Validity of emergency petroleum stock obligation triggered by prior-year import threshold despite cessation of current-year activity

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 23 februarie 2015, reclamanta SC A. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României,

- anularea în parte a H.G. nr. 478 din 11 iunie 2014 privind stabilirea nivelului stocurilor minime şi aprobarea modului de transpunere a obligaţiilor de constituire şi menţinere a stocurilor de urgenţă pentru ţiţei şi/sau produse petroliere pe operatori economici în anul 2014, respectiv a poziţiei 7 din Anexa 2 şi a menţiunii/poziţiei referitoare la reclamantă din Anexa 3 (nepublicată - secretă) la această hotărâre şi a actelor subsecvente emise în baza acesteia: adresele nr. x din 04 iulie 2014, nr. x din 31 iulie 2014 şi nr. x din 15 octombrie 2014;

- suspendarea executării în parte H.G. nr. 478 din 11 iunie 2014, respectiv a poziţiei 7 din Anexa 2 şi a menţiunii/poziţiei referitoare la reclamantă din Anexa 3 (nepublicată - secretă) până la soluţionarea definitivă a prezentei cauze.

Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri (succesor în drepturi şi obligaţii al Departamentului pentru Energie) a formulat cerere de intervenţie accesorie în interesul pârâtului Guvernul României.

Reclamanta a formulat cerere modificatoare a cererii de chemare în judecată, în sensul completării acesteia cu următoarele capete de cerere:

- revocarea/anularea în parte şi de îndată a Anexei 2 (nepublicată) la H.G. nr. 1023/2014 care înlocuieşte Anexa nr. 3 privind defalcarea nivelului şi structurii sortimentale a stocurilor de urgenţă pentru fiecare operator, la H.G. nr. 478/2014, în sensul revocării/anulării menţiunii care o priveşte pe reclamantă din Lista operatorilor economici care au obligaţia de constituire a stocurilor de urgenţă în anul 2014.

Prin încheierea de şedinţă din 10 decembrie 2015, Curtea a admis în principiu cererea de intervenţie accesorie formulată de MEIMMMA.

1.2. Soluţia primei instanţe

Prin Sentinţa nr. 540 din 19 februarie 2016, Curtea de Apel Bucureşti a respins excepţia lipsei de obiect a cererii de suspendare a executării, a respins excepţia lipsei de obiect a cererii de chemare în judecată, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Guvernului României în ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect anularea adreselor nr. x din 04 iulie 2014, nr. x din 31 iulie 2014 şi nr. x din 15 octombrie 2014 şi a respins capătul de cerere având ca obiect anularea acestor adrese pentru lipsa calităţii procesuale pasive.

A respins, în rest, cererea de chemare în judecată modificată formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.

A respins cererea de suspendare a executării, astfel cum a fost modificată, ca neîntemeiată.

A admis cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul MEIMMMA în favoarea Guvernului României.

Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., reclamanta A. SA a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a hotărârii recurate şi, pe cale de consecinţă, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost modificată, în sensul de a dispune:

- anularea în parte a H.G. nr. 478 din 11 iunie 2014, respectiv a anularea poziţiei 7 din Anexa 2 şi a menţiunii/poziţiei referitoare la reclamantă din Anexa 3 (nepublicată - secretă) şi a actelor subsecvente emise în baza acesteia, Adresele nr. x din 04 iulie 2014, nr. x din 31 iulie 2014 şi nr. x din 15 octombrie 2014.

- suspendarea executării în parte a H.G. nr. 478 din 11 iunie 2014, respectiv a poziţiei 7 din Anexa 2 şi a menţiunii/poziţiei referitoare la reclamantă din Anexa 3, până la soluţionarea definitivă a cauzei;

- revocarea/anularea în parte şi de îndată a Anexei 2 (nepublicată) la H.G. nr. 1023/2014 care înlocuieşte Anexa nr. 3 privind defalcarea nivelului şi a structurii sortimentale a stocurilor de urgenţă pe fiecare operator, la H.G. nr. 478/2014, în sensul revocării/anulării menţiunii care priveşte pe reclamantă din Lista operatorilor economici care au obligaţia de constituire a stocurilor de urgenţă în 2014;

- suspendarea aplicării Anexei 2 la H.G. nr. 1023/2014 în ceea ce o priveşte, respectiv a menţiunii care o priveşte din Lista operatorilor economici care au obligaţia de constituire a stocurilor de urgenţă în anul 2014, până la soluţionarea definitivă a cauzei;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea căii de atac, recurenta reclamantă susţine că hotărârea atacată este afectată de motivele de casare prevăzute de art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Dezvoltând primul motiv de casare, recurenta-reclamantă susţine că judecătorul fondului nu a motivat îndeajuns respingerea motivelor de anulare, invocate de reclamantă în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

În privinţa celui de-al doilea motiv de casare, recurenta reclamantă susţine că hotărârea atacată este pronunţată cu greşita aplicare a normelor legale.

În esenţă, recurenta reclamantă susţine că includerea societăţii în anexa H.G. nr. 478/2013 s-a realizat cu încălcarea prevederilor Legii nr. 360/2013, astfel că în mod greşit a înlăturat prima instanţă criticile sale la adresa legalităţii hotărârii contestate.

Arată recurenta reclamantă că obligaţia de constituire şi menţinere a stocurilor de urgenţă, prevăzută de art. 6 alin. (1) din Legea nr. 360/2013, priveşte numai operatorii economici care introduc prin import pe piaţă produse petroliere, or, aşa cum a arătat şi probat în cauză, recurenta reclamantă nu mai deţine calitatea de operator economic producător şi sau operator care introduce pe piaţa românească produse petroliere începând cu luna august 2013.

În contextul în care recurenta-reclamantă a înştiinţat autoritatea emitentă încă din ianuarie 2014 cu privire la faptul că nu mai are calitatea prevăzută de art. 6 alin. (1) din Legea nr. 360/2013, includerea sa în Anexa H.G. nr. 478/2013 este nelegală, astfel că solicită admiterea recursului său, aşa cum a fost formulat.

Apărările formulate în cauză

Intimatul-intervenient Ministerul Energiei (prin reorganizarea MEIMMMA, care s-a desfiinţat, conform O.U.G. nr. 55/2015) a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. A invocat şi excepţia lipsei de interes în declararea şi susţinerea recursului. Intimatul-pârât Guvernul României a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând recursul civil de faţă, Înalta Curte constată că este nefondat, niciunul din motivele de casare invocate de recurenta reclamantă neavând suport.

În ceea ce priveşte primul motiv de casare invocat de către recurentă, acesta sancţionează, potrivit dispoziţiilor art. 488 pct. 6 C. proc. civ., hotărârea care nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau care cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Raportat la cauza de faţă şi la critica formulată de recurenta-reclamantă, instanţa de control judiciar constată că hotărârea primei instanţe respectă exigenţele prevăzute de art. 425 C. proc. civ. în privinţa motivării hotărârii judecătoreşti.

Astfel, rezultă din cuprinsul sentinţei criticate faptul că instanţa fondului a procedat la o analiză proprie a argumentelor evocate de reclamant în susţinerea criticilor sale la adresa actelor deduse judecăţii, a analizat probele administrate şi a dezlegat fondul cauzei, context în care critica grefată pe dispoziţiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ. nu este fondată.

Ca atare, simpla afirmaţie a recurentei-reclamante, în sensul că judecătorul fondului nu a motivat îndeajuns motivele înlăturării apărărilor sale este nu numai caracterizată de imprecizie dar şi nedovedită, dat fiind faptul că sentinţa atacată atestă contrariul şi anume expunerea detaliată şi convingătoare a considerentelor pentru care judecătorul fondului a apreciat neîntemeiată contestaţia reclamantei.

Nefondată este şi critica la adresa hotărârii din perspectiva dispoziţiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ., constatând Înalta Curte că sentinţa atacată este pronunţată cu corecta aplicare a normelor de drept materiale, aplicabile cauzei.

În acest sens, este de observat faptul că, prin H.G. nr. 478/2014 recurenta reclamantă a fost inclusă în rândul operatorilor economici care au obligaţia de a constitui şi menţine un stoc de urgenţă pentru anul 2014, conform Anexei 3 a hotărârii, criticând reclamanta această hotărâre din perspectiva greşitei includeri în cadrul Anexei nr. 2, din cauza faptului că, începând cu luna august 2013 nu a mai importat produse petroliere în România.

Acţiunea recurentei reclamante a fost respinsă de prima instanţă, pentru considerentele menţionate în cuprinsul Sentinţei civile nr. 540 din 19 februarie 2016, apreciind Înalta Curte că soluţia curţii de apel este legală, urmând a fi menţinută ca atare.

Trebuie subliniat faptul că H.G. nr. 478/2014 a fost emisă în vederea executării dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Legea nr. 360/2013, text de lege care prevede obligaţia constituirii şi menţinerii stocurilor de urgenţă în sarcina operatorilor economici care introduc pe piaţă cantităţi mai mari de 1.000 tone ţiţei şi/sau produse petroliere pe an.

Modul de transpunere a obligaţiilor către operatorii economici, nivelul stocurilor de urgenţă, structura sortimentală, defalcarea şi nominalizarea pe operatori economici potrivit prevederilor alin. (3) se aprobă anual prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorităţii competente, prevede alin. (4) al art. 6 din Legea nr. 360/2013 iar, potrivit alin. (5) al aceluiaşi articol, termenul de constituire a stocurilor de urgenţă este 31 decembrie şi obligaţia menţinerii acestora este de 365 de zile de la data constituirii.

Astfel cum a reţinut şi prima instanţă, curtea constată că recurenta reclamantă face parte din sfera de referinţă a art. 6 din Legea nr. 360/2013, întrucât societatea a importat în cursul anului 2013 " cantitatea de 24.288,376 motorină Euro 5, importurile fiind efectuate în perioada ianuarie - iulie 2013.

Relevantă, sub aspectul determinării calităţii de operator economic ce are obligaţia de constituire şi menţinere a stocurilor de urgenţă pentru anul 2014, este nu faptul desfăşurării activităţii de import produse petroliere în cursul anului 2014 ci condiţia ca această activitate să fi fost desfăşurată în anul precedent, respectiv în cursul anului 2013, condiţie ce este dovedită dincolo de orice echivoc.

O atare concluzie rezultă explicit din cuprinsul art. 5 alin. (3) din Legea nr. 360/2013, care prevede faptul că media zilnică a importurilor nete care se ia în considerare se calculează pe baza valorii medii a echivalentului în ţiţei al importurilor de produse petroliere din anul calendaristic precedent, astfel că relevant este activitatea recurentei reclamante din anul calendaristic precedent H.G. nr. 478/2014, acesta fiind anul 2013, avut în vedere în mod corect de către emitentul hotărârii în analiză.

Prin urmare, coroborarea dispoziţiilor art. 6 alin. (1) cu cele ale art. 5 alin. (3) din Legea nr. 360/2013 conduce la constatarea faptului că obligaţia de constituire şi menţinere a stocurilor de urgenţă revine operatorului economic ce a importat cantitatea minimă de produse petroliere, prevăzută de lege, în cursul anului calendaristic anterior celui pentru care se constituie stocul de urgenţă, astfel că nu are relevanţă împrejurarea că operatorul economic nu mai desfăşoară, ulterior perioadei de timp avute în vedere de art. 5 alin. (3) din legea în discuţie, activitatea de import produse petroliere.

Faptul că recurenta-reclamantă nu a mai efectuat importuri de produse petroliere, începând cu luna august 2013, este relevant numai din perspectiva obligaţiilor de constituire a stocurilor de urgenţă pentru anul 2015, or, în prezenta cauză, hotărârea de guvern atacată nu prevede obligaţii în acest sens, reglementând exclusiv situaţia operatorilor economici ce au introdus pe piaţă produse petroliere în cursul anului 2013 şi care, potrivit dispoziţiilor art. 6 alin. (1) coroborat cu art. 5 alin. (3) din Legea nr. 360/2013, au obligaţia de constituire a stocurilor de urgenţă aferente anului 2014.

În ceea ce priveşte critica recurentei reclamante, potrivit căreia nu a avut posibilitatea conformării la dispoziţiile Legii nr. 360/2013, întrucât nu a mai importat produse petroliere, Înalta Curte constată că recurenta reclamantă nu a prezentat niciun argument de natură a reliefa imposibilitatea obiectivă de a procura cantităţile necesare constituirii stocului de urgenţă, la care este obligată.

În acelaşi sens, este de subliniat că decizia societăţii recurente de a nu mai importa produse petroliere, începând cu luna august 2013, nu constituie altceva decât fapta proprie a recurentei, decizie ce nu poate avea nicio relevanţă în privinţa obligaţiei de constituire a stocului, născută deja la data încetării activităţii de import, în condiţiile depăşirii cantităţii minime prevăzute de lege.

În plus, trebuie reamintite dispoziţiile art. 6 alin. (6) din Legea nr. 360/2013, potrivit cărora finanţarea stocurilor de urgenţă constituite de operatorii economici menţionaţi în hotărârea Guvernului prevăzută la alin. (4) se realizează din sursele proprii ale acestora, de unde rezultă cu certitudine că legiuitorul a instituit, în sarcina operatorilor economici în discuţie, obligaţia de procurare a produselor necesare constituirii stocului de urgenţă, pe propria cheltuială a acestor operatori.

De aceea, este nefondată şi critica recurentei-reclamante, privitoare la caracterul mult prea oneros al obligaţiei stabilite în sarcina sa, iar pretinsul caracter discriminatoriu al prevederilor Legii nr. 360/2013 nu poate forma obiectul analizei instanţelor de judecată, pentru că a proceda altfel echivalează cu depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti.

Raportat la considerentele anterior menţionate, Înalta Curte constată că în mod legal a reţinut prima instanţă faptul că includerea recurentei-reclamante în Anexa nr. 2 a H.G. nr. 478/2014 este legală, din perspectiva dispoziţiilor Legii nr. 360/2013.

În ceea ce priveşte celelalte critici la adresa legalităţii H.G. nr. 478/2014, reiterate în prezenta cale de atac la pct. 4), 5) şi 7) din memoriul de recurs, Înalta Curte constată că recurenta reclamantă nu aduce nicio critică efectivă la adresa legalităţii Sentinţei civile nr. 540 din 19 februarie 2016 ci reia, integral, cuprinsul cererii de chemare în judecată, context în care Înalta Curte nu poate decela care sunt motivele pentru care recurenta reclamantă consideră că hotărârea atacată ar fi pronunţată cu greşita aplicare sau cu încălcarea normelor de drept material, cu atât mai mult cu cât prima instanţă a răspuns punctual tuturor motivelor de nelegalitate invocate de reclamantă.

Faţă de toate aceste considerente, Înalta Curte constată nefondat recursul civil de faţă, urmând a-l respinge în consecinţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. SA împotriva Sentinţei nr. 540 din 19 februarie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - CT