Special jurisdiction of district courts over new asylum procedure objections under Law 122/2006

Asupra plângerii de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 21 septembrie 2018, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcţia de Azil şi Integrare - Centrul Regional de Cazare şi Proceduri de Azil, a formulat plângere împotriva hotărârii nr. x/h/MG din 11 septembrie 2018, emisă de pârât în dosarul nr. x/2015, solicitând şi acordarea permisiunii de a rămâne pe teritoriul României, pe perioada soluţionării cererii.

În motivarea cererii, reclamantul a învederat că a solicitat acordarea statutului de refugiat, deoarece este apatrid de origine palestiniană şi nu se poate întoarce în Liban, viaţa fiindu-i pusă în pericol.

Prin cererea înregistrată la dosarul cauzei la data de 7 noiembrie 2018, reclamantul a detaliat motivele cererii de chemare în judecată, arătând, în esenţă, că în ţara de origine au survenit transformări de ordin politic, social, militar şi legislativ, de natură a-i pune viaţa în pericol. Aceste împrejurări l-au determinat pe reclamant să formuleze o cerere de acces la o nouă procedură de azil, în temeiul art. 88 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 122/2006, solicitând pârâtului să procedeze la analizarea cererii din perspectiva situaţiilor noi, ce nu au putut fi prezentate în procedura de azil susţinută anterior.

Reclamantul a mai susţinut că respingerea cererii de acces la o nouă procedură de azil, motivat de faptul că împrejurările prezentate de reclamant au fost analizate în procedura anterioară, este nelegală, în condiţiile în care împrejurările sesizate au apărut după definitivarea procedurii anterioare de acordare a azilului.

2. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 20 noiembrie 2018, pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcţia de Azil şi Integrare - Centrul Regional de Cazare şi Proceduri de Azil a invocat excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, solicitând declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti.

3. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi

Prin Rezoluţia din data de 24 septembrie 2018, Înalta Curte a fixat termen de judecată la data de 7 noiembrie 2018, punând în vedere părţilor să formuleze, în scris, puncte de vedere cu privire la competenţa materială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal de a soluţiona prezenta cauză.

Prin încheierea de şedinţă din data de 7 noiembrie 2018, constatând că reclamantul a depus, anterior începerii şedinţei de judecată, o cerere prin care a detaliat motivele pe care se întemeiază acţiunea, Înalta Curte a acordat un nou termen de judecată, dispunând comunicarea acestei cereri către pârât. Totodată, s-a dispus citarea pârâtului cu menţiunea de a formula un punct de vedere cu privire la instanţa competentă material să soluţioneze prezenta cauză.

II. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând cu prioritate excepţia necompetenţei materiale a instanţei, potrivit art. 130 - 132 C. proc. civ., Înalta Curte o va admite pentru următoarele considerente:

În cauză, reclamantul a înţeles să învestească instanţa de contencios administrativ cu o plângere îndreptată împotriva pârâtului Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcţia de Azil şi Integrare - Centrul Regional de Cazare şi Proceduri de Azil, contestând legalitatea hotărârii nr. x/h/MG din 11 septembrie 2018, emisă de pârât în dosarul nr. x/2015, potrivit Legii nr. 122/2006, prin care s-a respins cererea formulată de reclamant, privind acordarea accesului la o nouă procedură de azil.

Totodată, reclamantul a solicitat şi acordarea permisiunii de a rămâne pe teritoriul României pe perioada soluţionării cererii, invocând dispoziţiile art. 93 alin. (4) din Legea nr. 122/2006.

Potrivit art. 93 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România:

"(1) Împotriva hotărârii prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de acordare a accesului la o nouă procedură de azil se poate face plângere în termen de 10 zile de la comunicare.

(2) Soluţionarea plângerii este de competenţa judecătoriei în a cărei rază teritorială se află structura specializată pe probleme de azil a Oficiului Român pentru Imigrări care a emis hotărârea. Dispoziţiile art. 56 se aplică în mod corespunzător.

(3) Exercitarea căii de atac împotriva hotărârii Oficiului Naţional pentru Refugiaţi nu atrage şi acordarea permisiunii de a rămâne pe teritoriul României.

(4) În cazul depunerii plângerii, străinul poate cere să i se acorde permisiunea de a rămâne pe teritoriul României. Cererea de acordare a permisiunii de a rămâne pe teritoriul statului român se soluţionează în regim de urgenţă de către instanţa de judecată competentă, care se va pronunţa în camera de consiliu, fără citarea părţilor, printr-o încheiere definitivă.

(5) Străinul are dreptul de a rămâne pe teritoriul României până la pronunţarea instanţei asupra cererii prevăzute la alin. (4).

(6) Permisiunea de a rămâne pe teritoriul României se acordă până la momentul pronunţării instanţei asupra plângerii.

(7) Dispoziţiile alin. (4)-(6) nu sunt aplicabile în cazul plângerii formulate împotriva hotărârii emise potrivit art. 91 alin. (6)."

Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 93 alin. (2) din Legea nr. 122/2006 reglementează o competenţă specială în favoarea judecătoriei, derogatorie de la normele de competenţă generală stabilite de Legea nr. 554/2004, în privinţa cererilor având ca obiect plângerea formulată împotriva hotărârii prin care a fost respinsă cererea de acordare a accesului la o nouă procedură de azil.

Aceste norme derogatorii de competenţă îşi produc efectele şi asupra cererii de acordare a permisiunii de a rămâne pe teritoriul României, formulată potrivit art. 93 alin. (4) din Legea nr. 122/2006, soluţionarea acesteia revenind în competenţa instanţei învestită cu soluţionarea plângerii.

Prin urmare, în raport de sediul pârâtului Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcţia de Azil şi Integrare - Centrul Regional de Cazare şi Proceduri de Azil, situat în raza teritorială a sectorului 4 al municipiului Bucureşti, competenţa de soluţionare a cauzei revine Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 93 din Legea nr. 122/2006, Înalta Curte va admite excepţia necompetenţei materiale şi va declina competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamantul A. în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Declină competenţa de soluţionare a plângerii formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcţia de Azil şi Integrare - Centrul Regional de Cazare şi Proceduri de Azil, împotriva Hotărârii nr. x/h/MG din 11 septembrie 2018, emisă de pârât, în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - MM