EU funding correction upheld after Ministry's appeal rejected; administrative complaint reinstated for merits review.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 27 martie 2015, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Sibiu, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, a solicitat anularea Deciziei nr. 42 din 17 februarie 2015 şi a Notei de neconformitate nr. x din 4 august 2014, emise de pârât.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 2275 din 17 septembrie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondată excepţia lipsei de interes, a admis în parte cererea formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Sibiu, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, a anulat Decizia nr. 42 din 17 februarie 2015 emisă de MDRAP şi a obligat pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice să soluţioneze pe fond contestaţia formulată de reclamantă împotriva notei de neconformitate nr. x/2014.

Totodată, prima instanţă a respins, ca inadmisibilă, cererea de anulare a notei de neconformitate nr. x/2014.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva Sentinţei civile nr. 2275 din 17 septembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, solicitând admiterea recursului şi, în rejudecare, respingerea acţiunii, în principal ca lipsită de interes şi în subsidiar, ca nefondată.

În motivarea recursului, recurentul-pârât critică respingerea de către prima instanţă a excepţiei lipsei de interes şi consideră că instanţa de fond nu a arătat care ar putea fi folosul efectiv al intimatei în promovarea acţiunii în anularea actelor administrative atacate.

Astfel, consideră că, întrucât nota de neconformitate a cărei anulare s-a solicitat, nu mai produce efecte, este lipsit de interes demersul reclamantului în sensul anulării acestui act şi, mai mult, ţinând cont de lipsa implicaţiilor financiare ale acestui act administrativ, situaţia de fapt/drept nu va fi schimbată nici în eventualitatea anulării acestui act.

În ceea ce priveşte aprecierile instanţei de fond potrivit cărora Decizia nr. 42 din 17 februarie 2015 ar fi lipsită de temei legal, recurentul-pârât învederează că raţionamentul instanţei de fond referitor la tardivitatea formulării plângerii prealabile de către intimată porneşte de la premisa eronată potrivit căreia Nota de neconformitate a cărei anulare s-a solicitat, este titlu de creanţă şi s-a apreciat că ar fi aplicabile în speţă prevederile art. 10 din H.G. nr. 875/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 66/2011, în ceea ce priveşte comunicarea actului către debitor.

Recurentul-pârât consideră că acest text de lege nu se aplică în cauză şi că Nota de neconformitate emisă potrivit art. 6 din O.U.G. nr. 66/2011 este diferită de Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare/Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare, întocmit în aplicarea dispoziţiilor art. 21 alin. (13) din O.U.G. nr. 66/2011, potrivit cărora "Verificările se finalizează prin întocmirea unui proces-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare sau a unei note de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare".

Astfel, consideră că Procesul-verbal/Nota de constatare sunt titluri de creanţă, potrivit art. 20 alin. (20) din O.U.G. nr. 66/2011, fiind emise de către autorităţile cu competenţe în gestionarea fondurilor europene, în tip ce Nota de neconformitate nu reprezintă un titlu de creanţă în accepţiunea O.U.G. nr. 66/2011, fiind emisă în cazul în care abaterile de la normele în vigoare privind achiziţiile, sunt constatate înainte de efectuarea plăţii către beneficiari, motiv pentru care apreciază că în comunicarea către beneficiar a notei de conformitate, nu este aplicabilă procedura prevăzută pe cale de excepţie, în cazul titlurilor de creanţă, de art. 10 din H.G. nr. 875/2011.

De asemenea, se mai arată că, având în vedere că intimatul-reclamant a intrat în posesia actelor administrative în data de 10 septembrie 2014, acesta nu se putea prevala de propria culpă, respectiv de înregistrarea acestor documente la 6 zile după primire, pentru a se apăra împotriva tardivităţii constatate de către recurent.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 18 ianuarie 2016, intimata-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Sibiu a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 18 octombrie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

La data de 27 noiembrie 2017, intimata-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Sibiu a înregistrat la dosarul cauzei un punct de vedere referitor la concluziile raportului întocmit asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din data de 14 martie 2018, completul de filtru, constatând că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, fixând termen de judecată pe fond a căii de atac.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice este nefondat, pentru următoarele considerente:

II.1 Argumentele de fapt şi de drept relevante

Sub un prim aspect, recurentul-pârât MDRAP a susţinut că demersul judiciar promovat de intimata-reclamantă UAT Judeţul Sibiu este unul lipsit de interes, întrucât sumele care fac obiectul actelor administrative contestate în cauză au fost achitate intimatei, potrivit prevederilor O.G. nr. 14/2013 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru suportarea de la bugetul de stat a sumelor aferente corecţiilor financiare aplicate pentru abaterile de la conformitatea cu legislaţia din domeniul achiziţiilor publice.

Această critică de nelegalitate a sentinţei recurate, privind lipsa unei condiţii de exercitare a cererii de anulare a actelor administrative, este nefondată, interesul intimatei-reclamante fiind actual în susţinerea demersului judiciar pe care l-a iniţiat.

Prin acţiunea pendinte, intimat-reclamantă UAT Judeţul Sibiu a solicitat anularea Deciziei nr. 42 din 17 februarie 2015 şi a Notei de neconformitate nr. x din 4 august 2014, acest din urmă act administrativ stabilind, în sarcina beneficiarului proiectului "Modernizarea DJ 105G Sadu - Râul Sadului - Sadurel, km 21+250 - 41+425", o reducere financiară de 5%, în cuantum de 510 257,58 RON, din valoarea Contractului de execuţie lucrări nr. x din 15 mai 2014.

Împrejurarea potrivit căreia această sumă a fost aprobată spre a fi suportată de la bugetul de stat, în conformitate cu prevederile O.G. nr. 14/2013, conform notei depuse la dosarul de fond, nu împietează asupra dreptului său de a contesta legalitatea actului administrativ-fiscal prin care s-a dispus în sarcina sa aplicarea unei corecţii financiare, pentru nerespectarea prevederilor referitoare la procedurile de achiziţie publică aplicate în atribuirea Contractului nr. x din 15 mai 2014.

Interesul intimatei-reclamante UAT Judeţul Sibiu este născut şi actual, fiind justificat de intenţia sa de a dovedi că a procedat corect la derularea achiziţiei publice finalizate cu atribuirea contractului de execuţie de lucrări nr. x, iar nota de neconformitate nr. x din 4 august 2014 a fost nelegal întocmită, ceea ce ar avea drept consecinţă lipsa oricărei obligaţii de plată către bugetul de stat cu titlu de corecţie financiară aplicată asupra acestui contract. Or, suportarea de la bugetul de stat a respectivei sume ce a fost stabilită în sarcina UAT Judeţul Sibiu, potrivit prevederilor O.G. nr. 14/2013, nu înlătură neregulile reţinute de autoritatea de management POR în legătură cu modalitatea în care beneficiarul finanţării europene nerambursabile a înţeles să organizeze procedurile de licitaţie publică pentru îndeplinirea proiectului aprobat în cadrul respectivei finanţări.

Scopul avut în vedere de către intimat-reclamantă în formularea acţiunii în anulare a cărei titulară este îl reprezintă nu doar exonerarea sa de plata sumelor impuse cu titlu de reducere financiară, prin aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 66/2011, ci, mai mult decât atât, chiar anularea actului administrativ-fiscal prin care aceste sume au fost stabilite în sarcina sa, anulare ce ar confirma, astfel, conduita beneficiarului finanţării în exercitarea atribuţiilor sale de autoritate contractantă pentru licitaţia publică organizată în vederea atribuirii contractului de execuţie de lucrări necesar pentru realizarea proiectului "Modernizarea DJ 105G Sadu - Râul Sadului - Sadurel, km 21+250 - 41+425".

În concluzie, se reţine existenţa unui interes actual al intimatei-reclamante UAT Judeţul Sibiu în demersul judiciar pendinte, critica recurentului-pârât, în chestiunea anterior examinată, fiind una nefondată.

Sub un al doilea aspect, reţine Înalta Curte că este corectă soluţia primei instanţe, în privinţa anulării Deciziei nr. 42 din 17 februarie 2015, emisă de MDRAP, şi obligării recurentului-pârât să soluţioneze pe fond contestaţia formulată de UAT Judeţul Sibiu împotriva Notei de neconformitate nr. x/2014.

A susţinut recurentul-pârât în calea de atac declarată în cauză că întregul raţionament al instanţei de fond referitor la tardivitatea formulării plângerii prealabile de către intimata-reclamantă porneşte de la premisa eronată potrivit căreia nota de neconformitate a cărei anulare s-a solicitat este titlu de creanţă, sens în care au fost menţionate greşit prevederile art. 10 din H.G. nr. 875/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 66/2011, dată fiind diferenţa majoră dintre nota de neconformitate şi procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare.

În acest sens, a arătat recurentul-reclamant că, spre deosebire de procesul-verbal/nota de constatare, ce reprezintă titluri de creanţă, nota de neconformitate, întocmită conform prevederilor art. 6 din O.U.G. nr. 66/2011, priveşte situaţiile ce reprezintă abateri de la reglementările/instrucţiunile/ghidurile în vigoare privind achiziţiile publice, constatate anterior efectuării plăţilor către beneficiari, fiind reduse, astfel, proporţional, sumele aprobate la plată, prin aplicarea coeficientului de corecţie stabilit în conţinutul notei.

În concluzie, afirmând că nu este incidentă procedura reglementată de art. 21 din O.U.G. nr. 66/2011, a menţionat recurentul-pârât că nu se impunea comunicarea notei de neconformitate, emisă conform dispoziţiilor cuprinse în art. 6 din acelaşi act normativ, în condiţiile reglementate de art. 10 din H.G. nr. 875/2011.

Analizând aceste susţineri, reţine Înalta Curte, în esenţă, că actul administrativ contestat (nota de neconformitate nr. x/2014) nu a fost comunicat conform prevederilor art. 10 din H.G. nr. 875/2011, ceea ce echivalează cu o comunicare nelegală la data de 10 septembrie 2014, singura comunicare valabilă fiind cea din data de 15 septembrie 2014, conform înscrisului depus la dosar, moment în raport de care beneficiarul actului atacat era în termen pentru formularea contestaţiei administrative.

În reglementarea conferită de O.U.G. nr. 66/2011, se observă că reducerea procentuală aplicată intimatei-reclamante UAT Judeţul Sibiu s-a realizat de către autoritatea cu competenţe în gestionarea fondurilor europene, definită la art. 2 lit. e) din actul normativ indicat ca fiind autoritatea de management pentru fonduri structurale şi de investiţii, în cadrul cărora se înscrie şi Programul Operaţional Regional 2007 - 2014, fiind incidentă situaţia prevăzută la art. 6 alin. (1) şi (3) din O.U.G. nr. 66/2011.

Recurentul-pârât a susţinut că nu sunt aplicabile în cauză prevederile art. 21 din O.U.G. nr. 66/2011, aspect pe care Înalta Curte îl împărtăşeşte, date fiind prevederile art. 9 lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, în care se arată că, "pentru cheltuielile incluse în solicitările/cererile de plată ale beneficiarilor care nu respectă condiţiile de legalitate, regularitate sau conformitate stabilite prin prevederile legislaţiei naţionale şi comunitare, identificate de autorităţile cu competenţe în gestionarea fondurilor europene înainte de efectuarea plăţii, nu se aplică:

a) procedura de constatare a neregulii prevăzută la art. 21;

Cu toate acestea, instanţa de control judiciar reţine că neaplicarea procedurii prevăzute de art. 21 este irelevantă în ceea ce priveşte chestiunea comunicării notei de neconformitate, aspect reglementat prin prevederile art. 10 din H.G. nr. 875/2011.

Deşi textul de lege anterior amintit, prevăzut în normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 66/2011, se referă la procesele-verbale de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare/Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare, se reţine că sunt incluse în această categorie şi actele întocmite de autorităţile cu competenţe în gestionarea fondurilor europene, ce vizează identificarea unor "abateri privind aplicarea prevederilor legislaţiei naţionale, inclusiv în domeniul achiziţiilor publice", nota de neconformitate fiind un astfel de act.

Această concluzie se desprinde din trimiterile pe care le fac dispoziţiile anterior menţionate la procese-verbale de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare/note de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare, emise de autorităţi cu competenţe în gestionarea fondurilor europene, în sens larg, fără a fi limitată sfera actelor de recuperare a creanţelor bugetare rezultate din nereguli doar la cele emise de structurile enunţate la art. 20 din O.U.G. nr. 66/2011.

Or, verificările efectuate în cauză, în urma cărora au fost reţinute nereguli ce au determinat aplicarea reducerii procentuale de 5% din valoarea contractului de execuţie de lucrări nr. x, au fost asumate, prin semnătură, în cuprinsul notei de neconformitate nr. 50 382/2014, de către personalul de specialitate din cadrul direcţiei AMPOR, nu din cadrul structurilor de control la care se referă art. 20 din O.U.G. nr. 66/2011, cele două direcţii fiind organizate distinct în cadrul MDRAP, în subordinea Direcţiei pentru Programe Europene (H.G. nr. 1/2013).

Modalităţile de comunicare a actelor emise în urma identificării neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, adoptate de oricare dintre cele două entităţi prevăzute de lege (structuri de control/autorităţi cu competenţe în gestionarea fondurilor europene), sunt cele reglementate de art. 10 din H.G. nr. 875/2011, în lipsa unor dispoziţii contrare, care să fie de strictă aplicare în ipoteza emiterii unei note de neconformitate.

De altfel, omisiunea enumerării notei de neconformitate, întocmită potrivit prevederilor art. 6 din O.U.G. nr. 66/2011, în cuprinsul art. 10 din H.G. nr. 875/2011, în privinţa stabilirii modalităţii de comunicare a actelor de identificare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare pentru abaterile constatate, nu reprezintă altceva decât o lacună a legiuitorului, ce nu împiedică aplicarea normelor metodologice aprobate prin H.G. nr. 875/2011 şi în privinţa acestor acte administrative, astfel cum se desprinde din întreaga concepţie legislativă adoptată în materia comunicării actelor emise în procedura reglementată de O.U.G. nr. 66/2011.

Conform dispoziţiilor art. 10 din H.G. nr. 875/2011, ordinea de realizare a comunicării prin diferite mijloace, apte să asigure o transmitere eficientă a conţinutului actului în discuţie, este una ce reclamă respectarea sa imperioasă, iar eludarea acestei ordini prin voinţa emitentului actului administrativ atrage nelegalitatea comunicării efectuate în alte condiţii decât cele legal enunţate.

În consecinţă, nefiind efectuată comunicarea notei de neconformitate în data de 10 septembrie 2014 prin niciuna dintre modalităţile prevăzute de art. 10 alin. (5) din H.G. nr. 875/2011, se reţine caracterul nelegal al acestei prime comunicări realizate prin poşta electronică, astfel cum corect a stabilit şi judecătorul fondului.

Având în vedere faptul că data de 15 septembrie 2014 este cea la care s-a înregistrat nota de neconformitate nr. x/2014 la registratura intimatei-reclamante, fără ca recurentul-pârât să facă dovada contrară a existenţei unei alte date la care să fi comunicat prin modalităţile permise de lege actul supus controlului de legalitate, Înalta Curte reţine că, într-adevăr, contestaţia administrativă depusă la data de 14 octombrie 2014 a fost formulată în interiorul termenului de 30 de zile prevăzut de Legea nr. 554/2004 pentru plângerea prealabilă.

Prin urmare, nici aceste critici ale recurentului-pârât nu sunt întemeiate, Înalta Curte confirmând soluţia judecătorului fondului, care a stabilit că se impune anularea Deciziei nr. 42 din 17 februarie 2015 a MDRAP şi obligarea emitentului acestei decizii să soluţioneze pe fond contestaţia formulată de UAT Judeţul Sibiu împotriva Notei de neconformitate nr. x/2014.

II.2 Temeiul de drept al soluţiei pronunţate

Pentru considerentele anterior expuse, în aplicarea prevederilor art. 496 C. proc. civ. şi în raport de dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-pârât MDRAP împotriva Sentinţei civile nr. 2275 din 17 septembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, soluţia pronunţată de prima instanţă fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice împotriva Sentinţei civile nr. 2275 din 17 septembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - LM