Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 7648/2004 AI generated

Recusal of appellate court for customs employee reclassification case; appeal allowed, lower decision quashed and remanded to same court

Case Number Decizia nr. 7648/2004
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appeal, quashed the Court of Appeal's decision to decline jurisdiction, and remanded the case to the Timișoara Court of Appeal for competent determination. The dispute arose when a public customs officer challenged the legality of administrative decisions reclassifying his position into a lower rank following the implementation of new civil service laws, alleging that the reclassification ignored his actual performance score in favor of his previous class. The court determined that the appellate court possessed exclusive first-instance jurisdiction under Article 3(1) of the Code of Civil Procedure (as amended by O.G. 58/2003) because the challenged acts were issued by a central administrative authority (the General Directorate of Customs), and the nature of the claims—alleging improper evaluation of public servants—constituted administrative litigation subject to the specialized jurisdiction of administrative courts.

Legislator headnote

AI generated

art. 3 pct. 1 C. proc. civ; Recusal of appellate court for customs employee reclassification case; appeal allowed, lower decision quashed and remanded to same court: Potrivit dispozițiilor art. 3 pct. 1 C. proc. civ., modificat și completat prin O.G. nr. 58/2003, „Curțile de apel judecă: 1. în primă instanță, procesele și cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităților și instituțiilor centrale”.

Keywords

AI generated
customs Code determination of jurisdiction challenge of administrative decisions article of civil procedure appealability of remand decision civil servant

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 17 septembrie 2003, reclamantul L.V. a chemat în judecată Autoritatea Națională a Vămilor, Direcția Regională Vamală Arad și Agenția Națională a Funcționarilor Publici, solicitând anularea deciziilor nr. 1194/2003, nr. 1264/2003 și nr. 1266/2003, emise de Directorul general al Direcției Generale a Vămilor, precum și anularea notei de constatare nr. 43254/2003, întocmită de Agenția Națională a Funcționarilor Publici, a avizului nr. 5190/2003 a Agenției Naționale a Funcționarilor Publici și a adresei nr. 16721/2003 a Direcției Regionale Vamale Arad.

Reclamantul a mai solicitat obligarea pârâtelor, la respectarea încadrării sale, făcută cu respectarea prevederilor Legii nr. 161/2003, prin decizia nr. 1163/2003 și obligarea Agenției Naționale a Vămilor, la plata drepturilor salariale cuvenite.

În motivarea acțiunii, reclamantul arată că a fost numit în funcția publică de inspector vamal A I 1, în temeiul Legii nr. 188/1999 și al O.G. nr. 16/1998, privind Statutul personalului vamal și în conformitate cu prevederile art. XVI și XVII din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora Direcția Generală a Vămilor avea obligația de a efectua reîncadrarea funcționarilor publici pe noile funcții publice stabilite prin acest act normativ, până la data de 15 iulie 2003.

Ulterior, prin decizia nr. 1264 din 14 august 2003, care a avut la bază nota de constatare întocmită de Secretarul general al Agenției Naționale a Funcționarilor Publici și adresa nr. 13.105 din 4 august 2003 a Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, s-a procedat la reîncadrarea funcționarilor publici, prin limitarea punctajului pentru criteriul prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. d) din Ordinul 218/2003, indiferent de complexitatea muncii și de importanța atribuțiilor din fișa postului, făcându-se reîncadrarea funcționarilor publici, numai în funcție de clasa din care provin, indiferent de punctajul obținut.

Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 463 din 9 decembrie 2003, a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Arad, secția civilă, apreciind că în cauză sunt aplicabile dispozițiile dreptului comun în materia litigiilor de muncă, și nu instanța de contencios administrativ.

Împotriva acestei soluții a declarat recurs, reclamantul L.V., susținând în esență că întrucât a contestat acte emise de organe centrale ale administrației de stat, potrivit legii, competentă de a soluționa litigiul, era curtea de apel.

Recursul este fondat.

Potrivit dispozițiilor art. 3 pct. 1 C. proc. civ., modificat și completat prin O.G. nr. 58/2003, „Curțile de apel judecă: 1. în primă instanță, procesele și cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităților și instituțiilor centrale”.

Având în vedere faptul că prin acțiunea care face obiectul prezentei cauze, se solicită anularea ca nelegale, a deciziilor nr. 1194/2003, nr. 1264/2003 și nr. 1266/2003, emise de Directorul general al Direcției Generale a Vămilor, instituție centrală a administrației de stat, competența aparține Curții de Apel Timișoara.

Pe de altă parte, competența instanței de contencios administrativ este atrasă și de faptul că recurentul susține, că fără a se ține seama de punctajul obținut, a fost reîncadrat într-o funcție publică inferioară, ceea ce reprezintă o evaluare a funcționarilor publici, conform prevederilor H.G. nr. 1084/2001 și H.G. nr. 1087/2001, în vigoare la data adoptării măsurii.

Așa fiind, se va admite recursul, se va casa sentința atacată și se va trimite cauza, aceleași instanțe, spre competentă soluționare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul L.V. împotriva sentinței civile nr. 463/CA din 9 decembrie 2003 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și trimite cauza, la Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, pentru competentă soluționare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 octombrie 2004.