Local mayor's simultaneous private-sector employment: incompatibility requires actual exercise of dual functions, not mere formal retention

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, anularea raportului de evaluare nr. x din 2 martie 2015 emis de către pârâtă, prin care s-a constatat că în perioada 15 iunie 2012 - 18 octombrie 2013 s-a aflat în stare de incompatibilitate întrucât a deţinut simultan cu funcţia de primar o serie de funcţii de conducere ori execuţie la diferite societăţi comerciale, încălcând prevederile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 şi dispoziţiile art. 91 alin. (3) din Legea nr. 161/2003.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 72 din 21 decembrie 2015, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins contestaţia formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că reclamantul nu poate să invoce necunoaşterea acestor dispoziţii legale în materia incompatibilităţilor, incidente odată cu validarea sa ca primar, aşa încât atitudinea acestuia de a considera că respectivele societăţi au suspendat contractele individuale de muncă sau că ar fi trebuit să-i desfacă contractele de muncă prin neprezentarea sa la locul de muncă este una culpabilă (în plus, Curtea a observat că în cazul B. S.R.L. reclamantul are calitatea de asociat, aspect reţinut de pârâtă în raportul de evaluare, aşa încât reclamantul cunoştea situaţia acestei societăţi).În adevăr, toate persoanele sunt prezumate a cunoaşte legea şi nimeni nu se poate apăra invocând necunoaşterea ei sau cunoaşterea ei greşită (nemo censetur ignorare lege) cu atât mai mult cu cât, odată cu dobândirea statului de primar, reclamatul era ţinut de a respecta şi îndeplini obligaţiile specifice acestei funcţii, inclusiv de a respecta regimul juridic al incompatibilităţilor.

S-a mai arătat că, sub aspectul dreptului invocat, prezentul litigiu este unul pur intern, aşa încât textul invocat este străin de natura cauzei câtă vreme potrivit art. 51 alin. (1) din Cartă dispoziţiile acesteia se adresează statelor membre numai în cazul în care acestea pun în aplicare dreptul Uniunii (prin urmare, domeniul de aplicare al Cartei este restrâns la relaţiile care presupun un element unional, ceea ce în speţă, cu privire la dreptul de muncă, nu se verifică). Textul din dreptul intern corespunzător, care îşi are sediul materiei în Legea fundamentală (art. 41 alin. (1) din Constituţia României) trebuie interpretat în sensul în care libertatea alegerii profesiei, a meseriei şi a locului de muncă nu este incompatibilă cu stabilirea condiţiilor în care poate fi exercitată o profesie, pentru ca aceasta să corespundă naturii şi finalităţii sale (Decizia CCR nr. 321 din 14 septembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial nr. 1144 din 3 decembrie 2004); cu alte cuvinte, dreptul fundamental la muncă presupune exercitarea acestuia cu respectarea obligaţiilor legale specifice, inclusiv cu privire la respectarea regimului juridic al incompatibilităţilor.

A mai arătat prima instanţă că în speţă cauza Bara nu mai putea fi invocată câtă vreme prin acţiunea introductivă nu s-au invocat critici în legătură cu respectarea procedurii de evaluare a incompatibilităţilor sub aspectul colectării datelor cu caracter personal (acest aspect a fost pus în discuţia reclamantului în şedinţa publică din 14 decembrie 2015). Altfel, ar fi eludate dispoziţiile imperative privind termenul de contestare a raportului de evaluare în 15 zile de la primirea acestuia, conform art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 (raportul de evaluare a fost comunicat la data de 5 martie 2015, vol.

I, dosar nr. x/2015, iar cauza Bara a fost invocată la data de 16 noiembrie 2016); nimic nu l-a împiedicat pe reclamant să critice raportul de evaluare sub aspectul procedurii de colectarea a datelor cu caracter personal (existând în corpul Legii nr. 176/2010 dispoziţii care protejează persoana evaluată sub acest aspect, inclusiv prin aplicarea sancţiunii nulităţii absolute: art. 13, art. 15, raportat la art.

20) chiar dacă la momentul comunicării raportului nu fusese pronunţată hotărârea preliminară în cauza Bara.

3. Cererea de recurs Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul A. criticând-o pentru nelegalitate, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. În motivarea căii de atac, recurentul-reclamant a arătat, în esenţă, următoarele: - cererea de anulare a raportului de evaluare a fost considerată ca neîntemeiată, instanţa de fond a apreciat că datele cu caracter personal au fost folosite potrivit prevederilor legale, în ciuda argumentelor invocate în baza cărora colectarea datelor cu caracter personal a fost contrară art. 7 lit.

c) din Directiva 95/46/CE a Parlamentului European şi a Consiliului. Legea nr. 677 din 2001 implementează însă această directivă care dispune foarte clar, la art. 7 lit. c), că) statele membre prevăd ca datele cu caracter personal să fie prelucrate numai dacă: C) prelucrarea este necesară în vederea îndeplinirii unei obligaţii legale care îi revine operatorului. Legea nr. 677/2001 a preluat în art. 5 alin. (2) lit.

c) dispoziţia de excepţie sub următoarea formă "Consimţământul persoanei vizate nu este cerut în următoarele cazuri:

c) când prelucrarea este necesară în vederea îndeplinirii unei obligaţii legale a operatorului;". Se poate observa că legiuitorul român a greşit preluând prevederea europeană din forma de bază în forma de excepţie. - instanţa de fond a omis să facă o cercetare a fondului raportată la prevederile art. 50 din Codul muncii, considerând că dacă a r fi aplicabile prevederile art. 50 alin. (1) lit. d) în prezenta speţă, atunci art. 87 alin. (1) lit.

d) ar rămâne fără fundament juridic. Se apreciază că instanţa a greşit fundamental omiţând a se pronunţa pe o chestiune de fond, anume modalitatea în care operează articolul 50 din Codul muncii şi dându-i o interpretare diluată, scoţând din context realitatea juridică şi faptică a speţei. Orice contract încetează să existe în momentul executării ultimei obligaţii născute din contractul respectiv, fie că executarea are loc imediat după încheierea contractului, fie că obligaţiile se îndeplinesc după trecerea unui interval de timp. - se susţin argumentele referitoare la dreptul de a alege o ocupaţie prin recursul la Carta Drepturilor Fundamentale ale Cetăţenilor din Uniunea Europeană.

În decembrie 2009, odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, Cartei Drepturilor Fundamentale i-a fost conferită aceeaşi forţă juridică obligatorie ca cea a tratatelor. - prin efectul deţinerii unei funcţii executive recurentul a considerat că societăţile la care activa i-au suspendat contractul individual de muncă, fără a se mai preocupa să verifice acest aspect, lucru ce i-a fost confirmat de faptul că în toată această perioadă nu a încasat nici o sumă de bani de la aceste societăţi cu titlu de salariu, pentru activităţi exercitate conform contractului individual de muncă în perioada 15 iunie 2012 - 18 octombrie 2013.

4. Apărările intimatei Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata Agenţia Naţională de Integritate a solicitat respingerea recursului ca nefondat, instanţa de fond pronunţând o hotărâre legală şi temeinică, arătând că: - instanţa de fond, în mod corect, a arătat că situaţia de fapt reţinută prin actul administrativ atacat a fost confirmată de probele administrate în cauză, starea de incompatibilitate constatată fiind una legală şi temeinică, care îşi găseşte fundament în legislaţia aplicabilă, nefiind vorba despre aplicarea greşită a legii, atât timp cât simpla deţinere a două calităţi prevăzută de lege este suficientă pentru a fi generată o stare de incompatibilitate. - ANI a demarat procedura evaluării urmând paşii procedurali impuşi de Legea nr. 176/2010, lege specială în materie, inclusiv în privinţa informărilor persoanei evaluate, a căror lipsă ar atrage nulitatea raportului de evaluare, sancţiunea fiind prevăzută expres.

Aşa fiind, nefondate susţinerile recurentului, privitoare la incidenţa aplicabilităţii directe dreptului unional în detrimentul dreptului naţional, cu referire directă la considerentele Curţii Europene din Cauza C-201/14 Bara şi alţii. - procedura invitării a fost îndeplinită la data de 16 iulie 2014, domnul A. fiind informat, prin intermediul unei scrisori (adresa nr. x din 16 iulie 2014) recomandate, despre faptul că au fost identificate elemente în sensul existenţei unei stări de incompatibilitate, rezultată din deţinerea, simultan cu funcţia de primar, a unor funcţii de conducere ori de execuţie la diferite societăţi comerciale) şi invitat să prezinte un punct de vedere în acest sens. - dreptul de a alege o ocupaţie precum şi dreptul constituţional şi fundamental la muncă se va exercita cu respectarea obligaţiilor pe care le presupune orice raport de serviciu sau exercitarea oricărui contract de muncă, conform regulamentelor şi actelor normative aplicabile specifice.

5. Procedura de filtrare a recursului Raportul asupra admisibilităţii recursului, întocmit în cauză potrivit art. 493 alin. (2)-(3) C. proc. civ., a fost comunicat părţilor în baza încheierii din data de 17 ianuarie 2018, conform alin. (4) al aceluiaşi articol. Prin încheierea din 28 februarie 2018, completul de filtru a admis recursul în principiu şi a fixat termen pentru judecarea acestuia în şedinţă publică, în condiţii de contradictorialitate, conform art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

La data de 28 mai 2018 recurentul A. a formulat cerere de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, soluţionată în sensul respingerii prin încheierea de şedinţă din 24 mai 2018.

La data de 27 septembrie 2018 recurentul A. a formulat cerere de dezlegare a unei probleme de drept, soluţionată în sensul respingerii prin încheierea de şedinţă din 27 septembrie 2018.

La data de 27 septembrie 2018 recurentul A. a formulat cerere de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, soluţionată în sensul sesizării CCR prin încheierea de şedinţă din 21 noiembrie 2018.

6. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului Analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de casare invocate, a actelor dosarului şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: Recurentul-reclamant a investit instanţa de contencios administrativ şi fiscal, pe calea prevăzută de art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004, cu o acţiune îndreptată împotriva Agenţiei Naţionale de Integritate solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună anularea raportului de evaluare nr. x din 2 martie 2015 emis de către pârâtă prin care s-a constatat starea de incompatibilitate.

Prima instanţă a respins contestaţia formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, ca neîntemeiată, motiv pentru care acesta a declarat recurs, invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit. În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe este expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.

Astfel, prin Raportul de evaluare nr. x din 2 martie 2015 emis de pârâta Agenţia Naţională de Integritate s-a constatat că în perioada 15 iunie 2012 - 18 octombrie 2013 s-a aflat în stare de incompatibilitate întrucât a deţinut simultan cu funcţia de primar al comunei Baciu, jud. Cluj, în mandatul 2012 - 2016 şi calitatea de angajat cu contract individual de muncă la mai multe societăţi comerciale, încălcând prevederile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 şi dispoziţiile art. 91 alin. (3) din Legea nr. 161/2003.

În conformitate cu dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, forma în vigoare la momentul emiterii actului administrativ atacat:

"Funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu:

d) funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administraţie ori cenzor sau orice funcţie de conducere ori de execuţie la societăţile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituţii de credit, societăţile de asigurare şi cele financiare, la regiile autonome de interes naţional sau local, la companiile şi societăţile naţionale, precum şi la instituţiile publice;".

Potrivit dispoziţiilor art. 91 alin. (3) din Legea nr. 161/2003 "Alesul local poate renunţa la funcţia deţinută înainte de a fi numit sau ales în funcţia care atrage starea de incompatibilitate sau în cel mult 15 zile de la numirea sau alegerea în această funcţie. Alesul local care devine incompatibil prin aplicarea prevederilor prezentei secţiuni este obligat să demisioneze din una dintre funcţiile incompatibile în cel mult 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi."

Recurentul nu contestă situaţia de fapt prezentată însă susţine că la momentul alegerii sale în funcţia de primar, prin neprezentarea la locul de muncă anterior, s-a realizat suspendarea de drept a contractelor individuale de muncă, fără a face în concret un demers în acest sens.

Înalta Curte reţine că simpla deţinere, pur formală a două funcţii incompatibile nu conduce la stabilirea stării de incompatibilitate. Această concluzie se întemeiază pe interpretarea ansamblului normelor de drept ce au incidenţă în cauză, întrucât în procesul de aplicare a dreptului, judecătorul, dar şi alte autorităţi administrative, trebuie să clarifice cu precizie compatibilitatea normei juridice în raport cu o anumită situaţie de fapt.

Din titulatura Legii nr. 161/2003 şi ansamblul normelor legale conţinute de aceasta rezultă scopul, finalitatea pe care a urmărit-o legiuitorul atunci când a adoptat acest act normativ. Raţiunea instituirii regimului incompatibilităţilor este aceea de a preveni apariţia unor situaţii în care exercitarea simultană a două sau mai multe funcţii de demnitate publică şi în domeniul privat, ar putea influenţa decizia pe care un oficial o adoptă în exercitarea competenţelor sale legale.

Înalta Curte arată că numai exercitarea simultană a unei demnităţi publice şi a funcţiei de execuţie într-o societate comercială poate conduce la starea de incompatibilitate, aceasta fiind interpretarea care corespunde scopului legii, acela de înlăturare a cauzelor şi condiţiilor care determină corupţia.

Stabilirea în concret a stării de incompatibilitate trebuie să se facă pe baza stării de fapt dovedite în cauză.

În acelaşi sens este şi soluţia de principiu adoptată de judecătorii secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, consemnată în procesul-verbal din 22 mai 2017.

Însă, în cauza de faţă se constată că recurentul a deţinut funcţii de conducere sau de execuţie la mai multe societăţi comerciale, astfel: funcţia de inginer manager la S.C. C. S.R.L. până la data de 15 martie 2014; funcţia de inginer diplomat la S.C. D. S.R.L. până la data de 1 mai 2013; funcţia de inginer diplomat la S.C. E. S.R.L. până la data de 1 mai 2013; funcţia de inginer electrotehnician la S.C. F. S.R.L. până la data de 16 octombrie 2013; funcţia de director tehnic la S.C. B. S.R.L. până la data de 16 octombrie 2013; funcţia de inginer electrotehnist la S.C.

G. până la data de 18 octombrie 2013. Înalta Curte nu poate reţine susţinerea recurentului cum că nu a mai exercitat aceste funcţii după obţinerea mandatului de primar, de vreme ce în declaraţia de avere aferentă anului 2012, completată la data de 10 octombrie 2013, apar venituri cu titlu de salariu de la S.C. B. S.R.L. în acelaşi cuantum cu cele obţinute în anul 2011, deşi, în mod normal acestea trebuiau să aibă un cuantum aferent unei jumătăţi de an, mai precis perioada de la începutul anului şi până la obţinerea demnităţii publice .

Exercitarea acestor funcţiilor rezultă şi din situaţia comunicată de Direcţia Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj în anii fiscali 2012-2013, potrivit căreia acesta a realizat venituri din salarii, salarii ce au fost plătite chiar de respectivele societăţi comerciale. Pe de altă parte, este nefondată şi critica recurentului cu privire la modul de interpretare de către prima instanţă a dispoziţiilor art. 50 alin. (1) lit.

d) din Codul muncii, conform cărora: contractul individual de muncă se suspendă de drept în situaţia exercitării unei funcţii în cadrul unei autorităţi executive, legislative ori judecătoreşti, pe toată durata mandatului, dacă legea nu dispune altfel. În speţa de faţă, această dispoziţie legală trebuie interpretată coroborat cu prevederile art. 91 alin. (3) din Legea nr. 161/2003, arătate mai sus, potrivit cărora recurentul avea opţiunea alegerii între cele două funcţii ce determinau starea de incompatibilitate. Or, în acest context, se impunea ca recurentul să facă un demers personal pentru suspendarea raporturilor sale de muncă pe perioada exercitării funcţiei de primar.

Faptul că textul prevede suspendarea de drept se interpretează în sensul că nu este nevoie de acordul angajatorului, ci doar de o notificare din partea angajatului cum că solicită suspendarea contractului individual de muncă ca urmare a alegerii sale în funcţia de primar. O altă critică a recurentului se referă la faptul că instanţa de fond a apreciat că datele cu caracter personal au fost folosite potrivit prevederilor legale, în ciuda argumentelor invocate în baza cărora colectarea datelor cu caracter personal a fost contrară art. 7 lit.

c) din Directiva 95/46/CE a Parlamentului European şi a Consiliului. Potrivit art. 7 lit.

c) din Directiva 95/46/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date:

"Statele membre prevăd ca datele cu caracter personal să fie prelucrate numai dacă (...) c) prelucrarea este necesară în vederea îndeplinirii unei obligaţii legale care îi revine operatorului sau(...)". După cum a arătat şi prima instanţă, conform art. 8 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative:

"(1) Scopul Agenţiei este asigurarea integrităţii în exercitarea demnităţilor şi funcţiilor publice şi prevenirea corupţiei instituţionale, prin exercitarea de responsabilităţi în evaluarea declaraţiilor de avere, a datelor şi informaţiilor privind averea, precum şi a modificărilor patrimoniale intervenite, a incompatibilităţilor şi a conflictelor de interese potenţiale în care se pot afla persoanele prevăzute la art. 1, pe perioada îndeplinirii funcţiilor şi demnităţilor publice. În îndeplinirea acestui scop, Agenţia poate dezvolta relaţii de colaborare prin încheierea de protocoale cu entităţi din ţară sau din străinătate. (2) Activitatea de evaluare efectuată de inspectorii de integritate din cadrul Agenţiei se desfăşoară cu privire la situaţia averii existente pe durata exercitării demnităţilor şi funcţiilor publice, a conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor persoanelor care fac obiectul prezentei legi, conform prevederilor acesteia, care se completează cu dispoziţiile actelor normative în vigoare. (3) Principiile după care se desfăşoară activitatea de evaluare sunt legalitatea, confidenţialitatea, imparţialitatea, independenţa operaţională, celeritatea, buna administrare, dreptul la apărare, precum şi prezumţia dobândirii licite a averii". De asemenea, art. 13 alin. (1) din acelaşi act normativ prevede că:

"După repartizarea aleatorie a lucrării, inspectorul de integritate procedează la activitatea de evaluare a declaraţiilor de avere, a datelor, a informaţiilor şi a modificărilor patrimoniale existente, în sensul prezentei legi, după cum urmează: a) până la informarea persoanei care face obiectul evaluării şi invitarea acesteia pentru a prezenta un punct de vedere, desfăşoară proceduri administrative, prin raportare exclusivă la informaţii publice; b) după informarea persoanei care face obiectul evaluării şi invitarea acesteia pentru a prezenta un punct de vedere, solicită persoanelor fizice sau juridice şi date ori informaţii care nu sunt publice. Iar, art. 15 alin. (1) şi (2) arată că:

"Pe parcursul desfăşurării evaluării, inspectorul de integritate poate solicita tuturor instituţiilor şi autorităţilor publice, altor persoane juridice de drept public sau privat, precum şi persoanelor fizice, documentele şi informaţiile necesare desfăşurării activităţii de evaluare, cu obligaţia păstrării confidenţialităţii. La solicitarea motivată a inspectorului de integritate, persoanele fizice şi juridice, conducătorii autorităţilor, ai instituţiilor sau ai societăţilor publice ori private, precum şi cei ai regiilor autonome sunt obligaţi să comunice acestuia, în termen de cel mult 30 de zile, datele, informaţiile, înscrisurile şi documentele solicitate potrivit prevederilor alin. (1), indiferent de suportul acestora, precum şi date, informaţii sau documente pe care le deţin, care ar putea conduce la soluţionarea lucrării.

Se poate lesne constata că există o reglementare legală care conferă Agenţiei Naţionale de Integritate posibilitatea să solicite, cu respectarea unor condiţii procedurale, informaţiile necesare în vederea desfăşurării activităţii de verificare. Din actele dosarului rezultă că la data de 16 iulie 2014, recurentul A. a fost informat prin adresa nr. x din 16 iulie 2014, expediată cu scrisoare recomandată, despre faptul că au fost identificate elemente în sensul existenţei unei stări de incompatibilitate, rezultată din deţinerea, simultan cu funcţia de primar, a unor funcţii de conducere ori de execuţie la diferite societăţi comerciale şi a fost invitat să prezinte un punct de vedere în acest sens.

Nu poate fi reţinută susţinerea recurentului cum că această informare s-a făcut într-o altă sesizare care îl viza, deoarece sesizarea formulată de o persoană fizică a fost conexată cu sesizarea din oficiu a ANI astfel încât lucrările sunt comune. În cauza C-201/14 Smaranda Bara şi alţii, CJUE a statuat că "articolele 10, 11 şi 13 din Directiva 95/46/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date trebuie interpretate în sensul că se opun unor măsuri naţionale precum cele în discuţie în litigiul principal, care permit unei autorităţi a administraţiei publice a unui stat membru să transmită date personale unei alte autorităţi a administraţiei publice şi prelucrarea lor ulterioară, fără ca persoanele vizate să fi fost informate despre această transmitere sau despre această prelucrare." Aşa cum am arătat mai sus, recurentul a fost informat cu privire la efectuarea verificărilor sub aspectul stării de incompatibilitate, astfel încât nu se poate reţine producerea unei vătămări.

Oricum situaţia de fapt este diferită decât cea existentă în cauza Bara, unde erau supuse atenţiei o serie de norme cuprinse în protocoale încheiate între două autorităţi publice centrale. Nefondată este şi critica recurentului privind dreptul de a alege o ocupaţie prin recursul la Carta Drepturilor Fundamentale ale Cetăţenilor din Uniunea Europeană, dat fiind faptul că prin instituirea anumitor restricţii în perioada exercitării funcţiei publice sunt prevenite situaţiile care ar putea influenţa decizia pe care un oficial o adoptă în exercitarea competenţelor sale legale.

Aceste restricţii nu afectează dreptul de a alege o ocupaţie, persoana cunoscând condiţiile de exercitare ale fiecărei profesii sau funcţii, poate face o opţiune neîngrădită. Înalta Curte constată că soluţia adoptată a fost corect şi amplu motivată, s-a fundamentat pe interpretarea probelor administrate raportat la prevederile legale aplicabile, astfel încât motivele de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză.

7. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia Pentru aceste considerente şi în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 şi art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 72 din 21 decembrie 2015 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 72 din 21 decembrie 2015 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 noiembrie 2018.