Derogatory jurisdiction for public sector salary disputes: exclusion of High Court competence under Law 153/2017

Asupra cererii de chemare în judecată de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 11 iunie 2018, reclamantele A. şi B., procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, în contradictoriu cu intimatul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, au formulat, în temeiul art. 7 alin. (1) din Anexa nr. V la Legea nr. 153/2017, contestaţie împotriva Ordinului nr. 907 din 24 aprilie 2018, emis de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, solicitând anularea, în parte, a ordinului atacat şi obligarea intimatului la emiterea unui nou ordin de salarizare prin care să stabilească o indemnizaţie de încadrare brută lunară, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 431,36 RON pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, o indemnizaţie de încadrare brută lunară, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 463,5 RON pentru perioada 01.12.2015 - 31.12.2017, respectiv o indemnizaţie de încadrare brută lunară, începând cu 01.01.2018, în raport de dispoziţiile Legii cadru nr. 153/2017, având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 463,5 RON din data de 31.12.2017.

2. Apărările intimatului

Intimatul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea prezentei cauze, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea acţiunii formulate de reclamante, ca neîntemeiată.

În susţinerea excepţiei necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, intimatul arată, în esenţă, că faţă de obiectul cererii de chemare în judecată, precum şi de împrejurarea că reclamantele contestă modalitatea de calcul a unor drepturi salariale cuprinse în Ordinul nr. 907 din data de 24 aprilie 2018, emis de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 7 din Anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, conform cărora competenţa de soluţionare a cauzei revine Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

II. Soluţia Înaltei Curţi

În temeiul art. 248 alin. (1) şi (2) coroborat cu art. 131 alin. (1) şi art. 132 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ., examinând, cu prioritate, excepţia necompetenţei materiale a instanţei, invocată de intimat prin întâmpinare, Înalta Curte constată următoarele:

Reclamantele A. şi B., procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, în contradictoriu cu intimatul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, au solicitat anularea parţială a Ordinului nr. 907 din data de 24 aprilie 2018, emis de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în sensul stabilirii indemnizaţiei de încadrare brute, prin raportare la valoarea maximă de referinţă sectorială prevăzută pentru personalul salarizat din cadrul familiei ocupaţionale de funcţii bugetare "Justiţie".

Conform art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. (…)".

Potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din acelaşi act normativ:

"Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel."

Conform art. 7 din Anexa nr. V la Legea nr. 153/2017:

"(1) Prin derogare de la art. 37 din lege, personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulţumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestaţie, în termen de 20 de zile calendaristice de la data comunicării actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la organele de conducere ale Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecţiei Judiciare, Institutului Naţional al Magistraturii şi Şcolii Naţionale de Grefieri, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ori la colegiile de conducere ale curţilor de apel sau parchetelor de pe lângă acestea sau la organele de conducere ale celorlalte instituţii din sistem care au stabilit drepturile salariale, după caz. Contestaţiile se soluţionează în termen de cel mult 30 de zile calendaristice.

(2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti."

Dispoziţiile art. 7 din Anexa nr. V la Legea nr. 153/2017 sunt de strictă interpretare şi aplicare, acestea reglementând o excepţie de la regulile de competenţă stabilite prin dispoziţiile legale de drept comun.

În speţă, în raport cu obiectul acţiunii şi cu împrejurarea că reclamantele au calitatea de procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, Înalta Curte reţine că demersul judiciar iniţiat de acestea se circumscrie unui litigiu ce are ca obiect cenzurarea pentru nelegalitate a ordinului de salarizare emis de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fiind incidente normele de competenţă derogatorii instituite prin art. 7 din Anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, conform cărora competenţa de soluţionare a cauzei revine Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 248 alin. (1) şi (2) coroborat cu art. 131 alin. (1) şi art. 132 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia necompetenţei materiale şi va declina competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamantele A. şi B. în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Declină competenţa de soluţionare a cererii formulată de reclamantele A. şi B., în contradictoriu cu intimatul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - GV