în care au fost evidenţiate cheltuielile de exploatare din activitatea de transport rutier- balanţe analitice lunare pentru perioada 1 iulie 2005 - 31 octombrie 2006. Pentru perioada 1 - 5 octombrie 2006, în lipsa unor situaţii zilnice, expertul a procedat la calcularea mediei zilnice a cheltuielilor de exploatare (conform răspunsului la obiecţiuni, reprezentând totalul cheltuielilor de exploatare octombrie/31 zile) şi înmulţirea acesteia cu numărul de zile (5).

Prin încheierea din 3 octombrie 2017, Curtea a reţinut, faţă de aspectele invocate şi analizate la încuviinţarea obiectivelor expertizei contabile, că obiecţiunile reclamantei privind eliminarea cheltuielilor cu reparaţiile şi piesele de schimb şi luarea în considerare doar a cheltuielilor cu reparaţiile şi piesele de schimb legate de schimbul anvelopelor şi a uleiului (consumabile) vin în completarea obiectivelor expertizei, şi nu în lămurirea acesteia.

Astfel, la stabilirea obiectivului a fost avut în vedere punctul de vedere exprimat de reclamantă în sensul că prejudiciul ar putea fi determinat prin raportare la costurile de exploatare ale reclamantei în perioada de referinţă.

Aspectele privind eliminarea cheltuielilor cu reparaţiile şi piesele de schimb care nu ar fi fost efectuate cu autovehicule noi, aşa cum erau cele două autobuze care ar fi fost utilizate pentru efectuarea cursei, nu au fost invocate, analizate şi stabilite în cadrul încuviinţării obiectivelor.

Curtea a constatat că obiecţiunile pârâtei Agenţia pentru Agenda Digitală a României referitoare la primul obiectiv vin în modificarea obiectivelor expertizei cu evidenţierea faptului că determinarea cheltuielilor de exploatare în perioada 1 iulie 2005 - 5 octombrie 2006 să se refere exclusiv la activitatea de transport rutier persoane din curse regulate desfăşurată de reclamantă, fără să fie avute în vedere cursele ocazionale şi cele speciale.

Această situaţie a fost pusă în discuţie şi în punctul de vedere exprimat de expertul consilier parte pentru pârâta ARR, acesta arătând că în mod greşit au fost avute în vedere cheltuielile de exploatare privind toată activitatea de transport, inclusiv cursele ocazionale şi speciale efectuate de reclamantă, şi nu doar activitatea de transport de persoane din curse regulate precum Cursa I pe traseul 243 Iaşi Galaţi.

Curtea a reţinut că obiectivul stabilit priveşte determinarea cheltuielilor de exploatare înregistrate în perioada respectivă din activitatea de transport rutier persoane, fără să se facă distincţia avută în vedere de pârâţi.

Pe de altă parte, în analiza obiectivului 2, care priveşte stabilirea profitului, expertul contabil a stabilit raportul cheltuieli-venituri raportat la activitatea de transport rutier persoane desfăşurată efectiv de reclamantă în perioada de referinţă, fiind avută în vedere şi la stabilirea veniturilor toată activitatea de transport rutier persoane, inclusiv cursele ocazionale şi speciale efectuate de reclamantă.

Curtea a încuviinţat obiecţiunile pârâtelor ARR referitoare la primele două obiective, expertul formulând precizări în răspunsul la obiecţiuni.

Instanţa a încuviinţat cererea reclamantei de completare a raportului de expertiză cu actualizarea sumei, în funcţie de rata inflaţiei/indicele preţurilor de consum, având în vedere că acest obiect a fost solicitat în cererea de probe, nefiind analizat la momentul stabilirii obiectivelor expertizei.

Conform raportului de expertiză auto, astfel cum a fost precizat prin răspunsul la obiecţiuni, fluxul de călători pe traseul 243 Iaşi - Galaţi şi retur, conform actelor întocmite de SC B. SRL în prestarea serviciului de transport pe traseul respectiv în perioada de referinţă, a fost de 112 călători.

Curtea a apreciat că nu pot fi reţinute susţinerile pârâtelor în sensul că la calculul prejudiciului trebuie să fie avut în vedere preţul care rezultă din biletele de călătorie eliberate de operatorul de transport care a efectuat în concret cursa respectivă, în condiţiile în care din actele depuse la dosar rezultă că reclamanta practica un alt tarif, fiind de presupus că acesta ar fi fost utilizat şi în situaţia prestării serviciilor de transport pe traseul în cauză.

Potrivit raportului de expertiză contabilă şi răspunsului la obiecţiuni, profitul pe care reclamanta l-ar fi obţinut dacă ar fi efectuat cursa 1 pe traseul cod 243 Iaşi - Galaţi în perioada 1 iulie 2005 - 5 octombrie 2006 (112 călători dus-întors faţă de concluziile raportului în specialitatea autovehicule şi de dispoziţiile instanţei din încheierea de şedinţă din data de 14 februarie 2017), ar fi fost în cuantum de 823.457,08 RON (profit actualizat în cuantum de 1.200.285,62 RON) în raport de preţul practicat de reclamantă.

Valoarea cheltuielilor de exploatare înregistrate în perioada 1 iulie 2005 - 5 octombrie 2006 din activitatea de transport rutier persoane, astfel cum sunt reflectate în contabilitatea reclamantei (balanţa de verificare, conform răspunsului la obiecţiuni) este de 358.197,89 RON.

Veniturile din activitatea de transport rutier persoane sunt de 597.822,95 RON. Procentul cheltuieli/venituri este de 59,917% (358.197,89/597.822,95*100).

Conform formulei de calcul în care se iau în considerare lungimea traseului, perioada de referinţă, de 458 zile, fluxul de călători şi preţul biletelor, rezultă venituri nerealizate de 2.054.404,80 RON.

Raportat la procentul cheltuieli/venituri obţinut prin desfăşurarea de către reclamantă a activităţii de transport rutier persoane în perioada de referinţă, cheltuielile aferente veniturilor nerealizate sunt în sumă de 1.230.937,72 RON, rezultând un profit contabil (venituri totale- cheltuieli totale) de 823.467,08 RON.

Curtea a apreciat că rezultatele activităţii de transport rutier persoane desfăşurate de reclamantă în perioada de referinţă, astfel cum sunt reflectate în contabilitatea sa, oferă date cu relevanţă asupra condiţiilor în care ar fi putut fi efectuată cursa şi pe traseul în discuţie.

Curtea a constatat că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii patrimoniale, urmând a dispune obligarea în solidar a pârâţilor la plata prejudiciului produs prin emiterea actelor administrative nelegale.

Având în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului, Curtea a dispus obligarea la plata sumelor reprezentând actualizarea cu indicele de inflaţie a sumelor de bani până la zi. Cererea de obligare a pârâtelor la plata dobânzilor care ar fi fost obţinute în situaţia creării unor depozite bancare, a apreciat Curtea că nu este întemeiată, acest prejudiciu nefiind cert.

Solicitarea reclamantei privind plata sumei de 541.000 RON reprezentând contravaloarea chiriei achitate pentru închirierea autovehiculelor GR - 1100 şi x, de asemenea s-a apreciat că nu este întemeiată.

Curtea a constatat că cererea de obligare a pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată efectuate în dosarul având ca obiect anulare act administrativ nu este întemeiată, întrucât acestea nu se circumscriu răspunderii administrativ patrimoniale a autorităţii emitente a actului administrativ nelegal, pentru recuperarea acestora fiind deschisă calea dreptului comun.

Curtea a constatat că cererea de obligare a pârâţilor la plata daunelor morale nu este întemeiată. Curtea a reţinut, pe de o parte, că din probele administrate în cauză nu rezultă daunele aduse drepturilor nepatrimoniale ale persoanei juridice.

Pe de altă parte, elementele care privesc prejudiciul moral al persoanei fizice (administratorul societăţii) nu pot fi avute în vedere în soluţionarea cererii de reparare a prejudiciului moral formulate de persoana juridică.

Curtea a constatat că cererea de rectificarea a citativului în sensul scoaterii din cauză a pârâtului Conducătorul Autorităţii Rutiere Române este fondată, această menţiune în citativ menţinându-se în mod eronat şi pentru perioada ulterioară soluţionării cererii de reexaminare a amenzii formulate de ARR, prin conducătorul său, prin încheierea din 23 aprilie 2012.

3. Calea de atac exercitată:

Împotriva Sentinţei nr. 2041 din 27 aprilie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia A VIII A contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs pârâtele Autoritatea Rutieră Română şi Agenţia pentru Agenda Digitală a României şi de pârâtul Ministerul Transporturilor.

3.1 Recurenta pârâtă Agenţia pentru Agenda Digitală a României a susţinut în recursul său că sentinţa recurată nr. 2041/2018 este pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşita a normelor de drept material, respectiv a Normei CECCAR, precum şi a Ordinului nr. 353/2007 cu modificările ulterioare.

Se arată că potrivit Normei CECCAR nr. 35241 expertul cauzei desemnat de instanţa avea obligaţia de a întocmi expertiza pe baza materialului documentar adecvat, care constituie premise şi condiţia necesara întocmirii raportului de expertiza, care trebui sa fie temeinic fundamentat şi bazat pe evidenţieri contabile.

În mod eronat instanţa de fond îşi fundamentează motivarea sentinţei recurate pe expertiza contabila întocmită de doamna E. prin care a fost stabilit ca profitul reclamantei este în suma de 823.467,08 RON, iar profitul actualizat în funcţie de rata inflaţiei/indicele preturilor de consum este în suma de 1.200.285,62 RON.

Apreciază recurenta o expertiza judiciara trebuia sa stabilească un profit net real, cat mai aproape de valoarea adecvata/concretă a activităţii din transporturi desfăşurată de reclamanta.

Tot în recurs au mai fost invocate prevederile art. 2 din Ordinul nr. 3389/2011 privind stabilirea prin estimare a bazei de impunere, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 804 din 14 noiembrie 2011, emis de Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscala.

Invocând aceste prevederi legale, recurenta a ţinut să dovedească faptul că estimarea veniturilor obţinute sunt subdimensionate, acestea putând fi calculate doar prin utilizarea metodei marjei şi metoda patrimoniului net şi raportate la bilanţurile publicate de Ministerul de Finanţe (anexele depuse de ARR la termenul de judecată din data de 23 ianuarie 2018).

Astfel, rezulta ca instanţa de fond prin sentinţa civila pronunţată nu pune accent pe analiza economică a expertizei contabile, ci aceasta reia în cuprinsul motivării acesteia istoricul dosarului de fond în care s-a pronunţat decizia dispusă în Dosarul x/2005, însă nu se apleacă asupra modului de calcul din expertiză.

În opinia recurentei, raportat la expertiza realizată de expertul desemnat doamna E. (cel iniţial cât şi cea prezentată în răspunsul la obiecţiuni, în care expertul prezintă nişte cifre făcute pe un flux de persoane pe sens de 56 călători), rezultă că aceasta a efectuat în ambele situaţii calcule lipsite de orice raţiune economică, astfel că, raportul este o lucrare inutilă şi fără un rezultat care să contribuie la soluţionarea cauzei.

Astfel, comparând cheltuielile de 802 RON/1.000 RON venit din bilanţul anului 2007, cu cheltuielile de 599 RON/1.000 RON venit din expertiză, rezultă, de asemenea, o discrepanţă major între cele două valori, ceea ce indubitabil duce la concluzia că expertul a folosit un mod de calcul prin care a subdimensionat în mod evident cheltuielile.

Totodată, din bilanţul anului 2006 (anexa 2 dosar fond) rezultă faptul ca SC B. SRL, pe întreaga activitate desfăşurată în întreg anul 2006, a obţinut un profit de doar 178.945 RON, considerent pentru care nu pot fi reţinute concluziile din raportului de expertiză ca în perioada ianuarie - octombrie 2006 "beneficiul obţinut de SC A. SRL este de 544.366,75 RON".

Susţine recurenta că bilanţul anului 2007, an în care a executat în fapt traseul interjudeţean Iaşi - Galaţi, depus de SC A. SRL şi publicat de Ministerul de Finanţe, reflectă în modul cel mai concret posibil, din punct de vedere economic, în indicatorul contului denumit profit şi pierdere, care sunt valorile reale ale activităţii desfăşurate de reclamantă, bilanţ ce nu a fost avut în vedere de către expertul desemnat.

Se apreciază că ca bilanţurile contabile afişate pe site-ul Ministerului de Finanţe sunt singurele care relevă realitatea economică cu privire la prejudicial cauzat, întrucât sunt singurele date reale, publicate de instituţia abilitata în acest sens.

Recurenta mai arată că la evidenţierea cheltuielilor, expertul desemnat de instant a procedat la încălcarea Normei CECCAR 3513.1. neevidenţiind cheltuielile anticipate şi alte cheltuieli prevăzute în legea contabilităţii (cheltuieli cu piesele de schimb şi accesorii, cheltuielile cu RCA cheltuielile cu asigurarea CASCO, cheltuielile cu salarii, cheltuielile cu taxa asupra mijloacelor de transport, cheltuieli cu inspecţiile tehnice periodice, cheltuieli cu reclasificarea autovehiculelor, cheltuieli administrative etc).

Totodată, instanţa de fond nu a făcut o analiză comparativă temeinică faţă de cele precizate de expertul parte desemnat de ARR doamna F., care vine şi precizează că deşi expertul a luat în calcul cheltuielile de exploatare din contabilitatea reclamantei din perioada mai sus menţionată, vine şi face o observaţie foarte importantă în sensul că, în fapt, aceste cheltuieli evidenţiază toată activitatea de transport inclusiv cursele ocazionale şi speciale efectuate de reclamantă nu doar din activitatea de transport de persoane din curse regulate, în speţă Cursa 1 pe traseul 243 Iaşi - Galaţi.

Instanţa de fond nu a luat în considerare bilanţurile contabile ale SC A. SRL pe anii 2006 şi 2007 publicate pe Ministerul Finanţelor Publice, de unde reiese că pe anul 2005 din întreaga activitate a obţinut un profit net în sumă de 112.824 RON (pe toată activitatea societăţii), pe anul 2006 din întreaga activitate a obţinut un profit net în sumă de 59.670 RON, iar în anul 2007 a obţinut un profit net în sumă de 142.328 RON, ceea ce a pus la îndoială întreaga expertiza contabila efectuata de expertul desemnat de instanţa, care a reţinut un profit în sumă de 823.467,08 RON, actualizat la suma de 1.200.285,62 RON faţă de profitul declarat la MFP pe cei 3 ani în sumă de 314.822 RON, astfel că se poate observa o discrepanţă majoră pe care onorata instanţă de fond nu a luat-o în calcul şi analiză.

3.2 Recurenta-pârâtă Autoritatea Rutieră Română a susţinut în recursul său că Sentinţa civilă nr. 2041 este pronunţată cu încălcarea Normei CECCAR 3524.1 conform căreia expertul cauzei avea obligaţia de a întocmi expertiza pe baza materialului documentar adecvat. Materialul adecvat conform Normei CECCAR anterior invocate constituie premisa şi condiţia necesară întocmirii raportului de expertiză, care trebuie să fie temeinic fundamentat şi bazat pe evidenţieri contabile.

Totodată, sentinţa civilă recurată nr. 2041 este pronunţată cu aplicarea greşită a poziţiilor din OMLPTL nr. 1842/2001 (aplicabile la momentul pronunţării Sentinţei definitive nr. 2088 din 13 decembrie 2005), precum şi a dispoziţiilor din "Metodologia de atribuire a licenţelor de execuţie pentru traseu din Programul de transport rutier de persoane prin servicii regulate în trafic judeţean, interjudeţean între două judeţe limitrofe şi interjudeţean.

Instanţa de fond, prin Sentinţa recurată nr. 2041, nu face altceva decât să reia din considerentele avute în vedere la pronunţarea Sentinţei definitive şi irevocabile nr. 2088 din 13 decembrie 2005. pronunţată în Dosarul nr. x/2005, precum şi din considerentele deciziei înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 3146 din 28 septembrie 2006, însă toate aceste considerente au fost deja tranşate prin pronunţarea acestora. Ceea ce instanţa de fond trebuia să analizeze în prezenta cauză, sunt despăgubirile solicitate de intimata SC A. SRL, modalitatea prin care a fost stabilit prin raportul de expertiză contabilă prejudiciul în suma de 1.200.285.62 RON, precum şi actele contabile care au fost luate în calcul.

Se critică faptul că, deşi instanţa de fond a concluzionat că argumentele pârâtelor privind legalitatea actelor administrative nu pot fi analizate având în vedere efectul pozitiv al puterii lucrului judecat, a reţinut totuşi, în mod eronat faptul că, Comisia de validare este subiect de drept administrativ, purtând răspunderea administrativă pentru legalitatea actelor adoptate, însă neavând personalitate juridică, nu are buget propriu, acţiunea în despăgubiri fiind formulată împotriva autorităţilor pârâte, iar cei trei membrii nu au participat în nume propriu, ci în calitate de reprezentanţi ai instituţiilor cu care au raporturi de serviciu.

În acest sens, se arată că mandatul acordat de Autoritatea Rutieră Română - ARR reprezentantului din Comisia de validare a fost dat doar pentru validarea rezultatelor alocării electronice şi nu pentru a o descalifica pe intimata SC A. SRL, conform dispoziţiilor art. 9 din Metodologie.

Se mai arată că că licenţa pentru traseul interjudeţean Iaşi - Galaţi nu a fost anulată pentru motive de nelegalitate ci, în mod subsecvent, ca efect al anulării Hotărârii din 24 iunie 2005 şi a rezoluţiei din 13 iunie 2005, emise de Comisia de validare a atribuirii electronice a traseelor.

Astfel, dacă hotărârea din 24 iunie 2005 şi Rezoluţia din 13 iunie 2005 sunt nule, nici actele subsecvente acestora nu se pot bucura de legalitate fiind afectate în esenţa lor, conform principiilor absolute quod nullum est nullum efectum şi accesorium sequitar principale.

Recurenta a mai subliniat faptul că că data de referinţă a şedinţei de atribuire din 3 iunie 2005, a fost, conform dispoziţiilor art. 69 alin. (3) din OMLPTL nr. 1842/2001, dată de 4 mai 2005.

Totodată, în data de 4 iunie 2005 SC A. SRL predă licenţa de execuţie a autovehiculului GR 1100-05/09 - VNP 0355939 valabilă în perioada 18 aprilie 2005 - 10 noiembrie 2005, şi solicită înlocuirea autovehiculului GR 1100-05/09 cu care a participat la atribuire şi pentru care deţinea, la data de referinţă, licenţă de execuţie pentru acest vehicul, cu autovehiculul x.

Pentru autovehiculul x SC A. SRL nu deţinea licenţă de execuţie la data de referinţă de 4 mai 2005, dată de referinţă prevăzută de art. 69 alin. (3) din OMLPTL nr. 1842/2001 cu modificările ulterioare şi art. 4 din Metodologie.

Din licenţa de execuţie vehicul seria x nr. x emisă pentru vehiculului x. rezultă tară dubiu, că aceasta a fost emisă la 2 iunie 2005. respectiv cu două luni după data de referinţă prevăzută de art. 69 alin. (3) din OMLPTL nr. 1842/2001 cu modificările ulterioare şi art. 4 din Metodologic, considerent pentru care în mod temeinic şi legal Comisia de validare a descalificat SC A. SRL urmare a predării licenţei de execuţie pentru vehiculul cu care a participat la atribuirea cursei 1 a traseului interjudeţean Iaşi - Galaţi.

Se arată că în conformitate cu dispoziţiile O.G. nr. 1/2005 toate licenţele de traseu inclusiv licenţa pentru cursa 1 a traseului Iaşi - Galaţi se eliberau începând cu data de 1 iulie 2005.

Ori, la data de 4 iunie 2005 la care SC A. SRL a predat licenţa de execuţie a autovehiculului GR 1100-05/09, licenţa de execuţie de traseu pentru traseul interjudeţean Iaşi - Galaţi NU putea fi emisă.

Având în vedere prevederile legale anterior menţionate, rezultă cu evidenţă că SC A. SRL putea înlocui autovehiculul GR 1100-05/09 (cu care a participat la atribuire şi pentru care deţinea, la data de referinţă, licenţă pentru acest vehicul), cu autovehiculul x numai dacă deţinea licenţă pentru vehiculul x valabilă la dată de referinţă de 4 mai 2005, şi nu cum în mod eronat a reţinut instanţa de fond.

Mai mult, dreptul SC A. SRL de a înlocui autovehiculul GR 1100-05/09 cu care a participat la atribuire şi pentru care deţinea licenţă de vehicul, se putea solicita doar după obţinerea licenţei pentru traseul Iaşi - Galaţi, şi nu înainte de a obţine licenţa pentru acest traseu, susţinere întemeiată pe dispoziţiile art. 34 alin. (4) din OMLPTL nr. 1842/2001 cu modificările ulterioare, conform cărora "autovehiculul cu care s-a obţinut licenţa de execuţie pentru traseu poate fi înlocuit numai cu un autovehicul care întruneşte un număr de puncte cel puţin egal cu al acestuia, cu condiţia anunţării, în scris a agenţiei teritoriale a Autorităţii Rutiere Române - ARR, care a emis licenţa de execuţie pentru traseul respectiv.

De altfel, legiuitorul pentru a crea un cadru general privind regulile comune pentru transporturile rutiere conform normelor europene - respectiv Directiva Consiliului nr. 96/26/CE, Directiva nr. 96/26/CE şi Directiva Consiliului nr. 59/2003/CE, prin art. 62 alin. (1) din OMTCT nr. 1987/2005, impune obligaţia operatorilor de transport rutier de a efectua cursele şi traseele atribuite cu vehiculele cu care au participat la atribuirea respectivelor trasee.

Astfel, nu poate fi reţinută susţinerea instanţei de fond că prejudiciul constă în profitul net pe care l-ar fi putut obţine SC A. SRL dacă ar fi exploatat acest traseu cu autovehiculul cu numărul de înmatriculare x, în condiţiile în care pentru acest autovehicul nu deţinea licenţă de execuţie la data de referinţă de 4 mai 2005 prevăzută de art. 69 alin. (3) din OMLPTL nr. 1842/2001 cu modificările ulterioare şi art. 4 din Metodologie.

SC A. SRL a participat la atribuirea traseului din 3 iunie 2005 cu autovehiculul GR 1100-05/09 cu o capacitate de 34 de locuri, autovehicul pe care nu îl mai deţinea din data de 4 iunie 2005, astfel că nu mai îndeplinea capacitatea de transport necesară efectuării traseului.

Astfel, urmare faptului că nu mai îndeplinea capacitatea de transport necesară efectuării traseului, SC A. SRL a nominalizat în vederea eliberării licenţei pentru cursa 1 a traseului Iaşi - Galaţi un autovehicul cu o capacitate mult mai mică susţinere pe care a probat-o cu cererea de eliberare a Licenţei nr. x din 4 octombrie 2006.

Susţinerea instanţei de fond că cererea nr. x din 4 octombrie 2006, priveşte o perioadă ulterioară celei de referinţă nu poate fi primită de instanţa de recurs, întrucât nu se poale prezuma faptul că în perioada expertizată 3 iunie 2005 - 4 octombrie 2006, intimata ar fi efectuat traseul cu alte autovehicule, decât cu cele nominalizate, respectiv x şi GR-1100-05/09.

Se mai precizează că în mod eronat instanţa de fond, îşi fundamentează motivarea Sentinţei recurate nr. 2041 pe raportul de expertiză contabilă prin care s-a stabilit că profitul intimatei este în suma de 823.467,08 RON, iar profitul actualizat în funcţie de rata inflaţiei/indicele preţurilor de consum este în suma de 1.200.285,62 RON.

Ori, raportat la aceste sume stabilite în mod eronat prin raportul de expertiză contabilă, se arată că o expertiză judiciară trebuia să stabilească un profit net real, cât mai aproape de valoarea adevărată/concretă a activităţii din transporturi desfăşurată de intimată.

Conform art. 3513.1 din Standardul Profesional 35, concluziile expertizei trebuie să fie fundamentate numai pe documente care atestă evenimente şi tranzacţii care fac obiectul recunoaşterilor, clasificărilor şi prezentărilor contabile.

Or, se arată că prin compararea cheltuielilor de 802 RON/1.000 RON venit din bilanţul anului 2007, cu cheltuielile de 599 RON/1.000 RON venit din expertiză, rezultă o discrepanţă majoră între cele două valori, ceea ce indubitabil duce la concluzia că în raportul de expertiză contabilă a fost folosit un mod de calcul prin care au fost subdimensionate, în mod evident, cheltuielile.

Bilanţul anului 2007, an în care a executat în fapt traseul interjudeţean Iaşi - Galaţi, depus de SC A. SRL şi publicat de Ministerul de Finanţe, reflectă în iodul cel mai concret posibil, din punct de vedere economic, în indicatorul contului denumit profit şi pierdere, care sunt valorile reale ale activităţii desfăşurate de intimată, bilanţ ce nu a fost avut în vedere la stabilirea despăgubirilor în suma de 1.200.285,62 RON.

Pe cale de consecinţă, în răspunsul la obiecţiunile la raportul de expertiză contabilă comunicat la termenul de judecată din data de 5 decembrie 2017 sunt subdimensionate, dincolo de orice raţiune economică cheltuielile, susţinere ce are în vedere calculele anterior menţionate, calcule fundamentate pe bilanţurile publicate de Ministerul de Finanţe.

De observat este şi discrepanta majoră, raportat la profitul obţinut, între operatorul care a efectuat în fapt traseul. în perioada expertizată - SC B. SRL, care în raportul de expertiză este în suma de 658.773,66 RON şi profitul obţinut de intimata SC A. SRL, care nu a efectuat în perioada expertizată acest traseu, dar totuşi ar fi obţinut un profit mult mai mare - în suma de 823.467,08 RON, şi un profit actualizat în suma de 1.200.285,62 RON, rezultând astfel o discrepanţă de 164.693.42 RON, între profitul celor doi operatori de transport.

În contextul celor mai sus învederate, raţionamentul instanţei de fond cu privire la faptul că rezultatul cheltuiala la 1000 RON nu relevă o discrepanţă majoră care să justifice înlăturarea rezultatului obţinut prin modalitatea de calcul nu poate fi reţinută de instanţa de recurs, în condiţiile în care, chiar instanţa de fond subliniază faptul că expertul judiciar a concluzionat că actele depuse la dosar nu permit identificarea valorilor cheltuielilor efectuate pentru executarea cursei, însă obligă instituţia recurentă la plata de despăgubiri materiale în suma de 1.200.285,62 RON.

Consideră lipsit de orice fundament că într-o perioadă de 15 luni, un operator de transport are posibilitatea de a obţine un profit de 823.467.08 RON, în condiţiile în care aşa cum arată bilanţul anului 2007 an în care intimata a efectuat cursa 1 a traseului interjudeţean Iaşi - Galaţi, cheltuiala la 1000 RON este de 802 RON, iar conform bilanţului depus de SC B. SRL cheltuiala la 1.000 RON este de 964 RON, astfel cum au fost publicate de Ministerul Finanţelor Publice).

În acest sens, susţinerea instanţei de fond că rezultatul exerciţiului financiar din 2007 poate oferi un element de referinţă, dar este unul care priveşte o perioadă ulterioară, nu poale fi primit de instanţa de recurs, întrucât recurenta a depus la dosarul cauzei şi rezultatul exerciţiului financiar pe anii 2005 şi 2006 care priveşte perioada expertizată, însă instanţa de fond nu le-a avut în vedere.

În ceea ce priveşte încheierea din şedinţa publică din data de 23 ianuarie 2018 recurată, în mod eronat instanţa de fond a respins cererea întemeiată pe dispoziţiile art. 212 din vechiul C. proc. civ. de efectuare a unei noi expertize contabile, sens în care sunt întemeiate dispoziţiile art. 304 pct. 9 din vechiul C. proc. civ.

Precizează că dispoziţiile art. 212 C. proc. civ. au fost aplicate greşit, întrucât, prin înscrisurile justificative depuse la dosarul cauzei, recurenta a făcut dovada faptului că în raportul de expertiză întocmit în cauză nu au fost respectate nici obiectivele stabilite de instanţa de judecată şi nici documentele contabile concludente şi pertinente pentru această cauză, stabilindu-se un profit care nu este în concordanţă cu obiectivele şi documentele contabile, nefiind cert, lichid şi exigibil.

Conform raportului de expertiză contabilă, prejudiciul a fost stabilit în mod eronat, întrucât nu poate fi acceptat profitul estimat în suma de 823.467,08 RON şi actualizat în suma de 1.200.285.62 RON din raportul de expertiză contabilă însuşit şi reţinut de către instanţa de fond pentru executarea serviciului public de călători pe traseul interjudeţean 243 Iaşi - Galaţi în perioada 1 iulie 2005 - 4 octombrie 2006, pentru o perioadă de 15 luni calendaristice, această valoare fiind de natură a pune la îndoială interesul operatorilor de transport de a participa la asemenea proceduri şi de a presta un astfel de serviciu public, faţă de scopul oricărei societăţi comerciale de a realiza profit.

În acest sens, arată că a depus la dosar rejudecare şi înscrisurile prin care au fost anexate bilanţurile contabile ale SC A. SRL pe anii 2005, 2006 şi 2007 publicate de Ministerul Finanţelor Publice, de unde reiese că pe anul 2005 din întreaga activitate a obţinut un profit net în suma 112.824 RON, pe anul 2006 din întreaga activitate a obţinut un profit net în suma de 59.670 RON, iar în anul 2007 a obţinut un profit net în suma de 142.328 RON, ceea ce pune la îndoială întregul raport de expertiză contabilă efectuat în cauză şi însuşit de către instanţa de fond, prin care a fost stabilit un profit în suma de 823.467,08 RON.

Chiar şi adunat profitul din întreaga activitate a SC A. SRL pe anii 2005, 2006 şi 2007, tot nu ar fi putut obţine profitul stabilit în raportul de expertiză contabilă în suma de 823.467,08 RON, ci doar 314.822 RON, discrepanţa fiind majoră, în acest sens raţionamentul instanţei de fond fiind eronat.

Cu privire la cheltuielile de judecată în sumă de 9.500 RON, acordate de instanţa de fond, solicită să se constate că acest onorariu este disproporţionat de mare, raportat la elementele prevăzute de alin. (3) al art. 274 C. proc. civ.

Instanţa de judecată are dreptul de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocaţial prin prisma proporţionalităţii sale cu amplitudinea şi complexitatea activităţii depuse, dovadă care nu a fost însă făcută de către reclamant.

3.3 Recurentul Ministerul Transporturilor a criticat sentinţa instanţei de fond din perspectiva reţinerii răspunderii sale pentru prejudiciul stabilit.

Astfel, s-a apreciat că obligarea şi a Ministerului Transporturilor, pe lângă celelalte părţi pârâte, nu constituie o veritabilă concordanţă cu cele prezentate în speţa de faţă, motiv pentru care consideră că ar trebui înlăturată răspunderea acestei instituţii, pentru activitatea desfăşurată de către instituţii sau autorităţi care au capacitate de exerciţiu şi care au obligaţia de a răspunde pentru faptele proprii.

A veni şi a susţine că trebuie să răspundă Ministerul Transporturilor pentru actele şi faptele comise de alte autorităţi cu atribuţii în această activitate, constituie nu numai o încălcare a legii dar mai ales un amestec în activitatea fiecărei instituţii în parte, din moment ce atât Autoritatea Rutieră Română cât şi actuala Agenţie pentru Agenda Digitală a României au personalitate juridică, conducere proprie şi toate celelalte elemente prevăzute de legislaţia în materie care le acordă dreptul de a încheia în nume propriu acte şi fapte, pentru care trebuie să răspundă atât în faţa legii cât şi în situaţia în care ar cauza cuiva un prejudiciu. Din moment ce Ministerul Transporturilor nu a deţinut calitatea de autoritate publică emitentă a actului administrativ anulat prin Sentinţa civilă nr. 2088/2005 a Curţii de Apel Bucureşti, nu are calitate procesuală pasivă în cauză.

În concluzie, susţine că instanţa de prim grad de jurisdicţie trebuia să aibe în vedere faptul că Ministerului îi lipsea calitatea procesuală pasivă în speţă, pe de o parte, iar pe de altă parte că eventuala pretenţie trebuia să fie întemeiată pe despăgubiri acordate în baza legii contenciosului administrativ şi nu pe cele ale C. civ., aşa cum rezultă din dispozitivul sentinţei recurate.

4. Apărările formulate:

Intimata reclamantă SC A. SRL a formulat întâmpinare la recursurile declarate în cauză, solicitând respingerea acestora ca nefondate.

În primul rând, s-a arătat că, în prezenta cauză, anumite aspecte au fost deja tranşate prin hotărârea judecătorească definitivă, astfel încât, ca urmare a autorităţii de lucru judecat, aceste aspecte nu mai pot fi supuse analizei instanţei de judecată.

S-a susţinut, în legătură cu criticile referitoare la pretinsa interpretare şi aplicare greşită a normelor CECCAR invocate de recurentă că, în primul ciclu procesual, recurenţii din prezenta cauză au solicitat efectuarea unei expertize contabile, în scopul stabilirii prejudiciului, prin raportare la documentele contabile din evidenţele societăţii B. SRL, iar cu privire la costurile de exploatare, prin raportare la documentele contabile din evidenţele A. SRL.

Prin decizia de casare, instanţa de judecată a dispus efectuarea unei noi expertize pentru lipsa specializării expertului contabil, expertiza iniţială fiind realizată de către un consultant fiscal)

Astfel, în lumina dispoziţiilor art. 315 din vechiul C. proc. civ., instanţa de fond, în raport de problemele de drept dezlegate şi menţinute de către instanţa de recurs, precum şi în raport de necesitatea administrării unor probe, dispoziţii obligatorii pentru judecătorii fondului, a dispus readministrarea probei cu expertiza contabilă, de către un expert autorizat, care să aibă la bază nu doar susţinerile A.R.R., ci şi fluxul de călători pentru traseul Iasi-Galaţi.

În vederea stabilirii fluxului de călători şi în lipsa oricăror documente justificative aflate în arhiva ARR, care cu rea credinţă a refuzat depunerea acestei documentaţii la dosarul cauzei, instanţa de judecată a dispus efectuarea unei expertize AUTO care a concluzionat că fluxul de călători era de 56 călători/sens - flux reţinut de către instanţa de fond prin încheierea de şedinţă din data de 3 octombrie 2017, aspect necontestat de către recurenţii din prezenta cauză, astfel încât se bucură de autoritate de lucru judecat

Astfel, expertiza tehnică contabilă efectuată în faţa instanţei de fond în rejudecare, are la bază o expertiză tehnică auto, documentele contabile şi justificative ale societăţii reclamante A. SRL, iar pentru verificarea autenticităţii acestora, s-au avut în vedere şi documentele contabile justificative ale societăţii B. SRL, societatea care a executat traseul în mod nelegal, în locul societăţii A. SRL.

De asemenea, autoritatea de lucru judecat priveşte şi persoanele chemate să răspundă pentru prejudiciul cauzat intimatei, fiind stabilit cu putere de lucru judecat faptul că răspunderea revine recurenţilor.

Drept urmare, s-a stabilit cu putere de lucru judecat faptul că Ministerul Transporturilor, Autoritatea Rutieră Română şi Inspectoratul General pentru Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei, prin prepuşii lor, poartă întreaga răspundere pentru faptele şi actele emise de Comisia din a căror componenţă au făcut parte, iar în lipsa unor dispoziţii exprese care să delimiteze atribuţiile între cei trei reprezentanţi, determină o răspundere solidară a celor trei pârâţi.

Susţine intimata că este neîntemeiat raţionamentul recurentelor potrivit căruia determinarea cheltuielilor de exploatare ale subscrisei ar trebui realizată prin raportare la evidenţele contabile ale societăţii concurente B. SRL şi la informaţiile publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor.

Se mai arată că obiectivele expertizei contabile au fost puse în discuţie şi stabilite la termenul din data de 15 martie 2016, sens în care s-a stabilit ca profitul, cheltuielile de exploatare şi veniturile să se determine atât prin raportare la contabilitatea B. SRL, cât şi prin raportare la contabilitatea societăţii intimate.

Expertul judiciar a arătat că actele depuse la dosar privind contabilitate B. SRL nu permit identificarea valorilor cheltuielilor efectuate pentru executarea cursei de către această societate, astfel că orice variantă de determinare a profitului ar reprezenta o estimare. Aceste aspecte au fost susţinute şi de către Agenţia pentru Agenda Digitală a României, în Obiecţiunile la raportul de expertiză depuse pentru termenul din data de 26 septembrie 2017 (înregistrate la recurentă sub nr. x din 20 septembrie 2017).

Astfel, aceste cheltuieli de exploatare au fost corect determinate prin raportul de expertiză şi menţinute prin răspunsul la obiecţiuni, iar la stabilirea acestora au fost avute în vedere exclusiv cheltuielile de exploatare, astfel cum acestea sunt definite şi regăsite în actele contabile ale intimatei (potrivit obiectivului stabilit în cauză şi în raport de înscrisurile depuse la dosar care prezintă relevanţă asupra condiţiilor în care putea fi efectuată cursa).

Pe de altă parte, la momentul efectuării expertizei, expertul a avut în vedere întreaga contabilitate (inclusiv documentele primare) şi nu doar extrasul şi informaţiile existente pe site-ul Ministerului Finanţelor.

5. Soluţia instanţei de recurs:

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile declarate de pârâtele Autoritatea Rutieră Română şi Agenţia pentru Agenda Digitală a României sunt nefondate, iar recursul declarat de Ministerul Transporturilor este tardiv formulat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

5.1 Argumentele de fapt şi de drept relevante:

Recursul formulat de pârâtul Ministerul Transporturilor a fost declarat la data de 09 octombrie 2018, aşa cum rezultă din copia aflată la dosar.

Sentinţa atacată, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti a fost comunicată pârâtului la data de 19 septembrie 2018, astfel cum rezultă din dovada ataşată la fila nr. x, cu depăşirea termenului legal de 15 zile prev. de art. 301 C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004.

Ca atare, recursul acestui pârât va fi respins ca fiind tardiv formulat, fără a mai fi analizat pe fond, ca urmare a admiterii excepţiei invocate de intimată.

Recursurile declarate de pârâtele Autoritatea Rutieră Română şi Agenţia pentru Agenda Digitală a României vor fi analizate împreună, având în vedere că au fost invocate argumente comune şi privesc aceleaşi aspecte de nelegalitate ale hotărârii instanţei de fond.

Un prim aspect de nelegalitate invocat de ambele recurente se referă la nerespectarea Normei CECCAR nr. 35241. Deşi nu a indicat în mod concret, instanţa de recurs apreciază că recurentele se referă la prevederile punctului 3524.1 din Standardul profesional nr. 35 privitor la efectuarea expertizelor contabile elaborat de CECCAR.

Înalta Curte observă, în primul rând, că nerespectarea acestor dispoziţii nu poate atrage motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. (9) C. proc. civ., referitoare la încălcarea sau aplicarea greşita a normelor de drept material, deoarece normele CECCAR invocate reprezintă dispoziţii procedurale ce reglementează conduita expertului şi regulile de bază ale întocmirii raportului de expertiză.

Concret, norma invocată statuează că: " În vederea întocmirii raportului de expertiză contabilă, expertul contabil trebuie să studieze materialul documentar adecvat. Studierea materialului documentar adecvat constituie premisa şi condiţia necesară întocmirii unui raport de expertiză contabilă temeinic fundamentat, bazat pe documente justificative şi evidenţieri contabile, şi nu pe prezumţii, declaraţii ale părţilor şi/sau ale martorilor."

Or, din susţinerile recurentelor nu rezultă în ce manieră instanţa de fond şi expertul contabil desemnat au încălcat aceste prevederi, în condiţiile în care, recurentele au susţinut doar că expertiza judiciara trebuia sa stabilească un profit net real, cat mai aproape de valoarea adecvata/concretă a activităţii din transporturi desfăşurată de reclamanta.

Împrejurarea că cele două recurente pârâte nu au fost de acord cu expertiza contabilă întocmită în cauză şi au contestat, în mod constant, rezultatul acesteia, nu conduce automat la concluzia că aceasta este lovită de nulitate sau că nu respectă standardele profesionale, în lipsa altor indicii decât susţinerile din prezentul recurs.

Se observă că prin încheierea de şedinţa din data de 14 februarie 2017, instanţa de judecata, a reţinut un flux de 112 călători pentru efectuarea expertizei contabile, flux ce a fost stabilit în baza unei alte expertize acceptate de toate părţile din dosar.

Totodată, prin încheierea de şedinţa din data de 3 octombrie 2017, instanţa de fond a încuviinţat în parte obiecţiunile formulate de recurentele paratele AADR şi ARR la prima lucrare de expertiză contabilă, dispunând comunicarea către expertul desemnat a obiecţiunilor formulate de parata ARR referitoare la obiectivul nr. 1, a obiecţiunilor paratelor privind obiectivul nr. 2 - referitor la fluxul de călători, şi a obiecţiunilor paratei ARR cu privire la obiectivul nr. 4.

Faptul că ulterior, prin încheierea de şedinţă din data de 23 ianuarie 2018, prima instanţă a dispus respingerea solicitării recurentelor pârâte de refacere a raportului de expertiză, nu constituie decât un argument în plus al faptului că expertul nu a nesocotit normele de conduită şi celelalte probatorii administrate în cauză, cu ocazia efectuării lucrării.

De altfel, instanţa a constatat că expertul a răspuns atât la obiectivele stabilite, cât şi la obiecţiunile formulate, concluziile la care a ajuns sunt rezultatul unor raţionamente precise şi verificabile, iar datele rezultate sunt lămuritoare pentru aflarea adevărului.

Aşadar, motivul de recurs formulat de recurenta pârâtă ARR şi întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., referitor la greşita respingere a solicitării de refacere a raportului de expertiză, în baza disp. art. 212 C. proc. civ., nu poate fi primit.

Instanţa de recurs constată că nici în faţa primei instanţe şi nici în recursul său recurenta nu a indicat în ce modalitate expertul nu a respectat obiectivele stabilite de instanţa de judecată şi nici documentele contabile concludente şi pertinente pentru această cauză, stabilindu-se un profit care nu este în concordanţă cu obiectivele şi documentele contabile, nefiind cert, lichid şi exigibil.

Astfel, în afară de aceste susţineri şi de faptul că ambele recurente pârâte nu sunt mulţumite de suma pe care expertul a stabilit-o cu titlu de despăgubiri, nu s-au indicat, în concret, nelegalităţi ale lucrării de expertiză.

Nu poate fi ignorat faptul că pentru cuantificarea despăgubirilor, atât părţile cât şi expertul au avut în vedere elemente de fapt concrete, determinabile, din existenţa cărora au putut fi trase concluzii care să poată fundamenta estimarea sumelor.

Aceste elemente au fost stabilite prin raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză pe baza documentelor justificative în care au fost evidenţiate cheltuielile de exploatare din activitatea de transport rutier - balanţe analitice lunare pentru perioada 1 iulie 2005 - 31 octombrie 2006. Pentru perioada 1 - 5 octombrie 2006, în lipsa unor situaţii zilnice, expertul a procedat la calcularea mediei zilnice a cheltuielilor de exploatare (conform răspunsului la obiecţiuni - fila x, reprezentând totalul cheltuielilor de exploatare octombrie/31 zile) şi înmulţirea acesteia cu numărul de zile (5). Pe de altă parte, stabilirea profitului, expertul contabil a stabilit raportul cheltuieli - venituri raportat la activitatea de transport rutier persoane desfăşurată efectiv de intimata reclamantă în perioada de referinţă, fiind avută în vedere şi la stabilirea veniturilor toată activitatea de transport rutier persoane, inclusiv cursele ocazionale şi speciale efectuate de aceasta.

Nu în ultimul rând, în acord cu reţinerile instanţei de fond, Înalta Curte concluzionează că rezultatul cheltuială de 1.000 RON venit de: 599 RON/1.000 RON, respectiv 802 RON/1.000 RON (rezultatul conform bilanţului contabil pe anul 2007, când intimata reclamanta a efectuat şi cursa pe traseul Iaşi - Galaţi, nu relevă o "discrepanţă uriaşă", care să justifice înlăturarea rezultatului obţinut prin modalitatea de calcul utilizată de expertul contabil desemnat.

Nici comparaţia pe care au făcut-o recurentele cu activitatea prestată şi profitul obţinut de SC B. SRL - operatorul de transport care a efectuat în fapt traseul în perioada expertizată, nu este aptă să conducă la concluzia nelegalităţii raportului de expertiză, în condiţiile în care, tarifele de transport practicate de cele două societăţi nu sunt similare, capacitatea de transport este diferită, precum şi cheltuielile efectuate, astfel că această comparaţie este nerelevantă.

Mai mult, expertul chiar a arătat că actele depuse la dosar privind contabilitatea B. SRL nu permit identificarea valorilor cheltuielilor efectuate pentru executarea cursei de către această societate, astfel că orice variantă de determinare a profitului ar reprezenta o estimare.

Corelativ, invocarea opiniei separate a expertului parte ARR, F., care relevă în fapt o pierdere şi nu un câştig, reţinându-se un profit de doar 13.269,86 RON, dacă intimata ar fi efectuat traseul interjudeţean Iaşi-Galaţi în perioada expertizată, este la fel de nerelevantă în cauză, având în vedere că opinia unui expert parte nu poate fundamenta soluţia instanţei, fără a fi coroborată şi cu celelalte probatorii administrate în cauză.

De asemenea, invocarea bilanţurilor contabile ale SC A. SRL pe anii 2005, 2006 şi 2007 publicate de Ministerul Finanţelor Publice, de unde reiese că pe anul 2005 din întreaga activitate a obţinut un profit net în suma 112.824 RON, pe anul 2006 din întreaga activitate a obţinut un profit net în suma de 59.670 RON, iar în anul 2007 a obţinut un profit net în suma de 142.328 RON, nu pot fi avute în vedere de instanţa de control judiciar pentru reformarea hotărârii atacate.

Astfel, bilanţul contabil reflectă în expresie valorică, la un moment dat, echilibrul dintre bunurile economice şi sursele de finanţare ale societăţii, pe când, în speţă, instanţa de fond a fost chemată să determine despăgubirile ce i se cuvin intimatei reclamante pentru prejudiciul concret cauzat de atribuirea electronică nelegală a traseelor.

Ca atare, bilanţurile contabile invocate în apărare de recurentele pârâte nu pot constitui un element de raportare valabilă pentru determinarea prejudiciului aşa cum a fost descris mai sus.

În legătură cu invocarea încălcării prevederilor art. 2 din Ordinul nr. 3389/2011 privind stabilirea prin estimare a bazei de impunere, se constată că nici acest text de lege nu este de natură să conducă la concluzia nelegalităţii sentinţei atacate.

Recurentele au susţinut că estimarea veniturilor obţinute sunt subdimensionate, acestea putând fi calculate doar prin utilizarea metodei marjei şi metoda patrimoniului net şi raportate la bilanţurile publicate de Ministerul de Finanţe.

Aceste critici nu pot fi primite, de vreme ce la momentul efectuării expertizei, expertul a avut în vedere întreaga contabilitate a intimatei reclamantei (inclusiv documentele primare) şi nu doar extrasul şi informaţiile existente pe site-ul Ministerului Finanţelor.

Motivele de recurs ale ARR privind calitatea procesual pasivă şi aspectele referitoare la autovehiculul cu nr. de înmatriculare x, încalcă puterea de lucru judecat a Sentinţei civile nr. 2088 din 13 decembrie 2005 şi a Deciziei nr. 3146 din 28 septembrie 2006.

În acest sens, aşa cum în mod legal a surprins şi instanţa de fond, potrivit Sentinţei civile nr. 2088 din 13 decembrie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti (definitivă şi irevocabilă prin Decizia nr. 3146 pronunţată de ÎCCJ), au fost stabilite cu putere de lucru judecat, următoarele aspecte:

Potrivit art. 34 alin. (4) din OMLPTL nr. 1842/2001 - autovehiculul cu care a obţinut licenţa de execuţie pentru traseu poate fi înlocuit numai cu un autovehicul care întruneşte un număr de puncte cel puţin egal cu al acestuia, cu condiţia anunţării în scris a agenţiei teritoriale a ARR care a emis licenţa de execuţie pentru traseul respectiv, înainte de efectuarea înlocuirii. Prin cererea depusă la 04 iunie 2005, reclamanta a solicitat înlocuirea autobuzului nr. GR 1100 cu autobuzul nr. x, scop în care a predat licenţa primului autovehicul, astfel încât Comisia de validare a interpretat în mod eronat cererea, considerând că aceasta a predat licenţa autovehiculului fără a solicita înlocuirea.

Dispoziţiile art. 341 din Ordinul nr. 1842/2001 modificat, invocat de către pârâta ARR, nu se aplică în speţă, deoarece acesta se referă la autovehiculele cu care operatorii de transport se pot înscrie pentru atribuirea licenţelor.

Fapta cauzatoare a prejudiciului constă în emiterea celor două acte anulate (emiterea Hotărârii din 24 iunie 2005 şi a Rezoluţiei din 13 iunie 2005) de către Comisia de validare, acte ce au împiedicat valorificarea dreptului câştigat de subscrisa încă din data de 3 iunie 2005.

De asemenea, autoritatea de lucru judecat priveşte şi persoanele chemate să răspundă pentru prejudiciul cauzat subscrisei, fiind stabilit cu putere de lucru judecat faptul că răspunderea revine tuturor recurenţilor din prezenta cauză.

Drept urmare, s-a stabilit cu putere de lucru judecat faptul că recurenţii poartă întreaga răspundere pentru faptele şi actele emise de Comisia din a căror componenţă au făcut parte, iar în lipsa unor dispoziţii exprese care să delimiteze atribuţiile între cei trei reprezentanţi, determină o răspundere solidară a celor trei pârâţi.

Ca atare, toate aceste considerente şi situaţii de drept nu mai pot fi supuse dezbaterii în prezenta cauză, fără încălcarea flagrantă a autorităţii de lucru judecat a hotărârilor menţionate anterior.

Este cert că, în prezenta cauză, Curtea de apel a fost chemată doar să stabilească prejudiciul încercat de intimata-reclamantă, care a fost declarată câştigătoare a procedurii de atribuire electronică a traseului interjudeţean 243 (Iaşi - Galaţi) pentru cursa 1, la data de 3 iunie 2005, până la momentul eliberării licenţei de traseu seria x nr. x/1, la 4 octombrie 2006, aceasta aflându-se în imposibilitate de a-şi valorifica dreptul câştigat, de exploatare a licenţei obţinute, prin prestarea serviciului public de transport de călători pe acest traseu. Prejudiciul a constat în profitul net pe care l-ar fi putut obţine dacă ar fi exploatat acest traseu, în lipsa emiterii actelor administrative desfiinţate, cu autobuzele cu care a câştigat licitaţia.

În aceste condiţii, toate motivele de recurs referitoare la aspecte statuate definitiv, în hotărârile pronunţate anterior, de desfiinţare a atribuirii electronice a traseelor, nu mai pot fi repuse în discuţie, în prezenta cauză.

În final, verificând ultimul motiv de recurs referitor la cheltuielile de judecată, se constată că nici acesta nu este fondat, având în vedere că instanţa de fond a dispus obligarea pârâţilor la plata sumei de 9.500 RON reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în fond, în judecare şi rejudecare (taxă judiciară de timbru, onorariu expertize, onorariu avocat) ce au fost admise doar în parte. Ca atare, onorariul de avocat (redus) este proporţional cu munca depusă de către avocat, cu valoarea pricinii şi complexitatea cauzei, concretizat în formularea acţiunii, a notelor de şedinţă, obiecţiunilor, prezentarea în faţa instanţei la fiecare termen de judecată, aspecte ce reies din dovezile aflate la dosarul cauzei.

5.2 Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs:

Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 301 şi 312 C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va dispune respingerea ca tardiv declarat a recursului formulat de Ministerul Transporturilor şi respingerea recursurilor declarate de pârâtele Autoritatea Rutieră Română şi Agenţia pentru Agenda Digitală a României, ca nefondate, cu consecinţa menţinerii ca legală a hotărârii instanţei de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia tardivităţii recursului formulat de Ministerul Transporturilor.

Respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Transporturilor împotriva Sentinţei civile nr. 2041 din 27 aprilie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv declarat.

Respinge recursurile formulate de pârâtele Autoritatea Rutieră Română şi Agenţia pentru Agenda Digitală a României împotriva Sentinţei civile nr. 2041 din 27 aprilie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 decembrie 2018.

Procesat de GGC - LM