Constitutional Court's status as litigant bars self-referential unconstitutionality exception under nemo iudex in causa sua and right to fair trial

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 23 februarie 2018, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Curtea Constituţională, a solicitat:

- anularea Hotărârii Plenului Curţii Constituţionale a României nr. 1/22.06.2017 privind regulile de redactare a opiniei separate sau concurente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 477/23.06.2017;

- obligarea pârâtei la reataşarea la dosarul cauzei a opiniilor separate şi/sau concurente formulate cu privire la Deciziei nr. 304/04.05.2017 şi nr. 392/06.06.2017, pronunţate de Curtea Constituţională în Dosarul nr. x/2017, respectiv în Dosarul nr. x/2017, republicarea pe pagina de internet www.x.ro şi transmiterea spre republicare în Monitorul Oficial al României, Partea I a acestor decizii, cu includerea opiniilor în cauză;

- obligarea pârâtei la ataşarea sau reataşarea la dosarul cauze a tuturor opiniilor separate şi/sau concurente formulate începând cu data de 23.06.2017 cu privire la Deciziile Curţii Constituţionale, altele decât cele indicate anterior, publicarea sau republicarea pe pagina de internet www.x.ro şi transmiterea spre publicare sau republicare în Monitorul Oficial al României, Partea I a acestor decizii, cu includerea opiniilor în cauză.

2. Cererea de sesizare a Curţii Constituţionale

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul instanţei de fond la data de 24 aprilie 2018, pârâta Curtea Constituţională a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, în raport cu prevederile art. 1 alin. (5), art. 142 alin. (1) şi art. 146 din Constituţia României.

În susţinerea cererii, pârâta a apreciat că excepţia de neconstituţionalitate este admisibilă pentru următoarele motive:

a) Pârâta a considerat că se află în prezenţa unei veritabile excepţii de neconstituţionalitate, aceasta cuprinzând cele trei elemente inerente structurii unei excepţii de neconstituţionalitate, respectiv textul contestat din punct de vedere al constituţionalităţii [art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004], textele de referinţă pretins încălcate [art. 1 alin. (5), art. 142 alin. (1) şi art. 146 din Constituţie], precum şi existenţa relaţiei de contrarietate dintre cele două texte;

b) excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată în faţa unei instanţe judecătoreşti, respectiv Curtea de Apel Bucureşti;

c) excepţia de neconstituţionalitate priveşte o dispoziţie dintr-o lege, în sens de act de reglementare primară adoptat de Parlament;

d) textul legal criticat este în vigoare, fiind în fondul activ al legislaţiei;

e) textul legal criticat are legătură cu soluţionarea cauzei, întrucât această condiţie de admisibilitate presupune atât aplicarea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce sunt întrunite cumulativ, fiind satisfăcute exigenţele impuse de dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. Întrucât obiectul cauzei este o cerere de anulare a actului, textul criticat are legătură cu soluţionarea acesteia pentru că în temeiul acestuia instanţa de judecată este sau nu competentă să se pronunţe cu privire la prezenta cauză dedusă judecăţii ei;

Aşadar, în cauza de faţă, reclamanta se raportează la dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 şi apreciază că noţiunea de "act administrativ" cuprinde şi tipul de hotărâre dedus judecăţii. Or, Curtea Constituţională ridică excepţia de neconstituţionalitate tocmai în considerarea acestui aspect, şi anume al sferei de cuprindere mult prea largi a dispoziţiei legale criticate, contrar prevederilor Constituţiei.

Finalitatea demersului judiciar este decisiv influenţată de menţinerea/răsturnarea prezumţiei de constituţionalitate a textului legal criticat. Astfel, în ipoteza admiterii excepţiei de neconstituţionalitate, decizia Curţii Constituţionale ar avea un efect concret asupra cauzei a quo, ceea ce înseamnă că textul criticat are legătură cu cauza.

f) excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Curtea Constituţională, în calitate de parte în prezenta cauză;

g) textul legal criticat nu a fost, anterior, constatat ca fiind neconstituţional sub aspectul învederat în prezenta cauză.

În consecinţă, pârâta apreciază că excepţia de neconstituţionalitate respectă condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992.

Cu privire la motivarea propriu-zisă a excepţiei de neconstituţionalitate, pârâta a arătat că hotărârile emise în vederea stabilirii compatibilităţii regulilor procedural civile cu natura procedurii în faţa Curţii Constituţionale fixează procedura de judecată şi reprezintă o parte intrinsec legată de atribuţiile Curţii Constituţionale, constituind, aşadar, o materializare la nivel jurisdicţional a ansamblului de reguli procedurale aplicabile în faţa Curţii Constituţionale, unica autoritate de jurisdicţie constituţională din România. Or, din moment ce din conţinutul normativ al art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 se poate ajunge la concluzia că instanţele judecătoreşti sunt competente să efectueze un control asupra acestor de hotărâri, se încalcă art. 1 alin. (5), art. 142 alin. (1) şi art. 146 din Constituţie, normându-se, astfel, un control judecătoresc inadmisibil asupra actelor Curţii Constituţionale.

Având în vedere cele expuse, pârâta a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 şi a solicitat constatarea constituţionalităţii acestor prevederi în măsura în care se interpretează în sensul că hotărârile ce privesc atribuţiile jurisdicţionale ale Curţii Constituţionale sunt excluse din sfera contenciosului administrativ.

3. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 2924 din 20 iunie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Pe fondul cauzei, prima instanţă a respins, ca neîntemeiată, excepţia inadmisibilităţii acţiunii, a admis în partea cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Curtea Constituţională, şi, pe cale de consecinţă:

(i) a anulat Hotărârea Plenului Curţii Constituţionale a României nr. 1/22.06.2017 privind regulile de redactare a opiniei separate sau concurente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 477/23.06.2017, în ceea ce priveşte prevederile art. 1 alin. (2), (3), (4), (5), ale art. 2 şi ale art. 3;

(ii) a dispus obligarea pârâtei la reataşarea opiniilor separate şi/sau concurente formulate cu privire la Deciziile nr. 304/4.05.2017 şi nr. 392/6.06.2017, pronunţate în dosarele x/2017 respectiv 1328D/2017, precum şi la obligarea ataşării pe site şi la transmiterea spre publicare în Monitorul Oficial al României a acestor decizii împreună cu opiniile separate şi/sau concurente;

(iii) a respins în rest cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Curtea Constituţională a României, care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, sub aspectul soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale şi, pe cale de consecinţă, sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, în raport cu art. 1 alin. (5), art. 142 alin. (1) şi art. 146 din Constituţie, astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului, pârâta a arătat, în esenţă, următoarele:

În speţă este vorba de o veritabilă excepţie de neconstituţionalitate, aceasta cuprinzând cele trei elemente inerente structurii unei excepţii de neconstituţionalitate, respectiv textul contestat din punct de vedere al constituţionalităţii [art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004], textele de referinţă pretins încălcate [art. 1 alin. (5), art. 142 alin. (1) şi art. 146 din Constituţie], precum şi existenţa relaţiei de contrarietate dintre cele două texte;

Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată în faţa unei instanţe judecătoreşti, respectiv Curtea de Apel Bucureşti.

Excepţia de neconstituţionalitate priveşte o dispoziţie dintr-o lege, în sens de act de reglementare primară adoptat de Parlament.

Textul legal criticat este în vigoare, fiind în fondul activ al legislaţiei.

Textul legal criticat are legătură cu soluţionarea cauzei, întrucât această condiţie de admisibilitate presupune atât aplicarea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce sunt întrunite cumulativ, fiind satisfăcute exigenţele impuse de dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. întrucât obiectul cauzei este o cerere de anulare a actului, textul criticat are legătură cu soluţionarea acesteia pentru că în temeiul acestuia instanţa de judecată este sau nu competentă să se pronunţe cu privire la prezenta cauza dedusă judecăţii ei.

Aşadar, în cauza de faţă, reclamanta se raportează la dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 şi apreciază că noţiunea de "act administrativ" cuprinde şi tipul de hotărâre dedus judecăţii. Or, Curtea Constituţională a ridicat excepţia de neconstituţionalitate tocmai în considerarea acestui aspect, şi anume al sferei de cuprindere mult prea largi a dispoziţiei legale criticate, contrar prevederilor Constituţiei. De aceea, a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 în raport cu art. 1 alin. (5), art. 142 alin. (1) şi art. 146 din Constituţie şi s-a solicitat constatarea constituţionalităţii acestora, în măsura în care se interpretează în sensul că hotărârile ce privesc atribuţiile jurisdicţionale ale Curţii Constituţionale sunt excluse din sfera contenciosului administrativ.

Cu privire la motivarea propriu-zisă a excepţiei de neconstituţionalitate, hotărârile emise în vederea stabilirii compatibilităţii regulilor procedural civile cu natura procedurii în faţa Curţii Constituţionale fixează procedura de judecată şi reprezintă o parte intrinsec legată de atribuţiile Curţii Constituţionale, constituind, aşadar, o materializare la nivel jurisdicţional a ansamblului de reguli procedurale aplicabile în faţa Curţii Constituţionale, unica autoritate de jurisdicţie constituţională din România. Or, din moment ce, din conţinutul normativ al art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, se poate ajunge la concluzia că instanţele judecătoreşti sunt competente să efectueze un control asupra acestor de hotărâri, se încalcă art. 1 alin. (5), art. 142 alin. (1) şi art. 146 din Constituţie, normându-se, astfel, un control judecătoresc inadmisibil asupra actelor Curţii Constituţionale.

Prin urmare, finalitatea demersului judiciar este decisiv influenţată de menţinerea/răsturnarea prezumţiei de constituţionalitate a textului legal criticat. Astfel, în ipoteza admiterii excepţiei de neconstituţionalitate, decizia Curţii Constituţionale ar avea un efect concret asupra cauzei a quo, ceea ce înseamnă că textul criticat are legătură cu cauza.

Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Curtea Constituţională, în calitate de parte în prezenta cauză.

Textul legal criticat nu a fost, anterior, constatat ca fiind neconstituţional, sub aspectul învederat în prezenta cauză. Decizia Curţii Constituţionale nr. 459 din 16 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 712/30.09.2014, a eliminat din conţinutul normativ al textului în cauză o interpretare a acestuia contrară Constituţiei, ceea ce nu înseamnă că art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 a fost constatat ca fiind neconstituţional. Dimpotrivă, decizia menţionată este una sub rezervă de interpretare şi, prin efectul acesteia, se menţine în fondul activ al legislaţiei numai acel conţinut normativ al art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 care nu cuprinde interpretarea constatată, în mod implicit, ca fiind neconstituţională prin decizia antereferită. Or, acest conţinut normativ, în mod evident, poate face obiectul controlului de constituţionalitate, nefiind incident cazul de inadmisibilitate prevăzut de art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

În concluzie, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal fiind nelegală sub aspectul soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate antereferită, fiind contrară art. 29 din Legea nr. 47/1992.

5. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 22 octombrie 2018, intimata-reclamantă A. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

6. Alte aspecte de ordin procedural

Prin cererea înregistrată la dosarul cauzei la data de 24 octombrie 2018, intimata-reclamantă A. a solicitat conexarea prezentului dosar la Dosarul nr. x/2018, înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ce are ca obiect recursul declarat împotriva soluţiei de fond pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, cererea fiind respinsă în şedinţa publică din 24 octombrie 2018.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse:

O primă observaţie care se impune a fi făcută este aceea că, în pofida susţinerilor recurentei, excepţia invocată nu este o veritabilă excepţie de neconstituţionalitate. Astfel cum se poate observa cu uşurinţă atât din motivarea excepţiei pe care pârâta a invocat-o în faţa judecătorului fondului, cât şi în memoriul de recurs în care se reiau practic susţinerile de la fond pârâta nu susţine existenţa unei neconformităţi a textului legal în discuţie, art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, în raport de o dispoziţie constituţională. Mai exact, pârâta nu susţine o versiune proprie de interpretare a textului legal amintit, în care acest text ar fi invalid întrucât ar intra în coliziune cu o normă constituţională, ci afirmă doar că la o astfel de concluzie s-ar putea ajunge acceptând interpretarea agreată de partea adversă, astfel cum se degajă din conţinutul acţiunii în contencios administrativ promovată de către reclamantă, dna. avocat A..

Prima instanţă a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, ca inadmisibilă, reţinând, în esenţă că pârâta nu are un interes legitim în susţinerea acestui demers, având în vedere că în ipoteza în care cererea de sesizare cu excepţia de neconstituţionalitate ar fi admisă, efectul imediat ar fi încălcarea drepturilor procesuale ale părţii adverse, practic, pârâta fiind în situaţia privilegiată de a invalida din conţinutul unui text de lege interpretarea ce nu ii este favorabilă, în condiţiile în care ea este parte litigantă în acea cauză.

Corect a constatat judecătorul fondului, observă Înalta Curte, că prin admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale s-ar încălca dreptul la un proces echitabil, aşa cum este consacrat în art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului, precum şi principiul că nimeni nu poate fi judecătorul propriei sale cauze.

Or, rezultă cu evidenţă că dreptul la un proces echitabil nu ar fi respectat, fiind înfrântă egalitatea de arme dintre părţile litigante, în condiţiile în care pârâta din prezenta cauză s-ar afla în postura de a impune o interpretare a legii, ce ar influenţa în mod decisiv soluţia din propriul proces. Pe de altă parte, în acest fel, se încalcă principiul nemo iudex in causa sua. În "litigiile" având ca obiect excepţii de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională funcţionează ca un terţ învestit cu o funcţie judiciară specifică, în acest caz de a exercita controlul de constituţionalitate ale legilor posterior intrării lor în vigoare în situaţia invocării pe cale incidentală în faţa unei instanţe de judecată a neconstituţionalităţii unei sau unor prevederi dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă de guvern.

În cauza de faţă, dând curs pretenţiei Curţii Constituţionale de a se pronunţa ea însăşi asupra câmpului de aplicare al art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, text aplicabil speţei, în care are calitate de parte litigantă s-ar anula neutralitatea specifică exerciţiului funcţiei judiciare pe care o posedă Curtea Constituţională şi ar plasa-o în poziţia de a fi judecătorul propriei cauze, contrar lui nemo iudex - normă generală de drept cu caracter imperativ şi inderogabil.

Din aceste motive instanţa de fond, cu îndrituire, nu a mai analizat condiţiile specifice de admisibilitate ale cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, din cuprinsul art. 29 al Legii nr. 47/1992, considerând că interesul pârâtei în formularea excepţiei de neconstituţionalitate nu este unul legitim. Cum poziţia instanţei de control judiciar este consonantă cu soluţia judecătorului fondului, din aceleaşi considerente, nu vor fi examinate susţinerile recurentei referitoare la îndeplinirea condiţiilor privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată, prevăzute de textul de lege precitat, examinarea acestora fiind inutilă faţă de motivele pe care se întemeiază soluţia pronunţată în cauză.

Faţă de cele ce preced, Înalta Curte constată că recursul este nefondat şi îl va respinge ca atare, potrivit dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Curtea Constituţională împotriva Sentinţei civile nr. 2924 din 20 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. x/2018, în ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - GV