Presidential order admissibility for suspending civil contracts under the umbrella of a public utility's administrative resolution
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the appeal, quashed the lower court’s decision, and remanded the case to the Civil Section of the Bucharest Tribunal, where the plaintiffs ultimately prevailed in obtaining the jurisdictional reassignment of their action. The dispute concerned an *ordonanţa preşedinţială* (presidential order) seeking the suspension of an internal administrative decision by a public utility company that halted civil service contracts, with the Court of Appeal having previously dismissed the request as inadmissible under administrative law principles. The decisive legal basis was the determination that the challenged act regulated civil contractual relationships rather than an administrative legal relationship, thereby excluding it from the scope of Law 554/2004; consequently, the application of the administrative law prohibition on presidential orders was erroneous, and the court invoked the public order nature of functional incompetence to reassign the matter to the competent civil jurisdiction.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 pct. 5 din C. proc. civ, art. 488 pct. 6 din C. proc. civ, art. 488 pct. 8 din C. proc. civ, art. 996 din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ, art. 493 C. proc. civ; Presidential order admissibility for suspending civil contracts under the umbrella of a public utility's administrative resolution: - Instanţa de fond a încălcat regulile de procedură privind respectarea principiului contradictorialităţii, nepunând în discuţia părţilor inadmisibilitatea cererii de recurs, motiv circumscris cazului de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 din C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Obiectul acţiunii.
Prin cererea formulată la data de 07.03.2017 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, reclamanţii A., B., C., D., E. şi F., în contradictoriu cu pârâta H., au solicitat instanţei ca pe cale de ordonanţă preşedinţială să dispună:
1. Suspendarea executării Hotărârii Consiliului de Administraţie al H. nr. 264 din 08.11.2016, până la pronunţarea unei hotărâri definitive în Dosarul nr. x/2016, aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti precum şi până la soluţionarea Contestaţiei formulate de H. împotriva Deciziei nr. 14/2016 a Curţii de Conturi a României - Departamentul XI.
2. Repunerea părţilor în situaţia anterioară adoptării acestei hotărâri.
Prin Sentinţa civilă nr. 1119 pronunţată în data de 30 martie 2017 de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, s-a admis excepţia necompetenţei materiale şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 2095 din 6 iunie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a respins cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de reclamanţii A., B., C., D., E. şi F. în contradictoriu cu pârâta H., ca inadmisibilă.
3. Recursul.
Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs reclamanţii, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Criticile aduse hotărârii instanţei de fond vizează următoarele aspecte:
- Instanţa de fond a încălcat regulile de procedură privind respectarea principiului contradictorialităţii, nepunând în discuţia părţilor inadmisibilitatea cererii de recurs, motiv circumscris cazului de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 din C. proc. civ.
- S-a susţinut că hotărârea cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei, caz de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 pct. 6 din C. proc. civ., în măsura în care curtea de apel a reţinut că actul a cărui suspendare se solicită are caracterul unui act administrativ, deşi a constatat că acesta vizează convenţii civile;
- Hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material (art. 488 pct. 8 din C. proc. civ.), întrucât, deşi instanţa a rămas în pronunţare doar pe aspectul stabilirii competenţei funcţionale şi a competenţei materiale, s-a pronunţat asupra inadmisibilităţii cererii, fără a stabili dacă este sau nu competentă;
- Pe fondul cererii de ordonanţă preşedinţială s-a arătat că se impune admiterea acesteia fiind îndeplinite condiţiile impuse de art. 996 din C. proc. civ.
Faţă de dispoziţiile art. 483 şi art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ., s-a solicitat admiterea recursului, anularea hotărârii atacate şi judecarea procesului, evocând fondul, iar în subsidiar, anularea hotărârii şi trimiterea cauzei spre judecare instanţei competente.
4. Apărările intimaţilor
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata H. a solicitat respingerea recursului şi menţinerea sentinţei atacate ca fiind legală şi temeinică.
S-a arătat că prima instanţă a pus în discuţia părţilor competenţa şi excepţia inadmisibilităţii ordonanţei preşedinţiale astfel că nu sunt întemeiate criticile circumscrise art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.
De asemenea, a apreciat intimata că nu există motive contradictorii în cuprinsul hotărârii, instanţa de fond în mod corect constatând că cererea de ordonanţă preşedinţială este inadmisibilă.
5. Procedura în faţa instanţei de recurs
În cauză a fost derulată procedura de filtrare a recursului iar, în raport de Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că, procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, prin rezoluţia completului din data de 9 octombrie 2018 s-a fixat termen în şedinţa publică din 13 noiembrie 2018.
6. Considerentele şi soluţia instanţei de recurs
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, a apărărilor cuprinse în întâmpinarea pârâtei intimate la motivele de recurs şi raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării, Înalta Curte reţine că sunt incidente în cauză motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 3 din C. proc. civ., în considerarea celor în continuare arătate.
În fapt, reclamanţii au investit instanţa de drept comun cu o cerere de ordonanţă preşedinţială, întemeiată pe dispoziţiile art. 996 şi următoarele din C. proc. civ. prin care s-a solicitat suspendarea executării Hotărârii Consiliului de Administraţie al H. nr. 264 din 08.11.2016, până la pronunţarea unei hotărâri definitive în Dosarul nr. x/2016, aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti precum şi până la soluţionarea Contestaţiei formulata de H. împotriva Deciziei nr. 14/2016 Curţii de Conturi a României - Departamentul XI; repunerea părţilor în situaţia anterioara adoptării acestei hotărâri.
Prin Hotărârea Consiliului de Administraţie al H. nr. 264 din 08.11.2016 s-a dispus, în esenţă, "suspendarea contractelor civile încheiate cu societatea ( . . . . . . . . . .) până la soluţionarea contestaţiei formulate de către H. împotriva Deciziei nr. 14/2016 a Curţii de Conturi - Departamentul XI."
Înalta Curte apreciază că pentru soluţionarea prezentului recurs este esenţial a se stabili natura juridică a actului a cărui suspendare este solicitată pe calea ordonanţei preşedinţiale.
Importanţa stabilirii naturii juridice a actului rezidă şi din împrejurarea că în materia contenciosului administrativ s-a statuat jurisprudenţial că este inadmisibilă cererea de ordonanţă preşedinţială care vizează suspendarea executării actului administrativ, justificat de existenţa unei reglementări cu caracter derogatoriu în această materie reprezentată de dispoziţiile art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004, dezlegare consacrată şi cu caracter de principiu prin Soluţia adoptată de Plenul judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în şedinţa din data de 28 octombrie 2013.
Constată instanţa de control judiciar că, atât tribunalul cât şi curtea de apel au analizat caracterul juridic al Hotărârii Consiliului de Administraţie al H. nr. 264 din 08.11.2016 strict sub aspectul emitentului - persoană publică de drept privat care are potrivit Legii nr. 41/1994 statut de utilitate publică care prestează un serviciu public naţional - înscriind-se astfel în definiţia cuprinsă la art. 2 lit. b) din Legea nr. 554/2004, însă în concret, urmează a se verifica dacă prin efectele pe care le produce, şi prin prisma raporturilor juridice pe care le reglementează, actul se înscrie în sfera contenciosului administrativ sau a dreptului comun.
Or, obiectul cererii de chemare în judecată vizează în fapt suspendarea unor contracte civile, de prestări servicii, încheiate intre reclamanţi, membri ai Consiliului Director, şi societatea pârâtă în temeiul art. 1166, art. 1270 şi următoarele şi art. 1766 din C. civ.
În raport cu acest obiect al cererii de chemare în judecată şi cu calitatea reclamanţilor de personal contractual, calitate care determină aplicabilitatea dispoziţiilor din C. civ. şi nu cele ale Legii nr. 554/2004, se constată că aparţine instanţei de drept comun competenţa de soluţionare a cauzei.
Or, exceptând actele administrative, toate celelalte acte ale autorităţilor (cum sunt, de exemplu, cele aferente unor raporturi juridice civile ori de muncă) încheiate în cadrul unor raporturi juridice aparţinând altor ramuri de drept, excedează materiei contenciosului administrativ, în litigiul de faţă fiind incidente normele dreptului comun şi nu dispoziţiile Legii 554/2004.
De altfel, trebuie menţionat că dificultatea stabilirii cadrului procesual se datorează în egală măsură şi modalităţii în care reclamanţii şi-au construit demersul în justiţie, în condiţiile în care au sesizat instanţa de drept comun, iar apoi la termenul la care cauza a rămas în pronunţare la curtea de apel au precizat că acţiunea reprezintă un litigiu de contencios administrativ, iar în motivarea acţiunii invocă încălcarea prevederilor art. 50 şi 52 din C. muncii.
Pe cale de consecinţă, nefiind vorba despre un act administrativ, soluţia primei instanţe de respingere a acţiunii ca inadmisibilă, fundamentată pe natura actului şi pe soluţia de principiu mai sus evocată, este neîntemeiată.
Potrivit Deciziei nr. 17/2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în completul de recurs în interesul legii, excepţia necompetenţei funcţionale a unei instanţe este de ordine publică, astfel că în cauză este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ.
Efectul casării sentinţei, în condiţiile constatării incompatibilităţii dispoziţiilor ce reglementează ordonanţa preşedinţială cu materia contenciosului administrativ, nu poate fi rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs ci trimiterea acesteia instanţei competente material.
Mai reţine Înalta Curte că Dosarul de fond nr. x/3/2016 a fost declinat către secţia a V-a civilă a Tribunalului Bucureşti, instanţă căreia urmează a fi înaintată şi prezenta cauză spre competentă soluţionare.
În raport de soluţia adoptată, celelalte motive de casare nu vor mai face obiectul analizei instanţei de recurs, fiind subsecvente.
7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Constatând că sentinţa recurată este nelegală, fiind incident motivul prevăzut de art. 488 pct. 3 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de A., B., G., D., E. şi F. împotriva Sentinţei nr. 2095 din 6 iunie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 noiembrie 2018.
Procesat de GGC - GV