Funding irregularity finding annulled for lack of dominant influence and fraudulent intent.

Asupra recursului de faţă;

Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 3.10.2014, sub nr. x/2014, reclamanta A. SRL ("A.") a solicitat, în contradictoriu cu intimata Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale - Centrul Regional pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale 3 Sud Muntenia (AFIR), revocarea în totalitate a actului administrativ reprezentat de Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 24 iunie 2014 întocmit de către Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale şi comunicat reclamantei la data de 2 iulie 2014, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 24.10.2014, reclamanta şi-a modificat acţiunea, în sensul că solicită şi anularea Deciziei nr. 29027 din data de 25 august 2014, prin care a fost soluţionată contestaţia formulată de A. împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/24 iunie 2014.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin Sentinţa civilă nr. 312/09.02.2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă, ca neîntemeiată, acţiunea completată formulată de reclamanta A. SRL în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale - Centrul Regional pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale 3 Sud Muntenia.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva Sentinţei civile nr. 312/9.02.2015 a declarat recurs în termen legal reclamanta A. SRL, susţinând că aceasta este nelegală, impunându-se casarea în tot a acesteia în temeiul art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., pentru următoarele motive:

3.1 Reţinerea instanţei conform căreia cele două societăţi sunt întreprinderi legate

Conform art. 44 alin. (4) din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării întreprinderilor mici şi mijlocii ("Legea nr. 346/2004"): "Întreprinderile între care există oricare dintre raporturile descrise mai sus, prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acţionează de comun acord, sunt, de asemenea, considerate întreprinderi legate, dacă îşi desfăşoară activitatea sau o parte din activitate pe aceeaşi piaţă relevantă ori pe pieţe adiacente".

Acest articol face trimitere la mai multe cazuri în care două societăţi pot fi considerate întreprinderi legate.

Presupusa legătură între B. SRL ("B.") şi A. nu se încadrează în vreunul dintre aceste cazuri.

Potrivit art. 44 alin. (1) din Legea nr. 346/2004, la care face trimitere art. 44 alin. (4) din acelaşi act normativ, sunt considerate întreprinderi legate întreprinderile între care există oricare dintre următoarele raporturi:

(i) o întreprindere deţine majoritatea drepturilor de vot ale acţionarilor sau ale asociaţilor celeilalte întreprinderi;

(ii) o întreprindere are dreptul de a numi sau de a revoca majoritatea membrilor consiliului de administraţie, de conducere ori de supraveghere a celeilalte întreprinderi:

(iii) o întreprindere are dreptul de a exercita o influenţă dominantă asupra celeilalte întreprinderi, în temeiul unui contract încheiat cu această întreprindere sau al unei clauze din statutul acesteia.

(iv) o întreprindere este acţionară sau asociată a celeilalte întreprinderi şi deţine singură, în baza unui acord cu alţi acţionari ori asociaţi ai acelei întreprinderi, majoritatea drepturilor de vot ale acţionarilor sau asociaţilor întreprinderii respective.

Or, aşa zisa legătură între A. şi B. nu se încadrează în niciunul dintre cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 44 alin. (1) din Legea nr. 346/2004.

Se impune precizarea faptului că:

(i) B. nu deţine majoritatea drepturilor de vot ale asociaţilor A.; de altfel, A. este o societate deţinută de un avocat unic, domnul C.; în concluzie, nu ne aflăm în cazul de societăţi legate prevăzut de art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 346/2004;

(ii) B. nu are dreptul de a numi sau de a revoca administratorul A.; în concluzie, nu ne aflăm în cazul de societăţi legate prevăzut de art. 44 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 346/2004;

(iii) B. nu exercită o influenţă dominantă asupra A., în temeiul unui contract încheiat cu aceasta, sau al unei clauze din statutul acesteia; în concluzie, nu ne aflăm în cazul de societăţi legate prevăzut de art. 44 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 346/2004;

(iv) B. nu este asociat al A. şi nu deţine singură, sau în baza unui acord cu asociatul A., majoritatea drepturilor de vot ale A.; în concluzie, nu ne aflăm în cazul de societăţi legate prevăzut de art. 44 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 346/2004.

În concluzie, este evident şi fără echivoc faptul că presupusa legătură dintre B. şi A., reţinută de către instanţă este nefondată şi nu se încadrează în niciuna dintre ipotezele prevăzute de art. 44 alin. (1) din Legea nr. 346/2004.

3.2 Incidenţa cazului de la articolul 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 346/2004

Instanţa face referire în mod special la cazul reglementat de art. 44 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 346/2004, potrivit căruia; "[...] o întreprindere are dreptul de a exercita o influenţă dominantă asupra celeilalte întreprinderi, în temeiul unui contract încheiat cu această întreprindere sau al unei clauze din statutul acesteia [...]".

Prima parte a art. 44 alin. (1) lit. c) nu este aplicabilă în cauza de faţă, după cum se va arăta în continuare.

Instanţa de fond a reţinut aplicabilitatea acestei părţi a articolului, deoarece domnul D., în calitate de administrator al A. "[...] a semnat la numele celor două societăţi contractul de prestări servicii nr. x/15.09.2013 în valoare de 200.304 RON, fără TVA, având ca obiect prestarea de către reclamantă în favoarea B. SRL a unor lucrări constând în Drum acces exterior".

Se impune a se observa că existenţa contractului semnat de către D. nu dovedeşte că B. şi A. sunt societăţi legate în sensul art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 346/2004, conform căruia una dintre societăţi ar exercita o influenţă dominantă asupra celeilalte, deoarece:

(i) B. şi A. au obiecte de activitate complementare;

(ii) încheierea unor contracte de colaborare între cele două societăţi este determinată de faptul că una dintre societăţi are nevoie de serviciile celeilalte.

Nici valoarea Contractului nr. x din 15 septembrie 2013, respectiv 200.304 RON, încheiat între A. şi B. nu este o dovadă a faptului că B. ar exercita o influenţă dominantă asupra A., deoarece:

(i) cifra de afaceri a B. pe anul 2013, anul încheierii contractului nr. x/15 septembrie 2013, a fost de 3.450.235 RON;

(ii) cifra de afaceri a A. pe anul 2013 a fost de 10.988.372 RON;

(iii) dacă B. ar exercita o influenţă dominantă asupra A. ar trebui să fie mult mai mică decât cea a B. şi să fie inclusă în cea deţinută de B., ceea ce nu este cazul.

(iv) valoarea contractului nr. x/2013 reprezintă un procent infim, de doar 3% din valoarea cifrei de afaceri a A.

Prin urmare, se observă că încheierea contractului nr. x între A. şi B. nu demonstrează faptul că B. ar exercita o influenţă dominantă asupra A., aşa cum în mod eronat a reţinut instanţa de fond.

Nici cea de-a doua parte a art. 44 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 346/2004 nu este aplicabilă în cauză.

Aşa cum se poate observa din actele constitutive ale A. şi B., nu există clauze conform cărora B. să aibă posibilitatea de a exercita o influenţă dominantă asupra A..

Mai mult decât atât, faptul că "Numitul D. a deţinut funcţia de administrator începând cu data de 05 aprilie 2012, persoană care concomitent deţinea la aceeaşi dată 99,0049% din acţiunile B. deţinând în cadrul acestei din urmă societate comercială şi funcţia de administrator" nu demonstrează această reţinere a instanţei de fond.

Nu există nicio interdicţie legală ca o persoană fizică să deţină calitatea de administrator în două societăţi. Faptul că, pentru o anumită perioadă de timp,d-nul D. a deţinut funcţia de administrator al A. şi al B. nu prezintă nicio relevanţă, deoarece această împrejurare nu dovedeşte per se că B. ar influenţa A.

Drept urmare, împrejurarea că domnul D. a avut la un moment dat calitatea de administrator atât în A., cât şi în B. nu prezintă nicio consecinţă juridică în situaţia premisă şi nu poate sub nicio formă justifica apreciere artificială şi nefondată făcută de către instanţa de fond cu privire la faptul că una dintre aceste societăţi ar avea o influenţă dominantă asupra celeilalte.

3.3 Reţinerea cu privire la existenţa unui ordin de compensare

Instanţa de fond a reţinut că:

"Ulterior între aceleaşi societăţi a fost încheiat ordinul de compensare, semnat de către aceeaşi persoană pentru ambele societăţi - fila x, în fapt numitul D., aspect necontestat de către reclamantă [...]".

Aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, reclamanta nu a contestat existenţa acestei compensări, deoarece apreciază ca fiind lipsită de relevanţă juridică împrejurarea că între A. şi B. au existat compensări.

Existenţa unor compensări nu este de natură a dovedi faptul că cele două societăţi sunt legate, ci doar că între ele existau raporturi comerciale şi creanţe reciproce, care s-au născut şi s-au stins în concordanţă cu dispoziţiile legale şi cu principiul "arm's length" (principiul condiţiilor normale de piaţă)".

3.4 Ambele societăţi au obiecte de activitate situate pe pieţe adiacente

Instanţa de fond a reţinut aplicabilitatea dispoziţiilor art. 44 alin. (4) din Legea nr. 364/2004, ţinând seama de faptul că atât A., cât şi B. "aveau obiecte de activitate situate pe aceeaşi piaţă relevantă, respectiv pe o piaţă adiacentă una celeilalte".

În primul rând se observă că instanţa nu precizează în mod concret în care dintre dispoziţiile art. 44 din Legea nr. 346/2004 s-ar putea încadra legătura între A. şi B., limitându-se doar a reda dispoziţiile art. 44 alin. (4) din Legea nr. 346/2004, care fac trimitere la cazurile prevăzute la celelalte alineate.

Or, aşa cum s-a arătat, presupusa legătură dintre A. şi B. nu se încadrează în niciunul dintre cazurile prevăzute la art. 44 alin. (1) din Legea nr. 346/2004, la care fac trimitere dispoziţiile art. 44 alin. (4) din acelaşi act normativ.

Faptul că A. avea ca obiect de activitate lucrări de construcţii, lucrări de pregătire a terenului, cultivarea cerealelor, iar B. cultivarea cerealelor, activităţi în forme mixte, nu demonstrează că cele două societăţi sunt întreprinderi legate, în sensul prevăzut de art. 44 din Legea nr. 346/2004.

Aceste obiecte de activitate care se completează demonstrează doar faptul că între cele două societăţi s-au desfăşurat relaţii comerciale în baza necesităţii uneia dintre societăţi de serviciile celeilalte.

Aşadar, se observă că şi această reţinere a instanţei de fond este nefondată.

3.5 Analiza efectuată de instanţă sub aspectul Cauzei C-434/12.

Instanţa de fond a analizat abaterile reţinute în sarcina A. sub aspectul Cauzei C-434/12.

Conform acestei cauze, condiţiile de punere în aplicare ale articolului 4 alin. (8) din Regulamentul (UE) nr. 65/2011 al Comisiei din 27 ianuarie 2011 trebuie interpretate în sensul că necesită prezenţa unui element obiectiv şi a unui element subiectiv.

Având în vedere Cauza C-434/12, instanţa de fond a constatat că pârâta AFIR a făcut dovada prin actele contestate a întrunirii celor două elemente constitutive ale abaterilor reţinute în sarcina reclamantei.

Aceste elemente constau, conform Cauzei C-434/12, într-un element obiectiv şi unul subiectiv.

Se impune a se constata că A., prin activitatea sa a îndeplinit obiectivele Măsurii 312 de generare de noi locuri de muncă şi desfăşurarea de activităţi non-agricole în mediul rural.

În acest sens, este de precizat că A. a achiziţionat utilajele pentru care a contractat finanţarea, a folosit utilajele la activităţi non-agricole desfăşurate în mediul rural, activităţi care au generat locuri noi de muncă. Pentru angajaţi, A. a plătit contribuţiile obligatorii la bugetul de stat.

În anul 2013 societatea a realizat un profit în cuantum de 122.384 RON şi a avut o cifră de afaceri de 10.988.372 RON. Pentru profitul realizat s-au respectat obligaţiile institute de normele fiscale în vigoare şi s-a achitat impozitul pe profit.

Prin urmare, reţinerea instanţei de fond cu privire la existenţa elementului obiectiv al abaterii care se presupune a fi fost săvârşită de către reclamantă este nefondată.

Mai mult decât atât, nu poate fi luată în considerare nici reţinerea conform căreia A. nu şi-ar fi atins obiectivele asumate prin încheierea contractului de finanţare.

Nu în ultimul rând, nici împrejurarea că domnul D. şi domnul E. aveau calitatea de împuterniciţi pe conturile A. nu demonstrează legătura acestei societăţi cu A.

De altfel, era normal ca domnul D. să aibă împuternicire pe conturile A., dat fiind că acesta deţinea calitatea de administrator al societăţii. La rândul său, domnul D. putea transmite această împuternicire oricărei persoane, deci, inclusiv domnului E.

Concluzia instanţei de fond că domnul D. controlează atât A., cât şi B., având puteri depline în cadrul acestora este vădit nefondată, dat fiind că A. a fost şi este în continuare deţinută şi controlată de un asociat unic, domnul C.

Prin urmare, faţă de argumentele expuse, se observă că reţinerile instanţei de fond potrivit cărora pârâta AFIR a făcut dovada prin actele conteste a întrunirii celor două elemente constitutive ale abaterilor reţinute în sarcina reclamantei nu pot fi luate în considerare.

În concluzie, recurenta a solicitat:

- admiterea recursului;

- casarea în tot a sentinţei recurate şi trimiterea dosarului spre rejudecare;

- obligarea AFIR la plata cheltuielilor de judecată cauzate de prezentul litigiu.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea hotărârii primei instanţe ca fiind temeinică şi legală.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale aplicabile, constată că recursul este fondat, potrivit considerentelor ce urmează:

Litigiul dedus judecăţii vizează controlul de legalitate, în condiţiile art. 51 din O.U.G. nr. 66/2011, asupra Deciziei nr. 29027/25.08.2014 emisă de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale prin care a fost respinsă contestaţia formulată de SC A. SRL împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/24.06.2014.

Problema esenţială care se impune a fi dezlegată în cauză este aceea de a stabili dacă a existat sau nu o neregulă în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, prin raportare, în special, la prevederile art. 44 alin. (4) din Legea nr. 346/2004 şi art. 4 alin. (8) din Regulamentul (UE) nr. 65/2011.

Referitor la modalitatea de interpretare şi aplicare în cauză a prevederilor art. 44 alin. (4) din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, constatările şi concluziile primei instanţe nu vor fi însuşite de instanţa de control judiciar, în considerarea următoarelor argumente:

Conform art. 44 alin. (4) din Legea nr. 346/2004 "Întreprinderile între care există oricare dintre raporturile descrise mai sus, prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acţionează de comun acord, sunt, de asemenea, considerate întreprinderi legate dacă îşi desfăşoară activitatea sau o parte din activitate pe aceeaşi piaţă relevantă ori pe pieţe adiacente".

Atât prin Procesul-verbal nr. x/24.06.2014, cât şi prin Decizia nr. 29027/25.08.2014 s-a reţinut, în esenţă, că societăţile A. SRL şi B. SRL, prin intermediul administratorului comun cu drepturi depline, d-l D., sunt întreprinderi legate în sensul Legii nr. 346/2004, aflându-se în situaţia prevăzută la art. 44 alin. (4) din acest act normativ, aspect ce constituie un indicator de creare a condiţiilor artificiale.

Prin intermediul apărărilor formulate atât pe cale administrativă, cât şi pe calea acţiunii în contencios administrativ, reclamanta a susţinut constant că presupusa legătură între A. şi B. nu se încadrează în niciunul dintre cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 44 alin. (1) din Legea nr. 346/2004 şi că autoritatea pârâtă s-a limitat la a reda conţinutul art. 44 din acest act normativ.

Prin hotărârea pronunţată în cauză, prima instanţă, nu numai că nu a oferit un răspuns explicit la motivul de nelegalitate decisiv de care reclamanta s-a prevalat în susţinerea acţiunii, dar a făcut şi o aplicare eronată a prevederilor art. 44 alin. (4) din actul normativ menţionat.

Astfel, din interpretarea alin. (4) al art. 44 rezultă că acesta trebuie coroborat cu unul dintre cazurile la care face referire alin. (1) lit. a) - d).

Prin urmare, pentru a reţine incidenţa în cauză a prevederilor art. 44 alin. (4) din Legea nr. 346/2004, prin procesul-verbal contestat trebuia precizat în concret în care dintre cazurile menţionate expres şi limitativ la alin. (1) al art. 44 se încadrează presupusa legătură dintre societăţile A. şi B..

Potrivit art. 44 alin. (1) din Legea nr. 346/2004, la care face trimitere art. 44 alin. (4) din acelaşi act normativ, sunt întreprinderi legate întreprinderile între care există următoarele raporturi:

a) o întreprindere deţine majoritatea drepturilor de vot ale acţionarilor sau ale asociaţiilor celeilalte întreprinderi;

b) o întreprindere are dreptul de a numi sau de a revoca majoritatea membrilor consiliilor de administraţie, de conducere ori de supraveghere a celeilalte întreprinderi;

c) o întreprindere are dreptul de a exercita o influenţă dominantă asupra celeilalte întreprinderi, în temeiul unui contract încheiat cu această întreprindere sau al unei clauze din statutul acesteia;

d) o întreprindere este acţionară sau asociată a celeilalte întreprinderi şi deţine singură, în baza unui acord cu alţi acţionari ori asociaţi ai acelei întreprinderi, majoritatea drepturilor de vot ale acţionarilor sau asociaţilor întreprinderii respective.

Deşi nu a menţionat expres art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 346/2004, prima instanţă a reţinut că "Numitul D. a deţinut funcţia de administrator începând cu data de 5 aprilie 2012, persoană care concomitent deţinea la aceeaşi dată 99,0049% din acţiunile B., deţinând în cadrul acestei din urmă societăţi comerciale şi funcţia de administrator".

De asemenea, instanţa a reţinut că numitul D. "a semnat în numele celor două societăţi contractul de prestări servicii nr. x/15.09.2013 în valoare de 200.304 RON, fără TVA, având ca obiect prestarea de către reclamantă în favoarea SC B. SRL a unor lucrări constând în Drum acces exterior.

Ulterior, între aceleaşi societăţi a fost încheiat ordinul de compensare, semnat de către aceeaşi persoană pentru ambele societăţi".

Concluzia instanţei a fost în sensul că, în fapt, SC B. SRL a exercitat o influenţă dominantă asupra celeilalte întreprinderi, reclamanta din prezenta cauză, în temeiul contractului de prestări servicii nr. x/2013 încheiat cu această din urmă întreprindere.

Se observă astfel că a fost avut în vedere art. 4 alin. (1) lit. c), partea I, potrivit căruia "(...) o întreprindere are dreptul de a exercita o influenţă dominantă asupra celeilalte întreprinderi, în temeiul unui contract încheiat cu această întreprindere (...)".

În acord cu poziţia procesuală exprimată de recurentă, Înalta Curte constată că situaţia avută în vedere de acest text nu este incidentă în speţa de faţă, întrucât nu există nicio interdicţie legală ca o persoană fizică să deţină calitatea de administrator în două societăţi.

Împrejurarea că numitul D., în calitate de administrator, a semnat în numele celor două societăţi contractul de prestări servicii nr. x/15.09.2013 nu demonstrează că B. ar exercita o influenţă dominantă asupra A., cu atât mai mult cu cât cifra de afaceri a A. pe anul 2013 a fost mult mai mare decât cea a B., iar contractul respectiv a reprezentat aproximativ 2% din cifra de afaceri a A.

Pe de altă parte, compensarea obligaţiilor reciproce între cele două societăţi constituie o modalitate legală de stingere a obligaţiilor, iar administrarea comună a celor două societăţi nu demonstrează existenţa unei influenţe dominante, în sensul art. 44 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 346/2004.

Prin urmare, sunt întemeiate criticile privitoare la greşita interpretare şi aplicare în cauză de către prima instanţă a prevederilor art. 44 alin. (4) din Legea nr. 364/2004.

De asemenea, sunt întemeiate criticile ce vizează modalitatea de interpretare şi aplicare în cauză a prevederilor art. 4 alin. (8) din Regulamentul (UE) nr. 65/2011, ţinând seama de elementele de interpretare furnizate instanţelor naţionale de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene prin Hotărârea pronunţată la data de 12 septembrie 2013, în cauza C - 434/12, Slancheva sila EOOD.

În raport de cele statuate cu caracter general obligatoriu de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene prin această hotărâre, se reţine că, pentru a se constata abaterea reţinută de pârâtă prin procesul-verbal contestat, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

- existenţa unui element obiectiv, constând în crearea unor condiţii artificiale pentru obţinerea plăţilor, cu consecinţa ca finalitatea urmărită de schema de ajutor din cadrul FEADR să nu poată fi atinsă;

- existenţa unui element subiectiv, constatând în urmărirea de către candidatul la acordarea unei astfel de plăţi a obţinerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor.

Pe de altă parte, în acord cu susţinerile recurentei, se observă că, potrivit art. 4 alin. (8) din Regulamentul nr. 65/2011, crearea de condiţii artificiale nu poate fi doar presupusă de către organul de control, ci trebuie stabilită, dovedită în baza unor elemente de fapt concrete.

În ceea ce priveşte elementul obiectiv, în dezacord cu prima instanţă, Înalta Curte reţine că nu este îndeplinit în cauză, atât timp cât finalitatea urmărită de schema de ajutor din cadrul FEADR a fost atinsă.

Astfel, reclamanta a dovedit achiziţionarea utilajelor pentru care s-a obţinut finanţarea nerambursabilă, desfăşurarea de activitate non-agricole constând în prestări de servicii în mediul rural, crearea de noi locuri de muncă şi asigurarea viabilităţii economice a investiţiei.

În ceea ce priveşte elementul subiectiv, Înalta Curte constată că nu este îndeplinit în cauză, întrucât elementele de fapt expuse în procesul-verbal contestat, analizate chiar şi în ansamblul lor, nu sunt suficiente pentru a fundamenta măsurile dispuse, atât timp cât nu sunt însoţite de elemente de probă concrete care să evidenţieze intenţia cu care s-a acţionat, respectiv faptul că reclamanta ar fi urmărit obţinerea unui avantaj care să contravină obiectivelor schemei de ajutor din cadrul FEADR.

Prin urmare, în mod eronat s-a reţinut în sarcina reclamantei existenţa unei nereguli, în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2001, astfel că sunt întemeiate criticile formulate în acest sens, circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În concluzie, pentru toate considerentele expuse, în temeiul art. 496 coroborat cu art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, Înalta Curte va dispune admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, rejudecând cauza, admiterea acţiunii reclamantei, astfel cum a fost modificată.

În temeiul art. 451 C. proc. civ., se va dispune obligarea intimaţilor la plata către recurentă a sumei de 200 RON reprezentând taxă judiciară de timbru aferentă judecăţii în primă instanţă şi în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. SRL împotriva Sentinţei civile nr. 312 din 9 februarie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând cauza:

Admite acţiunea, astfel cum a fost modificată formulată de reclamanta A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale - Centrul Regional pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale 3 Sud Muntenia. Anulează Decizia nr. 29027 din 25 august 2014 şi Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 24 iunie 2014 emis de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.

Obligă intimaţii la plata sumei de 200 RON reprezentând taxă judiciară de timbru aferentă judecăţii în primă instanţă şi în recurs.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - GV