Illegality of greenhouse gas emission certificate surrender penalty imposed on insolvent debtor due to statutory prohibition on unauthorized fund expenditure

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea adresată Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC A. SA, prin lichidator judiciar B., în contradictoriu cu pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu - Direcţia Juridică şi Resurse Umane - Serviciul Litigii şi Soluţionare Contestaţii, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea Deciziei nr. 66/24.08.2014 emisă de pârâtă.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 49 din 29 februarie 2016, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu şi a respins acţiunea formulată de reclamanta SC A. SA, prin lichidator judiciar B., în contradictoriu cu pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta, care a solicitat casarea acesteia şi, în urma judecării cauzei, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susţinut faptul că sentinţa contestată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurentă critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată ce vor fi prezentate în continuare.

Prima instanţă nu a ţinut seama, pe de o parte, de prevederile Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, cu modificările şi completările ulterioare, care instituie o procedură specială în ceea ce priveşte utilizarea fondurilor de care dispune o societate aflată în faliment, iar, pe de altă parte, de efectele Sentinţei nr. 162/F/13.03.2013 pronunţate în Dosarul nr. x/2010 al Tribunalului Alba asupra modalităţii de stingere a datoriilor născute asupra societăţii reclamante la data scadentei obligaţiei de restituire a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră. În concret, pentru conformarea la obligaţiile de mediu ale recurentei, aferente anului 2012, era necesară angajarea unei cheltuieli din partea societăţii care putea fi efectuată numai în condiţiile prevăzute de art. 123 din Legea nr. 85/2006 şi cu aprobarea prealabilă a Comitetului creditorilor. Acesta din urmă, la data de 11.09.2013, a aprobat achiziţionarea a 3.921 de certificate de emisii de gaze cu efect de seră.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Intimata Administraţia Fondului pentru Mediu a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, pentru argumentele arătate la dosar.

4.2. Recurenta a formulat răspuns la întâmpinare .

5. Procedura derulată în recurs

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru şi a fost comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 08.03.2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din acelaşi act normativ.

Părţile nu au depus puncte de vedere asupra raportului.

Prin încheierea de şedinţă din data de 17.05.2018, completul de filtru a constatat, analizând conţinutul raportului întocmit, că memoriul de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a admis în principiu recursul, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată a fondului recursului, în condiţii de contradictorialitate, în şedinţă publică, pentru data de 19.10.2018.

6. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, a cadrului normativ aplicabil şi a probatoriului administrat în cauză, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Controlul judiciar declanşat de recurenta-reclamantă SC "A." SA, în temeiul dispoziţiilor art. 8 şi art. 18 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, are ca obiect verificarea legalităţii Deciziei nr. 66 din 24.08.2014 prin care intimata Administraţia Fondului pentru Mediu a respins, ca neîntemeiată, contestaţia formulată de parte împotriva Deciziei de impunere nr. x din 28.03.2014 emisă de aceeaşi autoritate publică, prin care recurenta a fost obligată să plătească la Fondul pentru Mediu suma de 1.695.323 RON, rezultată din aplicarea penalităţii de 100 euro (echivalentul în RON la cursul de schimb RON/euro al Băncii Naţionale a României, valabil la data de 1 mai a anului respectiv), ca urmare a nerestituirii de către societate, până la data de 30 aprilie 2013, a unui număr de 3.921 de certificate de emisii de gaze cu efect de seră, aferente emisiilor de CO2 generate în anul 2012.

Prima instanţă a respins acţiunea reclamantei, întrucât a apreciat că sunt aplicabile prevederile art. 18 şi art. 28 din H.G. nr. 780/2006 de stabilire a schemei de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, în condiţiile în care societatea a recunoscut că nu şi-a îndeplinit obligaţia de a restitui, până la data de 30 aprilie 2013, cele 3.921 de certificate de emisii de gaze cu efect de seră, aferente emisiilor de CO2 generate în anul 2012. Curtea de apel a arătat că dificultăţile legate de împrejurarea că reclamanta a intrat în procedura insolvenţei nu sunt de natură a afecta legalitatea actelor administrative contestate.

Înalta Curte nu poate împărtăşi soluţia instanţei de fond pentru următoarele argumente:

Conform prevederilor art. 18 alin. (2) din H.G. nr. 780/2006 de stabilire a schemei de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, cu modificările şi completările ulterioare: "Operatorul fiecărei instalaţii are obligaţia de a restitui, până cel târziu la data de 30 aprilie a fiecărui an, un număr de certificate de emisii de gaze cu efect de seră egal cu cantitatea totală de emisii de gaze cu efect de seră provenite de la instalaţia respectivă în anul calendaristic anterior, altul decât numărul de certificate pentru aviaţie, verificate potrivit dispoziţiilor art. 22, iar aceste certificate se anulează ulterior."

În cazul nerespectării acestei obligaţii, art. 28 din actul normativ aflat în discuţie prevede că, "pentru perioada prevăzută la art. 122 se aplică o penalitate de 100 euro, echivalentă în RON, la cursul de schimb leu/euro al Băncii Naţionale a României valabil la data de 1 mai a anului respectiv, pentru fiecare tonă de dioxid de carbon echivalent emisă pentru care operatorul sau operatorul de aeronave nu a restituit certificatele de emisii de gaze cu efect de seră, ce constituie venit la Fondul pentru mediu, în condiţiile legii."

Într-adevăr, aşa cum a reţinut şi judecătorul fondului, în cauză nu se contestă faptul că recurenta nu a îndeplinit obligaţia instituită prin dispoziţia normativă anterior citată, însă, aceasta s-a datorat unei împrejurări obiective legate de intrarea societăţii în procedura falimentului (13.03.2013) înainte de împlinirea termenului limită de executare (30.04.2013).

Mai precis, atât autoritatea intimată cât şi prima instanţă nu au ţinut seama de faptul că dispoziţiile Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, cu modificările şi completările ulterioare (în vigoare în perioada de referinţă), instituie o procedură specială în legătură cu utilizarea fondurilor de care dispune o societate comercială aflată în procedura falimentului. Relevante pe acest aspect sunt dispoziţiile art. 4 din legea aflată în discuţie în care se menţionează faptul că disponibilităţile băneşti ale debitoarei se păstrează în contul unic de administrare, deschis pe numele debitoarei la o unitate bancară ca urmare a pronunţării hotărârii de deschidere a procedurii insolvenţei sau a falimentului, după caz.

De asemenea, în art. 123 din aceeaşi lege a fost instituită ordinea de utilizare a fondurilor debitoarei, creanţele bugetare (categorie care include şi sumele pretinse de intimată prin decizia contestată în speţă) fiind prevăzute la pct. 4 din acest text legal. În condiţiile în care procedura falimentului este definită de art. 2 din lege ca fiind o procedura colectivă, obligaţiile financiare instituite în sarcina unei societăţi aflate în faliment, chiar şi cele născute în cadrul acestei procedurii, pot fi achitate de către lichidatorul judiciar doar cu respectarea drepturilor tuturor creditorilor înscrişi în tabelul definitiv consolidat al debitoarei.

În aceste condiţii, pentru achitarea contravalorii certificatelor de emisii de CO2 pentru anul 2012 era necesar acordul prealabil al creditorilor. Adoptarea unei astfel de hotărâri nu a fost întârziată din culpa societăţii debitoare sau a lichidatorului judiciar al acesteia. Astfel, aşa cum s-a mai precizat anterior, prin Sentinţa nr. 162/F/13.03.2013 pronunţată în Dosarul nr. x/2010, Tribunalul Alba, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a dispus intrarea societăţii recurente în procedura falimentului la data de 13.03.2013.

Ca urmare a acestei hotărâri, în data de 05.04.2013, lichidatorul judiciar a transmis prin poştă, cu confirmare de primire, către creditorii societăţii recurente, notificarea de deschidere a procedurii falimentului. Totodată, lichidatorul judiciar al debitoarei a convocat pentru data de 11.09.2013 Comitetul creditorilor recurentei, având pe ordinea de zi aprobarea achiziţionării unui număr de 3.921 de certificate ERU, la preţul de 0,46 euro/certificat, în vederea conformării obligaţiilor de mediu ale SC "A." SA de depunere a unui număr egal de certificate cu cel al cantităţii în tone a gazelor cu efect de seră emise în anul 2012.

În urma aprobării acestei solicitări de către Comitetul creditorilor recurentei, lichidatorul judiciar a procedat la mandatarea Administratorului Naţional al Uniunii Europene GES să efectueze predarea certificatelor existente în contul recurentei, aferente instalaţiei ID:RO-150.

În fine, instanţa de control judiciar apreciază că prezintă relevanţă pe chestiunea analizată şi faptul că, potrivit prevederilor Legii nr. 85/2006, atunci când societatea intră în insolvenţă nu se mai calculează penalităţi la debitul principal datorat de aceasta, iar în această categorie se încadrează şi creanţa instituită prin decizia contestată în speţa de faţă.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că este fondat motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 şi art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi, rejudecând cauza, va admite acţiunea reclamantei, va anula Decizia de impunere nr. x din 28.03.2014 emisă de pârâtul Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice - Administraţia Fondului pentru Mediu, rectificată prin adresa de îndreptare eroare materială nr. 94632 din 04.04.2014 şi Decizia nr. 66 din 24.09.2014 emisă de acelaşi pârât.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta SC "A." SA, prin lichidator judiciar B. împotriva Sentinţei nr. 49/2016 din 29 februarie 2016 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi, rejudecând cauza, admite acţiunea reclamantei.

Anulează Decizia de impunere nr. x din 28 martie 2014 privind aplicarea penalităţii prevăzute în cazul nerestituirii certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră emisă de pârâtul Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice - Administraţia Fondului pentru Mediu, rectificată prin adresa de îndreptare eroare materială nr. 94632 din 04.04. 2014 şi Decizia nr. 66/24.09.2014 emisă de acelaşi pârât.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 02 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - GV