VAT deduction revision application inadmissible; prior final judgment left intact.

Asupra cererii de revizuire de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea supusă revizuirii

Prin Decizia civilă nr. 3803 din 27 noiembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. x/2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, cu majoritate, a respins recursul declarat de reclamanta A. SRL, prin consorţiul de administratori judiciari B. şi C. împotriva Sentinţei civile nr. 400 din 16 februarie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a nefondat.

2. Cererea de revizuire

Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 4 iunie 2018, sub nr. x/2018, revizuenta reclamantă A. SRL reprezentată de administrator special D. şi consorţiul de administratori judiciari E. şi C., în contradictoriu cu intimata pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în temeiul art. 21 alin. (2) şi art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 513 alin. (4) teza întâi C. proc. civ., a solicitat schimbarea în tot a hotărârii supuse revizuirii, în sensul admiterii recursului şi a casării sentinţei civile recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.

În susţinerea cererii, revizuenta reclamantă a arătat următoarele:

Hotărârea pronunţată de instanţa de recurs încalcă prevederile Directivei 2006/112, cu precădere ale Considerentului (59), art. 1 alin. (2) al doilea parag, art. 168, art. 178 lit. a), art. 214 alin. (1) lit. a), art. 273 primul parag, Regulamentul (UE) nr. 904/2010 al Consiliului din 07.10.2010, precum şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în materie de T.V.A. prin care s-a statuat faptul că sistemul comun la taxei pe valoare adăugată garantează neutralitatea impozitării tuturor activităţilor economice precum şi faptul că administraţia fiscală nu poate impune unei persoane impozabile să verifice dacă emitentul facturii aferente bunurilor sau serviciilor pentru care se solicită exercitarea acestui drept dispunea de bunurile în cauză şi era în măsură să le livreze şi dacă şi-a îndeplinit obligaţia privind declararea şi plata taxei pe valoare adăugată pentru a se asigura că nu există nereguli sau fraude la nivelul operatorilor în amonte sau să dispună de documente în această privinţă.

În raport de dispoziţiile comunitare în raport de T.V.A. şi ale interpretărilor date de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, prin care s-a statuat că nerespectarea de către o persoană impozabilă a formalităţilor impuse de către un stat membru nu poate să o priveze pe aceasta de dreptul său de deducere, rezultă, în opinia revizuentei, că instanţa de recurs a încălcat principiul priorităţii dreptului comunitar în materie de T.V.A..

Învederează că, pentru a dovedi faptul că lucrările au fost executate pentru operaţiunile taxabile, a depus înscrisuri care atestă că acest lucrări erau aferente proiectului "F." edificat în locaţia din strada x nr. 11 - 13, Bucureşti, ansamblu rezidenţial destinat vânzării ulterioare către diverşi clienţi, operaţiuni din care a colectat T.V.A. şi a plătit T.V.A. aferentă facturilor emise.

Potrivit jurisprudenţei constante a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, principiul fundamental al neutralităţii T.V.A. impune ca deducerea T.V.A. aferentă intrărilor să fie acordată dacă cerinţele de fond sunt îndeplinite, chiar dacă anumite cerinţe de formă au fost omise de persoane impozabile.

Realitatea serviciilor primite era dovedită cu facturile emise de prestatori, cu documentele de plată, cu contractele de lucrări, cu procesele-verbale de recepţie a lucrărilor încheiate de Inspectoratul de Stat în Construcţii în aceeaşi perioadă.

De asemenea, prestarea efectivă a serviciilor contractate şi a predării acestora rezultă din aceea că lucrările au fost finalizate, iar imobilul a fost înstrăinat în integralitate, prin vânzarea unităţilor locative, operaţiune de asemenea purtătoare de T.V.A..

Jurisprudenţa comunitară a stabilit că dreptul de deducere este prevăzut la art. 17 - 20 din a şasea directivă T.V.A. şi face parte integrantă din mecanismul T.V.A. iar, în principiu, nu poate fi limitat.

Astfel, regimul deducerilor urmăreşte să degreveze în întregime întreprinzătorul de sarcina T.V.A. datorată sau achitată în cadrul tuturor activităţilor economice pe care le desfăşoară.

Sistemul comun al T.V.A. garantează, în consecinţă, neutralitatea impozitării tuturor activităţilor economice, indiferent de scopurile sau de rezultatele acestor activităţi, cu condiţia ca activităţile menţionate să fie ele însele supuse T.V.A.

Întregul sistem al T.V.A. se bazează pe principiul neutralităţii: T.V.A. este aplicată de către contribuabili şi plătită către bugetul de stat dar în acelaşi timp T.V.A. este încasată de la clienţi.

T.V.A. nu devine un cost decât pentru consumatorii finali, fiind neutră pentru agenţii economici care intervin în lanţul de furnizare a bunurilor/serviciilor.

Precizează că instanţa nu a fost preocupată de a identifica dacă T.V.A. aferentă operaţiunilor taxabile a fost virată la bugetul statului de cel care a colectat-o şi nici dacă pentru aceleaşi operaţiuni taxabile a avut mai mulţi furnizori, ci s-a limitat în a aprecia că înscrisurile depuse în probaţiune conţin date incomplete de natură a dovedi faptul generator de T.V.A.

Consideră revizuenta că însuşi procesul-verbal de recepţie finală a lucrărilor şi procesele-verbale întocmite pe faze determinante făceau dovada irefragabilă a cantităţii lucrărilor executate de fiecare antreprenor în parte, deci a efectivăţii serviciilor prestate.

Susţinerea instanţei de recurs potrivit căreia faptul contractării unor servicii în folosul operaţiunilor taxabile nu înseamnă că lucrările au fost efectiv prestate, susţinere urmată de o analiză prin eliminare a oricăror înscrisuri depuse în probaţiune, este în vădită contradicţie cu art. 5, 10 şi 17 din a şasea directivă şi cu art. 1, 168 şi 178 din Directiva 2006/112 potrivit cărora dreptul de deducere presupune îndeplinirea următoarelor condiţii: de formă, constând în prezentarea facturilor şi de fond, constând în dovedirea prestării efective a lucrărilor, pentru obiectivele de investiţii ce vor conduce la realizarea de operaţiuni taxabile.

Revizuenta arată, în final, că a realizat dovada prestării efective a lucrărilor printr-o multitudine de documente depuse la dosar.

Prin urmare, ţinând seama de principiile comunitare cu aplicare directă asupra cauzei, era esenţial ca instanţa de recurs să dispună rejudecarea cauzei pentru a fi lămurită dacă documentele justificative prezentate erau suficiente în vederea exercitării dreptului de deducere a T.V.A. şi dacă nu, ce alte documente se impuneau a fi prezentate în justificarea dreptului.

În consecinţă, solicită admiterea cererii de revizuire, schimbarea în tot a hotărârii în sensul admiterii recursului şi a casării sentinţei civile recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.

3. Apărările intimatei

Prin întâmpinarea depusă în cauză, intimata Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a solicitat respingerea cererii de revizuire în principal, ca inadmisibilă, iar în subsidiar, ca nefondată.

Subliniază faptul că instanţa de revizuire nu este o instanţă de control judiciar şi nu are căderea să verifice dacă soluţia de admitere ori de respingere a unui capăt de cerere este greşită.

Aplicarea principiului priorităţii dreptului comunitar presupune existenţa unei neconcordanţe între normele interne şi cele comunitare însă, în cazul de faţă, nu este îndeplinită această cerinţă esenţială pentru aplicarea prioritară a dreptului comunitar, deoarece legislaţia internă este aliniată, deci compatibilă şi cu reglementarea comunitară.

Dreptul Uniunii nu impune reglementarea în dreptul naţional procesual al căii extraordinare de atac de retractare a revizuirii pentru cazul încălcării normelor de drept substanţial european iar, în jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene a fost amintită mereu importanţa pe care o deţine principiul autorităţii de lucru judecat, atât în ordinea juridică a Uniunii, cât şi în ordinile juridice naţionale.

În consecinţă, apreciază că este inadmisibilă cererea de revizuire prin care, în lipsa oricărui elemente de noutate, se urmăreşte revizuirea unei hotărâri definitive prin care a fost deja dezlegată problematica legală de aplicarea principiului priorităţii dreptului unional, deoarece se opune caracterul revizuirii, de cale extraordinară de atac de retractare şi nu de reformare, corelat cu principiul autorităţii de lucru judecat.

4. Considerentele Înaltei Curţi asupra revizuirii

Înalta Curte, sesizată cu cererea de faţă, analizând cauza, prin prisma cazului de revizuire invocat, prevăzut de art. 21 din Legea nr. 554/2004 şi prin raportare la prevederile art. 513 alin. (3) C. proc. civ., urmează a respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă pentru considerentele arătate în continuare.

Art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede că "Dispoziţiile prezentei legi se completează cu prevederile C. civ. şi cu cele ale C. proc. civ., în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autorităţile publice, pe de o parte, şi persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă parte".

Conform prevederilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază.

Revizuenta a invocat, ca şi temei de drept al cererii de revizuire, dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora " Constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de C. proc. civ., pronunţarea hotărârilor rămase definitive şi irevocabile prin încălcarea principiului priorităţii dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României, republicată. Cererea de revizuire se introduce în termen de 15 zile de la comunicare, care se face, prin derogare de la regula consacrată de art. 17 alin. (3), la cererea temeinic motivată a părţii interesate, în termen de 15 zile de la pronunţare. Cererea de revizuire se soluţionează de urgenţă şi cu precădere, într-un termen maxim de 60 de zile de la înregistrare".

Revizuirea prevăzută de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 este o cale extraordinară de atac însă motivul pentru care se solicită revizuirea este diferit de cel prevăzut de C. proc. civ. şi a fost edictat în scopul de a asigura respectarea de către instanţele de contencios administrativ a principiului priorităţii normelor dreptului comunitar faţă de norma internă, principiu care are şi o consacrare constituţională în art. 148 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

Principiul priorităţii dreptului european la care face referire art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 vizează aplicarea cu prioritate a dreptului Uniunii, în integralitatea sa, indiferent de rangul normei de drept a Uniunii, faţă de dreptul naţional, consacrat de art. 148 alin. (2) din Constituţia României.

Principiul priorităţii dreptului Uniunii Europene este unul fundamental, consacrat la nivel constituţional prin art. 11, art. 20 şi art. 148, însă motivul de revizuire întemeiat pe art. 21 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nu presupune redeschiderea judecăţii sine die, în funcţie de interpretările pe care Curtea de Justiţie le oferă în materia analizată, pe calea hotărârii preliminare.

Prin hotărârea pronunţată la data de 16 martie 2006 de Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene, în cauza Rosmarie Kapferer v. Schlank & Schick GmbH, C-234/2004 (procedura pronunţării unei hotărâri preliminare), s-a statuat că dreptul comunitar nu impune unei jurisdicţii naţionale să înlăture aplicarea normelor interne de procedură care conferă autoritate de lucru judecat unei hotărâri, chiar dacă astfel ar fi reparată o încălcare a dreptului comunitar săvârşită prin hotărârea în cauză. În acest sens, Curtea de Justiţie a reţinut că principiul autorităţii de lucru judecat are o importanţă deosebită atât în ordinea de drept comunitar, cât şi în cadrul ordinii juridice a fiecărui stat membru, fiind o garanţie a stabilităţii raporturilor juridice.

În Hotărârea din 30 septembrie 2003 pronunţată în cauza C-224/01 Köbler, Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene a arătat că este necesar să se considere că recunoaşterea principiului răspunderii statului în urma unei hotărâri a unei instanţe de ultim grad de jurisdicţie nu are în sine drept consecinţă punerea în discuţie a autorităţii de lucru judecat a unei astfel de hotărâri. O procedură care vizează angajarea răspunderii statului nu are acelaşi scop şi nu implică în mod necesar aceleaşi părţi ca procedura care a dus la hotărârea care a dobândit autoritatea de lucru judecat. În fapt, reclamantul într-o acţiune în răspundere împotriva statului obţine, în caz de succes, obligarea acestuia la repararea prejudiciului suferit, dar nu în mod necesar punerea în discuţie a autorităţii de lucru judecat a hotărârii judecătoreşti care a cauzat prejudiciul. În orice caz, principiul răspunderii statului inerent ordinii juridice comunitare prevede o astfel de reparaţie, dar nu şi revizuirea hotărârii judecătoreşti care a cauzat prejudiciul.

Unul dintre elementele fundamentale ale supremaţiei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care prevede, printre altele, ca soluţia dată de către instanţe în mod definitiv oricărui litigiu să nu mai fie pusă în discuţie (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Brumărescu c. României, par. 61). Conform acestui principiu, niciuna dintre părţi nu este abilitată să solicite reexaminarea unei hotărâri definitive şi executorii cu unicul scop de a obţine o reanalizare a cauzei şi o nouă hotărâre în privinţa sa. Reexaminarea nu trebuie să devină un apel deghizat, iar simplul fapt că pot exista două puncte de vedere asupra chestiunii respective nu este un motiv suficient de a rejudeca o cauză. Acestui principiu nu i se poate aduce derogare decât dacă o impun motive substanţiale şi imperioase (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Riabykh c. Rusiei, par. 52).

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că dispoziţiile Convenţiei nu garantează dreptul de a obţine redeschiderea unei proceduri încheiate. O cale procesuală extraordinară nu îndeplineşte criteriile "accesibilităţii" şi "eficacităţii" (a se vedea, decizia de inadmisibilitate din data de 10 aprilie 2012 pronunţată în cauza SC G. SRL c. României, cererea nr. x/08, şi, mutatis mutandis, Anghel c. României, 4 octombrie 2007, nr. 28183/03, par. 72).

În ceea ce priveşte condiţiile aprecierii unei încălcări a dreptului comunitar, din jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene rezultă ca acestea sunt: norma juridică încălcată are ca obiect să confere drepturi persoanelor particulare, încălcarea este suficient de gravă şi există o legătură directă de cauzalitate între încălcarea obligaţiei care revine statului şi prejudiciul suferit de persoanele vătămate (hotărârea Haim, C-424/97, par. 36).

În analiza cererii de revizuire trebuie avută în vedere Decizia nr. 45/2016 din 12 decembrie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin care s-a statuat că:

- parag. 72: " În lumina considerentelor precedente este inadmisibilă cererea de revizuire prin care, în lipsa oricărui element de noutate (care ar putea fi hotărâri pronunţate de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene sau dispoziţii de drept unional neinvocate în cauză sau, deşi invocate, netratate de instanţă), se urmăreşte revizuirea unei hotărâri definitive prin care a fost deja dezlegată problematica legată de aplicarea principiului priorităţii dreptului unional, deoarece se opune caracterul revizuirii, de cale extraordinară de atac de retractare (iar nu de reformare), corelat cu principiul autorităţii de lucru judecat".

- parag. 73: " Dacă dreptul Uniunii sau hotărârea interpretativă a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene a fost invocată în faţa instanţei care a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere şi această instanţă a analizat-o, partea nu poate critica soluţia pe calea revizuirii deoarece se opune autoritatea de lucru judecat asupra rezolvării date de instanţa de fond sau de recurs. Inadmisibilitatea se impune în această ipoteză întrucât a socoti revizuirea admisibilă ar însemna ca instanţa sesizată cu cererea de revizuire să examineze soluţia instanţei care a pronunţat hotărârea supusă revizuirii, adică să exercite un control judiciar, care nu se poate realiza pe calea revizuirii. Un astfel de control judiciar se poate realiza numai pe calea de atac de reformare, dată în competenţa instanţei ierarhic superioare celei care a pronunţat hotărârea".

- parag. 74:" Această soluţie, care rezultă din principiile care guvernează calea extraordinară de atac de retractare a revizuirii, conform legii naţionale, respectă principiul echivalenţei din dreptul european şi principiul securităţii juridice".

- parag. 78: "Nu este necesar ca partea să fi invocat în cursul soluţionării procesului încălcarea vreunui text din dreptul european, însă trebuie să fi invocat dreptul subiectiv ocrotit de dreptul european, chiar dacă nu s-a referit la incompatibilitatea normei interne cu dreptul european. Este inadmisibil ca, sub cuvânt de prioritate a dreptului european, să se invoce în revizuire un motiv de nelegalitate cu totul nou, întrucât se opune caracterul extraordinar al căii de atac".

- parag. 84:" Revine însă instanţei de judecată obligaţia să verifice admisibilitatea revizuirii, raportat la cazul concret dedus judecăţii, orientându-se după reperele menţionate mai sus şi, dacă este cazul, fără să se limiteze la ele, stabilind dacă dispoziţiile de drept european erau sau nu în vigoare la data faptelor relevante în cauză, dacă ele au făcut sau nu obiectul analizei instanţei de judecată ori dacă prin cererea de revizuire se urmăreşte schimbarea cauzei juridice a cererii sub aspectul faptelor relevante pe care s-au întemeiat motivele de nelegalitate".

În cazul de faţă, în viziunea revizuentei, prin modul în care au fost interpretate probele administrate, instanţa de recurs a pronunţat decizia atacată cu încălcarea priorităţii dreptului Uniunii, respectiv a principiilor neutralităţii T.V.A., proporţionalităţii şi securităţii juridice stabilite prin Directiva 112/2006/CE privind sistemul comun al T.V.A. şi Regulamentul (UE) nr. 904/2010 precum şi a jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi anume Cauza Albert Collee Finanzamt Limburgan der Lahn (C-146/05), Cauza Mahageben (C-80/11), Cauza David (C-142/11), Cauza PPUH Stehcemp (C-277/2014), Cauza Paper Consult SRL (C-101/16), Hotărârea Ecotrade din 08.05.2008, Cauzele conexe C-97/07, C-96/07, prin modul în care au fost interpretate probele administrate.

În urma lecturării considerentelor instanţei de recurs se reţine că s-a făcut o amplă analiză a probatoriului administrat în cauză iar consecinţa evaluării probatoriului şi a stabilirii situaţiei de fapt a fost înlăturarea aplicării dispoziţiilor art. 145 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003 precum şi a art. 147 indice 3 din Codul fiscal. Astfel, deducţia instanţei de control judiciar a fost în sensul că, "de vreme ce din probatoriul administrat în cauză nu rezultă că lucrările au fost prestate efectiv, atunci dreptul la deducerea T.V.A. nu poate fi exercitat".

Astfel, au fost analizate pe larg criticile formulate de recurentă, argumentele ce au fundamentat raţionamentul juridic fiind expuse în considerentele deciziei ce face obiectul revizuirii, iar procedând astfel nu s-a adus atingere principiilor şi jurisprudenţei comunitare invocate de revizuentă.

În realitate, prin intermediul căii extraordinare de atac a revizuirii şi prin prisma criticilor formulate, revizuenta tinde la obţinerea unui efect devolutiv şi la o rejudecare a cauzei prin reinterpretarea întregului probatoriu administrat în cauză, însă tocmai acest fapt este de natură să conducă la încălcarea principiului securităţii juridice, cererea de revizuire fiind inadmisibilă din acest punct de vedere faţă de prevederile art. 6 alin. (1) din Convenţia europeană a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, cu referire la respectarea principiului securităţii raporturilor juridice.

Se constată astfel că, în integralitatea lor, motivele invocate de către revizuentă prin cererea de revizuire cu accent pe jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi dreptul unional sunt de fapt, aspecte care vizează rejudecarea cauzei şi nu ipoteza juridică avută în vedere de legiuitor la adoptarea soluţiei legislative cuprinsă în art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

Este inadmisibil a solicita instanţei învestită cu cererea de revizuire, să efectueze o reapreciere a probelor care ar avea drept consecinţă o schimbare a însăşi situaţiei de fapt şi ar fi de natură să imprime un caracter devolutiv unei căi de atac de retractare.

Motivul de revizuire prevăzut în art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 nu poate fi analizat decât în contextul reglementării generale a căii de atac de retractare, extraordinare, a revizuirii, întrucât dreptul comunitar nu impune unei jurisdicţii naţionale să reia în discuţie fondul litigiului şi să înlăture aplicarea normelor interne care conferă autoritate de lucru judecat unei hotărâi (Cauza Rosemarie Kapferer, hotărârea din 16 martie 2006).

Această concluzie se desprinde din întreaga argumentare a Deciziei nr. 45/2016 din 12 decembrie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept astfel că, nu vor fi reţinute ca admisibile cererea de revizuire şi susţinerile revizuentei în sensul că instanţa de recurs a pronunţat hotărârea cu încălcarea jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene invocată, întrucât nu acesta este rolul cererii de revizuire întemeiată pe prevederile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. O astfel de interpretare ar conduce la concluzia ca instanţa sesizată cu cererea de revizuire ar avea posibilitatea să reexamineze soluţia instanţei care a pronunţat hotărârea supusă revizuirii, adică să exercite un control judiciar, care nu se poate realiza pe calea revizuirii.

În concluzie, nu se poate identifica o încălcare a jurisprudenţei relevante a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene sub aspectele invocate de revizuentă în sensul art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 întrucât motiv al revizuirii întemeiate pe aceste prevederi legale îl constituie "calificarea juridică a faptelor prin prisma normei de drept european incidente sau a interpretării acesteia rezultate dintr-o hotărâre a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, iar nu faptele deduse judecăţii, care reprezintă un element imutabil al litigiului" (parag. 79 din Decizia nr. 45/2016 din 12 decembrie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie).

Pentru considerentele arătate, în raport cu dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 554/2004 şi art. 508 alin. (1) pct. 1 cu referire la art. 513 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta SC A. SRL, reprezentată de administrator special D. şi Consorţiul de Administratori Judiciari E. şi C. împotriva Deciziei nr. 3803 din 27 noiembrie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - GV