Judicial transfer denial: balancing institutional workload against individual career interests

Asupra contestaţiei de faţă;

Analizând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul contestaţiei deduse judecăţii

Prin contestaţia înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 13 august 2018, contestatorul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, anularea Hotărârii nr. 752 din 04 iulie 2018, adoptată de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii şi a Hotărârii nr. 295 din 19 aprilie 2018 a secţiei pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii şi obligarea intimatului la emiterea unei hotărâri prin care să admită cererea sa de transfer de la Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti la Tribunalul Bucureşti.

În motivare, contestatorul a învederat că este neîntemeiat principalul argument reţinut de intimat în susţinerea soluţiei de respingere a cererii de transfer, respectiv faptul că la Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, încărcăturile pe judecător şi pe schemă sunt foarte apropiate de mediile înregistrate la nivel naţional, deoarece judecătoriile de sector sunt instanţe foarte atractive din punct de vedere profesional, astfel încât un deficit temporar de personal se poate acoperi rapid şi facil.

Contestatorul a arătat că la data de 03 iulie 2018, la nivelul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti nu existau posturi vacante, iar la Tribunalul Bucureşti erau 13 locuri vacante, în condiţiile în care de mai mulţi ani, schema de personal a tribunalului cuprinde zeci de posturi vacante de execuţie, acesta fiind motivul pentru care a înţeles să solicite transferul la orice secţie civilă.

Contestatorul a susţinut că în ultimii doi ani, secţia pentru Judecători a dispus transferul de la Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti la Tribunalul Bucureşti a doamnelor judecător B., C., D. şi E., deşi aceşti judecători aveau vechime în funcţie şi în cadrul instanţei, mai mică comparativ cu cea a contestatorului.

Totodată, a arătat că intimatul nu trebuie să-şi exercite atributul realizării politicii de personal în mod discriminatoriu, în acest sens contestatorul făcând referire la transferul doamnei judecător E. de la Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti la Tribunalul Bucureşti, deşi aceasta avea o vechime în funcţie mai mică şi care nu recomanda transferul, precizând că, în cazul doamnei judecător, încărcătura pe judecător şi pe schemă nu a constituit un argument pentru respingerea cererii de transfer, ci dimpotrivă, s-a reţinut drept motiv pentru admiterea cererii faptul că la Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti toate posturile de judecător sunt ocupate, iar la Tribunalul Bucureşti există un număr mare de posturi vacante, precum şi faptul că au fost comunicate avize favorabile de către Curtea de Apel Bucureşti şi Tribunalul Bucureşti.

Referindu-se la conţinutul avizului, contestatorul a arătat că nu este respectat principiul transparenţei, astfel încât nu pot fi cunoscute motivele pe care s-a întemeiat, şi că în speţă, intimatul nu a probat existenţa şi conţinutul celor două avize, motiv pentru care pretinsele avize nefavorabile reprezintă un criteriu discriminatoriu, prin care îi este încălcat dreptul de a evolua profesional.

2. Apărările formulate de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea contestaţiei ca neîntemeiată.

Intimatul a susţinut că la soluţionarea cererii de transfer, a fost analizat, în principal, volumul de activitate al instanţelor implicate în procedura transferului, apreciindu-se ca nefiind oportun la acel moment transferul contestatorului, întrucât o bună gestionare a resurselor umane trebuie să vizeze buna funcţionare a tuturor instanţelor, astfel încât ocuparea posturilor vacante să se raporteze la raţiunile şi necesităţile sistemului judiciar.

Prin urmare, prin hotărârea contestată în mod corect Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a dat eficienţă interesului public al bunei funcţionări a instanţei şi a justiţiei, ca serviciu public, în detrimentul interesului privat al magistratului.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei

Examinând Hotărârea nr. 752 din 04 iulie 2018, adoptată de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, prin prisma criticilor formulate de contestator, a apărărilor intimatului şi în raport de prevederile legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte apreciază că prezenta contestaţie este nefondată.

Înalta Curte constată că a fost învestită în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, cu o contestaţie ce are ca obiect Hotărârea nr. 752 din 04 iulie 2018 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, prin care a fost respinsă contestaţia formulată de domnul judecător A. împotriva Hotărârii nr. 295 din 19 aprilie 2018, emisă de secţia pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

Prin Hotărârea nr. 295 din 19 aprilie 2018 a secţiei pentru Judecători, a fost respinsă cererea de transfer de la Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti la Tribunalul Bucureşti, formulată de domnul judecător A., cu grad profesional de tribunal.

Înalta Curte reţine că instituţia transferului judecătorilor şi procurorilor este reglementată de art. 60 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi de Regulamentul privind transferul şi detaşarea judecătorilor şi procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor şi procurorilor în alte funcţii de conducere, precum şi numirea judecătorilor în funcţia de procuror şi a procurorilor în funcţia de judecător (denumit în continuare Regulament), aprobat prin Hotărârea nr. 193/9.03.2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, cu modificările ulterioare.

Conform dispoziţiilor art. 60 din Legea nr. 303/2004, transferul judecătorilor şi procurorilor se aprobă, la cererea celor în cauză, de către Consiliul Superior al Magistraturii.

Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 193/2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii prevede, la art. 3, criteriile care se au în vedere la soluţionarea cererilor de transfer ale judecătorilor şi procurorilor la alte instanţe sau parchete, şi anume:

"volumul de activitate al instanţei sau parchetului de la care se solicită şi la care se solicită transferul, numărul posturilor vacante şi al posturilor temporar vacante la instanţele ori parchetele implicate şi dificultăţile de ocupare a acestora; vechimea efectivă în funcţia de judecător sau procuror; vechimea la instanţa sau parchetul de la care se solicită transferul; vechimea în gradul aferent instanţei, respectiv parchetului la care se solicită transferul; specializarea judecătorului/procurorului, specializările complementare, vechimea în cadrul secţiei/completului corespunzător specializării, precum şi disponibilitatea de a activa în alte secţii/complete decât cele corespunzătoare specializării ale instanţei/parchetului la care solicită transferul, în raport cu cerinţele acesteia; domiciliul solicitantului; locul de muncă al soţului sau soţiei; distanţa dintre domiciliul şi sediul instanţei sau parchetului la care funcţionează judecătorul ori procurorul şi posibilităţile reale de navetă, inclusiv timpul afectat acesteia; starea de sănătate şi situaţia familială."

Este de menţionat că aceste criterii care sunt avute în vedere la soluţionarea cererilor de transfer, nu sunt prevăzute într-o anumită ordine de prioritate, ci oricare dintre acestea, într-un anumit caz concret, poate fi criteriul decisiv ce conduce la admiterea/respingerea cererii de transfer.

Înalta Curte, în acord cu jurisprudenţa sa constantă, subliniază că analizarea unei cereri de transfer prin prisma criteriilor prevăzute la art. 3 din Regulament, nu trebuie să fie una formală ci trebuie să asigure luarea unei decizii obiective, în condiţii de legalitate şi oportunitate, în raport de circumstanţele concrete ale fiecărei cereri de transfer, cu menţinerea unui echilibru între interesul public pe care Consiliul Superior al Magistraturii are obligaţia să-l ocrotească, în exercitarea rolului său de garant al independenţei justiţiei, şi interesul legitim privat al persoanei care a formulat o cerere de transfer.

Pe de altă parte, din interpretarea tuturor dispoziţiilor legale şi regulamentare referitoare la cariera judecătorilor şi procurorilor, rezultă, cu evidenţă, că gestionarea resurselor umane în sistemul judiciar, prin ocuparea posturilor vacante raportat la raţiunile şi necesităţile sistemului judiciar, reprezintă atributul exclusiv al intimatului Consiliul Superior al Magistraturii.

În speţă, soluţionarea cererii de transfer formulată de contestator s-a realizat prin prisma analizării tuturor criteriilor prevăzute de art. 3 din Regulament, şi nu a fost una formală, în mod judicios secţia pentru Judecători având în vedere la adoptarea soluţiei, în primul rând, volumul de activitate al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti la data analizării respectivei cereri, comparativ cu cel al instanţei la care s-a solicitat transferul, în vederea asigurării activităţii la instanţele implicate în această procedură, în conformitate cu prevederile art. 3 din Regulament.

Astfel, la baza emiterii hotărârii contestate a stat documentaţia întocmită de direcţia de specialitate, din care a rezultat, pentru fiecare instanţă în parte, aspecte legate de schema de personal şi de încărcătura medie/judecător, constatându-se că, în anul 2017, la Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti încărcăturile pe judecător şi pe schemă sunt foarte apropiate de mediile înregistrate la nivel naţional.

De asemenea, la soluţionarea cererii de transfer au fost analizate în mod efectiv criteriile subiective prevăzute la art. 3 din Regulament, care au fost coroborate cu datele obiective privind situaţia instanţelor implicate în procedura transferului şi necesitatea asigurării bunei funcţionări a acestor instanţe, astfel încât, ocuparea posturilor vacante să se raporteze la necesităţile sistemului judiciar.

Susţinerile contestatorului potrivit cărora admiterea cererii sale de transfer nu ar împiedica buna funcţionare a instanţelor implicate în procedură, având în vedere că judecătoriile de sector sunt instanţe în cadrul cărora deficitul de personal se poate acoperi rapid şi facil, nu pot fi reţinute drept motive de nelegalitate în privinţa hotărârii contestate.

În condiţiile în care, aşa cum s-a arătat anterior, încărcăturile pe judecător şi pe schemă la Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti sunt foarte apropiate de mediile înregistrate la nivel naţional, în mod întemeiat intimatul a apreciat că nu este posibilă ocuparea posturilor vacante din cadrul unei instanţe cu consecinţa accentuării deficitului de personal şi a încărcăturii pe judecător şi pe schemă, existente în cadrul altei instanţe, acest aspect nefiind de natură a conduce la concluzia că deficitul de personal al unei instanţe din Bucureşti poate fi acoperit într-un termen rezonabil.

Înalta Curte urmează a respinge şi critica contestatorului vizând admiterea a patru cereri de transfer de la Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti la Tribunalul Bucureşti, în perioada 2016 - 2018, reţinând că fiecare solicitare de transfer este analizată în raport de situaţia instanţelor existentă la momentul soluţionării cererilor, cum în mod corect a procedat şi intimatul.

În acest sens, în cadrul unei sesiuni de transferuri se face o analiză comparativă a criteriilor de vechime în funcţie şi la instanţa de la care se solicită transferul, în strânsă legătură cu cererile formulate, fără a fi obligatoriu pentru intimat să aibă în vedere faptul că prin hotărâri emise anterior au fost admise cererile de transfer ale unor judecători care aveau o vechime mai mică în funcţie şi în cadrul instanţei.

Principiul egalităţii de tratament presupune existenţa unor condiţii identice, iar situaţia doamnelor judecător B., C., D. şi E., a fost analizată cu ocazia soluţionării cererilor de transfer ale acestora, comparativ cu cererile judecătorilor care au fost formulate în aceeaşi sesiune de transferuri.

Procedându-se în această modalitate, cererile de transfer formulate de doamnele judecător B. şi C. au fost analizate în şedinţa secţiei pentru Judecători din data de 17 mai 2016, concomitent cu alte 6 solicitări de transfer şi întrucât contestatorul A. nu a concurat cu doamnele judecător, va fi înlăturată critica în discuţie.

În mod similar, în şedinţa din data de 23 august 2016, secţia pentru Judecători a analizat comparativ cererile de transfer formulate de judecătorii A. şi D. şi în raport de motivele invocate, de vechimea doamnei judecător D. la instanţa de la care solicită transferul (5 ani şi 3 luni), comparativ cu vechimea domnului judecător A. (4 ani şi 6 luni), de situaţia Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, precum şi luând în considerare avizele exprimate de instanţele implicate în procedură, a apreciat ca fiind prioritară cererea de transfer de la Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti la Tribunalul Bucureşti, formulată de doamna judecător D.

Este de subliniat că susţinerile contestatorului care tind la verificarea soluţiilor adoptate în cazul doamnelor judecător B., C., D. şi E., nu pot fi supuse analizei în cadrul prezentei contestaţii, ce are ca obiect numai hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, emisă în privinţa contestatorului.

Critica vizând aplicarea de către intimat în mod discriminatoriu a criteriului referitor la volumul de activitate şi încărcătura pe judecător/schemă la instanţele implicate în procedura transferului, este nefondată.

Astfel, în ceea ce o priveşte pe doamna judecător E., a cărei cerere de transfer de la Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti la Tribunalul Bucureşti, a fost admisă, se constată că, deşi are o vechime în funcţia de judecător (8 ani şi 6 luni) mai mică comparativ cu cea a contestatorului (9 ani şi 6 luni, la data analizării prezentei cereri), solicitarea doamnei judecător nu s-a aflat în concurs cu cererea de transfer a contestatorului, fiind soluţionată în şedinţa secţiei pentru Judecători din data de 15 mai 2018, ulterior soluţionării cererii formulate de contestator.

Prin urmare, nefiind cereri de transfer care să fie soluţionate la aceeaşi dată, nu este îndeplinită condiţia premisă pentru a se proceda la examinarea pretinsului caracter discriminatoriu al soluţiilor adoptate de intimat.

De altfel, nu se poate reţine că situaţiile avute în vedere la soluţionarea acestor două cereri de transfer au fost identice, cel puţin unul dintre elemente fiind diferit, respectiv acela referitor la obţinerea avizelor de la instanţele implicate în procedura transferului, care au fost pozitive în privinţa doamnei judecător E.

Înalta Curte apreciază neîntemeiată şi critica privind încălcarea dreptului contestatorului de a evolua profesional, urmare a avizelor nefavorabile, care, în opinia acestuia, ar reprezenta, un alt criteriu discriminatoriu.

Referirea din cuprinsul hotărârii contestate la avizele nefavorabile comunicate de Curtea de Apel Bucureşti şi Tribunalul Bucureşti, s-a realizat în temeiul art. 2 alin. (3) şi (4) din Regulament, potrivit cărora avizele se solicită în mod obligatoriu de către intimat, acesta urmând însă a aprecia asupra oportunităţii cererii de transfer prin raportare la toate criteriile analizate, luând în considerare şi punctele de vedere emise de instanţele implicate în procedură, fără ca aceste avize să fie considerate determinante în adoptarea soluţiei.

În speţă, aşa cum s-a reţinut anterior, punctele de vedere exprimate de instanţe (care se regăsesc în conţinutul documentaţiei ce a stat la baza emiterii hotărârii contestate, depusă la dosarul cauzei) au fost avute în vedere de către intimat prin coroborare cu celelalte criterii prevăzute de Regulament, şi anume, volumul de activitate al instanţelor implicate în procedura transferului, schemele de personal şi datele de ordin obiectiv ale solicitantului.

În contextul arătat, Hotărârea nr. 752 din 04 iulie 2018, adoptată de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, este motivată cu respectarea criteriilor legale şi nu poate fi apreciată ca fiind discreţionară.

Consiliul Superior al Magistraturii, în calitatea sa constituţională de garant al independenţei justiţiei, are prerogativa de a soluţiona cererile de transfer ale judecătorilor şi procurorilor, cu respectarea criteriilor prevăzute în Regulament, iar în cauză, după cum s-a arătat, motivele invocate de intimat în respingerea cererii de transfer au o justificare obiectivă, astfel încât, nu se poate reţine existenţa unor elemente de exces de putere, care să conducă la afectarea legalităţii hotărârii ce formează obiectul prezentei contestaţii.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge contestaţia formulată împotriva Hotărârii nr. 752 din 04 iulie 2018 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia formulată de A. împotriva Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 752 din 04.07.2018, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 decembrie 2018.

Procesat de GGC - NN