Tax on spectacles calculation basis for discotheques: area-based vs. ticket revenue rates under the Fiscal Code

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 20 noiembrie 2015, reclamanta Fundaţia "A." a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Impozite şi Taxe Locale Sector 5, anularea Dispoziţiei/Răspunsului nr. x din 28 octombrie 2015 şi a Deciziei de impunere nr. x din 12 octombrie 2015 emise de pârâtă.

Reclamanta a formulat precizare a acţiunii, prin care a solicitat şi anularea Deciziei nr. 429 din 08 decembrie 2015 emise de pârâtă, prin care i-a fost respinsă contestaţia formulată împotriva Deciziei nr. x din 12 octombrie 2015.

2. Soluţia primei instanţe

Prin Sentinţa nr. 972 din 22 martie 2016, Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca inadmisibil, capătul de cerere privind anularea Dispoziţiei nr. x din 28 octombrie 2015 şi a respins, ca neîntemeiată, acţiunea precizată formulată de reclamantă.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., reclamanta Fundaţia "A." a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate şi, pe cale de consecinţă, admiterea contestaţiei în sensul anulării Deciziei de impunere nr. x din 12 octombrie 2015 şi a Deciziei nr. 429 din 08 decembrie 2015.

Cu privire la admiterea excepţiei inadmisibilităţii cererii de anulare a Răspunsului nr. x din 28 octombrie 2015, se arată că acesta este identic cu Decizia nr. 429 din 08 decembrie 2015, prin care s-a soluţionat contestaţia administrativ-fiscală, astfel că soluţia asupra excepţiei este nelegală.

Cu privire la fondul litigiului, recurenta-reclamantă susţine că instanţa a reţinut în mod greşit apărarea conform căreia nu datorează suma deoarece este o organizaţie non-profit.

În realitate, ceea ce a învederat recurenta-reclamantă este faptul că nu datorează suma, deoarece nu desfăşoară activitate de discotecă.

Mai arată recurenta-reclamantă că actele depuse la dosarul de fond nu au fost comunicate în cadrul procesului, nu fac referire la fundaţie şi nu îi aparţin, singurul document real este cel de la fila x, prin care se arată că accesul este permis doar membrilor, de unde rezultă că nu se datorează impozit pe spectacole.

O altă eroare a primei instanţe este şi aceea cu privire la modul de calcul al impozitului, în situaţia în care probele de la filele x ar fi fost reale.

Astfel, susţine recurenta-reclamantă, dacă biletul de intrare este în cuantum de 200 RON, impozitul pe spectacole se calculează la 5% din valoarea biletului.

Pentru 20 de membri ce achită câte 200 RON fiecare, rezultă suma de 4.000 RON, impozitul fiind de 200 RON/zi şi nu 6.200 RON/zi cum a calculat intimata-pârâtă.

Prin cererea de recurs, s-a invocat şi excepţia de neconstituţionalitate a art. 273 - 275 din Legea nr. 571/2003 privind vechiul Cod fiscal, asupra acestuia pronunţându-se Înalta Curte prin încheierea din 15 noiembrie 2018.

4. Procedura de examinare a recursului în completul de filtru

Raportul întocmit potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru şi comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 22 martie 2018, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidenţa în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., pronunţând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 20 septembrie 2018.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analiza motivelor de casare

Recursul este nefondat.

Recurenta-reclamantă a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., când hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Critica referitoare la greşita admitere a excepţiei inadmisibilităţii capătului de cerere prin care s-a solicitat anularea Răspunsului nr. x din 28 octombrie 2015 este nefondată.

Instanţa de fond a aplicat corect dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, precum şi cele prevăzute de art. 41 C. proc. fisc.

Atât C. proc. fisc. , cât şi Legea contenciosului administrativ, obligă persoana vătămată printr-un act administrativ/act administrativ-fiscal să atace în instanţa de contencios administrativ numai actul care îndeplineşte condiţiile pentru a fi calificat ca fiind un act administrativ.

Din cuprinsul disp. art. 218 C. proc. fisc. , numai deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate la instanţa de contencios administrativ competentă.

Art. 211 C. proc. fisc. indică forma şi conţinutul deciziei de soluţionare a contestaţiei, respectiv preambulul, considerentele şi dispozitivul.

Considerentele cuprind motivele de fapt şi de drept care au format convingerea organului de soluţionare competent în emiterea deciziei.

Adresa de răspuns la cererea nr. x din 21 octombrie 2015 nu este echivalent cu decizia de soluţionare a contestaţiei, chiar dacă aceasta antamează unele aspecte ce au fost cuprinse şi în decizie.

Adresa nr. x din 28 octombrie 2015 este un act de informare, care nu are conţinutul unei decizii de soluţionare a contestaţiei, dar nici forma prevăzută expres de disp. art. 211 C. proc. fisc.

Prin urmare, Înalta Curte reţine faptul că prima instanţă a admis în mod corect excepţia inadmisibilităţii cererii de anulare a Răspunsului nr. x din 28 octombrie 2015.

În ceea ce priveşte aprecierea făcută de judecătorul fondului conform căreia "nu poate fi reţinută apărarea reclamantei care susţine că, fiind organizaţie non-profit (fundaţie) este scutită de plata acestui impozit", Înalta Curte constată că, într-adevăr alegaţia este greşită, însă aceasta nu conduce la casarea hotărârii pronunţate.

Motivul de recurs nu se încadrează în cele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind doar o eroare fără consecinţe asupra interpretării aplicării vreunei norme de drept material.

De asemenea, critica referitoare la înscrisurile depuse de intimata-pârâtă la dosarul de fond este nefondată, se constată că în faţa primei instanţe reclamanta nu a invocat necomunicarea acestora, deşi a fost prezentă la proces prin apărător, iar proba cu acte a fost încuviinţată în şedinţa din data de 22 martie 2016 pentru ambele părţi.

Critica este nefondată şi din perspectiva condiţiilor impuse de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care permit numai posibilitatea încălcării sau aplicării greşite a normelor de drept material şi nu a normelor de procedură referitoare la procedura în faţa primei instanţe reglementată de disp. art. 192 - art. 455 C. proc. civ.

În fine, ultima critică ce priveşte încălcarea/aplicarea greşită a disp. art. 273 - art. 275 C. fiscal, ce reglementează impozitul pe spectacole este nefondată.

Recurenta-reclamantă susţine că trebuia aplicată cota de impozit de 5% din valoarea biletului de intrare.

Din actele dosarului, astfel cum a apreciat şi prima instanţă, reiese faptul că recurenta-reclamantă deţine prin contract de închiriere spaţiul din b-dul x nr. 54, aceasta s-a înregistrat ca plătitoare de TVA şi desfăşoară activităţi de club/discotecă, având afişate preţuri la intrare, listă cu băuturi şi programe artistice contra cost.

Pentru determinarea impozitului pe spectacole, în cazul videotecilor şi discotecilor, art. 275 pct. 179 din H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, prevede că prin incintă se înţelege spaţiul închis în interiorul unei clădiri, suprafaţa teraselor sau suprafaţa de teren afectată pentru organizarea activităţilor.

Impozitul pe spectacole se calculează prin aplicarea cotei de impozit la suma încasată din vânzarea biletelor de intrare şi a abonamentelor numai la activităţile enumerate la art. 274 C. fisc.

Art. 275 C. fisc. prevede reguli speciale pentru videoteci şi discoteci (cazul recurentei-reclamante), când impozitul pe spectacole se calculează pe baza suprafeţei respectivei incinte, pentru fiecare zi de manifestare artistică prin înmulţirea numărului de metri pătraţi ai suprafeţei incintei, cu suma stabilită de consiliul local, sumă care se ajustează prin înmulţirea cu coeficientul de corecţie corespunzător.

Faţă de acestea, nefiind întrunite motivele de recurs invocate, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, coroborate cu art. 496 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Fundaţia A. împotriva Sentinţei nr. 972 din 2 martie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - CT