Securitate officer designation upheld for surveillance of Reformed priest

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat în contradictoriu cu pârâtul A. să se constate calitatea de lucrător al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârât.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 601 din 25 februarie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul A. şi a constatat calitatea pârâtului de lucrător al Securităţii. Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că măsurile dispuse de către pârât au avut ca obiectiv inclusiv aspecte din viaţa privată a celui urmărit informativ, poziţia acestuia faţă de politica partidului comunist şi a orânduirii sociale şi religioase din ţara noastră, iar nu aspecte care ar fi putut viza siguranţa naţională sau prevenirea săvârşirii unor infracţiuni contra statului şi a economiei naţionale. Curtea a constatat că, prin măsurile întreprinse în scopul urmăririi cu ajutorul informatorilor, pârâtul a desfăşurat activităţi specifice mecanismului de supraveghere poliţienească extrem de intrusiv în viaţa privată a celor urmăriţi şi a realizat o încălcare nelegitimă şi disproporţionată a dreptului la viaţă privată şi a libertăţii conştiinţei şi religioase. S-a mai arătat, contrar susţinerilor pârâtului din întâmpinare, că prin aceste acţiuni s-au îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, fără a se urmări un scop legitim şi fără a se păstra un raport just de proporţionalitate. Curtea a subliniat că nu pot fi primite susţinerile pârâtului din întâmpinare referitor la actele de comandament militar, întrucât din punctul de vedere al legiuitorului este irelevant dacă aceste încălcări sau limitări aveau susţinere legală sau regulamentară. Cu alte cuvinte, un angajat al Securităţii care, respectând instrucţiunile şi ordinele superiorilor din acea vreme, a instrumentat un dosar, încălcând pe motive politice drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, stipulate de Constituţia de la acea dată şi de pactele internaţionale la care România era parte, se înscrie în sfera lucrătorilor Securităţii, potrivit definiţiei de la art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.

3. Cererea de recurs

Împotriva Sentinţei nr. 601 din 25 februarie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 5 şi 8 din C. proc. civ., republicat. În motivarea căii de atac, recurentul-pârât a arătat, în esenţă, următoarele: - în mod nejustificat instanţa de fond a respins cererea de amânare a cauzei deşi se făcuse dovada că mandatarul pârâtului era plecat în străinătate.

Cu toate acestea prima instanţă a analizat scriptele depuse şi a considerat că semnăturile de pe actele contestate ar fi aceleaşi cu cele de pe actele depuse în comparaţie. - instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra excepţiei lipsei de interes faţă de pârât, având în vedere că cererea adresată de B. către reclamantă a fost formulată pentru a se verifica calitatea de lucrător al securităţii pentru ofiţerii şi subofiţerii care au contribuit la instrumentarea dosarelor I xx şi I yy pe numele C. - hotărârea primei instanţe a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a prevederilor art. 2 lit.

a) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii. Analizând actele depuse la dosar se constată că Dosarul nr. x a fost instrumentat de mr. D. şi nu de lt. A. - a fost încălcat în mod inadmisibil principiul legalităţii consacrat de art. 7 alin. (1) din C. proc. civ. conform căruia "procesul civil se desfăşoară în conformitate cu dispoziţiile legii" şi alin. (2) "judecătorul are îndatorirea de a asigura respectarea dispoziţiilor legii privind realizarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor părţilor din proces". -au fost încălcate în mod inadmisibil principiile aflării adevărului şi al rolului activ al judecătorului consacrate prin art. 22 din C. proc. civ..

Ori de câte ori legea îi rezervă judecătorului puterea de apreciere sau îi cere să ţină seama de toate circumstanţele cauzei, judecătorul va ţine seama, între altele, de principiile generale ale dreptului, de cerinţele echităţii şi de buna-credinţă (art. 22 alin. (7) C. proc. civ.) - a fost încălcat la fel de inadmisibil şi dreptul la apărare al pârâtului consacrat prin art. 13 C. proc. civ. care prevede, printre altele ca "părţilor li se asigură posibilitatea de a participa la toate fazele de desfăşurare a procesului.

Ele pot să ia cunoştinţă de cuprinsul dosarului, să propună probe, să îşi facă apărări, să îşi prezinte susţinerile în scris şi oral şi să exercite căile legale de atac, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege."

4. Apărările intimatului

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că: - faţă de motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. potrivit căruia instanţa fondului ar fi depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, se solicită respingerea ca nemotivat, observând că nicăieri în cuprinsul recursului nu se precizează în ce ar consta aceasta. -nu pot constitui motivări ale cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. susţinerile apărătorului recurentului potrivit cărora, respingerea de către instanţa fondului a cererii de amânare, precum şi a procedurii comparării de scripte ar fi fost nejustificată. Din lectura sentinţei recurate este evident că acest motiv de casare este vădit nefondat, judecata în primă instanţă respectând principiul legalităţii, al contradictorialităţii, precum şi principiul dreptului la apărare. - cum corect a reţinut şi instanţa fondului, din documentele depuse în probaţiune în susţinerea cererii de chemare în judecată rezultă peremptoriu că domnul A., având gradul de lt. în cadrul IJS Bistriţa-Năsăud, a contribuit cu date la completarea dosarului cotă I xx. Faptul că alături de domnia sa au participat şi alţi ofiţeri de securitate la acţiunea de urmărire a domnului Csernak, nu reprezintă un motiv pentru stoparea stabilirii calităţii de lucrător al securităţii raportat la persoana recurentului.

5. Procedura de filtrare a recursului

Raportul asupra admisibilităţii recursului, întocmit în cauză potrivit art. 493 alin. (2) - (3) C. proc. civ., a fost comunicat părţilor în baza încheierii din data de 6 iunie 2018, conform alin. (4) al aceluiaşi articol.

Prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că, procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

6. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de casare invocate, a actelor dosarului şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Intimatul-reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a investit instanţa de contencios administrativ competentă, în temeiul art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, cu o acţiune având ca obiect constatarea calităţii de lucrător al Securităţii a recurentului-pârât A.. Astfel, prin cererea nr. x din 7 septembrie 2011 adresată CNSAS de către numitul B., s-a solicitat verificarea sub aspectul constatării calităţii de lucrător al Securităţii, pentru ofiţerii sau subofiţerii care au contribuit la instrumentarea Dosarului nr. x.

În urma administrării probatoriului, prima instanţă a admis cererea formulată de CNSAS şi a constatat calitatea pârâtului A. de "lucrător al Securităţii".

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul, invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 5 şi 8 din C. proc. civ.

Primul motiv de recurs formulat este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 4 din C. proc. civ., potrivit cărora "instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti".

Prin această sintagmă se înţelege incursiunea autorităţii judecătoreşti în sfera activităţii executive sau legislative, aşa cum a fost consacrată de Constituţie sau de o lege organică, instanţa judecătorească săvârşind acte care intră în atribuţiile unor organe aparţinând altei autorităţi constituite în stat, decât cea judecătorească.

Depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti nu se poate identifica cu depăşirea competenţei. Acest motiv de casare vizează încălcarea unor atribuţii constituţionale recunoscute într-un anumit moment legislativ diferitelor autorităţi statale. Altfel spus, excesul de putere atinge principiul separaţiei puterilor în stat, spre deosebire de necompetenţă, care constă în amestecul unei instanţe judecătoreşti în atribuţiile altor instanţe judecătoreşti.

Instanţa săvârşeşte un exces de putere în una din următoarele forme: îndeplineşte un act pe care numai un organ al puterii executive sau al puterii legislative îl poate face; consfinţeşte, cu valoare legală, texte abrogate; contestă puterea legală a unor texte; aplică o lege adoptată înainte de intrarea ei în vigoare; se pronunţă pe cale de dispoziţii generale.

Or, în cauza de faţă se constată că recurentul nu a formulat critici care să poată fi subsumate acestui motiv de casare.

Potrivit dispoziţiilor art. 18 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, instanţa, soluţionând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze în tot sau în parte actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operaţiune administrativă.

Faţă de aceste dispoziţii legale, Înalta Curte constată, fără a analiza fondul raportului juridic dedus judecăţii, că prima instanţă a pronunţat o hotărâre în limitele atribuţiilor puterii judecătoreşti, motivul de recurs invocat fiind nefondat.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii. Acest motiv de recurs include toate neregularităţile procedurale care atrag sancţiunea nulităţii, cu excepţia celor menţionate la punctele 1 - 4, precum şi nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

În doctrină s-a arătat, cu titlu de exemplu, că hotărârea poate fi casată pentru acest motiv atunci când se invocă: nesemnarea minutei de către judecători; nerespectarea principiului oralităţii, al publicităţii şedinţelor de judecată; încălcarea dreptului de apărare urmare a nelegalei citări a părţii pentru ultimul termen de judecată; efectuarea expertizei cu nesocotirea prevederilor art. 335 alin. (1) şi art. 338 C. proc. civ. încălcarea dreptului de apărare dacă instanţa a admis apelul şi s-a pronunţat şi asupra fondului, fără ca părţile să fi pus concluzii şi asupra fondului; încălcarea principiului contradictorialităţii şi al nemijlocirii prin pronunţarea soluţiei în baza unor dovezi care nu au fost administrate în cursul procesului şi nu au fost puse în dezbaterea părţilor; decăderea din administrarea unei probe cu nesocotirea prevederilor art. 254 C. proc. civ. lipsa încheierii de dezbateri sau nesemnarea acesteia; respingerea cererii de recuzare dacă a fost cauzată o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii; aplicarea greşită a unor texte de lege.

Sub marginala "Dreptul la apărare", art. 13 din C. proc. civ. prevede că dreptul la apărare este garantat, părţile având dreptul, în tot cursul procesului, să fie reprezentate sau asistate în condiţiile legii, să pună concluzii în mod direct sau prin avocat, să participe la toate fazele de desfăşurare a procesului, să ia cunoştinţă de cuprinsul dosarului, să propună probe, să-şi facă apărări, să-şi prezinte susţinerile în scris şi oral, să exercite căile legale de atac.

Pe de altă parte, art. 6 din C. proc. civ., corespunzător art. 6 § 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului prevede că orice persoană are dreptul la judecata cauzei sale în mod echitabil, în termen optim şi previzibil, de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită de lege.

În doctrină s-a spus că întrucât Convenţia nu defineşte termenul "echitabil", această cerinţă trebuie interpretată în sensul de a se asigura respectarea unor principii fundamentale precum contradictorialitatea, dreptul la apărare, egalitatea.

Recurentul a susţinut că în mod nejustificat instanţa de fond a respins cererea de amânare a cauzei deşi se făcuse dovada că mandatarul pârâtului era plecat în străinătate. Cu toate acestea prima instanţă a analizat scriptele depuse şi a considerat că semnăturile de pe actele contestate ar fi aceleaşi cu cele de pe actele depuse în comparaţie.

Din actele dosarului se constată că pentru primul termen de judecată din data de 26 noiembrie 2015, recurentul pârât a formulat în nume propriu o cerere de amânare a cauzei pentru motive medicale, ataşând o adeverinţă medicală, iar prima instanţă prin încheierea de şedinţă de la acel termen a respins cererea acestuia, având în vedere că la dosarul de fond exista împuternicire avocaţială pentru domnul avocat E., inclusiv pentru reprezentare în faţa instanţei, nu doar pentru redactarea întâmpinării, astfel că acesta trebuia să asigure reprezentarea pârâtului în cauză.

La cel de al doilea termen de judecată, din 14 ianuarie 2016, apărătorul pârâtului a lipsit, iar pârâtul a învederat în scris instanţei că este în imposibilitate de a participa la termenul stabilit, însă a înaintat instanţei în original trei scripte de comparaţie care cuprind semnătura sa.

Pentru ultimul termen de judecată, din data de 11 februarie 2016, apărătorul pârâtului a formulat o cerere de amânare a cauzei deoarece va fi plecat din ţară, depunând copia unei rezervări la Budapesta. Prima instanţă a respins cererea de amânare a cauzei considerând că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 222 din C. proc. civ., însă a amânat pronunţarea asupra cauzei pentru a da posibilitatea părţilor să formuleze concluzii scrise. Pârâtul prin apărătorul său nu a uzat de acest drept.

Faţă de cele prezentate mai sus se poate lesne constata că instanţa de fond a analizat şi s-a pronunţat motivat asupra fiecărei cereri, cu respectarea dispoziţiilor legale, astfel încât nu poate fi reţinută încălcarea dreptului la apărare consacrat în dispoziţiile art. 13 din C. proc. civ.

Cu privire la faptul că prima instanţă a analizat scriptele depuse şi a considerat că semnăturile de pe actele contestate ar fi aceleaşi cu cele de pe actele depuse în comparaţie, se constată, aşa cum am arătat mai sus, că pârâtul personal a învederat în scris instanţei că este în imposibilitate de a participa la termenul stabilit şi a înaintat instanţei în original trei scripte de comparaţie care cuprind semnătura sa de la începutul anilor 1990, acceptând implicit ca verificarea de scripte să se facă în lipsa sa.

Potrivit dispoziţiilor art. 303 din C. proc. civ. - Procedura de verificare:

"(1) Judecătorul, după compararea înscrisului cu scrierea sau semnătura făcută în faţa sa ori, dacă este cazul, şi cu alte înscrisuri, se poate lămuri asupra înscrisului.

(2) Dacă însă, din compararea scrierilor, judecătorul nu este lămurit, va ordona ca verificarea să se facă prin expertiză, obligând părţile sau alte persoane să depună de îndată înscrisuri de comparaţie.

(3) Se primesc ca înscrisuri de comparaţie:

1. înscrisurile autentice;

2. înscrisurile sau alte scrieri private necontestate de părţi;

3. partea din înscris care nu este contestată;

4. scrisul sau semnătura făcut/făcută înaintea instanţei.

(4) Înscrisurile depuse pentru verificare vor fi semnate de preşedinte, grefier şi părţi.

(5) Părţile iau cunoştinţă de înscrisuri în şedinţă."

Or, din conţinutul încheierii de şedinţă din 11 februarie 2016 rezultă că urmare a verificării de scripte prezentată în detaliu, Curtea s-a considerat lămurită, prin compararea semnăturilor executate pe înscrisurile ce au fost depuse în original de către ambele părţi la dosar, motiv pentru care, în acord cu dispoziţia legală menţionată mai sus, nu s-a mai impus ca verificarea să se facă prin expertiză.

A mai susţinut recurentul că a fost încălcat principiul legalităţii consacrat de art. 7 alin. (1) din C. proc. civ., precum şi principiile aflării adevărului şi al rolului activ al judecătorului consacrate prin art. 22 din C. proc. civ.

Susţinerea este nefondată, neputându-se reţine încălcarea acestor drepturi, având în vedere că prima instanţă a acţionat cu respectarea dispoziţiilor legale incidente cauzei, s-a pronunţat motivat asupra tuturor cererilor, a solicitat prezentarea în original a înscrisurilor, respectiv notele şi raportul informativ, iar pârâtul a avut posibilitatea să formuleze apărări şi să propună probe, drept de care a şi uzat.

Recurentul a mai criticat faptul că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra excepţiei lipsei de interes faţă de pârât, având în vedere că cererea adresată de B. către reclamantă a fost formulată pentru a se verifica calitatea de lucrător al securităţii pentru ofiţerii şi subofiţerii care au contribuit la instrumentarea dosarelor I xxx şi I yyy pe numele C..

Critica este nefondată având în vedere că la primul termen de judecată prima instanţă a pus în discuţie această excepţie şi a respins-o având în vedere că reclamantul a depus la dosar cererea nr. x din 7 septembrie 2011 prin care B. a solicitat verificarea calităţii de lucrător pentru ofiţerii/subofiţerii ce au contribuit la instrumentarea dosarului nr. x, din eroare fiind iniţial anexată acţiunii o altă cerere, respectiv cea purtând nr. P 7862/10 din 7 septembrie 2011.

Cel de-al treilea motiv de casare invocat este prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit. În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe este expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, este lucrător al Securităţii "orice persoană care, având calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv ofiţer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului".

După cum rezultă din expunerea criticilor recurentului, acesta susţine în primul rând că întregul dosar depus în probaţiune a fost instrumentat de maior D. şi nu de locotenent A., iar în al doilea rând, prin pretinsele acţiuni ale pârâtului A., chiar dacă s-ar dovedi că ar fi fost săvârşite de acesta, nu se poate susţine că ar fi suprimat sau îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, întrucât prin măsurile de supraveghere informativă dispuse, au fost vizate persoanele semnalate a desfăşura activităţi care interesau siguranţa naţională.

Contrar recurentului, Înalta Curte observă că motivarea soluţiei curţii de apel - redată succint în prezenta decizie - este judicioasă, cuprinde atât situaţia de fapt premisă relevată de înscrisurile depuse în probaţiune cât şi încadrarea acesteia în dispoziţia normativă citată.

În altă ordine de idei, în limitele procedurii reglementate de O.U.G. nr. 24/2008, este suficientă identificarea unei singure situaţii în care sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în art. 2 lit. a) pentru constatarea calităţii de lucrător al Securităţii.

Or, pe baza înscrisurilor administrate, se poate concluziona că recurentul-pârât a avut gradul de locotenent în cadrul Inspectoratului Judeţean de Securitate Bistriţa-Năsăud - Serviciul 1 în perioada 1986 - 1989, calitate în care a participat activ la supravegherea informativă a preotului reformat C.B. Acesta a dirijat surse din legătura personală (şi anume, sursele F., G., H., G., I.) pentru a obţine informaţii privind viaţa privată a urmăritului şi poziţia acestuia faţă de politica regimului.

Conform notei de constatare nr. x din 30 martie 2015, preotul reformat C.B. a fost urmărit informativ, începând cu anul 1973, pentru "activitate naţionalist-iredentistă şi legături de aceeaşi natură cu elemente ostile din străinătate". Din data de 17 iulie 1977 s-a dispus lucrarea informativă prin D.U.I. de către U.S. Bihor, iar din luna mai 1986, urmărirea informativă a fost preluată de U.S. Bistriţa-Năsăud, Serviciul 1, în cadrul căreia activa pârâtul.

Din cuprinsul notei de constatare nr. x din 30 martie 2015 şi din înscrisurile aflate la dosar rezultă că obiectivele propuse în notele de analiză privind pe numitul C.B., documente pe care pârâtul le-a semnat olograf sau în care a fost menţionat ca responsabil de îndeplinirea lor, au fost puse în practică, fiind consemnate în documente, după cum urmează:

1) au fost puse în practică "acţiunea de izolare a obiectivului" şi cea de "prevenire a organizării unor excursii, deplasări", astfel cum reiese din nota privind analiza D.U.I. J. din data 30 septembrie 1989 şi din adresa din 6 noiembrie 1989.

2) a fost interceptată corespondenţa primită sau expediată de C.B., astfel cum reiese din notele de relaţii întocmite de K. (Unitatea Specială "S", cu atribuţii de interceptarea corespondenţei), ce conţin pasaje din corespondenţa purtată de C.B. sau de membrii familiei acestuia în perioada noiembrie 1986 - august 1989.

3) a fost redactată "anonima" prin care s-a încercat discreditarea lui C.B. "în cercul unor credincioşi din localitatea [fragment protejat]". Astfel, la filele x din volumul 2 al dosarului se regăseşte un exemplar al acestei scrisori anonime, redactat olograf în limba maghiară, pe marginea căruia există menţiunea "combinaţie", iar la fila 59-59v din volumul 2 este arhivat un exemplar al acestei scrisori, redactată dactilo în limba română, semnată de "un grup de credincioşi".

4) prin Adresa din 17 noiembrie 1988, U.S. Bistriţa-Năsăud a raportat Direcţiei I că s-a acţionat "pentru contracararea" activităţilor desfăşurate de C.B., "s-au întreprins măsuri combinative care au dus în primul rând la compromiterea şi izolarea obiectivului de intelectualii din [fragment protejat], prevenindu-se în acest mod antrenarea lor la acţiunile preconizate a fi desfăşurate de preot. Printr-o combinaţie a fost discreditat în cercul de relaţii a profesoarei de limba şi literatura maghiară O.M., care după ce a intrat în posesia unor date compromiţătoare despre obiectiv - acţiune realizată în mod acoperit - le-a difuzat în rândul intelectualilor din comună, precum şi a unor enoriaşi, fapt ce a dus la apariţia unei stări de nemulţumire în rândul acestora pe seama conduitei celui în cauză".

Înalta Curte nu poate reţine apărările recurentului-pârât cum că întregul dosar depus în probaţiune a fost instrumentat de maior D. de vreme ce a participat în mod direct la aceste operaţiuni, semnătura sa existând pe mai multe documente analizate în cauză şi prezentate în detaliu de prima instanţă.

Se impune a menţiona că în preambulul O.U.G. nr. 24/2008, s-a definit scopul reglementării ca fiind:

"Continuarea într-un mecanism nou a procesului de devoalare a activităţilor exercitate de regimul comunist" care a desfăşurat, în special prin intermediul Securităţii, "o permanentă teroare împotriva cetăţenilor ţării, a drepturilor şi libertăţilor lor fundamentale".

De asemenea, Curtea Constituţională a reţinut consecvent în jurisprudenţa sa (de ex. în Decizia nr. 267 din 24 februarie 2009) că "deconspirarea Securităţii, prin consemnarea publică a abuzurilor ... contribuie la o mai bună înţelegere a prezentului şi la o proiectare adecvată a viitorului societăţii româneşti" şi că "scopul ordonanţei răspunde unor exigenţe politice ale societăţii româneşti şi dreptului la informaţie consacrat prin art. 31 din Constituţia României".

Astfel cum este reglementată ipoteza legală, este suficient ca acţiunea organelor de securitate să vizeze îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, fără a fi necesar să se probeze în concret un rezultat care să rezide în îndeplinirea condiţiei îngrădirii efective a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale unei persoane.

7. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

Pentru aceste considerente şi în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 şi art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul A. împotriva Sentinţei nr. 601 din data de 25 februarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul A. împotriva Sentinţei nr. 601 din data de 25 februarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - LM