Confiscation of unjustified wealth: failure to apportion living expenses from ATM withdrawals and misapplication of significant-difference threshold
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the appeals filed by the National Integrity Agency and the Public Prosecutor, quashed the first-instance decision that had closed the investigation file, and remanded the case to the Court of Appeal for re-judgment, ruling that the lower court failed to properly assess the material facts despite the initial finding of an unjustified wealth accumulation of approximately 108,000 RON. The dispute centered on a confiscation action under Romanian integrity law, challenging whether a public agent’s acquisition of real estate and a vehicle during 2005–2011 was justified by declared incomes, with the lower court erroneously dismissing the claim by presuming ATM withdrawals funded bank loan repayments rather than living expenses and calculating a global difference that fell below the statutory threshold for "significant difference" (10,000 EUR). The decisive legal basis was the violation of Article 22(2) of the New Code of Civil Procedure, which mandates that courts clarify all essential aspects of the case, and the specific provisions of Law No. 176/2010 regarding the calculation of significant differences between assets and incomes, necessitating a detailed analysis of the provenance of funds for specific assets acquired in 2007 rather than a blanket aggregation of all period-end balances.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 18 din Legea nr. 176/2010, art. 493 alin. (4) din C. proc. civ, art. 493 alin. (7) din C. proc. civ, art. 10 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 115/1996, art. 18 alin. (3) din Legea nr. 176/2010; Confiscation of unjustified wealth: failure to apportion living expenses from ATM withdrawals and misapplication of significant-difference threshold: Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava a indicat, prin motivele de recurs formulate, cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1.1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată la data de 2 iunie 2015, Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Comisia constituită la Curtea de Apel Suceava conform Legii nr. 115/1996, prin Raportul de evaluare nr. x din 28 mai 2015, pentru cercetarea averii dobândite de A..
Curtea de Apel Suceava-Comisia de Cercetare a Averilor prin Ordonanţa nr. 2 a admis sesizarea formulată de Agenţia Naţională de Integritate, a dispus trimiterea cauzei la Curtea de Apel Suceava pentru a dispune cu privire la confiscarea sumei de 107.987,94 RON, presupus a fi dobândită în mod nejustificat de persoana cercetată, în perioada 2005 - 2011.
1.2. Soluţia instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 280 din 23 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal a fost închis dosarul privind persoana cercetată A..
1.3. Cererile de recurs
Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond au formulat recurs Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava şi Agenţia Naţională de Integritate.
Agenţia Naţională de Integritate a criticat hotărârea instanţei de fond fiind indicat cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
Recurenta a arătat că în mod greşit s-a reţinut de către instanţa de fond că veniturile obţinute ar fi făcut obiectul plăţilor ratelor de credit, ceea ce duce la prezumţia că sumele retrase din contul curent nu pot fi considerate cheltuieli, motivat de faptul că atât inspectorul de integritate, cât şi Comisia de Cercetare a Averilor au considerat că aceste cheltuieli au fost realizate de către persoana evaluată pentru efectuarea cheltuielilor de întreţinere personală, a cheltuielilor de întreţinere a bunurilor personale, cheltuieli privind plata obligaţiilor către stat sau către diferiţi furnizori de servicii.
S-a arătat că este greu de crezut că toate aceste retrageri ATM s-au folosit pentru plata ratelor, pentru simplul fapt că ar însemna că persoana evaluată nu a efectuat nicio cheltuială cu privire la propria persoană în această perioadă.
De asemenea, recurenta arată că în mod greşit instanţa de fond justifică diferenţele identificate în anul 2007 în situaţia materială a persoanei cercetate cu veniturile obţinute ulterior, în perioada 2008 - 2011. Recurenta subliniază că este evident că intimatul a efectuat cheltuieli pentru achiziţionarea apartamentului şi a autoturismului în anul 2007, cu banii deţinuţi în acel moment, şi nu cu sumele de bani care au intrat în patrimoniul său după trecerea unei perioade de 3 ani de la data achiziţionării bunurilor.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava a indicat, prin motivele de recurs formulate, cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
În esenţă, acest recurent a susţinut faptul că fără un suport probator instanţa de judecată a apreciat că diferenţa dintre valoarea bunurilor dobândite şi veniturile obţinute este de 31.013 RON, inferioară celei definite ca reprezentând diferenţă semnificativă, conform art. 18 din Legea nr. 176/2010.
Recurentul a mai arătat că aspectele susţinute de persoana cercetată nu sunt susţinute de probe, rezultând din probele administrate faptul cert că diferenţa nejustificată este în sumă de 107.987,4 RON, sumă ce se impunea a fi confiscată.
1.4. Apărările intimatului
Prin întâmpinarea depusă, intimatul a solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate, dat fiind că sentinţa atacată este legală şi temeinică.
II. Procedura de soluţionare a recursului
1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru
Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 29 martie 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.
Prin încheierea din 24 mai 2018 completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului.
2. Cu privire la fondul recursului
Examinând sentinţa atacată, Înalta Curte apreciază recursurile drept fondate, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 304 alin. (1) pct. 5 din noul C. proc. civ.
2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.
Prin cererea înregistrată sub nr. x/2015 din data de 2 iunie 2015, Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Comisia constituită la Curtea de Apel Suceava conform Legii nr. 115/1996, prin Raportul de evaluare nr. x din 28 mai 2015, pentru cercetarea averii dobândite de A.
În raportul de evaluare menţionat se arată că Agenţia Naţională de Integritate s-a sesizat din oficiu cu privire la faptul că A., agent principal în cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie de Frontieră Suceava - Serviciul Poliţiei de Frontieră Siret, a acumulat împreună cu familia o avere ce depăşeşte veniturile realizate în mod legal pe perioada deţinerii funcţiilor şi demnităţilor publice. Activitatea de evaluare a averii dobândite de A. în raport cu veniturile realizate s-a desfăşurat pe perioada 1 decembrie 2005 (data numirii persoanei cercetate în funcţia publică de agent principal în cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie de Frontieră Suceava - Serviciul Poliţiei de Frontieră Siret) - 31 decembrie 2011 (data încheierii anului fiscal pentru care există informaţii cu privire la veniturile realizate. Se reţine în raport că, în urma analizării documentelor şi informaţiilor cu privire la evaluarea averii persoanei cercetate în perioada exercitării funcţiei publice, a rezultat o diferenţă de 181.134,94 RON (51.183,50 euro) între veniturile realizate şi cheltuielile efectuate, diferenţă rezultată ca urmare a achiziţionării unui imobil în oraşul Siret în valoare de 100.000 RON şi a unui autoturism marca AUDI A4 la preţul de 12.200 euro, precum şi din tranzacţiile efectuate în conturile bancare deschise pe numele persoanei evaluate, respectiv retragerile de numerar şi cheltuielile.
Prin ordonanţa nr. 2 din 22 septembrie 2015 a Curţii de Apel Suceava, s-a dispus, în baza dispoziţiile art. 10 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 115/1996, admiterea sesizării şi trimiterea cauzei spre soluţionare Curţii de Apel Suceava, în vederea confiscării sumei de bani dobândită în mod nejustificat.
Pentru a pronunţa această soluţie, comisia a reţinut că, în pofida susţinerilor persoanei cercetate, aceasta nu prezintă explicaţii plauzibile pentru o serie de venituri dobândite în perioada analizată, însă, cuantumul sumelor considerate a fi dobândite în mod nejustificat nu este cel indicat de ANI. Astfel, sub un prim aspect, s-a arătat că din comparaţia veniturilor nete obţinute în perioada cercetată şi indicate în cuprinsul actului de sesizare (tabelele aferente analizei sintetice) cu datele ce rezultă din relaţiile comunicate de angajatori rezultă că există diferenţe, în sensul că din cea de-a doua categorie de înscrisuri menţionată anterior rezultă că petentul a obţinut venituri mai mari după cum urmează: cu 1.131 RON mai mult în anul 2005, cu 2.833 RON în 2007, cu 9.041 RON în 2008, cu 10.848 RON în 2009, cu 9.744 RON în 2010 şi cu 4.550 RON în anul 2011, totalul fiind de 38.147 RON, sumă ce are a fi scăzută din suma ce se constituie în diferenţă semnificativă. De asemenea, Comisia a apreciat susţinerile petentului cu privire la obţinerea unor sume de bani suplimentare în perioada cercetată ca parţial întemeiate. Astfel, a fost apreciată ca dovedită susţinerea referitoare la remiterea către petent a sumei de 35.000 RON, sumă ce a fost folosită la achiziţionarea unui apartament. În acest sens, declaraţia martorului B. se coroborează cu extrasele de cont depuse la dosar, documente ce atestă faptul că martorul s-a aflat în posesia sumei menţionate la un moment aflat în imediata proximitate a înmânării banilor către fiul său.
Referirile privitoare la presupusa remitere a sumei de 65.000 RON nu s-au bucurat, în opinia Comisiei, de aceeaşi susţinere probatorie. Astfel, declaraţiile martorilor C., D. şi E. nu sunt susţinute şi de alte mijloace de probă. A apreciat Comisia că este puţin probabil ca martorul C. să fi deţinut, la momentul 2007, suma în cauză. În acest sens, trebuie arătat că nu s-a făcut dovada că acesta ar fi desfăşurat activităţi care să permită agonisirea unei astfel de sume. Pe de altă parte, este puţin probabil ca o persoană în vârstă, care locuieşte singură în mediul rural, să păstreze asupra sa o astfel de sumă, mai probabilă fiind colaborarea cu o instituţie bancară, aspect neprobat în cauză. Nu în ultimul rând, nemenţionarea de către persoana cercetată a dobândirii sumei în declaraţia de avere aferentă anului 2007 reprezintă un argument suplimentar în favoarea interpretării declaraţiilor celor 3 martori ca fiind pro causa.
Având în vedere cele anterior menţionate, Comisia a apreciat ca nejustificată dobândirea sumei de 107.987,94 RON. Luând în considerare faptul că persoana cercetată nu a produs dovada că dobândirea amintitei sume ar avea caracter justificat, Comisia, în temeiul dispoziţiilor art. 10 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 115/1996, a admis sesizarea şi a dispus trimiterea cauzei spre soluţionare Curţii de Apel Suceava, în vederea confiscării sumei de bani dobândită în mod nejustificat.
Prin sentinţa atacată, Curtea de Apel Suceava, făcând aplicarea prevederilor art. 18 alin. (3) din Legea nr. 176/2010, a închis dosarul persoanei cercetate.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a constatat că în cauză nu este justificată confiscarea vreunui bun sau a unei cote părţi din bun, conform dispoziţiilor art. 18 alin. (1) din Legea nr. 115/1996 raportat la art. 18 din Legea nr. 176/2010. Potrivit acestui din urmă text, "Prin diferenţe semnificative, în sensul prezentei legi, se înţelege diferenţa mai mare de 10.000 de euro sau echivalentul în RON al acestei sume între modificările intervenite în avere pe durata exercitării demnităţilor şi funcţiilor publice şi veniturile realizate în aceeaşi perioadă."
În prezenta cauză, atât prin raportul de evaluare nr. x din 28 mai 2015, pentru cercetarea averii dobândite de persoana cercetată A., cât şi prin ordonanţa pronunţată de comisia sesizată din cadrul Curţii de Apel Suceava a fost reţinută existenţa unei diferenţe semnificative, între veniturile şi averea dobândită de persoana cercetată.
Spre deosebire de Agenţia Naţională de Integritate şi Comisia constituită la Curtea de Apel Suceava sesizată de aceasta, instanţa de fond a reţinut că nu există nici o justificare pentru care să nu se reţină că din veniturile obţinute în perioada cercetată, şi extrase în numerar din contul deschis pe numele persoanei cercetate, acesta a procurat sumele necesare achitării ratelor, în euro, aferente Contractului de credit nr. x din 12 octombrie 2007 încheiat cu F. SA - Agenţia Rădăuţi.
În lipsa unor dovezi contrare, curtea de apel a prezumat că parte din veniturile obţinute au fost folosite efectiv pentru plata ratelor de împrumut, în condiţiile în care plata acestora nu a fost făcută prin viramente bancare din alte conturi, ci prin depuneri de numerar, în euro, la banca împrumutătoare. Retragerile de numerar din contul curent al persoanei cercetate sunt de natură să susţină o astfel de prezumţie, în condiţiile în care nu s-a invocat şi nici nu s-a dovedit o altă provenienţă a sumelor folosite pentru achitarea creditului contractat. Astfel, sumele retrase din contul curent nu urmează a fi considerate cheltuieli, ci din acestea urmează a se considera că au fost acoperite costurile creditului.
În ceea ce priveşte invocata dobândire a imobilului din oraşul Siret în valoare de 100.000 RON din sume provenind de la bunicul, respectiv tatăl persoanei cercetate, prima instanţă a confirmat reţinerile comisiei de cercetare.
Astfel, dacă în privinţa sumei de 35.000 RON s-a constatat ca dovedită provenienţa acesteia de la tatăl persoanei cercetate, B., susţinerile persoanei cercetate fiind confirmate de înscrisurile bancare, în privinţa sumei de 65.000 RON donată de bunicul C. nu au fost administrate probe pertinente şi concludente în acelaşi sens. Susţinerile martorilor, parte dintre aceştia rude - părinţi, cu privire la existenţe unei sume atât de mari, în numerar, la domiciliul bunicului persoanei cercetate nu pot fi considerate convingătoare, chiar dacă s-ar accepta existenţa unor venituri considerabile ale unei persoane de vârstă înaintată, pensionată şi cu serioase probleme de sănătate.
În concluzie, instanţa de fond a reţinut că persoana cercetată a dobândit în perioada 2005 - 2011 venituri totale de 74.979,2 RON (venituri salariale 2007 - 2010 de 60.601 RON - fila x + venituri suplimentare 2007 - 2010 de 926,2 RON - fila x + venituri salariale 2006 de 13.452 RON - fila x). În aceeaşi perioadă a dobândit bunuri în valoare de 140.992 RON (apartament în valoare de 100.000 RON şi autoturism în valoare de 40.992 RON), din care suma de 35.000 RON a fost împrumutată de tatăl persoanei cercetate, B., astfel că valoarea bunurilor dobândite prin contribuţie proprie este de 105.992 RON. Diferenţa dintre valoarea bunurilor dobândite şi veniturile obţinute este de 31.013 RON, sumă care este inferioară celei definite ca reprezentând diferenţă semnificativă, prevăzută de art. 18 din Legea nr. 176/2010.
Înalta Curte apreciază că hotărârea primei instanţe a fost pronunţată fără a fi lămurite toate aspectele esenţiale ale cauzei, fiind astfel încălcate prevederile art. 22 alin. (2) din noul C. proc. civ. potrivit cărora "judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale."
Astfel, Înalta Curte constată că instanţa de fond nu a făcut nicio referire la cheltuielile necesare traiului zilnic al intimatului (întreţinere personală - bunuri de necesitate alimentare şi non-alimentare, obligaţii de plată către furnizorii de utilităţi şi alte servicii, obligaţii de plată către stat etc.). Deşi, astfel cum se arată în considerentele sentinţei, instanţa de fond prezumă că "parte din veniturile obţinute au fost folosite efectiv pentru plata ratelor de împrumut", atunci când calculează diferenţa dintre valoarea bunurilor dobândite şi veniturile obţinute de intimat omite să se pronunţe la partea din aceste venituri necesară acoperirii nevoilor traiului zilnic.
De asemenea, Înalta Curte constată că modalitatea de calcul expusă de instanţa fondului în aplicarea prevederilor art. 18 alin. (3) din Legea nr. 176/2010, respectiv calculul global al veniturilor şi cheltuielilor pentru perioada 2005 - 2011, nu lămureşte aspectul referitor la provenienţa sumelor de bani cu care au fost dobândite imobilul situat în oraşul Siret (pentru suma de 65.000 RON) şi automobilul Audi A4 (pentru suma de 3.600 euro - diferenţa între preţul autovehiculului şi valoarea creditului obţinut de intimat), în condiţiile în care aceste bunuri au fost achiziţionate în anul 2007.
În acest context, Înalta Curte constată că, deşi prima instanţă a respins acţiunea ca nefondată, în fapt aceasta nu a soluţionat fondul cauzei, întrucât, astfel cum s-a arătat mai sus, nu au fost lămurite împrejurări esenţiale ale speţei.
Or, în raport cu principiile fundamentale ale procesului civil, soluţionarea fondului presupune elucidarea tuturor aspectelor esenţiale ale raportului juridic dedus judecăţii, astfel cum acestea au fost relevate prin actul de sesizare a instanţei. În mod evident, principiul dublului grad de jurisdicţie împiedică instanţa de control judiciar să analizeze direct în recurs argumentele şi împrejurările ce nu au făcut obiectul analizei instanţei de fond.
2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Faţă de considerentele mai sus expuse, în temeiul prevederilor art. 497 noul C. proc. civ., precum şi ale art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de Agenţia Naţională de Integritate şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava împotriva Sentinţei nr. 280 din 23 noiembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 noiembrie 2018.
Procesat de GGC - LM