Administrative vs. penal conflict of interests: distinct legal regimes preclude res judicata from criminal acquittal in annulling integrity evaluation report

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin acţiunea înregistrată la data de 22 mai 2015 pe rolul Tribunalului Timiş, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, anularea Raportului de evaluare nr. x din 29 aprilie 2015 întocmit în lucrarea nr. x din 20 aprilie 2015 de către Inspecţia de Integritate din cadrul ANI.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin Sentinţa civilă nr. 112 din 18 aprilie 2016, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea reclamantului.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva Sentinţei menţionate la pct. I.2 a declarat recurs reclamantul A., invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi solicitând casarea hotărârii şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.

Printr-o primă critică, recurentul-reclamant susţine că instanţa de fond s-a pronunţat extra petita cu privire la excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâtă. Astfel, ANI a invocat inadmisibilitatea acţiunii în întregul ei, nu numai în măsura în care se atacă sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Deta, dispusă prin Raportul de evaluare. Prima instanţă a adaptat această apărare a pârâtei, restrângând-o la măsura sesizării parchetului. Or, prin cererea introductivă s-a solicitat anularea întregului Raport, iar nu numai în ceea ce priveşte dispoziţia de sesizare a Parchetului de pe lângă Judecătoria Deta. În concluzie, prima instanţă s-a pronunţat extra petita, adică asupra a ceea ce pârâta Agenţia Naţională de Integritate nu a cerut.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, recurentul-reclamant susţine că hotărârea primei instanţe a fost pronunţată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor legale care reglementează conflictul de interese. Temeiul legal reţinut în Raport, respectiv art. 75 lit. a) din Legea nr. 393/2004 se referă la interesul personal al aleşilor locali într-o anumită problemă şi la posibilitatea de a anticipa că o decizie a autorităţii publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru o persoană cu care se află într-un anumit grad de rudenie sau afinitate. Această reglementare este diferită de cea cuprinsă în art. 70 din Legea nr. 161/2003. Din examinarea acestor din urmă dispoziţii legale rezultă că un conflict de interese implică un interes personal de natură patrimonială, care nu a fost dovedit în speţă de către autoritatea pârâtă.

Prima instanţă nu a observat că cele două texte de lege au un obiect propriu de reglementare şi conduc la sancţiuni distincte în cazul încălcării lor. Astfel, încălcarea prevederilor art. 75 lit. a) din Legea nr. 393/2004 atrage nulitatea contractelor încheiate cu încălcarea prevederii legale menţionate, conform art. 81 din aceeaşi lege, adică o sancţiune civilă, pe când încălcarea art. 70 din Legea nr. 161/2003 atrage şi sancţiuni politice sau administrative, conform art. 25 din Legea nr. 176/2010.

Interpretând greşit cele două texte de lege, prima instanţă a înlăturat argumentele reclamantului, reţinând că interesul personal la care se referă art. 75 lit. a) din Legea nr. 393/2004 nu se limitează exclusiv la aspecte patrimoniale, ci are în vedere şi posibilitatea anticipării unui prejudiciu sau unui dezavantaj pentru alesul local sau pentru celelalte persoane menţionate de text.

Or, pentru imputarea existenţei unui conflict de interese este necesară îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 70 din Legea nr. 161/2003, respectiv neîndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor funcţiei de primar (deţinute de reclamant).

Existenţa unui interes personal de natură patrimonială nu a fost dovedită de pârâta ANI.

În privinţa celor patru contracte încheiate cu Societatea B. S.R.L., arată că oferta acestei societăţi a fost cea mai avantajoasă dintre toate ofertele primite. În privinţa achiziţiilor de materiale de papetărie, acestea au fost efectuate şi anterior mandatului său de primar de la acelaşi magazin care funcţionează în spaţiul atribuit în folosinţă Societăţii Cooperative "C.", sigurul cu acest profil din oraşul Deta.

Totodată, recurentul-reclamant arată că nu deţine nicio funcţie de conducere în cadrul Societăţii Cooperativa "C." şi nici nu are vreo relaţie de angajament cu această persoană juridică, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 75 lit. a) din Legea nr. 334/2004 în ceea ce priveşte existenţa unui interes patrimonial în efectuarea acestor tranzacţii. Calitatea sa de membru cooperator, deţinător a 2 părţi sociale, în valoare de câte 50 RON, la Societatea Cooperativă "C.", nu este incompatibilă cu calitatea de primar, în acelaşi sens fiind şi opinia ANI într-un caz similar, respectiv cel al primarului comunei Tămăşeni, judeţul Neamţ; nu obţine venituri de la Societatea Cooperativă "C." pentru a se reţine că are un interes patrimonial în efectuarea achiziţiei materialelor de papetărie.

În privinţa temeiului legal al sesizării Parchetului, recurentul-reclamant menţionează că art. 301 C. pen. a fost declarat neconstituţional prin Decizia nr. 603/2015, iar prima instanţă nu s-a pronunţat asupra acestui motiv de nelegalitate a Raportului de evaluare.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Susţinerile recurentului referitoare la modul de soluţionare a excepţiei inadmisibilităţii se impune a fi înlăturate întrucât excepţia a fost în mod corect admisă doar cu privire la sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Deta privind existenţa indiciilor referitoare la săvârşirea de către reclamant a infracţiunii prevăzută de dispoziţiile art. 301 C. pen.

Cât priveşte aplicarea dispoziţiilor art. 75 lit. a) din Legea nr. 393/2004, în speţă a existat un interes personal al recurentului-reclamant în încheierea celor patru contracte de prestări servicii între Primăria oraşului Deta şi Societatea B. S.R.L.. Prin semnarea contractelor, recurentul-reclamant şi-a încălcat obligaţia de a manifesta o atitudine neutră, imparţială şi obiectivă faţă de interesele sale patrimoniale şi ale familiei. Semnarea contractelor reprezintă o manifestare de voinţă săvârşită cu intenţia de a produce efecte juridice, atât reclamantul cât şi soţia acestuia obţinând venituri pe urma contractelor menţionate. Reclamantul nu putea încheia contractele chiar dacă aprecia că este pe deplin obiectiv deoarece avea obligaţia de a nu participa la decizii în privinţa cărora interesul personal era de natură să afecteze obiectivitatea în exercitarea funcţiei publice. Pentru existenţa conflictului de interese nu are nicio relevanţă valoarea contractelor.

Avantajul patrimonial, chiar şi eventual fiind, se circumscrie sintagmei de interes personal, legiuitorul neprevăzând condiţia ca acest interes personal să fie materializat.

5. Procedura de soluţionare a recursului

5.1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 22 martie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din data de 4 octombrie 2017, completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., şi a fixat termen pentru judecarea lui pe fond.

5.2. Excepţiile de neconstituţionalitate şi cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

5.2.1. La termenul din 6 decembrie 2017, recurentul-reclamant a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 75 lit. a) din Legea nr. 393/2004, iar la termenul din 14 februarie 2018 a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 176/2010.

Prin încheierea din 25 aprilie 2018, pronunţată în dosarul asociat nr. x/2015/a1, Înalta Curte a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu cele două excepţii de neconstituţionalitate.

5.2.2 La termenul de judecată din data de 9 aprilie 2018, recurentul-reclamant a solicitat, în temeiul art. 519 C. proc. civ., sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile prin care să lămurească dacă în litigiul de faţă, privitor la conflictul de interese de natură administrativă, are putere de lucru judecat hotărârea pronunţată în cauza penală privitoare la săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 301 alin. (1) C. pen., respectiv să lămurească ce efecte ar avea hotărârea pronunţată în cauza penală asupra deciziei ce se va pronunţa în prezenta cauză.

Intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate a depus un punct de vedere cu privire la cererea de sesizare formulată de recurentul-reclamant A., prin care a solicitat respingerea cererii, ca inadmisibilă.

5.2.3. La termenul din 25 aprilie 2018 recurentul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a art. 12 alin. (2) lit. a) şi b) din Legea nr. 176/2010. La termenul din 7 noiembrie 2018 recurentul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 lit. e) din Legea nr. 176/2010. Ambele excepţii au fost soluţionate prin încheierile pronunţate în dosarele asociate nr. x/2015/a2 şi nr. y/30/2015/a3, la data de 21 noiembrie 2018, cererile de sesizare a Curţii Constituţionale fiind respinse.

II.1. Soluţia instanţei de recurs asupra cererii de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

Din cuprinsul prevederilor art. 519 din C. proc. civ. rezultă următoarele condiţii de admisibilitate a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

- existenţa unei chestiuni de drept; problema care face obiectul sesizării trebuie să fie una veritabilă, susceptibilă să dea naştere unor interpretări diferite;

- chestiunea de drept să fie ridicată în cursul judecăţii în faţa unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă;

- chestiunea de drept să fie esenţială, în sensul că de lămurirea ei depinde soluţionarea pe fond a cauzei;

- chestiunea de drept să fie nouă;

- chestiunea de drept să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat deja asupra problemei de drept.

Analizând îndeplinirea acestor condiţii de admisibilitate în cazul solicitării formulate de recurentul-reclamant de sesizare a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Înalta Curte constată că cererea de sesizare nu îndeplineşte cerinţa referitoare la existenţa unei chestiuni de drept, în sensul de problemă punctuală de interpretare sau aplicare a unei norme de drept material. Astfel, cererea recurentului nu defineşte chestiunea de drept, neindicând norma de drept material care se cere a fi interpretată, şi nici care este dificultatea de interpretare a ei. Se referă la pronunţarea deciziei penale nr. x din 5 octombrie 2017 în dosarul nr. x/2016 al Curţii de Apel Timişoara, în care a fost achitat pentru săvârşirea faptei de conflict de interese şi apreciază că prezumţia de lucru judecat impune consecvenţă, în sensul că ceea ce s-a statuat prin hotărârea penală nu ar trebui să fie contrazis în prezenta cauză, în care ar trebui să se ţină cont de rezolvarea deja dată prin hotărârea penală cu privire la existenţa conflictului de interese. Or, analizarea acestor susţineri intră în atribuţiile instanţei investite cu soluţionarea recursului, care va aprecia asupra motivului referitor la incidenţa puterii de lucru judecat.

De asemenea, nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate referitoare la noutate. Aceasta întrucât raportul dintre conflictul de interese de natură penală şi cel de natură administrativă reprezintă o problemă de drept ce izvorăşte din aplicarea la aceleaşi împrejurări factuale, pe de o parte a prevederilor art. 70 din Legea nr. 161/2003 şi art. 75 lit. a) din Legea nr. 393/2004, care reglementează conflictul de interese de natură administrativă, iar pe de altă parte a prevederilor art. 301 C. pen., care incriminează infracţiunea de conflict de interese şi a mai fost tratată în practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - SCAF.

Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, ca inadmisibilă.

II.2. Soluţia asupra cererii de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

O primă critică formulată de recurentul-reclamant se referă la pronunţarea de către prima instanţă asupra excepţiei inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată invocată de autoritatea pârâtă, cu depăşirea limitelor investirii, motiv de nelegalitate încadrabil în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Susţinerile recurentului sunt lipsite de fundament factual, logic şi juridic. Astfel, în faţa instanţei de fond, pârâta ANI a opus excepţia inadmisibilităţii cererii de anulare a Raportului de evaluare nr. x din 29 aprilie 2015, prin care au fost identificate indicii cu privire la posibila săvârşire a infracţiunii de conflict de interese prevăzut de art. 301 C. pen.

Instanţa a avut în vedere că, prin Raportul de evaluare care face obiectul acţiunii în anulare, s-a constatat, pe de o parte, existenţa conflictului de interese de natură administrativă, iar pe de altă parte, s-a dispus sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Deta cu privire la săvârşirea de către reclamant a infracţiunii prevăzute de art. 301 C. pen.

Pe cale de consecinţă, instanţa de fond, discernând între cele două părţi ale raportului de evaluare, a constatat că, în ceea ce priveşte dispoziţia de sesizare a organelor de cercetare penală, Raportul de evaluare reprezintă act de sesizare, în sensul dispoziţiilor art. 288 şi 290 C. proc. pen. şi a constatat întemeiată excepţia inadmisibilităţii acţiunii în contencios administrativ îndreptate împotriva Raportului de evaluare, în partea care priveşte această măsură.

Se constată astfel că excepţia inadmisibilităţii a fost tratată aşa cum a fost invocată în apărare de către autoritatea pârâtă, existând identitate între ceea ce s-a cerut şi ceea ce s-a acordat.

De altfel, şi în ipoteza în care autoritatea pârâtă ar fi opus inadmisibilitatea cererii în anulare, în întregul ei, pronunţarea de către instanţa de fond în sensul inadmisibilităţii acţiunii în măsura în care este îndreptată împotriva Raportului de evaluare, ca act de sesizare a organelor penale nu ar fi însemnat depăşirea limitelor investirii, ci acordarea a mai puţin decât s-a cerut.

Motivele de recurs subsumate cazului de nelegalitate a hotărârii prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sunt, de asemenea, nefondate.

Recurentul se referă la împrejurarea că instanţa de fond nu a constatat că prevederile art. 75 lit. a) din Legea nr. 393/2004 şi cele ale art. 70 din Legea nr. 161/2003 au fiecare propriul câmp de reglementare şi că dispoziţiile legale întâi citate nu conduc la aplicarea de sancţiuni administrative, în sensul prevederilor art. 25 din Legea nr. 176/2010. Astfel de sancţiuni sunt specifice încălcării dispoziţiilor art. 70 din Legea nr. 161/2003, arată recurentul, iar Raportul de evaluare contestat nu dovedeşte existenţa conflictului de interese prevăzut de art. 70 din Legea nr. 161/2003.

Potrivit art. 70 din Legea nr. 161/2003, prin conflict de interese se înţelege situaţia în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative.

Potrivit art. 75 lit. a) din Legea nr. 393/2004, aleşii locali au un interes personal într-o anumită problemă dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorităţii publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru soţ, soţie, rude sau afini până la gradul al doilea inclusiv.

Cele două texte de lege sunt complementare şi se referă la aceeaşi situaţie juridică, a persoanei care, în exercitarea unei demnităţi/funcţii publice, este datoare să se abţină de la exerciţiul actelor specifice funcţiei, în ipoteza în care poate anticipa că actul pe care urmează să-l îndeplinească este apt să producă un beneficiu sau un dezavantaj sieşi, soţului sau rudelor/afinilor până la gradul al doilea.

Chiar dacă în Raportul de evaluare au fost citate numai prevederile art. 75 lit. a) din Legea nr. 393/2004, este clar că elementele identificate atestă un conflict de interese în sensul art. 70 din Legea nr. 161/2003 coroborat cu art. 75 lit. a) din Legea nr. 393/2004. Astfel, aşa cum a reţinut instanţa de fond, reclamantul a încălcat dispoziţiile legale privind conflictul de interese prin implicarea în două categorii de operaţiuni. În prima categorie se înscriu patru contracte de prestări servicii încheiate de Primăria Oraşului Deta cu Societatea B., unde reclamantul are calitatea de asociat unic, iar soţia sa are calitatea de administrator. În a doua categorie se înscriu 100 de tranzacţii cu o valoare totală de 45.543 RON, constând în achiziţii de materiale şi produse de papetărie făcute de Primăria Oraşului Deta de la Societatea Cooperativa C., în cadrul căreia reclamantul deţinea calitatea de membru cooperator, concomitent cu exercitarea mandatului de primar.

Recurentul susţine fără temei că nu este îndeplinită condiţia interesului personal de natură patrimonială, care ar fi putut influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor de primar. Achiziţiile de servicii şi bunuri efectuate de Primăria Oraşului Deta de la entităţi economice în care reclamantul deţine acţiuni/părţi sociale se circumscrie situaţiei juridice în care există interes personal de natură patrimonială.

De asemenea, pentru a se reţine conflictul de interese nu este necesar să se dovedească o lipsă de obiectivitate în îndeplinirea atribuţiilor specifice funcţiei de primar întrucât scopul reglementării legale este acela de a asigura evitarea situaţiilor de conflict de interese, aleşii locali vizaţi având îndatorirea să se abţină de la exercitarea funcţiei, în situaţia în care anticipează că o decizie a autorităţii publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru soţ, soţie, rude sau afini până la gradul al doilea inclusiv. Nesocotirea acestor prevederi legale are loc prin încălcarea de către alesul local a obligaţiei de abţinere, acesta exercitând actele specifice demnităţii publice cu ignorarea situaţiei de conflict de interese în care se găseşte, independent de identificarea sau nu a unor rezultate păgubitoare ale acestor acţiuni.

A mai arătat recurentul că achiziţiile efectuate de la Societatea B. S.R.L. au avut loc pe bază de licitaţie publică, nefiind implicat în derularea procedurilor de achiziţie.

Semnarea de către primar a contractului de achiziţie se încadrează în situaţia conflictului de interese reglementat de lege, chiar şi în ipoteza în care acesta nu a fost implicat în procedura de achiziţie, de vreme ce încheierea contractului angajează juridic unitatea administrativ-teritorială pe care primarul o reprezintă, cu consecinţe atât în patrimoniul unităţii administrativ-teritoriale cât şi în patrimoniul societăţii cocontractante.

Un alt argument invocat de recurent se bazează pe decizia penală nr. x din 5 octombrie 2017 a Curţii de Apel Timişoara, prin care a fost achitat pentru săvârşirea infracţiunii conflict de interese prevăzută de art. 301 alin. (1) C. pen.. Recurentul susţine că această hotărâre judecătorească, pronunţată în materie penală, prin care a fost soluţionată definitiv sesizarea organelor de urmărire penală dispusă prin Raportul de evaluare, s-ar opune cu putere de lucru judecat în prezenta cauză, în sensul constatării inexistenţei conflictului de interese.

Aceste susţineri nu pot fi primite. Conflictul de interese de natură penală şi cel de natură administrativă sunt distincte şi se delimitează atât din perspectiva reglementării lor legale, cât şi din perspectiva condiţiilor de existenţă.

Instanţa de contencios administrativ se pronunţă asupra legalităţii raportului de evaluare prin care se constată existenţa conflictului de interese de natură administrativă şi are în vedere prevederile legale care reglementează conflictul de interese de natură administrativă, în speţă art. 70 din Legea nr. 161/2003 şi art. 75 din Legea nr. 393/2004.

Prin decizia pronunţată asupra conflictului de interese de natură penală s-a analizat întrunirea sau nu a elementelor constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 301 alin. (1) C. pen.. Această hotărâre, de achitare, nu se bucură de putere de lucru judecat în cauza civilă care se referă la conflictul de interese de natură administrativă.

Distincţia între cele două situaţii juridice, care impune concluzia neoperării puterii de lucru judecat rezultă, spre exemplu, din împrejurarea că, pentru existenţa infracţiunii de conflict de interese, este necesar şi obligatoriu ca, în urma actelor îndeplinite sau la îndeplinirea cărora demnitarul/funcţionarul public a participat să se realizeze/obţină direct sau indirect un folos material pentru sine sau pentru alte persoane menţionate în textul incriminator. O astfel de condiţie nu este impusă de lege în cazul conflictului de interese de natură administrativă. Materializarea folosului personal nu este o condiţie pentru constatarea încălcării normelor de drept administrativ care interzic îndeplinirea actelor specifice funcţiei în ipoteza conflictului de interese deoarece scopul urmărit de Legea nr. 161/2003 este acela de asigurare a imparţialităţii, integrităţii, transparenţei decizionale şi a supremaţiei interesului public în exercitarea funcţiei sau demnităţii publice şi de prevenire a corupţiei, legiuitorul prezumând o stare de pericol derivată din situaţia conflictului de interese, în care se află persoanele cărora li se aplică reglementarea.

De asemenea, conflictul de interese de natură administrativă poate exista indiferent de atitudinea subiectivă a persoanei vizate, adică indiferent dacă a urmărit sau nu obţinerea unui folos patrimonial.

Din acelaşi motiv, al distincţiei evidente între conflictul de interese de natură administrativă şi cel de natură penală, este nefondată critica din recurs conform căreia instanţa de fond nu s-ar fi pronunţat pe motivul de nelegalitate bazat pe declararea neconstituţionalităţii parţiale a art. 301 C. pen.. Instanţa de fond nu avea a se pronunţa asupra acestui motiv de vreme ce a constatat inadmisibilitatea acţiunii în contencios administrativ îndreptată împotriva Raportului de evaluare, ca act de sesizare a organelor de urmărire penală.

O ultimă menţiune care se impune este aceea că, prin concluziile scrise formulate asupra recursului, recurentul-reclamant a adăugat motive de nelegalitate noi (referitoare la intervenirea prescripţiei răspunderii administrative) care, în primul rând, sunt formulate după închiderea dezbaterilor, iar în al doilea rând, depăşesc limitele investirii instanţei de recurs, stabilite prin cererea de recurs, precum şi limitele investirii instanţei de fond. Asupra acestora, din considerentele arătate, Înalta Curte nu se va pronunţa.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru toate aceste argumente, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept formulată de recurentul-reclamant A., ca inadmisibilă.

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinţei civile nr. 112 din 18 aprilie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - MM