Appeal allowed and lower judgment quashed; tax authority prevails in challenge to suspension of administrative tax objection

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată iniţial la Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal şi ulterior pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L. - în insolvenţă, prin administrator judiciar provizoriu B., ca urmare a strămutării judecăţii cauzei în favoarea acestei din urmă instanţe, prin Încheierea nr. 1449 din 7 aprilie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, constatarea caracterului nejustificat al refuzului de a soluţiona contestaţia formulată de către reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. x/03.10.2014 şi obligarea autorităţii pârâte la soluţionarea contestaţiei.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 49 din 16 mai 2017, a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată prin întâmpinare.

Totodată, a admis acţiunea formulată de reclamantă, prin administrator judiciar provizoriu, a constatat caracterul nejustificat al refuzului de a soluţiona contestaţia reclamantei împotriva Deciziei de impunere nr. x/03.10.2014, obligând pârâta la soluţionarea contestaţiei şi la plata în favoarea reclamantei A. S.R.L. a sumei de 50 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, criticând hotărârea atacată pentru nelegalitate.

Cu privire la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată prin întâmpinare, recurenta-pârâtă consideră că instanţa de fond a dispus, în mod nejustificat, respingerea acesteia.

În acest sens, se invocă faptul că acţiunea a fost formulată şi înregistrată la instanţa competentă, peste termenul legal de 6 luni de la data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă, respectiv a Deciziei nr. 1895/27.11.2014 privind soluţionarea contestaţiei formulate de reclamantă, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 218 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, modificată şi completată, coroborate cu disp. art. 8 şi 11 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată.

Cu privire la soluţia pronunţată de prima instanţă, prin care s-a constatat refuzul nejustificat de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva Deciziei de impunere nr. x/3.10.2014 şi obligarea DGRFP Braşov la soluţionarea contestaţiei, recurenta-pârâtă susţine că o astfel de acţiune este inadmisibilă faţă de existenţa valabilă a Deciziei de suspendare nr. 1895/27.11.2014, dar şi neîntemeiată.

Recurenta-pârâtă critică aspectele susţinute de judecătorul fondului, prin care acesta a reţinut că datorită caracterului deciziei de suspendare, ale cărei efecte nu sunt instantanee, ci se prelungesc în timp pe toată durata suspendării, este posibil ca împrejurările care au determinat suspendarea să nu mai subziste şi totuşi organul de soluţionare a contestaţiei să refuze în mod nejustificat reluarea procedurii.

Raportat la acest aspect, recurenta-pârâtă arată că prin necontestarea deciziei de soluţionare a contestaţiei, reclamanta şi-a asumat riscul prelungirii în timp a perioadei de suspendare privind soluţionarea contestaţiei.

Se mai arată că, din înscrisurile depuse la dosar, intimata-reclamantă a primit răspuns justificat la fiecare cerere prin care a solicitat reluarea procedurii de soluţionare a contestaţiei rezultând că şi în prezent motivele pentru care s-a dispus suspendarea prin Decizia nr. 1895/27.11.2014, subzistă.

Astfel, între stabilirea obligaţiilor fiscale instituite prin Decizia de impunere nr. x/03.10.2014 şi stabilirea caracterului infracţional al faptelor săvârşite există o strânsă interdependenţă de care depinde soluţionarea cauzei pe cale administrativă, ce constă în faptul că administratorul societăţii a dispus înregistrarea unor facturi în perioada februarie - aprilie 2013, în baza cărora au fost înregistrate cheltuieli privind bijuterii şi fragmente din aur, pentru care există suspiciunea că nu au la bază operaţiuni comerciale reale.

Cauza penală este în curs de soluţionare, iar conform principiului "penalul ţine în loc civilul", trebuie aşteptată soluţia ce se va da sub aspect penal.

4. Apărarea intimatei-reclamante

Prin întâmpinare, intimata-reclamantă A. S.R.L. - societate în insolvenţă, a solicitat respingerea recursului şi menţinerea sentinţei atacate, fiind legală şi temeinică, cu cheltuieli de judecată.

5. Procedura de examinare a recursului în completul de filtru

Raportul întocmit potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru şi comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 14 iunie 2018, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Ulterior, procedura de filtrare reglementată de art. 493 din C. proc. civ. nu a mai fost parcursă, acordându-se termen de judecată în şedinţă publică, potrivit încheierii din 18 octombrie 2018.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analiza motivelor de casare.

Recursul este fondat pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.

1. Cu privire la excepţia prescripţiei dreptului material de a cere în instanţă anularea Deciziei nr. 1895/27.11.2014 privind soluţionarea contestaţiei formulată de reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva Deciziei de impunere nr. x/3.10.2013 emisă de AJFP - Alba.

Instanţa de fond a constatat că obiectul acţiunii îl reprezintă refuzul nejustificat de reluare a procedurii de soluţionare a contestaţiei împotriva deciziei de impunere sus-menţionate, având în vedere că prin decizia de soluţionare a contestaţiei s-a dispus suspendarea procedurii de soluţionare pe cale administrativă a contestaţiei până la pronunţarea unei soluţii definitive pe latura penală.

Recurenta-pârâtă nu a formulat critici cu privire la stabilirea obiectului acţiunii ci numai în ceea ce priveşte soluţionarea excepţiei prescripţiei dreptului material de a contesta în instanţă Decizia nr. 1895/27.11.2014.

Cum în speţă nu se contestă Decizia nr. 1895/27.11.2014, ci refuzul de reluare a procedurii administrative de soluţionare a contestaţiei, în raport de cererile formulate de reclamantă în datele de 02.11.2016 şi 19.12.2016, iar acţiunea a fost înregistrată la Curtea de Apel Alba Iulia la 16.01.2017 şi depusă prin poştă la 14.01.2017, Înalta Curte constată că motivul de recurs este nefondat, fiind respectate dispoziţiile art. 8 şi 11 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată.

2. Cu privire la criticile aduse sentinţei pronunţată de prima instanţă în aprecierea temeiniciei acţiunii şi a calificării refuzului autorităţii fiscale ca fiind nejustificat, Înalta Curte va constata că acestea sunt întocmite din perspectiva disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În legătură cu caracterul nejustificat al refuzului instanţei de fond a reţinut că decizia de suspendare a soluţionării contestaţiei administrative fiscale a fost adoptată de autoritatea fiscală faţă de existenţa unui dosar penal în care se efectuează cercetări cu privire la fapte penale în care este implicată reclamanta, însă nu s-a indicat care este situaţia dosarelor penale invocate, calitatea persoanelor implicate în săvârşirea faptelor de natură penală şi în ce mod influenţează aceste dosare penale posibilitatea organelor fiscale de a se pronunţa asupra contestaţiei.

În aceste condiţii, a apreciat judecătorul fondului, menţinerea soluţiei suspendării soluţionării contestaţiei dispusă în urmă cu 2 ani şi 6 luni, pentru considerente insuficient argumentate de către organul fiscal, încalcă dreptul reclamantei de acces la justiţie şi dreptul de a-i fi judecată cauza într-un termen rezonabil.

Înalta Curte, verificând înscrisurile depuse la dosarul cauzei reţine că prin Decizia nr. 1895/27.11.2014 s-a dispus suspendarea procedurii de soluţionare a contestaţiei formulate până la pronunţarea unei soluţii definitive pe latura penală.

În cadrul deciziei administrative au fost analizate condiţiile impuse de disp. art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc. şi anume existenţa Sesizării penale nr. 404577/26.07.2013, a Deciziei nr. 917/11.11.2013 prin care s-a suspendat şi soluţionarea contestaţiei fiscale împotriva Deciziei de impunere nr. x/23.07.2013, până la soluţionarea cauzei penale, a adreselor din cuprinsul cărora se desprinde stadiul cercetărilor penale, dar şi a înrâuririi hotărâtoare a constatării săvârşirii unei infracţiuni asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă.

Intimata-reclamantă nu a contestat în termenul de 6 luni prevăzut de art. 218 C. proc. fisc. Decizia nr. 1895/27.11.2014, prin care s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei fiscale.

Prin urmare, reclamanta nu poate să aducă în prezenta cauză, critici ce ţin de legalitatea acestei decizii, deoarece obiectul acţiunii îl reprezintă refuzul de a proceda la reluarea procedurii administrative pentru motive intervenite ulterior emiterii Deciziei nr. 1985/2014.

La rândul său, instanţa de fond, în mod greşit a analizat în dosar îndeplinirea condiţiilor impuse de art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc. , deoarece nu a fost învestită cu soluţionarea contestaţiei împotriva Deciziei nr. 1895/2014.

În cauză, este definitivă şi neatacată în instanţă măsura suspendării soluţionării contestaţiei administrative fiscale.

De asemenea, în prezentul dosar nu mai poate fi rediscutată existenţa sesizării penale şi a existenţei indicilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă.

Principiul "penalul ţine în loc civilul" este desprins din prevederile enunţate ale Codului de procedură fiscală, dar şi din cuprinsul art. 28 din C. proc. pen. şi nu poate fi considerat ca fiind un "clişeu", aşa cum afirmă intimata-reclamantă prin întâmpinare.

Faptul că suspendarea soluţionării contestaţiei este doar o posibilitate şi nu o obligaţie a organelor fiscale, a fost analizat cu ocazia emiterii Deciziei nr. 1895/2014 şi care, trebuie reamintit, nu a fost contestată în instanţă de către reclamantă.

Posibilitatea reluării soluţionării contestaţiei fiscale intervine în mod natural, odată cu soluţionarea cauzei penale.

În speţă, nici procurorul şi nici instanţa de judecată nu s-au pronunţat asupra sesizării penale, care este în etapa urmăririi penale.

Faţă de acestea, Înalta Curte reţine că, nefiind contestată decizia organului fiscal prin care s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei administrativ-fiscale, reclamanta a acceptat posibilitatea ca procesul penal să aibă o desfăşurare mai mare în timp şi şi-a asumat acest risc.

Este adevărat că există o jurisprudenţă constantă a instanţei supreme, identificată şi de către intimata-reclamantă, prin care s-a dispus anularea deciziei administrative de suspendare a soluţionării contestaţiei fiscale, motivat de trecerea unui interval de timp considerat relativ mare de la data sesizării penale, perioadă în care nu s-a pronunţat nicio hotărâre asupra acesteia.

Această jurisprudenţă s-a conturat însă în cadrul unei acţiuni ce a privit contestarea deciziei de suspendare a soluţionării contestaţiei fiscale, ocazie cu care au fost analizate motive referitoare atât la temeinicia şi legalitatea soluţiei în raport de dispoziţiile Codului de procedură fiscală, cât şi oportunitatea luării acestei măsuri, dat fiind trecerea unui interval de timp de la data sesizări penale, coroborată cu inexistenţa vreunei hotărâri penale.

În speţă, se solicită a se analiza numai oportunitatea măsurii care, dat fiind caracterul definitiv al deciziei administrative, nu poate fi efectuat decât în ipoteza intervenirii unei soluţii pe latură penală, dată de procuror sau instanţa de judecată.

Prin urmare, în mod greşit, judecătorul fondului a făcut aprecieri referitoare la legalitatea Deciziei nr. 1895/2014, prin care s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei fiscale până la soluţionarea laturii penale, precum şi la inexistenţa unei soluţii pe latura penală, cât timp neatacarea la instanţa de contencios administrativ a acestei decizii conduce la imposibilitatea repunerii în discuţie a măsurii luate de organul fiscal, iar principiul de drept "penalul ţine în loc civilul" este pe deplin aplicabil.

Faţă de acestea, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, coroborat cu art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi, în rejudecare, va respinge acţiunea ca neîntemeiată, nefiind îndeplinite disp. art. 1 şi 8 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov împotriva Sentinţei nr. 49 din 16 mai 2017 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi, în rejudecare, respinge acţiunea, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 29 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - NN