Decizia nr. 3904/2018 · Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Procedura în faţa primei instanţe

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi sub nr. x/2014, reclamanta SC A. SRL Iaşi, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice - Administraţia Fondului pentru Mediu, a solicitat anularea şi suspendarea Deciziei nr. 34 din 16 iulie 2014, a Raportului de inspecţie fiscală nr. x din 19 mai 2014 şi a Deciziei de impunere nr. x din 19 mai 2014 emise de către Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice - Administraţia Fondului pentru Mediu.

2. Soluţia primei instanţe

Prin Sentinţa nr. 41 din 07 martie 2016, Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de SC A. SRL Iaşi, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice - Administraţia Fondului pentru Mediu, având ca obiect anularea şi suspendarea Deciziei nr. 34 din 16 iulie 2014 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x din 19 mai 2014, precum şi a Deciziei de impunere nr. x din 19 mai 2014 emise de către Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice - Administraţia Fondului pentru Mediu.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond a formulat recurs reclamanta SC A. SRL Iaşi, invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

II. Analiza cererii de recurs

1. Motivele de fapt şi de drept relevante

A. Primul motiv de critică se raportează la nerespectarea obligaţiei de a se depune declaraţii lunare privind situaţia anvelopelor uzate, considerând că fapta de a nu raporta la timp prin declaraţii lunare, situaţia anvelopelor uzate, este sancţionabilă conform art. 16 alin. b) din H.G. nr. 170/2005 cu amenda prevăzută între 10.000 şi 20.000 RON şi nu presupune încadrarea activităţii la un articol care presupune o taxă pentru Fondul de mediu de 2 RON/kg anvelopa uzată.

În realitate, cum a reţinut în mod corect şi instanţa de fond recurenta a introdus pe piaţa naţională anvelope achiziţionate de pe piaţa externă, în intervalul 2008 - 2012, însă aceasta nu şi-a îndeplinit obiectivul anual de gestionare a anvelopelor uzate nici în mod individual, nici prin transfer de responsabilitate.

În conformitate cu prevederile art. 9 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, recurenta-reclamantă trebuie să achite Fondului pentru Mediu suma totală în cuantum de 782.004 RON, calculată în raport de cantitatea totală de anvelope introduse pe piaţă, precum şi de:

i) Taxa de 1 leu/kg anvelopă, pentru perioada cuprinsă între 2008 - 2009;

ii) Taxa de 2 RON/kg anvelopă, pentru perioada cuprinsă între 2010 - 2012

Având în vedere împrejurarea că recurenta-reclamantă nu a constituit şi înregistrat în contabilitate contribuţia anterior menţionată, nici nu achitat-o, în mod legal şi temeinic instanţa de fond a reţinut faptul că recurenta-reclamantă datorează suma de 245.488 RON reprezentând dobânzi şi 117.301 RON, reprezentând penalităţi.

B. Secundul motiv se raportează la greşita interpretare a dispoziţiilor legale de către instanţa de fond, în fapt a dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din H.G. nr. 170/2004 raportat la art. 42 din Ordinul nr. 578/2006.

Conform dispoziţiilor art. 7 din H.G. nr. 170/2004 privind gestionarea anvelopelor uzate, rezultă în mod lipsit de echivoc faptul că, pentru îndeplinirea obligaţiilor cumulative prevăzute de art. 6 alin. (1) din acelaşi act normativ, conchidem că recurenta-reclamantă avea două ipoteze legale alternative, să le îndeplinească:

i) individual sau ii) prin transferarea responsabilităţii către persoane juridice legal constituite, autorizate de Comisia Naţională pentru Reciclarea Materialelor din cadrul Ministerului Economiei şi Comerţului; conform dispoziţiilor art. 9 din acelaşi act normativ.

Legiuitorul a dispus în mod expres obligaţiile persoanelor juridice care deţin anvelope uzate, cum este cazul recurentei-reclamante, astfel "Persoanele juridice care comercializează anvelope noi şi/sau anvelope uzate destinate reutilizării sunt obligate:

a) să preia anvelopele uzate de acelaşi tip şi în aceeaşi cantitate cu cele comercializate, aduse de cumpărătorul final;

b) să asigure capacităţi de depozitare corespunzătoare pentru anvelopele uzate preluate;

c) să predea anvelopele uzate preluate persoanelor juridice care introduc pe piaţă anvelope noi şi/sau anvelope uzate destituite reutilizării ori persoanelor juridice către care acestea au transferat obligaţiile, conform art. 7."

Or, reclamanta pretinde că a optat pentru realizarea, obiectivului de gestionare anvelope uzate prin încredinţarea acesteia, pe baza unor contracte, unor persoane juridice autorizate pentru valorificarea termoenergetică a anvelopelor uzate" deşi SC A. SRL şi SC B. SRL nu au fost autorizate de Comisia Naţională pentru Reciclarea Materialelor din cadrul Ministerul Economiei şi Comerţului.

În ipoteza în care recurenta-reclamantă ar fi îndeplinit obligaţiile legale incumbate prin transfer de responsabilitate, aceasta avea obligaţia de a vădi respectarea prevederilor legale incidente, respectiv art. 42 din Ordinul nr. 578 din 6 iunie 2006 pentru aprobarea Metodologiei de calcul, al contribuţiilor şi taxelor datorate la Fondul pentru mediu, potrivit cărora:

Operatorii economici care colectează anvelope uzate pentru persoanele juridice legal constituite, prevăzute la art. 7 alin. (1) din H.G. nr. 170/2004 privind gestionarea anvelopelor uzate, sunt obligaţi:

a) Să stabilească lunar cantităţile de anvelope introduse pe piaţa naţională în anul precedent;

b) Să obţină lunar de la operatorul economic căruia i-a transferat responsabilitatea pentru realizarea obligaţiilor anuale de gestionare a anvelopelor uzate (n.n. în speţă C. SRL, B. SRL) situaţia cantităţilor de anvelope uzate reutilizate, refolosite ca atare, reşapate, reciclate şi/sau valorificate termoenergetic, în numele acestuia, precum şi metoda utilizată;

c) Să declare lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care s-a desfăşurat activitatea, cantităţile de anvelope introduse pe piaţa naţională şi cantităţile de anvelope uzate gestionate;

d) Să declare şi să plătească anual, până la data de 25 a lunii ianuarie a anului următor celui în care s-a desfăşurat activitatea, suma datorată pentru neîndeplinirea obligaţiilor anuale de gestionare a anvelopelor uzate". Raportându-ne la probatoriul administrat în faza de fond, vă rugăm să constataţi faptul că în mod temeinic instanţa de fond a apreciat faptul că recurenta-reclamantă NU a probat îndeplinirea celor patru obligaţii cumulative anterior menţionate, mai mult aceasta din urmă recunoscând faptul că nu a depus lunar nicio declaraţie aferentă perioadei 17 ianuarie 2008 - 31 decembrie 2012, singura declaraţie depusă fiind în 24 iulie 2013. cu depăşirea flagrantă a termenului legal.

C. Ultimul motiv de recurs se referă la interpretarea restrictivă pe care instanţa de fond a dat-o dispoziţiilor C. fisc. coroborat cu Legea contabilităţii.

În realitate, în conformitate cu prevederile art. 155 C. proc. fisc. "orice persoană impozabilă, înregistrată ca plătitor de taxă pe valoare adăugată, are obligaţia să emită factură fiscală pentru livrarea de bunuri (...), către beneficiar". În raport de situaţia de fapt analizată în speţă, respectiv livrările de anvelope uzate către alte persoane juridice, în temeiul transferului de responsabilitate, în temeiul prevederilor art. 155 C. proc. fisc. , recurenta-reclamantă avea obligaţia de a emite pentru fiecare livrare câte o factură fiscală cu valoare 0, întrucât a existat o livrare de bunuri, legiuitorul nedistingând dacă emiterea facturii fiscale este obligatorie doar în ipoteza în care respectiva livrare de bunuri aduce, un beneficiu.

Mai mult, în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 81/1991 a contabilităţii, "Orice operaţiune economico-financiară efectuată se consemnează în momentul efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ", iar potrivit art. 11 din acelaşi act normativ "Deţinerea, cu orice titlu, de elemente de natura activelor şi datoriilor, precum şi efectuarea de operaţiuni economico-financiare, fără să fie înregistrate în contabilitate, sunt interzise". Aplicând aceste norme juridice la situaţie de fapt dedusă judecăţii, rezultă în mod univoc faptul că recurenta-reclamantă avea obligaţia de a evidenţia în contabilitate, în mod distinct, deşeurile de anvelope colectate, în conformitate şi cu prevederile art. 12 alin. (2) din aceeaşi lege, potrivit căruia "Contabilitatea stocurilor se ţine cantitativ şi valoric sau numai valoric, în condiţiile stabilite de reglementările legale". În acelaşi sens edictează şi Anexa 1, Cap. II, pct. 50 alin. (1) din OMFP nr. 3.055/2009 pentru aprobarea reglementărilor contabile, în conformitate cu care "data intrării în entitate, bunurile se evaluează şi se înregistrează în contabilitate la valoare de intrare, care se stabileşte astfel: (...) d) la valoare justă - pentru bunurile obţinute cu titlu gratuit şi constatate în plus la inventariere". Pe cale de consecinţă, la intrarea în gestiunea recurentei-reclamante a deşeurilor de ambalaje, aceasta avea obligaţia evaluării acestora şi înregistrării în contabilitate atât la intrare, cât şi la ieşire.

În concluzie în raport de analiza de mai sus, hotărârea instanţei de fond apare ca temeinică şi legală.

2. Temeiul de drept al soluţiei adoptate în recurs

Cum în raport de motivele invocate acestea nu se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. urmează a respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta SC D. SRL (fostă SC A. SRL Iaşi), prin lichidator judiciar Consiliul de Insolvenţă IPURL împotriva Sentinţei nr. 41 din 07 martie 2016 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 14 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - CT