Claims of discriminatory salary recovery and termination in public employment fail to meet the cumulative statutory criteria for direct discrimination under O.G. 137/2000

Asupra recursului de faţă;

Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 02.07.2014, sub nr. x/2014, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Unitatea Administrativ Teritorială Anina prin Primar şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, anularea Hotărârii nr. 309/04.06.2014 pronunţată de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, ca netemeinică şi nelegală, să se constate faptul că măsurile luate de conducerea Primăriei Anina faţă de persoana sa, în comparaţie cu restul personalului angajat din cadrul Unităţii Administrativ Teritoriale Anina, sunt discriminatorii în sensul prevăzut de art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, iar pe cale de consecinţă, să fie obligat CNCD să pronunţe o hotărâre în conformitate cu aspectele sesizate prin Petiţia nr. 1240/21.02.2012.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin Sentinţa civilă nr. 703/13 martie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Unitatea Administrativ Teritorială Anina şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva Sentinţei civile nr. 703 din 13 martie 2015 a declarat recurs în termen legal reclamantul A., susţinând că aceasta este nelegală şi netemeinică, pentru următoarele motive:

Pentru a pronunţa sentinţa atacată, prima instanţă a reţinut în motivare necesitatea îndeplinirii cumulative a trei condiţii pentru existenţa unei discriminări în temeiul art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, respectiv:

(i) să existe o deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă;

(ii) această deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă să aibă la bază un criteriu de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie, sex, orientare sexuală, vârstă handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu;

(iii) această deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă să aibă ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de legalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice.

În ceea ce priveşte reţinerile pentru plata sporului de dispozitiv, instanţa a considerat că nu există discriminare deoarece acestea au fost făcute din sumele pe care angajatorul trebuia să i le plătească pentru perioada în care a fost concediat şi până la reintegrare.

Contrar celor reţinute de prima instanţă, prin raportare la primul criteriu, există o deosebire, excludere sau preferinţă, ţinând cont că angajatorul, numai în cazul său, a dat o dispoziţie de reţinere a sporului de dispozitiv în tranşe, faţă de ceilalţi angajaţi cărora li se reţineau din salariu sume cuprinse între 50 şi 100 RON/lună astfel că aceştia au beneficiat din luna octombrie 2014 de prevederile Legii nr. 124/29.09.2014 privind amnistia fiscală pentru bugetari, el nemaiputând beneficia de aceste prevederi din cauza tratamentului discriminatoriu practicat de primarul în funcţie.

Şi a doua condiţie este îndeplinită, prin preferinţa edilului ca reclamantului să-i fie reţinut cât mai repede şi în cuantum cât mai mare sporul de dispozitiv din sumele ce îi reveneau ca urmare a punerii în executare a Sentinţei civile nr. 1084/26.02.2014, chiar dacă acest aspect nu era prevăzut nici în sentinţa civilă menţionată şi nici în Decizia nr. 37/2013 a Curţii de Conturi.

A treia condiţie este îndeplinită, ţinând cont că scopul urmărit de primar este acela ca el să nu beneficieze pe deplin de efectele juridice ale Sentinţei civile nr. 1084/26.02.2014, şi anume să încaseze în întregime cuantumul drepturilor salariale prevăzute în această hotărâre judecătorească definitivă.

Existenţa unei discriminări directe a reclamantului rezultă şi din dispoziţiile art. 23 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, ratificat prin Decretul nr. 212/1974, art. 14 din Convenţia europeană privind apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, respectiv Protocolul nr. 12 la această Convenţie, art. 4 din Carta socială europeană revizuită, ratificată prin Legea nr. 4/1999, art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţia României şi art. 5, art. 6, art. 8, art. 39, art. 154, art. 165 şi art. 155, raportat la art. 1 din Legea nr. 53/2003 (care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială fără discriminări, restrângeri sau limitări).

Cu privire la desfacerea contractului de muncă, instanţa a considerat că nu există nicio discriminare faţă de alţi angajaţi, chiar dacă reclamantul era încadrat pe o funcţie care în realitate nu există, deoarece deosebirea nu este întemeiată pe niciun criteriu.

Aşa cum reiese din înscrisurile depuse odată cu prezentul recurs, în realitate, unicul motiv de fapt al concedierii a fost acela de a menţine externalizate serviciile juridice din cadrul UAT Anina, scopul urmărit de edil fiind acela de a putea contracta aceste servicii juridice în continuare cu clientela de partid, prin firmele acestora de avocatură.

În concluzie, pentru motivele expuse, s-a solicitat admiterea recursului, anularea Sentinţei civile nr. 703/13.03.2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, iar pe cale de consecinţă, să se dispună admiterea cererii privind anularea Hotărârii nr. 309/04.06.2014 pronunţată de CNCD.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului ca nefondat, reiterând argumentele de fapt şi de drept invocate atât în Hotărârea CNCD nr. 309/04.06.2014, cât şi în Sentinţa civilă nr. 703/13.03.2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale aplicabile, constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare.

Litigiul dedus judecăţii vizează controlul de legalitate asupra Hotărârii Colegiului Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării nr. 309 din 4.06.2014, prin care s-a decis:

(i) cu privire la reţinerile din salariu a sporului de dispozitiv, faptele sesizate nu reprezintă discriminare, potrivit art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, republicată;

(ii) cu privire la desfacerea contractului de muncă, faptele sesizate nu intră sub incidenţa O.G. nr. 137/2000, republicată.

În mod legal prima instanţă a validat constatările şi concluziile Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, interpretând şi aplicând corect prevederile art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, dar şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, relativ la art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Astfel, pornind de la definiţia generală a discriminării prevăzută de art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, pentru a se reţine existenţa unei fapte de discriminare, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

- existenţa unui tratament diferenţiat manifestat prin: orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă;

- existenţa unui criteriu de discriminare, conform criteriilor reţinute la art. 2 alin. (1) din ordonanţă;

- tratamentul diferenţiat să aibă ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii sau exercitării, în condiţii de egalitate, a unui drept recunoscut de lege;

- existenţa unor persoane sau situaţii aflate în poziţii comparabile, conform art. 1 alin. (3) din ordonanţă;

- existenţa unei legături de cauzalitate între tratamentul diferenţiat şi criteriul de discriminare.

Referitor la reţinerea din salariu a sporului de dispozitiv, contrar susţinerilor reclamantului, probatoriile administrate în cauză nu evidenţiază îndeplinirea cumulativă a condiţiilor impuse de lege pentru a se reţine existenţa unei fapte de discriminare.

Astfel, deşi s-a demonstrat existenţa unui tratament diferenţiat aplicat recurentului în raport cu ceilalţi angajaţi ai instituţiei în privinţa modului de recuperare a sporului de dispozitiv încasat nelegal conform constatărilor Curţii de Conturi, nu rezultă existenţa unui criteriu de discriminare potrivit art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 şi nici legătura de cauzalitate între criteriul indicat de recurent şi dispoziţia de reţinere din drepturile salariale a sumelor încasate în mod nelegal.

Deşi textul art. 2 alin. (1) din actul normativ menţionat nu conţine o listă exhaustivă a criteriilor de discriminare, utilizarea sintagmei "sau orice alt criteriu" oferă posibilitatea reţinerii şi a altor criterii nespecificate de lege, în săvârşirea unei fapte de discriminare.

Cu toate acestea, recurentul nu a dovedit existenţa criteriului de discriminare invocat, respectiv dorinţa Primarului comunei Anina de desfiinţare a departamentului juridic şi de externalizare a serviciilor către un coleg de partid - bun prieten al acestuia, dar şi preferinţa primarului ca în cazul reclamantului reţinerea sporului de dispozitiv să se realizeze cât mai repede şi într-un cuantum cât mai mare din sumele cuvenite conform Sentinţei civile nr. 108/26.02.2014.

De asemenea, nu s-a dovedit existenţa unei legături de cauzalitate între posibilul criteriu de discriminare şi dispoziţia de reţinere a drepturilor salariale încasate în mod nelegal.

Referitor la desfacerea contractului de muncă, aspectele sesizate în cuprinsul petiţiei vizează exclusiv pretinsa nelegalitate a măsurii dispuse, respectiv încălcarea prevederilor O.G. nr. 26/2012, care interzic contractarea de servicii juridice de către autorităţile administraţiei publice locale, în condiţiile în care acestea deţin în componenţa lor astfel de servicii.

Ţinând seama de obiectul petiţiei şi de elementele de fapt sesizate, în mod corect Colegiul Director al CNCD a decis că faptele sesizate cu privire la desfacerea contractului de muncă nu intră sub incidenţa O.G. nr. 137/2000, republicată, astfel că în mod legal prima instanţă a menţinut hotărârea contestată şi sub acest aspect.

În concluzie, în considerarea argumentelor expuse, Înalta Curte constată că în cauză nu este incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi urmează să dispună, în temeiul art. 496 din acest act normativ, respingerea recursului, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinţei civile nr. 703 din 13 martie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 decembrie 2018.

Procesat de GGC - NN