Concession fee late-payment penalties under fiscal procedure rejected as non-applicable to contractual debts; annulment of administrative decision affirmed

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 10.07.2015, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Slobozia anularea Deciziei nr. 31/22.04.2015 emisă de pârâtă şi exonerarea reclamantei de obligaţia de plată a sumelor stabilite prin această decizie.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 581 din data de 24 februarie 2016, al cărei dispozitiv a fost îndreptat potrivit încheierii din data de 4.05.2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.A. în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Slobozia, a anulat Decizia nr. 31/22.04.2015 emisă de pârâtă şi a exonerat reclamanta de obligaţia de plată a sumelor stabilite prin decizia de mai sus.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâta Primăria Municipiului Slobozia, criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii şi rejudecarea acţiunii reclamantei, în sensul respingerii acesteia ca neîntemeiate.

În motivarea recursului, s-a arătat, în esenţă că pentru neplata în termenul contractual a redevenţei stabilite de părţi prin Contractul de concesiune nr. x/11.05.1999 au fost stabilite obligaţi accesorii în sarcina intimatei-reclamante în cuantum de 3.946.694,21 RON.

Astfel, prin Decizia nr. 31/22.04.2015 referitoare la obligaţiile de plată accesorii ale intimatei S.C. A. S.A., în temeiul art. 88 lit. c) şi art. 119 din O.G. nr. 92/2003, recurenta a stabilit că, pentru perioada 2009 - 2013, intimata are obligaţia de a achita sumele de 5.827.972,43 RON reprezentând diferenţă redevenţă, respectiv 3.946.694,21 RON reprezentând majorările aferente debitelor neachitate.

A mai arătat că, potrivit acordului de mediere încheiat la data de 27.01.2014 la Birou mediator B., intimata a recunoscut debitele rezultate privind diferenţa redevenţei,debit în raport de care s-au calculat accesorii conform Codului de procedură fiscală de 0,1% pe zi pentru perioada 01.01.2009 - 01.06.2010, respectiv de 2% pe fracţiuni de lună, începând cu 1.07.2010 la zi.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 26.07.2016, intimata S.C. A. S.A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, reiterând coordonatele esenţiale ale cauzei.

În esenţă, a arătat că impunerea la plată a obligaţiilor accesorii aferente perioadei 2009 - 2014 s-a realizat cu încălcarea dispoziţiilor legale în vigoare, întrucât penalităţile au fost calculate retroactiv pentru Factura nr. x/22.04.2015 în valoare de 5.827.972,43 RON refuzată la plată de către intimată.

Mai mult, în opinia intimatei, dispoziţiile codului de procedură fiscală nu sunt aplicabile raportului juridic contractual existent, având în vedere că redevenţa rezultată din contractul de concesiune nu este o obligaţie fiscală, recuperarea pretinsului prejudiciu putându-se realiza pe calea unei acţiuni în răspundere contractuală.

5. Procedura derulată în recurs

Raportul asupra admisibilităţii recursului întocmit potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 6.06.2018, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin rezoluţia completului de judecată investi cu soluţionarea cauzei, în raport de hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 şi văzând şi dispoziţiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 212/2018, s-a fixat termen pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică.

6. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor formulate, a apărărilor din întâmpinare şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Intimata-reclamantă S.C. A. S.A. a supus controlului instanţei de contencios administrativ şi fiscal, pe calea prevăzută de art. 1 şi 8 din Legea nr. 554/2004, respectiv art. 218 din C. proc. fisc. , verificarea legalităţii Deciziei nr. 31/22.04.2015 emisă de către recurenta-pârâtă Primăria Municipiului Slobozia prin care a stabilit în sarcina intimatei-reclamante obligaţia de plată a sumei de 3.946.694,21 RON reprezentând majorări de întârziere aferente debitului principal de 5.827.972,43 RON stabilit prin Factura nr. x/22.04.2015, penalităţile fiind calculate conform art. 88 lit. c) şi art. 119 C. proc. civ.

În fapt, între părţile litigante a fost încheiat Contractul de concesiune nr. x/11.05.1999, în baza Legii nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor, având ca obiect exploatarea sistemelor de extracţie, transport şi distribuire a apei potabile, de canalizare şi de distribuţie a energiei termice aparţinând municipiului Slobozia, în schimbul unei redevenţe anuale, plata acesteia făcându-se, conform art. 9 din contract, trimestrial, până la data de 30 a lunii următoare expirării trimestrului. Prin acelaşi contract, conform art. 10, părţile au stipulat că neplata redevenţei valorice sau executarea cu întârziere a acestei obligaţii conduce la plata de penalităţi, conform dispoziţiilor legale în vigoare.

Urmare a unui control al Curţii de Conturi, recurenta-pârâtă a recalculat retroactiv valoarea redevenţei pentru perioada 2009 - 2013 şi a emis Factura nr. x/22.04.2015 în valoare totală de 5.827.927,43 RON, refuzată la plată de către intimata-reclamantă.

Concomitent cu emiterea Facturii nr. x/22.04.2015 privind obligarea la plată a diferenţelor rezultate din calcul redevenţă, recurenta-pârâtă a emis şi Decizia nr. 31/22.04.2015 contestată în prezenta cauză, prin care a stabilit în sarcina intimatei-reclamante obligaţia de plată a accesoriilor aferente debitului principal, calculate în baza Codului de procedură fiscală.

Examinând cauza, instanţa de fond a reţinut că raporturile juridice dintre părţi izvorăsc din încheierea Contractului de concesiune nr. x/11.05.1999, fiind guvernate de dispoziţiile Legii nr. 219/1998 sub imperiul căreia s-a încheiat contractul de concesiune, iar nu de dispoziţiile Codului de procedură fiscală, invocat de autoritatea recurentă ca temei al emiterii deciziei contestate.

Soluţia instanţei de fond este însuşită şi de instanţa de control judiciar, cu atât mai mult cu cât, prin Decizia civilă nr. 3872/6.07.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosar nr. x/2015 având ca obiect obligarea intimatei din prezenta cauză la plata sumei de 9.774.666,64 RON (reprezentând diferenţă redevenţă stabilită în perioada 2009 - 2013, conform Contractului de concesiune nr. x/11.05.1999), s-a statuat, în mod definitiv, că pretenţiile deduse judecăţii nu reprezintă creanţe fiscale.

Astfel, în cuprinsul considerentelor Deciziei nr. 3872/6.07.2016 s-au reţinut următoarele:

"(...) pretenţiile ce fac obiectul prezentului litigiu nu sunt guvernate de prevederile O.G. nr. 92/2003, neprezentând creanţe fiscale, ci reprezintă contravaloarea unor redevenţe decurgând din Contractul de concesiune nr. x/11.05.1999 încheiat între părţi. Curtea reţine că potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor, act normativ în vigoare la momentul încheierii contractului de concesiune de către părţi, "Redevenţa obţinută prin concesionare se face venit la bugetul de stat sau la bugetele locale, după caz." De asemenea, art. 1 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 stabileşte în mod expres şi limitativ domeniul de aplicabilitate, respectiv raporturilor fiscale privind administrarea impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat şi bugetelor locale, venitul provenit din concesiune nefiind circumscris impozitelor şi taxelor. Mai mult, art. 1 alin. (4) din O.G. nr. 92/2003 prevede în mod expres că dispoziţiile Codului de procedură fiscală nu se aplică pentru administrarea creanţelor datorate bugetului general consolidat rezultate din raporturi juridice contractuale, veniturile constând în redevenţa obţinută din contractul de concesiune având ca obiect exploatarea sistemelor de extracţie, transport şi distribuire a apei potabile, de canalizare şi a celor de distribuire a energiei termice nefăcând parte nici din categoria redevenţelor ce reprezintă excepţii stabilite în mod expres şi limitativ de acelaşi alin. (4) al articolului 1 din O.G. nr. 92/2003".

În raport de dispoziţiile art. 430 alin. (2) C. proc. civ. care statuează în sensul că nu numai dispozitivul hotărârii judecătoreşti dobândeşte autoritate de lucru judecat, ci şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă, Înalta Curte constată că decizia sus arătată se impune, în prezenta cauză, cu autoritate de lucru judecat, fără ca instanţa sau recurenta-pârâtă să mai poată supune dezbaterii existenţa dreptului.

Aceasta întrucât, manifestarea pozitivă a autorităţii de lucru judecat reglementată de art. 431 alin. (2) C. proc. civ., impune judecăţii ulterioare respectarea unei chestiuni litigioase tranşate deja printr-o altă hotărâre, înzestrată cu autoritate de lucru judecat.

În consecinţă, întrucât prevederile Codului de procedură fiscală nu sunt aplicabile creanţei rezultate din raporturile juridice născute în baza contractului de concesiune, în mod corect, instanţa de fond a dispus anularea Deciziei nr. 31/22.04.2015 referitoare la obligaţiile de plată accesorii emisă în baza Codului de procedură fiscală.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele arătate, negăsind întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în baza art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Primăria Municipiului Slobozia împotriva Sentinţei nr. 581 din 24 februarie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea de şedinţă din data de 4 mai 2016, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 decembrie 2018.

Procesat de GGC - NN