Denial of lawyer admission with exam exemption; irrelevance of general administrative act to individual decision

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în faţa primei instanţe

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Uniunea Naţională a Barourilor din România şi Baroul Vaslui, anularea în tot a Deciziei nr. 691 din 23 martie 2013 emisă de Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România, precum şi a actului subsecvent care a stat la baza emiterii acestei decizii, respectiv Decizia nr. 11 din 17 octombrie 2012 emisă de Consiliul Baroului Vaslui, admiterea cererii de primire în profesia de avocat cu scutire de examen şi de stagiu, precum şi înscrierea sa în tabloul avocaţilor din Baroul Vaslui.

2. Soluţia primei instanţe

Prin Sentinţa nr. 742 din 7 martie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiate excepţia de nelegalitate a Hotărârii nr. 902/2010 emisă de pârâta UNBR şi acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Uniunea Naţională a Barourilor din România şi Baroul Vaslui.

3. Cererea de recurs

Împotriva Sentinţei nr. 742 din 7 martie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În susţinerea motivului de recurs invocat, recurentul-reclamant a arătat, în esenţă, că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra excepţiei de nelegalitate a Hotărârii nr. 902/2010 emisă de Consiliul UNBR, care a fost aplicată retroactiv în cazul său şi adăuga la lege.

Totodată, nu s-a pronunţat nici asupra excepţiei lipsei calităţii de reprezentant a persoanelor care au semnat întâmpinările depuse de instituţiile pârâte.

De asemenea, instanţa de fond a făcut o aplicare greşită a normelor de drept material şi o apreciere eronată a probelor administrate în cauză, reţinând că au fost adresate 10 întrebări la care recurentul nu a ştiut să răspundă, când în realitate au fost doar 4 întrebări, din care a răspuns la 2.

II. Procedura în faţa instanţei de recurs

Intimata pârâtă UNBR a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Recurentul reclamant a depus răspuns la întâmpinare, prin care a reiterat principalele susţineri din recurs şi acţiunea introductivă.

Prin încheierea din 15 mai 2018, pronunţată în condiţiile art. 493 de Completul de filtru, recursul reclamantului a fost admis în principiu.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

III. Analiza motivelor de casare

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivului de casare invocate, pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Cu prioritate, Înalta Curte constată că excepţia lipsei calităţii de reprezentant a persoanelor care au semnat întâmpinările depuse de pârâţi în dosarul de fond a fost invocată prin răspunsul la întâmpinare formulat de către recurentul reclamant în faţa primei instanţe, fiind analizată şi soluţionată în sensul respingerii prin încheierea de şedinţă din 18 octombrie 2013, pronunţată în primul ciclu procesual.

Această soluţie a făcut obiectul criticilor recurentului reclamant în cadrul recursului formulat împotriva Sentinţei nr. 3263 din 25 octombrie 2013 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti şi soluţionat prin Decizia nr. 3436 din 3 noiembrie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţa de recurs considerând fondată doar critica referitoare la nepronunţarea primei instanţe asupra excepţiei de nelegalitate a Hotărârii nr. 902/2010 privind adoptarea "Ghidului de bună practică privind procedura soluţionării transparente a cererilor de primire în profesia de avocat cu scutire de examen".

Pentru acest motiv, a fost casată sentinţa şi trimisă cauza spre judecare pentru ca instanţa de fond să se pronunţe asupra excepţiei de nelegalitate, ca mijloc procedural de apărare de a cărui soluţie depindea rezolvarea litigiului pe fond.

Faţă de limitele stabilite prin decizia de casare, Înalta Curte constată că soluţia de respingere a excepţiei lipsei calităţii de reprezentant a semnatarilor întâmpinărilor a intrat în puterea lucrului judecat, iar instanţa de rejudecare a pronunţat o hotărâre cu respectarea limitelor prevăzute de art. 501 alin. (3) C. proc. civ.

Analizând criticile subsumate de către recurentul reclamant motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se constată că este nefondată afirmaţia privind nepronunţarea judecătorului fondului asupra excepţiei de nelegalitate.

Din cuprinsul sentinţei (pag. 14, 15) rezultă cu claritate analizarea de către prima instanţă a excepţiei de nelegalitate, iar în dispozitivul hotărârii este menţionată explicit respingerea excepţiei de nelegalitate a Hotărârii nr. 902/2010 ca neîntemeiată.

De asemenea, Înalta Curte constată că soluţionarea cererii de primire în profesia de avocat cu scutire de examen formulată la data de 25 iunie 2010 s-a realizat prin Decizia nr. 11 din 17 octombrie 2012 a Consiliului Baroului Vaslui, care nu menţionează ca temei legal al procedurii desfăşurate sau al emiterii actului administrativ hotărârea mai sus menţionată.

În egală măsură, referirile la Hotărârea nr. 902/2010 din cuprinsul deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative reprezintă doar răspunsul intimatei pârâte la propria afirmaţie a recurentului reclamant în sensul că "prin faptul că Baroul Vaslui a acţionat şi a tergiversat soluţionarea cererii, nu a mai putut formula o nouă cerere de primire în profesie, conform Hotărârii Consiliului UNBR nr. 902/2010".

De asemenea, din probele administrate, inclusiv din înregistrarea interviului, rezultă că nu a fost urmată procedura de verificare scrisă prevăzută de Hotărârea nr. 902/2010.

În aceste condiţii, în mod temeinic şi legal a fost respinsă excepţia de nelegalitate, având în vedere că o astfel de excepţie poate fi primită - conform prevederilor exprese ale art. 4 din Legea nr. 554/2004 - numai în măsura în care instanţa învestită cu fondul litigiului constată că de actul administrativ cu caracter individual ce face obiectul excepţiei de nelegalitate depinde soluţionarea litigiului pe fond, ceea ce nu este cazul de faţă, pentru motivele expuse mai sus.

Cât priveşte actele administrative contestate în cauză, respectiv Decizia nr. 11 din 17 octombrie 2012 a Consiliului Baroului Vaslui şi Decizia nr. 691 din 23 martie 2013 emisă de Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România, prin care a fost respinsă contestaţia administrativă formulată de recurent reclamant împotriva deciziei Consiliului Baroului Vaslui, Înalta Curte constată, în acord cu judecătorul fondului, că ambele sunt corespunzător motivate în fapt şi în drept.

Totodată, concluziile deciziei Consiliului Baroului Vaslui sunt susţinute de probele administrate în cauză, în principal de înregistrarea audio a interviului (dvd - dosar fond I), iar conţinutul deciziei Consiliului UNBR face dovada analizării susţinerilor din contestaţia recurentului şi a punctului de vedere al Baroului Vaslui, comunicat cu adresa nr. x din 10 decembrie 2012, niciunul dintre cele două acte administrative contestate neapărând ca fiind emis cu exces de putere.

Faţă de aceste împrejurări, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situaţia de fapt ce rezulta din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinţei recurate, acţiunea reclamantului nefiind întemeiată.

IV. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va menţine ca legală şi temeinică sentinţa instanţei de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamantul A.

În baza art. 453 alin. (1) C. proc. civ., recurentul va fi obligat la plata către intimata pârâtă UNBR a sumei de 600 RON, cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat în recurs, conform chitanţei şi facturii fiscale depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinţei nr. 742 din 7 martie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă pe recurentul reclamant A. la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 600 RON către intimata-pârâtă UNBR.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - CT