Conflict of interest for health insurance managers with relatives holding stakes in contracted medical service providers

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 14 august 2015, reclamanta A. a formulat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, contestaţie împotriva Raportului de evaluare nr. x din 24 iulie 2015 solicitând să se constate, pe cale de excepţie, intervenirea sancţiunii decăderii dreptului pârâtei de a emite raportul de evaluare, ca urmare a depăşirii termenului imperativ prevăzut de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 pentru desfăşurarea activităţii de cercetare şi evaluare, cu consecinţa anulării raportului de evaluare contestat; anularea Raportului de evaluare nr. x din 24 iulie 2015 pentru motivul inexistenţei unui conflict de interese.

Prin Sentinţa nr. 30 din 22 februarie 2015 a Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă contestaţia formulată de reclamanta A., ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamanta A., fiind invocat, în susţinerea căii de atac, motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs reclamanta a solicitat să se aibă în vedere necesitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 519 şi urm. din C. proc. civ., în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la interpretarea dispoziţiilor art. 34 alin. (3) din Statutul CNAS şi art. 317 alin. (2) din Legea nr. 95/2006.

În acest sens a arătat că prevederile art. 34 alin. (3) din Statutul CNAS şi ale art. 317 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 sunt identice şi prevăd următoarele:

"Constituie conflict de interese deţinerea de către membrii Consiliului de administraţie al CNAS şi ai consiliilor de administraţie ale caselor de asigurări, precum şi de către personalul angajat al acestor case de asigurări de părţi sociale, acţiuni sau interese la furnizori care stabilesc relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate. Această dispoziţie se aplică şi în cazul în care astfel de părţi sociale, acţiuni sau interese sunt deţinute de către soţ, soţie, rudele sau afinii până la gradul al IV-lea inclusiv ai persoanei în cauză."

Recurenta reclamantă a susţinut că prima instanţă a interpretat eronat normele de drept material, iar prin hotărârea recurată se adaugă la lege, întrucât prevederile legale redate mai sus nu fac referire la noţiunea de orice furnizori, ci la noţiunea de furnizori. Prin urmare, articolele de lege menţionate trebuie să suporte o interpretare coroborată şi teleologică, pentru a descoperi natura şi înţelesul dat de legiuitor acestei norme, la momentul edictării ei.

A mai arătat că, dacă s-ar îmbrăţişa interpretarea dată de Curtea de Apel Suceava, ar însemna că o persoană fizică, având calitatea de medic primar, nu poate să îşi desfăşoare activitatea prin încheierea de contracte de servicii medicale prin sistemul asigurărilor de sănătate, fiind constrânsă să acorde servicii medicale primare doar contra cost, astfel încât beneficiarii acestor servicii medicale (pacienţii persoane fizice) să poată beneficia de ele în mod gratuit, dacă sunt asiguraţi.

În acest fel se îngrădeşte dreptul la muncă al persoanei care a ales să-şi exercite profesia de medic în cadrul unei societăţi comerciale de drept privat, drept garantat şi ocrotit de art. 41 alin. (1) şi art. 53 din Constituţia României, precum şi dreptul la ocrotirea sănătăţii, garantat de art. 34 din Constituţie, pentru persoanele care beneficiază de asigurările sociale de sănătate şi care, plătindu-şi contribuţiile la asigurările sociale de sănătate, au dreptul să beneficieze de serviciile medicale gratuite stabilite prin lege, inclusiv serviciile de medicină primară.

A invocat disp. art. 219 alin. (1) şi art. 52 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 menţionând că unităţile de specialitate sunt structuri din cadrul sistemului de sănătate publică cu atribuţii în implementarea programelor naţionale de sănătate (art. 48 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 95/2006), putând fi reprezentate de furnizori privaţi de servicii medicale pentru serviciile medicale care excedează capacităţii furnizorilor publici de servicii medicale (art. 19 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 95/2006).

Recurenta reclamantă a arătat că programele naţionale de sănătate se derulează numai prin furnizori evaluaţi şi autorizaţi de Ministerul Sănătăţii să presteze servicii medicale, aceste etape fiind definite de art. 221 alin. (1) lit. e) şi f) din Legea nr. 95/2006. După evaluare şi autorizare, furnizorii de servicii medicale pot intra în contracte cu casele de asigurări de sănătate, contractarea fiind definită ca procesul prin care se reglementează relaţiile dintre casele de asigurări de sănătate şi furnizori în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate (art. 221 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 95/2006).

Contractele încheiate de furnizorii de servicii medicale cu casele de asigurări de sănătate se circumstanţiază unui model-cadru de contract, reglementat prin hotărârile de guvern date pentru aprobarea contractului cadru privind acordarea asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate (cu titlu de exemplu, contractele-cadru adoptate în baza H.G. nr. 1714/2008, H.G. nr. 262/2010, H.G. nr. 1389/2010).

De altfel, în Contractele cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate se prevede expres că "Modelele de contract pentru furnizarea de servicii medicale, de medicamente şi unele materiale sanitare în tratamentul ambulatoriu şi de dispozitive medicale în ambulatoriu sunt prevăzute în norme", iar "Utilizarea acestor modele de contract este obligatorie; în cuprinsul contractelor pot fi prevăzute clauze suplimentare, negociate între părţile contractante, în limita prevederilor legale în vigoare."

Separat, art. 41 alin. (1) din Constituţie consacră libertatea alegerii profesiei, iar art. 53 din Constituţie reglementează principiul conform căruia exerciţiul unor drepturi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă măsura este justificată sau proporţională.

Apreciază că art. 34 alin. (3) din Statutul CNAS şi art. 317 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 sunt defectuos redactate, lipsite de claritate, precizie şi previzibilitate, întrucât noţiunea de furnizor aflat în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate poate avea înţelesuri diferite: un furnizor de servicii medicale care are încheiat contract cu CAS şi un furnizor de altfel de servicii decât medicale sau un furnizor de produse, care intră în relaţie contractuală cu CAS prin intermediul unor proceduri de achiziţie publică (face menţiunea că, în temeiul art. 255 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, contractele încheiate de furnizorii de servicii medicale cu casele de asigurări de sănătate au natură civilă).

Diferenţa este cu atât mai evidentă cu cât art. 34 alin. (1) din Statutul CNAS şi art. 317 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, cu referire la starea de incompatibilitate, prevăd expres noţiunea de furnizori de servicii medicale din sistemul de asigurări sociale de sănătate ale căror servicii se decontează din fond, nelăsând loc de interpretare.

A arătat recurenta reclamantă că potrivit dispoziţiilor art. 37 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, dacă o noţiune sau un termen nu sunt consacrate sau pot avea înţelesuri diferite, semnificaţia acestora în context se stabileşte prin actul normativ care le instituie, în cadrul dispoziţiilor generale sau într-o anexă destinată lexicului respectiv şi devin obligatorii pentru actele normative din aceeaşi materie. Prin Decizia nr. 390 din 2 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 532 din 17 iulie 2014, paragraful 31, Curtea Constituţională a statuat că o noţiune legală poate avea un conţinut şi înţeles autonom diferit de la o lege la alta, cu condiţia ca legea care utilizează termenul respectiv să îl şi definească.

Or, sintagma relaţie contractuală nu este definită de Legea nr. 95/2006 şi nici de H.G. nr. 972/2006, fiind utilizată în cuprinsul acestor acte normative cu înţelesuri diferite.

Mai mult, în măsura în care sintagma "relaţie contractuală" din art. 34 alin. (3) din Statutul CNAS şi art. 317 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 se interpretează în sensul de relaţie contractuală între furnizorii de servicii medicale ale căror servicii medicale se decontează din fond, s-ar plasa în sfera articolului orice persoane care exercită o profesie care le permite asigurarea unor servicii medicale în sistemul asigurărilor de sănătate şi care, datorită unei conjuncturi date de numirea în funcţiile de conducere a caselor de asigurări de sănătate a unor persoane care le sunt rude sau afini, până la gradul al IV-lea inclusiv, sunt puse în imposibilitate de a-şi mai exercita profesia pe raza judeţului respectiv în sistemul asigurărilor sociale de sănătate. Un astfel de furnizor ar putea să îşi desfăşoare activitatea numai prin intermediul unei instituţii private, fără să poată accesa programele naţionale de sănătate, ai căror beneficiari finali sunt persoanele fizice care plătesc contribuţia la fondul asigurărilor de sănătate.

Pe de altă parte, a susţinut că este de înţeles că legiuitorul a dorit să creeze premizele legale desfăşurării activităţilor de serviciu şi exercitării funcţiilor şi demnităţilor publice într-un cadru de imparţialitate şi integritate, pentru a asigura încrederea cetăţenilor în autorităţile şi instituţiile statului. La fel, interdicţia dorită de legiuitor este menită să garanteze desfăşurarea activităţii profesionale de către persoana care exercită o funcţie sau o demnitate publică cu un înalt grad de probitate morală şi că implicarea acesteia în luarea unor decizii care pot avea ca finalitate satisfacerea unui interes contrar presupune tocmai încălcarea acestei obligaţii de probitate morală.

Or, în cazul de faţă, contractele de asigurări de sănătate încheiate între B. S.R.L. şi CAS Botoşani nu au fost condiţionate de existenţa niciunui interes sau a vreunei puteri de decizie. În acest caz specific, prin încheierea acestor contracte s-a dat curs dreptului garantat de art. 34 din Constituţie pentru persoanele care beneficiază de asigurările sociale de sănătate şi care, plătindu-şi contribuţiile la asigurările sociale de sănătate, au dreptul să beneficieze de serviciile medicale gratuite stabilite prin lege, inclusiv serviciile de medicină primară.

În plus, a arătat că CAS Botoşani nu avea temei să refuze încheierea contractelor de asigurare de servicii medicale cu B. S.R.L. pe motivul gradului de rudenie, întrucât acest aspect ar fi dus la îngrădirea dreptului la muncă al persoanei care a ales să-şi exercite profesia în cadrul unei societăţi comerciale de drept privat, drept garantat şi ocrotit de art. 41 alin. (1) şi 53 Constituţie, precum şi la încălcarea dreptului la ocrotirea sănătăţii (art. 34 din Constituţie).

Intimata pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului prezentând situaţia de fapt şi precizând că recurenta reclamantă a încălcat disp. art. 34 alin. (3) din H.G. nr. 972/2006, coroborate cu disp. art. 288 alin. (1) din Legea nr. 95/2006.

Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 12 iunie 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului, din data de 2 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată a recursului la data de 9 noiembrie 2011.

Cu privire la cererea de sesizare a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

La termenul de judecată din 9 noiembrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins cererea recurentei reclamante de sesizare a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, pentru motivele cuprinse în încheierea de şedinţă de la acel termen.

Argumentele de fapt şi de drept relevant.

Analizând sentinţa recurată prin prisma motivului de recurs invocat şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, faţă de următoarele considerente:

Reclamanta a supus cenzurii instanţei de contencios administrativ Raportul de evaluare nr. x din 24 iulie 2015 întocmit de pârâta Agenţia Naţională de Integritate, prin care s-au identificat elementele existenţei unui conflict de interese, întrucât reclamanta a încălcat disp. art. 34 alin. (3) din H.G. nr. 972/2006, coroborate cu disp. art. 288 alin. (1) din Legea nr. 95/2006.

În acest sens s-a reţinut că în perioada în care reclamanta a ocupat funcţia de Preşedinte - Director General al Casei de Asigurări de Sănătate Botoşani (23 octombrie 2010 - 25 iulie 2012) şi fiica acesteia, C., a deţinut calitatea de asociat unic şi funcţia de administrator în cadrul S.C. B. S.R.L. (27 mai 2005 - 7 iunie 2011) Casa de Asigurări de Sănătate Botoşani a semnat cu această societate mai multe acte adiţionale la Contractul de furnizare de servicii medicale de asistenţă medicală primară nr. x din 28 aprilie 2010.

Instanţa de fond a respins acţiunea reţinând, în raport cu criticile formulate de reclamantă, că, fără îndoială, calitatea de preşedinte al C.A.S. Botoşani (ori al altei case de asigurări de sănătate) nu constituie o funcţie ori o demnitate publică. Dar aceasta nu are relevanţă în cauză în condiţiile în care conflictul de interese pentru care a fost cercetată contestatoarea este reglementat de dispoziţiile art. 34 alin. (3) din H.G. nr. 972/2006, nefiind nicio discuţie cu privire la incidenţa acestui text de lege în ce priveşte situaţia reclamantei, iar dispoziţiile referitoare la procedura de evaluare şi abilitare a A.N.I. de a o desfăşura sunt reglementate de prevederile art. 32 din Legea nr. 176/2010.

Aşa fiind, emiterea raportului de evaluare trebuia făcută în interiorul unui termen de 3 ani de la încetarea calităţii care a determinat conflictul de interese, respectiv de la data de 25 iulie 2012 - data încetării mandatului de preşedinte al C.A.S. Botoşani, termen care expira la data de 25 iulie 2015. Cum raportul de evaluare a fost emis la data de 24 iulie 2015, instanţa a constatat că termenul prevăzut de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 a fost respectat.

Potrivit art. 21 din Legea nr. 176/2010, (1) Dacă, după exprimarea punctului de vedere al persoanei invitate, verbal sau în scris, ori, în lipsa acestuia, după expirarea unui termen de 15 zile de la confirmarea de primire a informării de către persoana care face obiectul evaluării, inspectorul de integritate consideră în continuare că sunt elemente în sensul existenţei unui conflict de interese sau a unei incompatibilităţi, întocmeşte un raport de evaluare. (2) În lipsa confirmării prevăzute la alin. (1), inspectorul de integritate poate întocmi raportul de evaluare după îndeplinirea unei noi proceduri de comunicare.

Interpretarea coordonată a acestor prevederi legale conduce la concluzia că textul evocat are ca finalitate garantarea dreptului la apărare al persoanei cercetate direct în faţa inspectorului de integritate, respectiv de a exista certitudinea că aceasta a primit informarea de care face vorbire art. 20 alin. (1)-(3) din lege şi de a-i asigura un termen rezonabil în care să probeze că starea de incompatibilitate sau conflict de interese nu există, astfel încât raportul de evaluare să nu mai fie întocmit. Desigur, în măsura în care inspectorul de integritate consideră că sunt elemente în sensul existenţei stării de incompatibilitate sau conflict de interese, va trebui să întocmească raportul de evaluare în termenul de maxim 3 ani de la data încetării calităţii care a determinat incompetenţa sau conflictul de interese.

Pe fondul cauzei a apreciat că art. 34 alin. (1) şi (3) din H.G. nr. 972/2006 nu au fost edictate pentru a opera o distincţie între furnizorii de servicii medicale ale căror servicii se decontează din fond şi ceilalţi furnizori care stabilesc relaţii contractuale cu casele de asigurări, ci reprezintă reglementări diferite pentru situaţia de incompatibilitate şi cea de conflict de interese. Pentru că textul alin. (1) interzice persoanelor restrictiv menţionate să deţină funcţii de conducere în anumite entităţi, între care se regăsesc şi furnizorii de servicii medicale din sistemul de asigurări de sănătate, ale căror servicii se decontează din fond, în timp ce alin. (3) reţine conflictul de interese în care se regăsesc membrii consiliului de administraţie ai C.A.S. care deţin personal părţi sociale, acţiuni sau interese la furnizorii care stabilesc relaţii contractuale cu casele de asigurări, dispoziţie care se aplică şi în cazul deţinerii de asemenea acţiuni, părţi sociale sau interese de soţi, soţii ori rudele până la gradul IV inclusiv. Or, cum în cauză este necontestabilă atât calitatea de membru al consiliului de administraţie al C.A.S. a persoanei cercetate (directorul C.A.S. a judeţului fiind membru de drept al consiliului de administraţie), cât şi deţinerea de părţi sociale la S.C. B. S.R.L. de către fiica contestatoarei, Curtea a reţinut că reclamanta s-a aflat în conflict de interese atunci când C.A.S. Botoşani a încheiat contractul de asigurări servicii medicale şi actele adiţionale la acesta cu societatea comercială indicată, chiar dacă persoana cercetată nu a semnat personal actele juridice menţionate.

Motivul pentru care incompatibilitatea şi conflictul de interese au fost reglementate separat are o coerenţă logică internă, întrucât regimul extrem de strict al incompatibilităţilor vizează deţinerea de funcţii de conducere la anumite entităţi precizate expres, în vreme ce conflictul de interese este legat de deţinerea de părţi sociale, acţiuni sau interese (personal sau de către rude sau afini până la gradul IV inclusiv) la orice furnizori care stabilesc relaţii contractuale cu casele de asigurări, fiind vorba aşadar de prevederi complementare destinate să servească aceluiaşi scop, asigurarea transparenţei, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.

Înalta Curte constată că instanţa de fond a aplicat în mod corect prevederile legale incidente în speţă, pe care intimata pârâtă şi-a întemeiat reţinerea conflictului de interese în privinţa recurentei reclamante.

Astfel, potrivit art. 34 alin. (3) din H.G. nr. 972/2006 pentru aprobarea Statutului CNAS, constituie conflict de interese deţinerea de către membrii Consiliului de administraţie al CNAS şi ai consiliilor de administraţie ale caselor de asigurări, precum şi de către personalul angajat al acestor case de asigurări de părţi sociale, acţiuni sau interese la furnizori care stabilesc relaţii contractuale cu casele de asigurări. Această dispoziţie se aplică şi în cazul în care astfel de părţi sociale, acţiuni ori interese sunt deţinute de către soţ, soţie, rudele sau afinii până la gradul al IV-lea inclusiv ai persoanei în cauză.

Conform art. 288 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, directorul general devine membru de drept al consiliului de administraţie al casei de asigurări şi preşedintele acestuia.

Aşa cum s-a menţionat anterior, în perioada în care recurenta reclamantă a ocupat funcţia de Preşedinte - Director General al Casei de Asigurări de Sănătate Botoşani şi fiica acesteia, C., a deţinut calitatea de asociat unic şi funcţia de administrator în cadrul S.C. B. S.R.L., Casa de Asigurări de Sănătate Botoşani a semnat cu această societate mai multe acte adiţionale la Contractul de furnizare de servicii medicale de asistenţă medicală primară nr. x din 28 aprilie 2010.

În această situaţie, recurenta reclamantă s-a aflat în conflict de interese generat de faptul că o rudă a sa de gradul unu - fiica - deţinea părţi sociale la un furnizor care a stabilit relaţii contractuale cu casa de asigurări de sănătate la care reclamanta ocupa funcţia de Preşedinte - Director General.

Recurenta reclamantă a susţinut că prima instanţă a interpretat eronat normele de drept material, iar prin hotărârea recurată se adaugă la lege, întrucât prevederile legale nu fac referire la noţiunea de orice furnizori, ci la noţiunea de furnizori.

Susţinerea este nefondată având în vedere că prin folosirea expresiei "orice furnizori" prima instanţă a vrut să sublinieze faptul că art. 34 alin. (3) din H.G. nr. 972/2006 nu poate fi interpretat în sensul menţionat în cererea de chemare în judecată, acela că se referă la furnizori care stabilesc relaţii contractuale cu casele de asigurări, alţii decât cei specificaţi la alin. (1) al aceluiaşi articol, respectiv alţii decât furnizorii de servicii medicale din sistemul de asigurări sociale de sănătate.

Din moment ce dispoziţiile legale în discuţie folosesc noţiunea de "furnizori" fără să facă nicio distincţie, înseamnă că au avut în vedere, aşa cum în mod corect a reţinut instanţa de fond, orice furnizor care stabileşte relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate.

De altfel, chiar în cererea de chemare în judecată se invocă aplicabilitatea principiului ubi lex non distinguit, non distinguere debemus.

Este vădit nefondată aprecierea recurentei reclamante potrivit căreia dacă s-ar îmbrăţişa interpretarea dată de Curtea de Apel Suceava ar însemna că un medic primar nu poate să îşi desfăşoare activitatea prin încheierea de contracte de servicii medicale prin sistemul asigurărilor de sănătate, fiind constrâns să acorde servicii medicale primare doar contra cost, astfel încât beneficiarii acestor servicii medicale (pacienţii persoane fizice) să poată beneficia de ele în mod gratuit, dacă sunt asiguraţi.

Din interpretarea prevederilor legale care reglementează conflictul de interese în cauză nu rezultă în niciun caz imposibilitatea medicului de a încheia contracte de servicii medicale prin sistemul asigurărilor de sănătate, ci faptul că în situaţia în care aceste contracte sunt încheiate de un furnizor la care deţin părţi sociale, acţiuni ori interese soţul, soţia, rudele sau afinii până la gradul al IV-lea inclusiv ai membrilor Consiliului de administraţie al CNAS şi ai consiliilor de administraţie ale caselor de asigurări, precum şi ai personalului angajat al acestor case de asigurări sau chiar aceste din urmă persoane, ele se află în conflict de interese.

Criticile formulate împotriva sentinţei recurate sunt axate pe ideea de îngrădire a dreptului la muncă al persoanei care a ales să-şi exercite profesia de medic în cadrul unei societăţi comerciale de drept privat, drept garantat şi ocrotit de art. 41 alin. (1) şi art. 53 din Constituţia României, şi, implicit, a dreptului la ocrotirea sănătăţii, garantat de art. 34 din Constituţie, pentru persoanele care beneficiază de asigurările sociale de sănătate şi care, plătindu-şi contribuţiile la asigurările sociale de sănătate, au dreptul să beneficieze de serviciile medicale gratuite stabilite prin lege, inclusiv serviciile de medicină primară.

Înalta Curte constată că nu poate fi vorba despre îngrădirea dreptului la muncă, medicul care îşi exercită profesia într-o societate comercială având posibilitatea de a încheia contracte de furnizare de servicii medicale de asistenţă medicală cu casa de asigurări de sănătate în cazul în care soţul, soţia, rudele sau afinii până la gradul al IV-lea inclusiv nu sunt membri ai Consiliului de administraţie al CNAS, ai consiliilor de administraţie ale caselor de asigurări şi nici personal angajat al acestor case de asigurări sau aceste persoane nu deţin personal părţi sociale, acţiuni ori interese la respectivul furnizor.

Reglementarea în discuţie nu are legătură cu libertatea alegerii profesiei, consacrată de art. 41 alin. (1) din Constituţie, invocată în cererea de recurs, ci cu necesitatea asigurării integrităţii în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, în cazul de faţă a celor din cadrul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi a caselor judeţene de asigurări de sănătate.

Nimic nu împiedică o persoană să-şi aleagă profesia de medic, dar în situaţia în care îşi desfăşoară activitatea în cadrul unui cabinet medical privat deţinând acţiuni, părţi sociale sau interese şi încheie contracte de furnizare cu casa de asigurări de sănătate, dacă la acest furnizor deţin părţi sociale, acţiuni ori interese membrii Consiliului de administraţie al casei de asigurări sau personalul angajat al casei de asigurări, ori aceste persoane sunt soţul, soţia, rudele sau afinii până la gradul al IV-lea inclusiv ai medicului, ele se află în conflict de interese.

Conform art. 32 din Legea 176/2010, dispoziţiile acestei legi se completează cu dispoziţiile altor acte normative, inclusiv ale celor care reglementează alte incompatibilităţi sau conflicte de interese, dacă acestea nu sunt contrare Legii nr. 176/2010.

Prin H.G. nr. 972/2006 pentru aprobarea Statutului CNAS a fost reglementat conflictul de interese în care se pot afla membrii Consiliului de administraţie al CNAS, ai consiliilor de administraţie ale caselor de asigurări şi personalul angajat al acestor case de asigurări, scopul fiind acela prevăzut de actul normativ cadru în materia exercitării funcţiilor şi demnităţilor publice, respectiv asigurarea integrităţii şi la nivelul caselor de asigurări de sănătate.

S-a mai arătat în cererea de recurs că art. 34 alin. (3) din Statutul CNAS şi art. 317 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 sunt defectuos redactate, lipsite de claritate, precizie şi previzibilitate, întrucât noţiunea de furnizor aflat în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate poate avea înţelesuri diferite.

Referitor la aceste critici aduse disp. art. 34 alin. (3) din Statutul CNAS, instanţa de recurs reţine că excede analizei pe care o poate face în cadrul prezentului recurs examinarea acestora, din moment ce nu este învestită cu o cerere care să aibă ca obiect anularea respectivului Statut sau cu o excepţie de nelegalitate a hotărârii de guvern prin care acesta a fost aprobat.

Se constată că în faţa instanţei de fond reclamanta a invocat cu privire la acest Statut o excepţie de neconstituţionalitate, respinsă ca inadmisibilă, şi nu a înţeles să invoce în recurs o excepţie de nelegalitate, în conformitate cu disp. art. 4 din Legea nr. 554/2004, care ar fi permis instanţei să procedeze la examinarea legalităţii acestei hotărâri de guvern, prin prisma criticilor formulate.

În privinţa disp. art. 317 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 Înalta Curte constată că în primă instanţă reclamanta a invocat excepţia de neconstituţionalitate a acestora, sub aspectul lipsei de claritate, precizie şi previzibilitate, dar excepţia a fost respinsă ca inadmisibilă, criticile formulate împotriva încheierii de respingere fiind analizate de instanţa învestită cu soluţionarea recursului declarat împotriva acesteia, care a fost respins prin Decizia nr. 723 din 11 martie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.

În cererea de recurs se mai arată că CAS Botoşani nu avea temei să refuze încheierea contractelor de asigurare de servicii medicale cu B. S.R.L. pe motivul gradului de rudenie, întrucât acest aspect ar fi dus la îngrădirea dreptului la muncă al persoanei care a ales să-şi exercite profesia în cadrul unei societăţi comerciale de drept privat, precum şi la încălcarea dreptului la ocrotirea sănătăţii.

Referitor la această susţinere, Înalta Curte reţine că se insistă asupra pretinsei îngrădiri a dreptului la muncă al fiicei recurentei reclamante, deşi potrivit art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004 pe care s-a întemeiat cererea de chemare în judecată şi care defineşte noţiunea de persoană vătămată, reclamantul dintr-o acţiune în contencios administrativ trebuie să invoce o vătămare a unui drept subiectiv sau interes legitim al său pretins vătămat prin actul administrativ contestat.

În cererea de recurs se menţionează că interdicţia dorită de legiuitor este menită să garanteze desfăşurarea activităţii profesionale de către persoana care exercită o funcţie sau o demnitate publică cu un înalt grad de probitate morală şi că implicarea acesteia în luarea unor decizii care pot avea ca finalitate satisfacerea unui interes contrar presupune tocmai încălcarea acestei obligaţii de probitate morală. Or, în cazul de faţă, contractele de asigurări de sănătate încheiate între B. S.R.L. şi CAS Botoşani nu au fost condiţionate de existenţa niciunui interes sau a vreunei puteri de decizie.

Susţinerea este irelevantă în soluţionarea litigiului din moment ce, potrivit disp. art. 34 alin. (3) din Statutul CNAS, pentru existenţa conflictului de interese este suficientă deţinerea de părţi sociale, acţiuni ori interese de către persoanele menţionate în aceste dispoziţii sau de soţul, soţia, rudele sau afinii până la gradul al IV-lea inclusiv ai acestora la furnizorii care stabilesc relaţii contractuale cu casa de asigurări de sănătate. Or, fiica reclamantei era asociat unic şi administrator la S.C. B. S.R.L. cu care Casa de Asigurări de Sănătate Botoşani, la care reclamanta era Preşedinte - Director General, a semnat mai multe acte adiţionale la Contractul de furnizare de servicii medicale de asistenţă medicală.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, constatând că sentinţa este legală, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocat de recurenta reclamantă, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva Sentinţei nr. 30 din 22 februarie 2015 pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - MM