Prison visit refusal: Exclusive jurisdiction of supervising judge under criminal execution law bars administrative litigation challenge

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2015 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamantul A. în contradictoriu cu următoarele instituţii Ministerul Justiţiei, Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Penitenciarul de femei Târgşor, solicitând anularea deciziei directorului Penitenciarului Târgşor nr. G2 1112/PTPH din 15 mai 2015 şi obligarea acestuia la permiterea vizitei fără dispozitiv de separare, anularea prevederilor art. 2 alin. (2) din Ordinul ministrului justiţiei nr. 2714/C/2008 şi a prevederilor art. 224 arin. 5 din H.G. nr. 1897/2006, şi să constate pe calea excepţiei de nelegalitate suspendarea aplicării art. 2 alin. (2) din Ordinul ministrului justiţiei nr. 2714/C/2008 şi a prevederilor art. 224 alin. (5) din H.G. nr. 1897/2006 până la judecarea pe fond a prezentei cauze.

Prin Sentinţa nr. 401 din 10 februarie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiate excepţia lipsei de interes invocată de către pârâtul Penitenciarul de Femei Târgşor cu privire la cererea principală şi de intervenţie, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi excepţia lipsei de interes invocată de pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor (invocate cu privire la cererea principală şi cererea de intervenţie), excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor cu privire la cererea de intervenţie, excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, excepţia inadmisibilităţii şi a prematurităţii acţiunii (invocate de pârâtul Penitenciarul de Femei Târgşor cu privire la cererile modificatoare iniţiale), excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Penitenciarul de Femei Târgşor şi excepţia lipsei procedurii prealabile-invocate de către acelaşi pârât cu privire la cererea completatoare a cererii principale şi de intervenţie.

Curtea de Apel Bucureşti a admis în parte acţiunea principală formulată de reclamantul A. şi cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenienta B., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Penitenciarul de Femei Târgşor şi Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului.

Totodată, a constatat caracterul nejustificat al refuzului exprimat de către pârâtul Penitenciarul de Femei Târgşor cu privire la petiţiile adresate acestuia de către reclamant şi intervenienta în interes propriu având ca obiect acordarea permisiunii de vizitare fără dispozitiv de separare.

A obligat pârâtul Penitenciarul de Femei Târgşor la plata către reclamant şi intervenienta în interes propriu a sumei de 500 Euro, în echivalent RON la data plăţii la cursul BNR RON-EURO, pentru fiecare, cu titlu de despăgubiri.

A respins celelalte capete ale cererii principale şi ale cererii de intervenţie în interes propriu, astfel cum au fost ulterior completate şi precizate, ca neîntemeiate.

A obligat pârâtul Penitenciarul de Femei Târgşor la plata către reclamant şi intervenienta în interes propriu a sumei de 100 RON (pentru fiecare), cu titlu cheltuieli de judecată admise în parte, proporţional solicitărilor admise, constând în parte din taxa judiciară de timbru.

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond, pârâtul Penitenciarul de Femei Târgşor a formulat recurs, criticând soluţia instanţei de fond ca nelegală.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 488 al 1, pct. 3, 6 şi 8 din C. proc. civ.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre soluţionare la organul competent jurisdicţional care este potrivit Legii nr. 254/2013 judecătorul de supraveghere, faţă de calitatea intervenientei de arestat preventiv. În subsidiar a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) noul C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 5 martie 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) noul C. proc. civ.

Prin încheierea din 9 mai 2018 completul filtru, a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi pe cale de consecinţă a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) noul C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

Motivele de recurs invocate de către recurentul-pârât Penitenciarul de Femei Târgşor au fost încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3, art. 488 alin. (1) pct. 6 şi art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În raport de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. recurentul-pârât invocă faptul că sentinţa atacată a fost pronunţată cu încălcarea competenţei altei instanţe fiind nelegală soluţia de respingere a excepţiei necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, excepţie invocată în faţa instanţei de fond.

Recurentul-pârât apreciază că în cauză competenţa de soluţionare în primă instanţă revine Tribunalului Prahova, secţia contencios administrativ şi fiscal având în vedere că actul asimilat contestat este emis de recurentul-pârât care îşi are sediul pe raza teritorială a Tribunalului Prahova.

În raport de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. se invocă faptul că soluţia de respingere a excepţiilor inadmisibilităţii cererii de intervenţie în interes propriu şi soluţia dispusă pe fond de admitere în parte a acţiunii principale şi a cererii de intervenţie astfel cum a fost completată şi motivate este motivată contradictoriu, existând şi motive străine de obiectul cauzei.

Prin sentinţa atacată au fost respinse ca neîntemeiate excepţiile lipsei de interes, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, excepţia lipsei procedurii prealabile, excepţia inadmisibilităţii cererii de intervenţie în interes propriu, excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului-intimat, excepţiile vizând acţiunea principală şi cererea de intervenţie în interes propriu astfel cum au fost completate şi precizate.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. priveşte soluţia dată excepţiilor, dar şi soluţia pe fond dispusă prin care acţiunea principală şi cererea de intervenţie în interes propriu au fost admise în parte şi ca o consecinţă a constatării caracterului nejustificat al recursului-pârât, cu privire la cererile reclamantului şi ale intervenientei având ca obiect acordarea permisiunii de vizitare fără dispozitiv de separare, a fost admisă şi cererea de acordare de despăgubiri de câte 500 Euro fiecare solicitare de către reclamant şi intervenientă în interes propriu.

Recurentul-pârât arată că prima instanţă a motivat contradictoriu respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantului şi excepţia inadmisibilităţii cererii de intervenţie în interes propriu. Cu privire la aceasta din urmă recurentul-pârât apreciază că în mod greşit şi nemotivat prima instanţă a respins excepţia inadmisibilităţii cererii de intervenţie în interes propriu, cererea fiind inadmisibilă atât în raport de dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru lipsa procedurii prealabile cât şi în raport de dispoziţiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 pe motiv că actul administrativ asimilat contestat nu putea fi atacat pe calea contenciosului administrativ deoarece se prevedea prin lege specială Legea nr. 254/2013 o altă procedură judiciară.

Soluţionarea nelegală a cauzei atât pe excepţii cât şi pe fond formează obiectul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocându-se aplicarea greşită a normelor de drept material atât în ceea ce priveşte acţiunea principală cât şi în ceea ce priveşte cererea de intervenţie astfel cum au fost completate şi precizate.

Faţă de acţiunea principală recurentul-pârât invocă nelegala respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale active şi admiterea în parte a acţiunii apreciind că în cauză hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. a), i) şi n) din Legea nr. 554/2004 şi a dispoziţiilor art. 8 şi 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Se apreciază că în cauză în raport de obiect reclamantul-intimat nu are calitatea de persoană vătămată deoarece pretinsul refuz nejustificat de neacordare a vizitei fără dispozitiv de separare privea pe intervenientă în interes propriu în calitate de persoană arestată preventiv căreia îi erau aplicabile dispoziţiile normei speciale art. 56 şi 57 din Legea nr. 254/2013, iar cererea de daune morale este nefondată deoarece nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale şi condiţiile art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 pentru a fi acordate despăgubirile morale solicitate.

În ceea ce priveşte cererea de intervenţie în interes propriu astfel cum a fost completată şi precizată recurentul-pârât invocă greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 în ceea ce priveşte respingerea inadmisibilităţii cererii de intervenţie în interes propriu faţă de cererile având ca obiect constatarea refuzului nejustificat şi acordarea despăgubirilor şi pe fond cererea de intervenţie în interes propriu apreciindu-se în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile existenţei unui refuz nejustificat privind dreptul la vizită fără dispoziţia de separare şi condiţiile răspunderii pentru cererea de daune.

În ceea ce priveşte respingerea inadmisibilităţii cererii de intervenţie în interes propriu recurentul-pârât invocă nelegala respingere a acestei excepţii în raport de faptul că actul administrativ contestat de intervenientă, constând în decizia directorului Penitenciarul de Femei Târgşor având ca obiect acordarea permisiunii de vizitare fără dispozitiv de separare putea fi modificat sau desfiinţat prin o altă procedură judiciară prevăzută de o lege organică dispoziţiile art. 57 şi 58 din Legea nr. 254/2013 fiind inadmisibilă cererea formulată în condiţiile normei generale respectiv a dispoziţiilor Legii nr. 554/2004.

Recurentul-pârât critică ca nelegală soluţia primei instanţe care a respins excepţia inadmisibilităţii cererii de intervenţie în interes propriu apreciind că intervenţia era inadmisibilă pe motiv că intervenienta-intimată avea la dispoziţie posibilitatea constatării măsurii dispuse de directorul penitenciarului cu plângere la judecătorul de supraveghere, ţinând cont de situaţia sa de persoană arestată preventiv la data comunicării refuzului administrativ având ca obiect acordarea permisiunii de vizitare fără dispozitiv de separare.

În ceea ce priveşte soluţia de admitere pe fond, în parte a cererii de intervenţie în interes propriu criticile sunt aceleaşi cu cele privind acţiunea principală în sensul că nu sunt îndeplinite condiţiile unui exces de putere manifestat prin respingerea cererii intervenientei având ca obiect acordarea permisiunii de vizitare.

În ceea ce priveşte cererea de acordare a daunelor morale se apreciază că nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale în subsidiar apreciindu-se cuantumul excesiv al despăgubirilor acordate prin sentinţa atacată atât pentru reclamant cât şi pentru intervenientă în interes propriu.

Se solicită admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei atacate în principal în sensul excepţiilor invocate şi în subsidiar în sensul respingerii în tot a acţiunii principale şi a cererii de intervenţie în interes propriu astfel cum a fost completate şi precizate.

La dosar intimaţii-reclamanţi şi intervenienta în interes propriu au formulat întâmpinare în care au solicitat respingerea recursului ca nefondat, iar recurentul-pârât a formulat răspuns la întâmpinare.

Analizând recursul declarat, în raport de motivele de casare Curtea îl apreciază pentru următoarele considerente ca nefondat fiind îndeplinite condiţiile motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., sentinţa atacată urmând a fi casată pentru următoarele motive:

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. este apreciat de Curte ca nefondat, "în cauză neputându-se reţine pronunţarea sentinţei de fond Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii".

În mod corect prima instanţă a respins excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal de a soluţia în primă instanţă acţiunea reclamantului şi cererea de intervenţie astfel cum au fost completate şi precizate.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal era instanţă competentă material şi tribunalul să soluţioneze acţiunea având în vedere atât cererile iniţiale cât şi cererile completate şi precizate care aveau ca obiect în baza art. 4 şi art. 1 din Legea nr. 554/2004 excepţia de nelegalitate şi respectiv constatarea nelegalităţii unor articole din acte administrative cu caracter normativ emise de autorităţile publice centrale - respectiv Ordinul Ministerului Justiţiei nr. 2714/C/2008 şi H.G. nr. 1897/2006 emise de intimaţi Ministerul Justiţiei şi guvernul României care sunt intimaţi în cauză şi are calitatea de autorităţi publice centrale. În consecinţă în raport de dispoziţiile art. 10 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal era instanţă competentă de a soluţiona în primă instanţă acţiunea principală şi cererea de intervenţie în interes propriu astfel cum au fost completate şi precizate.

Faptul că recurentul-pârât este o instituţie publică de nivel local nu este de natură a infirma competenţa de primă instanţă a curţii de apel deoarece cadrul procesual este mai larg în raport de obiect, fiind contestate acte administrative tipice sau asimilate emise de autorităţi publice centrale şi locale.

În mod corect, în baza art. 131 C. proc. civ. prima instanţă şi-a verificat competenţa şi a respins excepţia necompetenţei materiale în cauză fiind aplicate corect dispoziţiilor art. 10 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004.

Motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. sunt apreciate de Curte ca fondate, sentinţa atacată fiind în parte nelegală şi în ceea ce priveşte soluţionarea acţiunii principale astfel cum a fost completată şi prevăzută şi în ceea ce priveşte soluţionarea excepţiei inadmisibilităţii cererii de intervenţie în interes propriu.

Curtea apreciază că în cauză sunt îndeplinite condiţiile motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ. sentinţa atacată fiind motivată contradictoriu şi stabilind premise greşite şi fiind dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. a) lit. i), lit. n), art. 8 şi art. 18 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004 în ceea ce priveşte soluţionarea acţiunii principale în ceea ce priveşte petitul admis - contestarea refuzului nejustificat privind dreptul la vizită fără dispozitiv de suspendare şi acordarea despăgubirilor şi soluţionarea excepţiei inadmisibilităţii cererii de intervenţie în interes propriu.

În ceea ce priveşte acţiunea principală astfel cum a fost completată şi precizată sentinţa recurată este greşită pe aspectul motivării şi nelegală pe aspectul aplicării greşite a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. a) lit. i) lit. n( şi art. 8 şi 18 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004 în ceea ce priveşte capetele de cerere admise din acţiunea principală.

Prin sentinţa atacată a fost admisă în parte acţiunea principală respectiv s-a constatat refuzul nejustificat al recurentului-pârât având ca obiect acordarea permisiunii de vizitare fără dispozitiv de separare, vizitare solicitată de către reclamantul- intimat persoană liberă şi care se consideră vătămată în raport de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004 pe motiv că nu i s-a permis vizita fără dispozitiv de separare cu o persoană aflată în stare de detenţie - arest preventiv respectiv intervenienta din prezenta cauză.

Ca o consecinţă a constatării acestui refuz nejustificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 reclamantului şi intervenientei prima instanţă le-a acordat despăgubiri - daune morale apreciind că refuzul care a reprezentat un exces de putere le-a afectat părţilor reclamantului intervenientei dreptul la viaţă privată în sensul art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Curtea apreciază cca nelegală sentinţa atacată şi dată cu aplicarea greşită a legii deoarece prima instanţă a apreciat greşit şi a aplicat nelegal dispoziţiile Legii nr. 554/2004 în sensul că reclamantul intimat persoană liberă ar avea un drept vătămat prin refuzul comunicat intervenientei - persoană aflată în arest preventiv de a avea drept la vizită fără dispozitiv de separare.

Prima instanţă a plecat de la o premisă greşită şi a aplicat greşit dispoziţiile Legii nr. 554/2004 şi anume că reclamantul intimat are calitatea de persoană vătămată în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004.

În opinia Curţii ca instanţă de recurs, recurentul-intimat nu are calitatea de persoană vătămată în sensul art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004 deoarece reclamantul nu are un drept recunoscut de lege vătămat privind refuzul pretins nejustificat privind dreptul la vizită fără dispozitiv de separare. Acest drept este recunoscut de lege, respectiv prin dispoziţii speciale - Ordinul Ministerului Justiţiei nr. 2714/C/2008 numai în favoarea persoanelor aflate în stare de detenţie (inclusiv cele arestate preventiv) şi nu poate exista ca un drept pretins vătămat al persoanelor aflate în stare de libertate - cazul recurentului intimat. Din acte rezultă că cererile adresate de reclamant către recurentul-pârât au primit răspuns în sensul că cererea intervenientei B. persoană aflată în arest nu a fost aprobată, fiind respinsă pe motiv că nu îndeplineşte condiţiile legale - dosar fond.

Nu se poate aprecia că reclamantul-intimat persoană în libertate pe cererea respinsă a unei persoane aflate în stare de arest are calitatea de persoană vătămată şi drept recunoscut de lege vătămat în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004.

Neavând drept recunoscut de lege vătămat, dreptul de vizitare fără dispozitiv de separare, putându-l avea conform legii, numai persoana deţinută sau arestată preventiv deci numai intervenienta, faţă de recurentul-intimat nu există şi nu se poate constata un refuz nejustificat în sensul constatat de prima instanţă.

Recurentul-reclamant nu are dreptul recunoscut de lege pentru sine de i se acorda permisiunea de vizitare fără dispozitiv de separare, în cauză el nu are calitatea de persoană vătămată în sensul art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004.

În consecinţă faţă de reclamant nu există un exces de putere în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) şi n) al recurentului-pârât cu privire la cererea sa având ca obiect acordarea permisiunii de vizitare fără dispozitiv de suspendare cu intervenienta aflată la data cererii în stare de arest preventiv.

În ceea ce priveşte cererea de despăgubiri solicitate constând în daune morale Curtea o apreciază ca nefondată în cauză nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 18 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004 pentru a fi admisă o astfel de cerere în despăgubire care în raport de dispoziţiile art. 18 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004 are caracter subsidiar.

Prima instanţă a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 plecând de la o premisă stabilită greşit aceea că reclamantul în stare de libertate poate avea în contencios calitatea de persoană vătămată în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004 pe o cerere care viza o altă persoană aflată în stare de detenţie căruia i s-a respins cererea având ca obiect acordarea permisiunii de vizitare fără dispozitiv de separare.

În mod nelegal a fost admisă cererea reclamantului de acordare a daunelor morale, în cauză nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 o cerere subsidiară constatării nelegalităţii unui act administrativ asimilat în sensul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 sau condiţiile art. 19 din Legea nr. 554/2004 solicitarea de daune pe cale separată.

Verificarea încălcării art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului invocată de reclamant poate fi făcută în cadrul unei acţiuni civile distincte în cadrul căreia să se verifice cererea de daune morale în sensul verificării îndeplinirii condiţiilor răspunderii civile delictuale generale - fapta ilicită care a produs un prejudiciu moral, inclusiv legătura de cauzalitate.

Dar în prezenta cauză, în limitele Legii nr. 554/2004, în lipsa calităţii de persoană vătămată nu există faţă de reclamant un refuz nejustificat - act administrativ asimilat în sensul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 şi nu există un exces de putere în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din acelaşi act normativ.

În consecinţă, şi cererea de acordare a daunelor morale este nefondată, Curtea apreciind în totalitate acţiunea reclamantului ca nefondată urmând a fi respinsă ca atare.

Pe capetele de cerere respinse reclamantul-intimat nu a formulat recurs, acestea intrând în puterea lucrului judecat şi urmând a fi menţinute ca atare prin decizia pronunţată în recurs.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. sunt îndeplinite în cauză şi în ceea ce priveşte soluţionarea excepţiei inadmisibilităţii cererii de intervenţie în interes propriu formulată de către intervenientă.

Cu o motivare contradictorie şi cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 şi neaplicarea dispoziţiilor legii speciale Legea nr. 254/2013, prima instanţă a apreciat cererea de intervenţie în interes propriu ca admisibilă în contencios administrativ şi a analizat-o alături de acţiunea principală verificând greşit şi nelegal faţă de intervenţia formulată îndeplinirea pe fond a condiţiilor prevăzute de art. 2 alin. (2) şi art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Conform art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 "Nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desfiinţarea cărora se prevede prin lege organică o altă procedură judiciară".

Cererea de intervenţie în interes propriu formulată este inadmisibilă în raport de dispoziţiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 deoarece la data emiterii actului administrativ contestat, - refuzul Directorului Penitenciarul de a permite vizita fără dispozitiv de separare perioada aprilie - iulie 2015 - cerere - 15 mai 2015 răspuns 15 mai 2015, revenire - 21 mai 2015 - clasare 26 mai 2015 - dosar fond, intervenienta - avea calitatea de persoană arestată preventiv, deci persoană aflată în executarea unei măsuri privative de libertate. La data formulării cererii a revenirii şi a măsurilor dispuse faţă de intervenienţi erau aplicabile dispoziţiile legii speciale - respectiv Legea nr. 254/2013.

Această lege prevedea o procedură specială de contestare care era aplicabilă intervenientei, care avea calitatea de deţinută în perioada aprilie - iulie 2015, dispoziţiile legii speciale asigurând un recurs efectiv şi accesul liber la justiţie al intervenientei, acces care nu poate fi primit în baza normei generale Legea nr. 554/2004, în condiţiile în care există o lege organică specială care reglementează o altă procedură judiciară.

Iar Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, în Capitolul V, reglementează drepturile persoanelor condamnate, care se aplică în mod corespunzător, potrivit art. 110 din aceeaşi lege, şi persoanelor arestate preventiv, cum era intervenienta la data formulării cererii către administraţia penitenciarului Târgşor, stabilind în art. 56 alin. (2) că, împotriva măsurilor referitoare la exercitarea drepturilor prevăzute de prezenta lege, luate de către administraţia penitenciarului, persoanele condamnate pot face plângere la judecătorul de supraveghere a privării de libertate şi ulterior contestaţie !a judecătoria în a cărei circumscripţie se află penitenciarul.

În mod nelegal prima instanţă a respins excepţia inadmisibilităţii cererii de intervenţie în interes propriu înlăturând de la aplicare dispoziţiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 apreciind că intervenienta în stare de detenţie la data formulării cererii avea posibilitatea să opteze, respectiv să nu se adreseze judecătorului de supraveghere conform art. 56 şi 57 din Legea nr. 254/2013.

Curtea apreciază că intervenienta putea şi avea dreptul de a contesta actul administrativ contestat privind respingerea cererii sale având ca obiect permisiunea de vizitare fără dispozitiv de separare conform art. 56 şi 57 din Legea nr. 254/2013. Intervenienta nu a uzat de calea plângerii la judecătorul de drepturi şi libertăţi şi ulterior de calea contestaţiei la judecătoria în circumscripţia căreia se află penitenciarul susţinând că revenirea la cerea iniţială trebuia calificată din oficiu ca fiind contestaţie şi înaintată la judecătorul de drepturi şi libertăţi.

Curtea constată ca nefondată această apărare deoarece din actul din 21 mai 2015 - dosar fond nu rezultă că intervenienta ar fi înţeles să formuleze o contestaţie conform art. 56 din Legea nr. 254/2013, neexistând obligaţia calificării din oficiu a unei cereri administrative ca fiind o contestaţie către judecătorul de drepturi şi libertăţi. În cererea formulată din 21 mai 2015 intervenienta solicită Directorului motivarea refuzului respingerii cererii de vizitare fără însă a formula contestaţie şi ulterior plângere în baza legii speciale care i se aplică având în vedere calitatea sa de deţinută preventiv la data cererii şi primirii refuzului. Aceasta în condiţiile în care intervenienta avea studii de specialitate şi a beneficiat de asistenţă juridică pe perioada deţinerii şi în cadrul procesului penal.

În cauză este inadmisibilă cererea de intervenţie formulată ulterior deţinerii, la data de 7 iulie 2015 - dosar fond având ca obiect cererea formulată de reclamantul-intimat, în cauză pretinsul refuz abuziv nejustificat şi exclusiv al directorului Penitenciarului ca act administrativ putând fi contestat şi desfiinţat în baza unei legi speciale Legea nr. 254/2013 care prevede o altă procedură judiciară aplicabilă tuturor persoanelor aflate la data cererilor în aceeaşi situaţie cu intervenienta.

Inadmisibilitatea cererii de intervenţie în raport de dispoziţiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 urmează a fi contestată de către instanţa de recurs prin admiterea acestei excepţii şi respinge ca inadmisibilă a cererii de intervenţie în interes propriu în raport de dispoziţiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 faţă de cererile având ca obiect constatarea refuzului nejustificat privind dreptul la vizită faţă dispozitiv de separare şi acordarea despăgubirilor.

Cererea de despăgubiri astfel cum a fost formulată reprezentând daune morale era admisibilă şi putea fi verificată ca atare în condiţiile art. 56 şi 57 din Legea nr. 254/2013 judecătoria în calea plângerii formulate fiind deplin competentă a analiza şi cererea solidară de daune dacă se înţelege a solicita acest lucru neputându-se reţine inadmisibilitatea unei astfel de cereri în cadrul unui dosar penal şi un argument pentru opţiunea intervenientei de a uza de o cale inadmisibilă, respectiv de dispoziţiile Legii nr. 554/2004, care nu se aplică în cazul său în raport de dispoziţiile art. 5 alin. (2) din acelaşi act normativ.

Iar încălcarea dreptului la viaţă privată prevăzută de art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, ca drept civil poate fi invocat în cadrul unei pretenţii civile, caz în care la fel ca reclamantul este necesar a fi îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale.

În prezenta cauză o astfel de cerere de daune cuprinsă în cadrul unei cereri de intervenţie inadmisibilă în raport de dispoziţiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 nu poate forma obiectul analizei în raport de dispoziţiile art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 cum în mod nelegal a apreciat şi a procedat prima instanţă.

Faţă de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 596 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. va admite recursul declarat de Penitenciarul de Femei Târgşor şi va casa sentinţa atacată şi rejudecând va dispune conform art. 20 din Legea nr. 554/2004.

Va respinge în tot acţiunea principală astfel cum a fost completată şi precizată, ca nefondată în cauză nefiind îndeplinite condiţiile existenţei unui refuz nejustificat de soluţionare a cererii şi condiţiile acordării daunelor morale, iar actele administrate cu caracter normativ contestate au fost legal emise.

Va admite excepţia inadmisibilităţii cererii de intervenţie în interes propriu şi în consecinţă va respinge ca inadmisibilă cererea de intervenţie în interes propriu în raport de dispoziţiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 faţă de cererile având ca obiect contestarea refuzului nejustificat privind dreptul la vizită fără dispozitiv de separare şi acordarea despăgubirilor.

Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate privind soluţionarea celorlalte excepţii şi a celorlalte capete ale acţiunii principale şi cererii de intervenţie astfel cum au fost completate şi precizate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Penitenciarul de Femei Târgşor împotriva Sentinţei nr. 401 din 10 februarie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi rejudecând:

Respinge în tot acţiunea principală astfel cum a fost completată şi precizată, ca nefondată.

Admite excepţia inadmisibilităţii cererii de intervenţie în interes propriu.

Respinge ca inadmisibilă cererea de intervenţie în interes propriu în raport de dispoziţiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 faţă de cererile având ca obiect constatarea refuzului nejustificat privind dreptul la vizită fără dispozitiv de separare şi acordarea despăgubirilor .

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate privind soluţionarea celorlalte excepţii şi a celorlalte capete ale acţiunii principale şi ale cererii de intervenţie, astfel cum au fost completate şi precizate.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 13 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - LM