Judicial Transfer: Validity of CSM Rejection Based on Court Workload and Negative Receiving-Court Opinion

Asupra contestaţiei de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Hotărârea supusă controlului judiciar

Prin Hotărârea nr. 523 din 15 mai 2018, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins contestaţia formulată de petentul A. împotriva Hotărârii secţiei pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 289 din 19 aprilie 2018, prin care a fost respinsă cererea sa de transfer de la Tribunalul Bucureşti la Curtea de Apel Bucureşti.

1.2. Contestaţia formulată de petentul A.

La data de 29 iunie 2018, împotriva Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 523 din 15 mai 2018 a formulat contestaţie petentul A., care a solicitat anularea acesteia şi obligarea intimatului Consiliul Superior al Magistraturii să emită o hotărâre prin care să dispună transferul său de la Tribunalul Bucureşti la Curtea de Apel Bucureşti.

Contestatorul a arătat că motivele de nelegalitate ale hotărârii atacate sunt următoarele:

- La momentul analizării cererii sale de transfer şi luării hotărârii în cadrul secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, prin raportare la situaţia celor trei colegi ai săi cărora le-au fost admise cererile de transfer, nu au fost avute în vedere în mod corespunzător dispoziţiile art. 3 din Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 193 din 9 martie 2006 care stabilesc criteriile concrete de soluţionare a cererilor de transfer ale judecătorilor şi procurorilor la alte instanţe sau parchete. Aceeaşi poziţie a fost adoptată şi de către Plenul Consiliului Superior al Magistraturii care i-a respins contestaţia administrativă împotriva Hotărârii secţiei pentru Judecători fără să ţină seama de faptul că toţi cei patru judecători de la secţia penală a Tribunalului Bucureşti care au formulat cereri de transfer analizate la data de 19 aprilie 2018 se aflau în aceeaşi situaţie, fiind vorba despre datele obiective privind situaţia instanţelor implicate în procedura transferului şi necesitatea asigurării bunei funcţionări a acestor instanţe pe termen scurt, mediu şi lung.

- Pentru a nu se vorbi de arbitrariu, în cazul admiterii sau respingerii cererilor de transfer formulate de judecătorii care se găseau în aceeaşi situaţie, Consiliul Superior al Magistraturii trebuia să facă o analiză a fiecărei cereri în parte şi, în acelaşi timp, a tuturor, bazată pe criteriile instituite de art. 3 din Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 193 din 9 martie 2006.

- Contestatorul precizează că are o vechime în grad mult mai mare comparativ cu toţi cei trei colegi, are o vechime în funcţie mai mare comparativ cu d-nii judecători B. şi C. şi are vechime în instanţă mai mare comparativ cu d-na judecător C.; CSM nu a ţinut seama de faptul că Tribunalul Bucureşti a dat aviz favorabil cererii sale de transfer, însă a înţeles să acorde preferinţă faptului că cei trei colegi ai săi erau deja delegaţi la Curtea de Apel Bucureşti la momentul formulării cererilor de transfer; or, delegările la instanţa ierarhic superioară nu se încadrează în criteriile prevăzute de dispoziţia regulamentară anterior arătată pentru a fi avute în vedere la analizarea cererilor de transfer.

- Contestatorul menţionează că transferul este singura posibilitate de promovare la Curtea de Apel, că se bucură de o bună reputaţie, că şi-a îndeplinit cu bună-credinţă şi profesionalism atribuţiile de serviciu, iar experienţa la instanţele inferioare a fost una benefică.

1.3. Apărările formulate în cauză

Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a depus la dosar întâmpinare în care a solicitat respingerea contestaţiei, ca neîntemeiată.

Partea a prezentat istoricul situaţiei de fapt şi a răspuns punctual la motivele de nelegalitate ale actului administrativ atacat invocate de contestator .

1.4. Probele administrate

Contestatorul a depus la dosar următoarele înscrisuri: Hotărârea secţiei pentru Judecători a CSM nr. 289 din 19 aprilie 2018; Hotărârea Plenului CSM nr. 523 din 15 mai 2018, curriculum vitae; tabelul cuprinzând candidaţii judecători admişi la concursul de promovare pe loc din data de 26 noiembrie 2017; Hotărârile Plenului CSM nr. 291-293 din 19 aprilie 2018; Hotărârea Plenului CSM nr. 540 din 15 mai 2018.

În temeiul art. 13 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, intimatul a depus la dosar actele administrative contestate, precum şi documentaţia care a stat la baza adoptării lor.

2. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra contestaţiei

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

După cum s-a precizat la pct. 1.2. al acestei decizii, contestatorul A. a învestit instanţa de contencios administrativ competentă, în condiţiile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, cu modificările şi completările ulterioare, cu cererea de verificare a legalităţii Hotărârii nr. 523 din 15 mai 2018 prin care Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins contestaţia formulată de acesta împotriva Hotărârii nr. 289 din 19 aprilie 2018 prin care secţia pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a respins cererea sa de transfer de la Tribunalul Bucureşti la Curtea de Apel Bucureşti.

În esenţă, sistematizând criticile prezentate de parte, Înalta Curte reţine că actele administrative sunt contestate pe următoarele aspecte:

(i) motivarea deficitară pe soluţia de respingere a cererii de transfer, deoarece nu au fost examinate în concret toate cererile de transfer la Curtea de Apel Bucureşti formulate de judecătorii de la secţia penală a Tribunalului Bucureşti;

(ii) ierarhizarea nepermisă a criteriilor statuate de dispoziţiile art. 3 din Hotărârea Plenului CSM nr. 193 din 9 martie 2006;

(iii) încălcarea principiul egalităţii de tratament juridic cu ocazia analizării cererilor de transfer.

Analizând materialul probator administrat în cauză, prin prisma susţinerilor părţilor şi a cadrului normativ aplicabil, Înalta Curte apreciază contestaţia ca fiind neîntemeiată pentru argumentele ce vor fi redate în continuare.

Referitor la respectarea principiului motivării actului administrativ

Într-adevăr, un act administrativ este motivat atunci când el enunţă motivele de fapt şi de drept pentru care autorul său îl consideră justificat.

Motivarea reprezintă o condiţie generală, aplicabilă oricărui act administrativ.

Altfel spus, motivarea este o condiţie de legalitate externă a actului, care face obiectul unei aprecieri in concreto, după natura acestuia şi contextul adoptării sale. Obiectivul său este prezentarea într-un mod clar şi neechivoc a raţionamentului instituţiei emitente a actului. Aşadar, motivarea este o formalitate substanţială a cărei absenţă sau insuficienţă antrenează invaliditatea actului.

Motivarea urmăreşte o dublă finalitate: îndeplineşte o funcţie de transparenţă a procedurilor administrative în profitul cetăţenilor care vor putea astfel să verifice dacă actul este sau nu întemeiat şi permite autorităţii judiciare să exercite controlul de legalitate asupra acestuia. Din această cauză, motivarea trebuie să expună într-un mod clar şi neechivoc raţionamentele instituţiei publice care a emis actul administrativ. De asemenea, motivarea trebuie să indice în mod expres baza juridică a actului adoptat.

O motivare insuficientă sau greşită este considerată a fi echivalentă cu o lipsă a motivării actului administrativ, iar aceasta atrage nulitatea sau nevalabilitatea lui.

Contrar susţinerilor contestatorului, Înalta Curte apreciază că intimatul a examinat în mod efectiv şi concret toate criteriile prevăzute în mod cumulativ de dispoziţiile art. 3 din Hotărârea Plenului CSM nr. 193 din 9 martie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, tocmai în scopul de asigura un just echilibru între interesul public ce se impune a fi ocrotit şi drepturile ori interesele legitime private care pot fi lezate prin actul administrativ.

În acest sens, Plenul CSM a menţionat în hotărâre că, la soluţionarea cererii de transfer, secţia pentru Judecători a ţinut seama atât de vechimile în funcţie ale judecătorilor care solicitau transferul cât şi de faptul că doi dintre judecători îşi desfăşurau deja activitatea la secţia penală a Tribunalului Bucureşti, prin delegare, iar cererea celui de al treilea judecător a fost admisă în considerarea situaţiei dificile a secţiei la care a solicitat transferul, toate cele trei cereri fiind avizate favorabil de instanţele implicate; cererea de transfer a contestatarului a fost respinsă în considerarea situaţiei dificile a Tribunalului Bucureşti, coroborat cu avizul negativ emis de Curtea de Apel Bucureşti. Ca atare, Plenul CSM a concluzionat în sensul că secţia pentru Judecători a analizat solicitarea contestatorului prin prisma tuturor criteriilor prevăzute de art. 3 din Regulament, chiar dacă acestea nu au fost prezentate in extenso, soluţia adoptată fiind de natură a menţine un echilibru între interesul public pe care CSM are obligaţia să-l ocrotească, buna desfăşurare a activităţii instanţelor şi interesul legitim privat al magistraţilor care adresează solicitări către Consiliu.

În raport de aspectele anterior descrise, Înalta Curte apreciază că principiul motivării actelor administrative a fost respectat de emitenţii celor două hotărâri deduse controlului de legalitate al instanţei.

Referitor la cererea de transfer

Conform art. 3 din Regulamentul privind transferul şi detaşarea judecătorilor şi procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor şi procurorilor în alte funcţii de conducere, precum şi numirea judecătorilor în funcţia de procuror şi a procurorilor în funcţia de judecător, aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 193 din 9 martie 2006, cu modificările şi completările ulterioare:

"La soluţionarea cererilor de transfer ale judecătorilor şi procurorilor la alte instanţe sau parchete vor fi avute în vedere următoarele criterii:

- volumul de activitate al instanţei sau parchetului de la care se solicită transferul şi la care se solicită transferul, numărul posturilor vacante şi al posturilor temporar vacante la instanţele ori parchetele implicate şi dificultăţile de ocupare a acestora;

- vechimea efectivă în funcţia de judecător sau procuror;

- vechimea la instanţa sau parchetul de la care se solicită transferul;

- vechimea în gradul aferent instanţei, respectiv parchetului la care se solicită transferul;

- specializarea judecătorului/procurorului, specializările complementare, vechimea în cadrul secţiei/completului corespunzător specializării, precum şi disponibilitatea de a activa în alte secţii/complete decât cele corespunzătoare specializării ale instanţei/parchetului la care solicită transferul, în raport de cerinţele acesteia;

- domiciliul solicitantului;

- locul de muncă al soţului sau soţiei;

- distanţa dintre domiciliul şi sediul instanţei sau parchetului la care funcţionează judecătorul ori procurorul şi posibilităţile reale de navetă, inclusiv timpul afectat acesteia;

- starea de sănătate şi situaţia familială."

Prin cererea înregistrată la CSM sub nr. x/2018, contestatorul, judecător cu grad de curte de apel la Tribunalul Bucureşti, a solicitat transferul la Curtea de Apel Bucureşti. Această cerere a fost respinsă prin Hotărârea secţiei pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 289 din 19 aprilie 2018.

În şedinţa secţiei pentru judecători din data de 19 aprilie 2018 au fost analizate opt cereri de transfer ale unor judecători din cadrul Tribunalului Bucureşti şi au fost admise trei dintre aceste solicitări, în considerarea faptului că doi dintre aceşti magistraţi erau delegaţi la instanţa la care au solicitat transferul, iar cererile acestora au fost avizate favorabil de către toate instanţele implicate. De asemenea, în aceeaşi şedinţă, secţiei pentru judecători a admis doar două din cele zece cereri de transfer ale unor judecători de la alte instanţe la Tribunalul Bucureşti, ţinând cont, în special, de situaţia instanţelor de la care s-a solicitat transferul. Totodată, secţia pentru judecători a reţinut faptul că transferul contestatorului a fost avizat nefavorabil de către Curtea de Apel Bucureşti.

În Hotărârea secţiei pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 289 din 19 aprilie 2018 s-a arătat faptul că, potrivit situaţiei posturilor vacante de la instanţele judecătoreşti publicată pe pagina de internet a CSM la data de 29 martie 2018, la Tribunalul Bucureşti, instanţa de la care se solicită transferul, din cele 262 de posturi de judecător prevăzute în schema de personal, erau ocupate 252 de posturi, din care 3 posturi la data de 14 mai 2018 şi un post la data de 1 iulie 2018, fiind efectiv vacante 10 posturi de judecător.

În ceea ce priveşte volumul de activitate al instanţei, în hotărârea analizată s-a reţinut faptul că la Tribunalul Bucureşti, în anul 2017, încărcătura medie/judecător a fost de 692 cauze, faţa de media naţională de 549 cauze, iar încărcătura medie/schemă a fost de 545 cauze, spre deosebire de media naţională de 451 cauze/schemă. La Curtea de Apel Bucureşti, instanţa la care se solicită transferul, din cele 212 posturi de judecător prevăzute în schema de personal, erau ocupate 209, din care 3 la data de 1 iulie 2018 şi un post la data de 1 octombrie 2018; în contextul în care la această instanţă s-a aprobat ocuparea a 7 posturi în condiţiile art. 1341 din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, erau efectiv vacante 11 posturi de judecător, din care 2 la data de 1 mai 2018, repartizate astfel: 3 posturi la secţia a VII-a pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, 6 posturi la secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi 2 posturi la secţia a II-a penală.

În ceea ce priveşte volumul de activitate al instanţei, în hotărârea analizată s-a reţinut faptul că, în anul 2017, încărcătura medie/judecător a fost de 315 cauze, faţa de media naţională de 301 cauze, iar încărcătura medie/schemă a fost de 270 cauze, spre deosebire de media naţională de 256 cauze/schemă.

Aşadar, din cele anterior prezentate, rezultă faptul că, la data analizării cererii de transfer s-a constatat faptul că la Tribunalul Bucureşti, instanţa de la care se solicită transferul, încărcăturile pe judecători şi pe schemă depăşeau mediile naţionale, existând 10 posturi vacante.

Ca atare, Înalta Curte reţine că a fost analizat în mod corect criteriul referitor la volumul de activitate al instanţei de la care se solicită transferul şi la care se solicită transferul, precum şi numărul posturilor vacante şi al posturilor temporar vacante la instanţele implicate, precum şi dificultăţile de ocupare a acestora.

Totodată, Înalta Curte apreciază că este judicioasă măsura de admitere parţială a cererilor de transfer formulate în acea sesiune, pentru a fi asigurată buna desfăşurare a activităţii instanţelor implicate.

Înalta Curte constată că la adoptarea hotărârii de respingere a cererii de transfer au fost avute în vedere şi motivele profesionale invocate de parte, respectiv vechimile în funcţie, la instanţă şi în grad profesional. Pe acest aspect, este de observat faptul că petentul avea vechimea cea mai mică la instanţă faţă de judecătorii ale căror cereri de transfer au fost admise. De asemenea, în mod pe deplin justificat, intimatul a avut în vedere şi avizul negativ exprimat de Curtea de Apel Bucureşti.

În concluzie, Înalta Curte nu poate reţine faptul că intimatul a acţionat cu exces de putere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare: dreptul de apreciere a fost exercitat de către intimat în limitele competenţei prevăzute de art. 60 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu luarea în apreciere a criteriilor statuate de art. 3 din Regulament, iar justul echilibru care trebuie să existe între interesul personal şi interesul public a fost respectat.

În fine, Înalta Curte nu poate primi critica referitoare la încălcarea principiul egalităţii de tratament juridic cu ocazia analizării cererilor de transfer.

Contestatorul a invocat inconsecvenţa practicii administrative a intimatului în această materie şi a făcut referiri la hotărârile pronunţate în legătură cu cererile formulate de 3 judecători în aceeaşi sesiune de transferuri. Însă, instanţa nu se va pronunţa cu privire la aceste acte administrative aduse în discuţie de către contestator câtă vreme nu a fost investită cu cereri având ca obiect anularea acestora, cereri ce ar fi trebuit formulate în contradictoriu cu beneficiarii hotărârilor.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

În consecinţă, pentru toate considerentele anterior expuse, în baza art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, cu modificările şi completările ulterioare, Înalta Curte va respinge contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva Hotărârii Plenului C.S.M. nr. 523 din 15 mai 2018, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva Hotărârii nr. 523 din 15 mai 2018 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - LM