Company’s appeal rejected; weekly rest ruling stands, collective-bargaining measure annulled

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată, la data de 13 mai 2015, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul Teritorial de Muncă Ialomiţa şi Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice - Ministrul pentru Dialog Social, anularea, în parte, a Anexei de constatare a neconformităţilor şi a măsurilor dispuse în domeniul relaţiilor de muncă pentru controlul desfăşurat în cadrul campaniei naţionale privind respectarea de către transportatorii rutieri a prevederilor legale referitoare la încheierea şi executarea contractelor individuale de muncă, a timpului de muncă şi de odihnă a conducătorilor auto, anexă la Procesul-verbal nr. xBM/016777 din 11 noiembrie 2014, strict cu privire la

- măsura prin care s-a dispus de către ITM obligaţia societăţii A. de a respecta prevederile art. 137 alin. (1) şi (2) din C. muncii, cu privire la repausul săptămânal pentru conducătorii auto care îşi desfăşoară activitatea în spaţiul comunitar

- măsura prin care s-a dispus de către ITM obligaţia societăţii A. de a iniţia negocierea contractului colectiv de muncă, conform Legii nr. 62/2011.

1.2. Soluţia primei instanţe

Prin Sentinţa civilă nr. 828 din 11 martie 2016, Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.

A admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul Teritorial de Muncă Ialomiţa şi Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice-Ministrul pentru Dialog Social.

A anulat, în parte, Anexa la Procesul-verbal de control nr. xBM/016777 din 11 noiembrie 2014 în ceea ce priveşte constatarea neconformităţii prevăzute la pct. 3 - "la data începerii controlului nu era iniţiată negocierea contractului colectiv de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 61/2011".

A respins cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

2. Cererile de recurs

Împotriva acestei sentinţe, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., au formulat recurs reclamanta SC A. SRL şi pârâtul Inspectoratul Teritorial de Muncă Ialomiţa.

2.1. Reclamanta SC A. SRL şi-a întemeiat recursul pe art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea, în parte, a sentinţei recurate, în ceea ce priveşte soluţia cu privire la măsura dispusă de ITM la pct. 1 din Anexa la Procesul-verbal de control nr. xBM/016777 din 11 noiembrie 2014 privind obligarea societăţii de a aplica prevederile art. 137 alin. (1) şi (2) din Codul muncii privind repausul săptămânal pentru conducătorii auto care îşi desfăşoară activitatea în afara ţării, în spaţiul comunitar, în defavoarea prevederilor art. 8 din Regulamentul (CE) nr. 561/2006, şi, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare cu privire la acest aspect.

În subsidiar, a solicitat rejudecarea litigiului şi, pe fond, admiterea acţiunii şi în ceea ce priveşte cererea de anulare a măsurii cuprinse la pct. 1 din Anexa la Procesul-verbal de control nr. xBM/016777 din 11 noiembrie 2014, prin care societatea a fost obligată să respecte prevederile art. 137 alin. (1) şi (2) din Codul muncii în defavoarea prevederilor art. 8 din Regulamentul (CE) nr. 561/2006 faţă de conducătorii auto care îşi desfăşoară activitatea în afara ţării, în spaţiul comunitar.

În motivarea căii de atac, recurenta reclamantă susţine că hotărârea primei instanţe este pronunţată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, motiv de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ.

Sub acest aspect, recurenta reclamantă arată că prin considerentele hotărârii atacate, prima instanţă a reţinut că acţiunea reclamantei este neîntemeiată în ceea ce priveşte cererea de anulare a măsurii cuprinse la punctul 1 din procesul-verbal de control, motivat de puterea de lucru judecat a Sentinţei civile nr. x din 25 februarie 2015, pronunţată de Judecătoria Slobozia în Dosarul nr. x/2014.

Or, excepţia autorităţii de lucru judecat nu a fost pusă în discuţia părţilor de instanţa de judecată, încălcând astfel principiul contradictorialităţii părţilor în procesul civil şi dreptul la apărare al pârâtului, făcând trimitere recurenta reclamantă la jurisprudenţa ÎCCJ sub acest aspect precum şi la cea a CEDO sub aspectul definirii noţiunii de proces echitabil.

În al doilea rând, recurenta reclamantă susţine că excepţia autorităţii de lucru judecat este nefondată, concluzie ce rezultă din faptul că între prezenta cauză şi pricina ce a format obiectul dosarului nr. x/2014 nu există identitate de obiect.

Astfel, Dosarul nr. x/2014 a avut ca obiect plângerea contravenţională formulată împotriva Procesului-verbal de contravenţie nr. x din 11 noiembrie 2014 în timp ce cauza pendinte are ca obiect cererea de anulare a procesului-verbal de control nr. xBM/016777 din 11 noiembrie 2014.

Nu în ultimul rând, recurenta reclamantă afirmă că, deşi instanţa de fond a admis excepţia autorităţii de lucru judecat, dispozitivul sentinţei nu prevede o atare măsură, astfel că pentru toate aceste motive apreciază că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ.

În fine, susţine recurenta reclamantă că în cauză sunt incidente şi prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., întrucât hotărârea primei instanţe a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, reiterând recurenta reclamantă, cu prilejul dezvoltării motivului de casare, criticile sale de fond la adresa legalităţii măsurii dispuse la punctul 1 din anexa Procesului-verbal de control nr. xBM/016777 din 11 noiembrie 2014.

Faţă de aceste considerente recurenta reclamantă solicită admiterea recursului său, aşa cum a fost formulat.

2.2. Pârâtul Inspectoratul Teritorial de Muncă Ialomiţa a solicitat modificarea hotărârii recurate în sensul menţinerii în tot a măsurii dispuse prin Procesul-verbal de control nr. xBM/016777 din 11 noiembrie 2014, apreciind că instanţa de fond nu a procedat la o corectă analiză a legislaţiei, nejustificându-se anularea în parte a acestuia.

2.3. Procedura de examinare a recursurilor în completul de filtru

Prin raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor ce formează obiectul prezentei cauze, în urma verificării îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 486 şi ale art. 487 din C. proc. civ., republicat, s-a apreciat că recursul SC A. SRL îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi că se impune anularea recursului formulat de Inspectoratul Teritorial de Muncă Ialomiţa, ca netimbrat.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 8 februarie 2018, completul de filtru a analizat raportul, a constatat că acesta este întocmit în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, şi, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., a dispus comunicarea actului către părţi.

Recurenta-reclamantă SC A. SRL a formulat punct de vedere asupra raportului, prin care a precizat că este de acord cu concluziile acestuia.

2.4. Prin Decizia nr. 2036 din 17 mai 2018, Înalta Curte a anulat recursul formulat de Inspectoratul Teritorial de Muncă Ialomiţa, ca netimbrat, şi a admis în principiu recursul formulat de SC A. SRL împotriva aceleiaşi sentinţe, acordând termen pentru soluţionare pe fond.

3. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului formulat de SC A.

Examinând recursul formulat de recurenta reclamantă SC A. SRL, Înalta Curte constată că este nefondat, urmând a-l respinge ca atare.

În acest sens, Înalta Curte constată că recurenta reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o contestaţie împotriva Procesului-verbal de control nr. xBM/016777 din 11 noiembrie 2014, criticând măsura prin care s-a dispus de către ITM obligaţia societăţii A. de a respecta prevederile art. 137 alin. (1) şi (2) din C. muncii cu privire la repausul săptămânal pentru conducătorii auto care îşi desfăşoară activitatea în spaţiul comunitar precum şi măsura prin care s-a dispus de către ITM obligaţia societăţii A. de a iniţia negocierea contractului colectiv de muncă în conformitate cu prev. Legii nr. 62/2011.

Prin sentinţa civilă ce face obiectul prezentului recurs instanţa fondului a admis în parte acţiunea reclamantei şi a dispus anularea parţială a procesului-verbal de control mai sus menţionat exclusiv cu privire la constatarea neconformităţii prev. la pct. 3, potrivit căruia la data începerii controlului nu era iniţiată negocierea contractului colectiv de muncă la nivel de unitate şi dispunerea măsurii de a iniţia negocierea contractului colectiv de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 62/2011.

Prin aceeaşi hotărâre, curtea de apel a respins acţiunea reclamantei în ceea ce priveşte cererea de anulare a măsurilor dispuse în consecinţa constatării nerespectării dispoziţiilor referitoare la repausul săptămânal, reţinând prima instanţă că în cauză operează puterea lucrului judecat, ca efect al Sentinţei civile nr. 395 din 25 februarie 2015 pronunţată de Judecătoria Slobozia, definitivă prin respingerea recursului prin Decizia civilă nr. 1061 din 17 noiembrie 2015 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa în Dosarul nr. x/2014.

Astfel cum rezultă din cele de mai sus, recurenta reclamanta aduce o primă critică hotărârii primei instanţe pentru faptul că instanţa fondului nu a pus în discuţie excepţia autorităţii de lucru judecat, încălcând astfel principiul contradictorialităţii şi principiul dreptului la apărare.

Dezlegând această critică, Înalta Curte constată că este nefondată, întrucât analiza atentă a hotărârii recurate relevă faptul că prima instanţă nu a admis excepţia autorităţii de lucru judecat, în accepţiunea prevăzută de art. 430 C. proc. civ. ci a valorificat puterea de lucru judecat a Sentinţei civile nr. 395 din 25 februarie 2015, pronunţată de Judecătoria Slobozia, din perspectiva dispoziţiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

Este esenţial de precizat faptul că şi sub imperiul prezentului C. proc. civ. autoritatea de lucru judecat cunoaşte două manifestări procesuale, aceea de excepţie procesuală, conform art. 430 C. proc. civ. şi aceea de prezumţie, mijloc de probă de natură să demonstreze un anumit fapt în legătură cu raporturile juridice dintre părţi, art. 431 C. proc. civ.

Exemplificativă în acest sens este Decizia civilă nr. 1777/2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia II Civilă, în cuprinsul căreia instanţa supremă arată că, dacă în manifestarea sa de excepţie procesuală (care corespunde unui efect negativ, extinctiv de natură să oprească o nouă judecată), autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente prevăzută de art. 1201 C. civ. (obiect, părţi, cauză), nu tot astfel se întâmplă atunci când acest efect important al hotărârii se manifestă pozitiv, demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţi, fără posibilitatea de a se statua diferit.

Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.

Între excepţia autorităţii de lucru judecat şi puterea de lucru judecat există o distincţie clară. Astfel, condiţia de aplicare a autorităţii de lucru judecat presupune identitatea de acţiuni (părţi, obiect şi cauză juridică) ce opreşte repetarea judecăţii, iar puterea, prezumţia de lucru judecat, impune consecvenţa în judecată, astfel că ceea ce s-a constatat şi statuat printr-o hotărâre nu trebuie să fie contrazis printr-o altă hotărâre.

Aşadar, contrar susţinerilor recurentei reclamante, analiza puterii de lucru judecat a fost efectuată din perspectiva dispoziţiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ., instanţa de fond soluţionând cererea de anulare a procesului-verbal de control cu luarea în considerare a dezlegării deja date asupra problemei de drept dedusă judecăţii, respectiv problema încălcării prevederilor legale în materia timpului de muncă şi a repausului săptămânal, dând eficienţă prezumţiei de lucru judecat, că a mai fost odată dezlegată chestiunea litigioasă.

Indiferent de faptul că între cauza ce a format obiectul Dosarului nr. x/2014 al Judecătoriei Slobozia şi prezenta cauză nu există identitate de obiect, în mod legal a reţinut prima instanţă că recurenta reclamantă nu mai era îndreptăţită să repună în discuţie o problemă de drept tranşată definitiv şi irevocabil de către o altă instanţă, în favoarea intimatei.

Esenţial este faptul că, atât în cauza de faţă cât şi în Dosarul nr. x/2014 a fost pusă în discuţia instanţelor judecătoreşti aceeaşi situaţie de fapt, respectiv modalitatea de respectare, de către recurenta reclamantă a dispoziţiilor legale privind timpul de muncă şi repausul săptămânal, atât din perspectiva normelor comunitare cât şi a celor ale Codului muncii, fiind de subliniat faptul că atât procesul-verbal de control, contestat în cauza de faţă cât şi procesul-verbal de contravenţie, contestat în Dosarul nr. x/312/2014 pornesc de la aceeaşi premisă şi anume nerespectarea, de către recurenta reclamantă SC A. SRL, a normelor legale privind timpul de muncă şi repausul săptămânal.

În atare context este nefondată critica recurentei reclamante, prin care susţine că instanţa fondului nu a pus în discuţie excepţia autorităţii de lucru judecat şi, de asemenea, că nu a fost menţionată în dispozitivul sentinţei atacate, dat fiind faptul că o atare excepţie nici nu a fost invocată şi nici reţinută pentru soluţionarea cauzei, aşa cum s-a arătat mai sus.

În egală măsură, nici critica referitoare la încălcarea dreptului la apărare nu poate fi primită, cât timp recurenta reclamantă are cunoştinţă atât de cuprinsul Sentinţei civile nr. 395 din 25 februarie 2015, pronunţată de Judecătoria Slobozia cât şi de al Deciziei civile nr. 1061/A din 17 noiembrie 2015, prin care a fost respins recursul formulat de petenta SC A. SRL împotriva Sentinţei civile nr. 395 din 25 februarie 2015.

În fine, considerentele anterior enunţate lipsesc de suport şi critica recurentei reclamante, grefată pe dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., potrivit căreia instanţa de fond a apreciat greşit că în cauză există putere de lucru judecat, subliniind Înalta Curte că nu identitatea de obiect este necesară pentru valorificarea prezumţiei puterii lucrului judecat ci tranşarea aceleiaşi probleme litigioase, aşa cum este cazul în speţă.

Faţă de aceste considerente recursul civil de faţă va fi respins, constatând Înalta Curte că niciunul din motivele de casare invocate de recurenta reclamantă nu este incident în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de SC A. SRL împotriva Sentinţei nr. 828 din 11 martie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - LM