Land ownership certificate challenge timely from actual knowledge, not registration; annulment claim revived and remanded

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 30 septembrie 2015, sub nr. x/2015, în urma declinării de competenţă prin Sentinţa civilă nr. 926/26.06.2015, pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă - contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2015, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Economiei şi B. SA, a solicitat anularea parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria x nr. x, emis de Ministerul Economiei pentru societatea C. Iaşi SA, actual B. SA, la data de 08.09.1994, în ceea ce priveşte suprafaţa de 1700 mp din totalul de 12.149 mp aferentă Depozitului C. Paşcani din str. x, jud. Iaşi.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin Sentinţa civilă nr. 182 din 9 noiembrie 2015, Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului, a admis excepţia tardivităţii acţiunii, invocată de pârâţii Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului şi B. SA şi a respins ca tardivă acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului şi B. SA.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei de fond a formulat recurs reclamantul A., criticând ca nelegală şi netemeinică hotărârea atacată, solicitând admiterea recursului şi desfiinţarea hotărârii de fond.

Recurentul-reclamant consideră că prima instanţă a apreciat în mod greşit că acţiunea a fost formulată după împlinirea termenului de un an prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Instanţa a calculat acest termen începând cu data de 26.03.2002, data efectuării formalităţilor de publicitate imobiliară, deşi recurentul-reclamant a aflat în mod efectiv de existenţa certificatului de atestare a dreptului de proprietate abia în anul 2014, cu ocazia promovării împotriva sa a unei acţiuni în revendicare de către B. SA, moment la care recurentul a uzat de procedura prealabilă. De la primirea răspunsului la plângerea prealabilă din partea Ministerului Economiei nu au trecut cele şase luni prevăzute de dispoziţiile Legii nr. 554/2004.

Chiar dacă de la data întabulării în cartea funciară dreptul real al societăţii a devenit opozabil erga omnes, nu se poate considera că această publicare a fost cunoscută de recurentul-reclamant.

Totodată, s-a reţinut în mod greşit că reclamantul ar fi semnat personal, fără obiecţiuni, procesul-verbal de vecinătate încheiat în anul 1993, acestuia aducându-i-se la cunoştinţă, la acel moment, că această formalitate era obligatorie pentru buna funcţionare a depozitului C. SA Iaşi, iar în titlul de proprietate nr. x/2003 pârâta nu figura drept vecină, la data respectivă fiind menţionat în partea de vest, ca vecin, Consiliul Local Paşcani.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă în cauză, intimata-pârâtă B. SA a invocat excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului

5.1 Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 15 noiembrie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin aceeaşi încheiere, Înalta Curte a constatat că, potrivit art. 2 din O.U.G. nr. 55/2015, art. 7 din O.U.G. nr. 1/2017, în cauză a operat o transmisiune a calităţii procesuale de la Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului la Ministerul Economiei. Pe cale de consecinţă, a dispus rectificarea citativului cauzei, în sensul menţionării, în calitate de intimat-pârât, a Ministerului Economiei, în locul Ministerului Economiei, Comerţului şi Turismului.

Prin încheierea din data de 9 mai 2018, completul de filtru a respins excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare, invocată de intimata-pârâtă B. SA prin întâmpinare; a constatat, în raport de conţinutul raportului, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este fondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Instanţa de fond, pronunţând soluţia de respingere ca tardivă a acţiunii formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului (în prezent, Ministerul Economiei) şi Societatea B. SA, a avut în vedere, ca argumente logico-juridice care au fundamentat această soluţie, împrejurarea că actul administrativ a cărui anulare s-a solicitat a fost întabulat la Biroul de carte funciară Paşcani la data de 26.03.2002, fiind opozabil, de la acest moment, erga omnes, iar anterior efectuării formalităţilor de publicitate imobiliară, recurentul-reclamant a semnat procesul-verbal de bună vecinătate, fără obiecţiuni, la data de 05.05.1993, în vederea emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate pentru terenul pe care se afla depozitul C. Paşcani.

Temeiul de drept al cererii de chemare în judecată îl constituie prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, termenul de introducere a unei acţiuni în contencios administrativ fiind cel prevăzut de dispoziţiile art. 11 din legea anterior amintită.

Ipoteza în care se regăseşte recurentul-reclamant este cea de la alin. (2) al acestui text legal, în care se arată că "pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă şi peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoştinţă, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz".

Este fără îndoială că obiectul acţiunii în anulare promovate de recurentul-reclamant A. în faţa primei instanţe îl reprezintă un act administrativ individual, respectiv certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x/08.09.1994, iar titularul demersului judiciar este un terţ faţă de acest act, care nu i-a fost comunicat în mod direct de către emitentul Ministerul Economiei, nefiind destinatarul său.

Singura ipoteză aplicabilă recurentului-reclamant, dintre cele enumerate de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în privinţa momentului de la care începe a se calcula termenul de un an pentru introducerea acţiunii în contencios administrativ, este cea privind "data luării la cunoştinţă" de către terţul interesat de actul pretins vătămător pentru acesta.

Or, împrejurarea că actul administrativ contestat a fost întabulat în registrul de carte funciară în anul 2002 nu poate echivala cu luarea efectivă la cunoştinţă de către terţ a conţinutului respectivului act, ci instituie doar o prezumţie că ar fi putut afla de la acel moment despre existenţa certificatului de atestare a dreptului de proprietate în favoarea Societăţii B. SA (C. Iaşi SA la momentul întabulării).

Cât timp însă prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 instituie, ca referinţă pentru calculul termenului de introducere a cererii de chemare în judecată, data luării la cunoştinţă, de către terţ, a actului administrativ pretins vătămător, fără a legifera, ca punct de plecare în acest calcul, şi data de la care partea interesată ar fi putut cunoaşte existenţa unui act administrativ adresat altui subiect de drept, susceptibil de a-i cauza o vătămare în drepturile sau interesele sale legitime, o astfel de prezumţie de cunoaştere a actului de la momentul efectuării publicităţii sale conform Legii nr. 7/1996 urmează a fi dovedită, de către cel care o invocă.

Prin urmare, nu este suficient a se afirma că actul administrativ supus formalităţilor de înscriere în cartea funciară, devenit opozabil erga omnes de la momentul îndeplinirii acestor formalităţi, a putut fi cunoscut de atunci de către orice persoană interesată, fiind necesar, pentru calculul termenului reglementat de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, să se arate care este data luării la cunoştinţă de existenţa actului administrativ contestat.

În absenţa dovedirii unui demers pe care recurentul-reclamant ar fi putut să-l facă pentru a cunoaşte despre înscrierea în cartea funciară a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x/08.09.1994, singura certitudine a luării la cunoştinţă despre conţinutul acestui act este cea determinată de chemarea sa în judecată, de către reclamanta B. SA, în cadrul acţiunii în revendicare imobiliară ce a format obiectul dosarului nr. x/2014 înregistrat pe rolul Judecătoriei Paşcani, cu ocazia comunicării cererii de chemare în judecată, ce poartă data de ieşire de la emitent 19.08.2014.

În raport de acest moment temporal, se observă că acţiunea în anulare ce formează obiectul dosarului pendinte este introdusă la data de 20.03.2015, în interiorul termenului de un an ce curge de când a luat cunoştinţă terţul interesat de actul administrativ pretins vătămător. Dat fiind faptul că cererea de revendicare imobiliară a Societăţii B. SA poartă data de emitere 19.08.2014, este evident că acţiunea promovată de terţul interesat pentru anularea actului administrativ a fost formulată în interiorul termenului calculat, potrivit dispoziţiilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, de la data luării la cunoştinţă de actul contestat.

Prin urmare, este eronată soluţia pronunţată de prima instanţă, care a reţinut că este tardivă cererea în anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x/08.09.1994, prin raportare la data înscrierii în cartea funciară a respectivului act, respectiv 26.03.2002, cu efect de opozabilitate erga omnes de la efectuarea publicităţii imobiliare.

Nu subzistă în cauză nici argumentul potrivit căruia recurentul-reclamant ar fi putut cunoaşte pretinsa vătămare a drepturilor sau intereselor sale legitime de la momentul la care a semnat procesul-verbal de vecinătate, în vederea întocmirii documentaţiei aferente emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate, întrucât conţinutul acelui proces-verbal atestă doar existenţa vecinătăţii în punctele marcate pe planul de situaţie al zonei comune, iar din conţinutul acestui înscris nu se putea prefigura vreo vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale semnatarului actului. De altfel, nefiind un act administrativ, semnarea acestui proces-verbal de vecinătate este irelevantă din perspectiva calculării termenului de introducere a acţiunii în contencios administrativ, care se raportează, în cauza de faţă, doar la momentul în care terţul vătămat a luat cunoştinţă de actul a cărui anulare o solicită, nu de la data semnării unui act preparator.

Prin urmare, fiind introdusă în termen acţiunea în anularea actului administrativ pretins vătămător pentru recurentul-reclamant, va fi admis recursul său şi, în consecinţă, casată sentinţa atacată, cu trimiterea cauzei aceleiaşi instanţe, pentru continuarea judecăţii.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele anterior expuse, în raport de prevederile art. 496 C. proc. civ., cu aplicarea prevederilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinţei civile nr. 182 din 9 noiembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, sentinţă pe care o va casa, dată fiind soluţia nelegală pronunţată asupra excepţiei tardivităţii acţiunii şi, reţinând că cererea de chemare în judecată a fost formulată în interiorul termenului legal prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, va trimite cauza aceleiaşi instanţe, pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinţei civile nr. 182 din 9 noiembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa civilă recurată şi trimite cauza la aceeaşi instanţă pentru continuarea judecăţii.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - GV