Jurisdictional conflict over territorial competence in labor disputes filed by unions: union headquarters determines forum

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal la data de 29 noiembrie 2017, sub nr. x/2017, astfel cum a fost modificată prin cererea înregistrată la data de 28 martie 2018, reclamanta A., prin Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor B., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti, a solicitat:

- anularea Deciziei nr. 4511 din 22 septembrie 2017, privind reîncadrarea reclamantei;

- obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale reprezentând diferenţa între salariile cuvenite ca urmare a încadrării salariale la nivelul funcţiilor de stat şi salariile efectiv achitate, începând cu data de 1 iulie 2017 şi până la 1 noiembrie 2017, urmând ca sumele să fie actualizate cu indicele de inflaţie de la data scadenţei lunare până la data plăţii efective;

- obligarea pârâtului la plata drepturilor salariale reprezentând diferenţa între sporurile cuvenite ca urmare a încadrării salariale la nivelul funcţiilor de stat, începând cu data de 1 iulie 2017 şi până la 1 noiembrie 2017, urmând ca sumele să fie actualizate cu indicele inflaţiei de la data scadenţei lunare până la data plăţii efective;

- obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă.

2.1. Prin Sentinţa civilă nr. 1964 din 28 martie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova.

Pentru a pronunţa această soluţie s-a reţinut că, în cauză, organizaţia sindicală nu are calitatea de reclamant, acţionând doar ca un reprezentant al membrilor de sindicat, potrivit art. 28 alin. (2) din Legea nr. 62/2011. Competenţa materială de soluţionare a cauzei se determină potrivit dispoziţiilor art. 109 din Legea nr. 188/1999, iar competenţa teritorială se stabileşte potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

În cauză nu este aplicabilă Decizia nr. 1/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, deoarece problema de drept dezlegată priveşte interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, care au caracter special, fiind aplicabile numai jurisdicţiei muncii şi asigurărilor sociale.

În materia contenciosului administrativ, competenţa teritorială este alternativă, fiind competentă inclusiv instanţa de la sediul pârâtei, situat în judeţul Prahova, iar domiciliul reclamantei este situat tot în judeţul Prahova.

Prin urmare, Tribunalul Bucureşti a apreciat că, în cauză, competenţa de soluţionare a cauzei revine tribunalului de la domiciliul/sediul părţilor, respectiv Tribunalul Prahova, neavând relevanţă sediul organizaţiei sindicale

2.2. Prin Sentinţa civilă nr. 1652 din 12 octombrie 2018, Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestui conflict.

În argumentarea hotărârii astfel pronunţate, Tribunalul Prahova a reţinut că litigiului îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 28 din Legea nr. 62/2011, care conferă sindicatelor calitate procesuală activă pentru acţiunile formulate în numele membrilor de sindicat.

În aceste condiţii, în stabilirea competenţei de soluţionare a cauzei prezintă relevanţă sediul organizaţiei sindicale şi nu domiciliul membrilor de sindicat, iar sediul sindicatului este situat în municipiul Bucureşti.

Tribunalul Prahova a reţinut că Tribunalul Bucureşti este competent teritorial să soluţioneze cauza şi prin raportare la prevederile art. 109 din Legea nr. 188/1999, potrivit cărora cauzele având ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului.

3. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra conflictului negativ de competenţă:

Prin cererea dedusă judecăţii, Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor B., în numele membrului său de sindicat, a solicitat obligarea pârâtei la reîncadrarea reclamantei A., din punct de vedere salarial, la nivelul funcţiilor publice de stat, conform Legii nr. 153/2017, Anexa nr. VIII, precum şi plata diferenţelor salariale cuvenite ca urmare a reîncadrării, pentru perioada 1 iulie 2017 - 1 noiembrie 2017.

Instanţele aflate în conflict s-au considerat necompetente să soluţioneze litigiul din punct de vedere teritorial, în raport cu sediul/domiciliul reclamantului, apreciind diferit asupra problemei legitimităţii procesuale a organizaţiilor sindicale, respectiv dacă acestea acţionează în calitate de reclamanţi sau doar ca reprezentanţi ai membrilor săi.

Problema calităţii procesuale active a organizaţiilor sindicale a fost semnalată prin recursurile în interesul legii declarate în conformitate cu prevederile art. 329 din C. proc. civ., modificat prin art. I pct. 32 din Legea nr. 202/2010, de prim-adjunctul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov, apreciindu-se că nu există un punct de vedere unitar în cazul acţiunilor în justiţie promovate de organizaţiile sindicale în numele membrilor lor, în temeiul dispoziţiilor art. 28 alin. (1) şi (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003, anterior abrogării acestui act normativ prin art. 224 lit. a) din Legea dialogului social nr. 62/2011, practica judiciară având un caracter neunitar sub aspectul stabilirii legitimării procesuale active a organizaţiilor sindicale.

Prin Decizia nr. 1 din 21 ianuarie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea acestor recursuri în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 118 din 1 martie 2013, s-a statuat că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011), organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă în acţiunile promovate în numele membrilor de sindicat şi că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa competentă teritorial în soluţionarea conflictelor de muncă în cazul acestor acţiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant.

Aşadar, prin decizia invocată s-a constatat că textul art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 a configurat elementele legitimării procesuale extraordinare a acestor organizaţii, depăşind limitele unui simplu drept de reprezentare legală, fiind recunoscută calitatea de reclamant în conflictele colective de muncă, iar potrivit principiului "ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus", şi în cazul conflictelor individuale de muncă, unde poate acţiona chiar şi fără un mandat expres.

Înalta Curte apreciază că, deşi prin decizia dată în soluţionarea recursului în interesul legii s-au pus în discuţie aspecte privind interpretarea unor prevederi ale Codului muncii, argumentele juridice privind calitatea procesuală de reclamante a organizaţiilor sindicale depăşesc cadrul litigiilor de muncă, fiind aplicabile, pentru identitate de raţiune, şi în cauze de altă natură în care au fost formulate acţiuni de către organizaţiile sindicale.

În cauza de faţă acţiunea a fost promovată de organizaţia Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor B., în numele membrului său de sindicat, cu respectarea dispoziţiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Această interpretare este conformă soluţiei de unificare a jurisprudenţei adoptate în şedinţa judecătorilor secţiei contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi din data de 22 mai 2017, conform căreia, în materia contenciosului administrativ, în acţiunile formulate de sindicate în numele membrilor lor, competenţa de soluţionare a cauzei se stabileşte în funcţie de dispoziţiile speciale prevăzute de art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu exercitarea dreptului de opţiune al reclamantului.

Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că, în cauza de faţă, competenţa de soluţionare a acţiunii în primă instanţă revine Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, sindicatul reclamant având sediul în circumscripţia acestei instanţe.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) şi alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A., prin Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor B. şi pe pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - MM